Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Februarie 2023
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728

Martie 2023
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Saua Bucurei
Muntii Retezat
Atentie! Nu toate descrierile cuprinse în ghid au fost actualizate. Unele dintre acestea pot contine greseli. Înainte de a efectua o drumetie în zona, va rugam sa contactati reprezentantii locali ai Serviciului Salvamont, pentru detalii.

De asemenea, daca la întoarcerea din tura puteti furniza informatii actuale despre trasee, cabane sau refugii (inclusiv fotografii cu preturi, numere de telefon etc.), va rugam sa le transmiteti prin e-mail (carpati AT carpati PUNCT org), în vederea actualizarii informatiilor din Ghid. Astfel, veti reusi sa ajutati alte persoane, iar voi, la rândul vostru, veti putea beneficia de informatiile transmise de catre alti membri.

Trasee Muntii Vrancei

Traseul din Comuna Tulnici spre Comuna Nereju

Marcaj: Marcaj
Durata: 78 ore.
1; 6; Exista 2 trasee turistice marcate care leaga cele doua localitati:
traseul nr.1 (banda rosie) – “traseul de creasta” al Vrancei, si necesita 3-3½ zile
traseul nr.6 (punct rosu) - la extremitatea răsăriteană a Munților Vrancei, pe contactul acestora cu depresiunea subcarpatică si necesita 14-16 ore

Varianta a (traseul 1.) Comuna Tulnici (480 m) - Muntele Coza (șaua Geamăna, 1 496 m) - Dealul Negru (1548 m) - Culmea Păișele - Pietrosu (1676 m) - Zboina Frumonsă (1 657 m) - Culmea Lapoșu - comuna Nereju (540 m)
Marcaj: bandă roșie Timp: 3-3½ zile. Trasee de legătură: 6, 7, 11, 8, 3, 10, 2 și 5. Caracteristici: iarna, pericole de avalanșă pe versantul sudic al Cozei;

Pentru turismul din Munții Vrancei, acest traseu joacă rolul unei “coloane vertebrale", deoarece urmărește o succesiune întreagă de culmi interfluviale pe o lungime de aproximativ 50 km, reprezentînd astfel “traseul de creastă" al Vrancei. De asemenea, se intersectează de mai multe ori cu alte componente ale rețelei de trasee, înlesnind turiștilor multiple combinații cu rutele montane conexe. Caracteristicile menționate conferă itinerarului o mare importanță pentru cunoașterea complexului geografic, specific ținutului muntos vrîncean.
Date fiind distanța apreciabilă dintre punctele extreme, varietatea locală a condițiilor de teren și posibilitățile de cazare, sugerăm ca parcurgerea traseului să aibă în vedere următoarele etape zilnice:
- etapa I: comuna Tulnici - extremitatea apuseană a Masivului Coza (punctul ,,Golici"). Ea necesită un timp de 9-10 ore, înregistrînd totodată o diferență altitudinală de 1 020 m, între Tulnici (480 m) și șaua Geamăna (1496);
- etapa a Il-a: Coza (,,Golici") - Dealul Negru - Culmea Păișele - zona limitrofă Muntelui Pietrosu. Se parcurge în aproximativ 10 ore, incluzînd și timpul atribuit abaterii din traseu pentru înnoptare;
- etapa a Ill-a: zona Pietrosu - Zboina Frumoasă - Culmea Lapoșu - comuna Nereju. Lungimea este record, traseul se parcurge fără dificultăți, mai ales că din Zboina Frumoasă se coboară aproape continuu pînă la finișul itinerarului. Timpul necesar, 9 - 10 ore.

Etapa întîia. Traseul pornește din centrul comunei Tulnici spre vest, cca 200 m pe DN 2D. Coboară apoi în stînga și după aproape 1,5 km se ajunge în satul Coza, așezat la confluența pîrîului cu același nume și Putna, pînă aici fiind comun cu traseul 6 (marcaj, punct roșu). Puțin mai sus de complexul comercial sătesc, traseele se despart, cel urmat de noi folosind ramificația din dreapta drumului comunal, dirijîndu-se pe firul văii Coza, de-a lungul căreia se întinde vatra satului ce-i poartă numele. După aproape 2 ore, calculate de la complexul comercial, poposim în punctul “Strîmtura" - toponimul ilustrînd caracterul văilor confluente Coza (în stînga direcției noastre de mers) și Dumbrăvanu (în dreapta).
De la confluență înaintăm pe un povîrniș accentuat (cu pericol de alunecare în condiții de umiditate), însă dificultatea urcușului este concurată de aspectul cu totul original al abrupturilor mărginașe albiilor: ziduri ciclopice, turnuri, suprafețe stîncoase policrome, creneluri etc., încîntînd ochiul și solicitînd aparatele fotografice. Toate acestea dovedesc pătrunderea în intimitatea Masivului Coza și, totodată, în zona montană propriu-zisă. Ea sfîrșește, pentru scurt timp, îndată ce un drum de căruțe devine foarte clar, traversînd poieni și pîlcuri de pădure. Din apropierea albiei Dumbrăvanu, părăsim drumul către stînga, folosind poteca ce urcă printr-o pădure rară, apoi, prin incinta unei gospodării solitare - de unde umplem recipientele cu apă - urcăm pînă la un drum forestior cu trafic întrerupt, pe care îl traversăm perpendicular. Ne găsim la capătul răsăritean al Dealului Zmeurișului și îi urmăm creasta, urcînd în reprize, prin pieptișuri succedate de șesuri, pînă în vecinătatea stînei ,,Cîrnituri", amplasată la limita superioară a vegetației. silvestre.
Cu puțin înainte de stînă se deschide panorama impresionantă a masivelor muntoase, dar mai cu seamă a zonei deluroase vrîncene. Către răsărit (în spate), se etalează depresiunea subcarpatică, mărginită la exterior de aliniamentul deluros străpuns de Putna unde, asemenea unor buchete, se observă casele Păuleștilor, Tulnicilor, Negrileștilor, Spineștilor și Bodeștilor. În plan îndepărtat se profilează Măgura Odobești (996 m), cu ,,titilele" înșirate pe creasta arcuită, și întinsurile din Moldova sudică. La sud, peste valea Cozei, se înalță Culmea Munțișoarele și Dealul Tichertu; mai departe, culmile Verdelui, Pietrosului și Zboinei Frumoase cu prelungirea ei, Lapoșu.
Dacă de la Tulnici și pînă în acest prim punct de belvedere drumul durează cam o jumătate de zi și consumul de energie se resimte, restul etapei decurge lejer, timp de 1½ - 1¾ oră. De la stînă, străbatem o fîșie îngustă de molidiș și intrăm, apoi, într-o pășune dominată la apus (în față) de vîrful piramidal Cristianu (1629 m, altitudinea maxima a Cozei), în stînga căruia se deschide ,,V"-ul înșeuării Geamăna (1496 m, cea mai îngustă curmătură de pe traseele montane vrîncene marcate). Către dreapta, coastele simetrice și golașe ale pîrîului Dumbrăvanu apar marcate de nenumărate cărări de oi, rînduite pînă la stîna din Golu Roibului, ce se distinge pe versantul opus.
La stîna din golul menționat și mai sus de ea, în creasta care domină pășunea, fiind urmată și de traseul 7 (marcat cu triunghi roșu), putem ajunge în cca. 30 minute, pe poteca nemarcată. Plaiul pastoral, pe care merge traseul hostru, se dirijează pe sub vîrful crestei crenelate din stînga (sud, punctul ,,Turnurile Cozei") și ajungem în șaua Geamăna după 20 minute de mers foarte ușor, pe curba de nivel, continuat cu un urcus domol din cuprinsul unui pîlc de molidiș. In șa întîlnim marcajul traseului 7 și stîlpul cu săgețile corespunzătoare orientării în această intersecție a Cozei, traseul menționat dirijîndu-se către dreapta, pe povîrnișul însorit.
Din șaua Geamăna, în maximum 10 minute, coborîm pe o potecă amnecoasă, din cauza rocilor fărîmițate, pînă la un mănunchi de izvoare (punctul ,,Uluce"), cu ape bogate și reci, ivite la baza unui abrupt alcătuit din roci calcaroase asociate cu conglomerate, dezagregate. De la ,,Uluce" și ușor spre dreapta, poteca se înscrie prin mulțimea cărărilor de oi și intră, pentru puțină vreme, într-o pădure rară de molid, marcajul de pe arbori urmărindu-se fără dificultate. Indată ce ajungem în Golu Cozei, extins pe aproape întregul versant sudic al muntelui, coborîm diagonal-stînga, traversînd poteca ce urcă în curmătura dinspre nord (dreapta) și ținem plaiul pastoral, larg, dispus pe curbă de nivel, spre apus. Sub acesta se află ,,Stîna Hăuleștenilor", așezată pe unul dintre ,,umerii" caracteristici sistemului complex de modelare a reliefului. Mersul, foarte relaxat, continuă de-a lungul plaiului, neîntrecut poate în pitoresc, încă 20-30 minute, pînă în punctul “Golici" (diminutivul Golului Cozei). Inainte însă de a pătrunde în pădurea ce compartimentează suprafața pășunii, interceptăm cîteva jgheaburi foarte priporoase, creație a avalanșelor și adîncite de puhoaiele apelor torențiale. Trecerea lor impune multă precauție.
Pajiștea ,,Golici" îmbracă o înșeuare accentuată, cu o altitudine minimă de 1360 m, iar în mijlocul ei, baciul Necula Săcăluș, din satul Hăulișca, a durat o stînă ce-i poartă numele. De aceea, locului i se mai spune ,,La Săcăluș". Lateral stînga de stînă (sud), coboară traseul 11 (marcat cu punct galben), iar puțin mai departe o potecuță conduce la “budăiul" cu apa căutată. Cît despre campare, opinăm pentru tăpșanul din partea apuseană a pășunii, locul fiind adăpostit foarte bine de pădure și cum nu se poate mai potrivit pentru întîmpinarea zorilor timide ale zilei.

Etapa a doua. Din șaua Geamăna pînă la “Golici" se poate ajunge și pe o rută nemarcată, străbătînd culmea Muntelui Coza în aproximativ 3 ore (timp dublu decît pe traseu), însă nu o recomandăm iarna sau în condiții cu vizibilitale redusă.
Traseul urmărește în continuare, pe direcție sud-vest, poteca ciobănească, urcînd mai întîi, prin pădurea rară de sub Piscul Măgarului (1430 m) și coborînd, apoi, pe culmea interfluvială, îngustă, dintre Haliciu Mare (dreapta, afluentul Tisiței Mari) și Mioarele (stînga, pîrîiaș din care se formează Coza), în șaua Fîntînița sau “Trecătoarea cerbilor" (1351 m), unde găsim și apă potabilă, imediat sub potecă. De aici, urcăm în curmătura dintre Dealul Tichertu (1508 m, către est, stînga) și Dealul Negru (1508 m în vf. Bulboace, spre vest) după care parcurgem serpentinele către dreapta, și ajungem astfel pe creasta alungită a Dealului Negru.
Lespezile de piatră din vîriul Bulboace îndeamnă la popas și la un tur de orizont de 360 grade, deosebit de avantajos orientării în spațiul montan. Către nord-est, Muntele Coza cu înfățișarea-i inconfundabilă; la nord, deasupra Tișiței Mari, ,,trapezul" Condratului; spre nord-vest, vîrful Zburăturii și, în plan apropiat, continuarea culmii pe care ne găsim; pe fundal, marginea dinspre apus a Vrancei (cu Lăcăuțiul, Baba, Stogu și Mușat), iar în poziție intermediară, Culmea Păișele, racordată către sud-vest la Pietrosu; spre sud și răsărit, culmile Verdele-Cățeaua și Munțișoarele. Din vîrful Bulboace, urmăm poteca de-a lungul Dealului Negru, printr-o înșeuare slabă, delimitată la nord de un abrupt apreciabil. Ea se parcurge în voie și este călăuzită de orizontul larg, marcat de văi întortocheate, coaste și culmi.
Poate nicăieri în cununa acestor munți nu-ți este dat să îmbrățișezi cu privirea o mai mare varietate peisagistică decît din creasta Dealului Negru. Imbinările de forme, dimensiuni, culori, veșminte vegetale sînt “disecate", rînd pe rînd, cu nesaț. Iar în mantia acestei împărății, imobile, stă cuminte oglinda Lacului Negru, undeva în sudul crestei, pe versantul dinspre Năruja.
La capătul culmii, întîlnim două pîlcuri de arbori (,,Șesul cu Brazi"), îl traversăm pe primul, urmărind îndeaproape marcajul, și părăsim, treptat, către apus (stînga), coasta cu trenele ei de grohotișuri cenușii și gălbui înierbate. evazate deopotrivă spre Tișița Aurie (dreapta) și stîna lui Toader Bratie (stînga), părăsită și adăpostită sub poteca șerpuitoare. În față, peste “sulițele" brazilor falnici, identificăm Piscul cu Paltini - legătura traseului cu Culmea Păișele. Intrăm în pădure și la capătul potecii (5-7 minute) ne vom afla în șaua Tișiței (1 319 m), unde găsim și drumul forestier ce trece din bazinul Nărujei (stînga) în Tișița Mare (dreapta). Tot aici, întîlnim capătul traseului 8 (marcat cu cruce albastră), care coboară în albia Nărujei. In caz de nevoie, drumeții ajunși în șaua Tișiței se pot adăposti fie la cabanele “Izvoarele" (pe traseul 8, accesibile în mai puțin de ½ oră), fie la sediul cantonului silvic “Rădăcini", aflat la cca. 1,5 km, pe drum forestier nemarcat, pe valea Tișiței Aurii (cum i se mai spune cursului superior al Tișiței Mari).
Mai departe, traseul urmărește restul înșeuării prin Piscul cu Paltini. Plaiul pastoral se dirijează, mai întîi, pe lîngă liziera pădurii, apoi urcă în serpentine largi, prin rariști și poienițe. Intr-un luminiș, imediat sub cărare, se află un izvor. Pe ultima parte a urcușului, plaiul încadrează marginea arcuită a pășunii din cuprinsul bazinului de recepție a rîului Năruja, depășind pe deasupra două stîne, iar pe dedesubt culmea de legătură cu Muntele Zburătura (1590 m). După aproximativ 1½ - 2 ore, din șaua Tișiței, atingem extremitatea nord-vestică a Culmii Păișele, ocupată aici de Poiana Șindrilita, locul desemnînd cel mai important nod orohidrografic de pe creasta mediană a Vrancei montane și totodată capătul traseului 3 (marcat cu triunghi albastru, avînd destinația Lăcăuți). La intersecția rutelor montane există stîlpul de marcaj 1, cu săgeți. 4.
Din Poiana Șindrilita se deschide o panorama minunată asupra celor mai înalte masive: Goru (1785 m) și Lăcăuți (1777 m). Dacă Goru se reperează lesne, datorită detașării sale față de văile adînci mărginașe, Lăcăuțiul, amplasat la dreapta acestui colos golaș, se identifică prin intermediul stației meteorologice și prin suportul metalic, înalt, al unei antene. In același cîmp vizual, dar într-un plan mai apropiat și mai scund din punct de vedere altitudinal, se remarcă Muntele Mîrdanu (1550 m). Acesta este în cea mai mare parte împădurit, ridicîndu-se sfios dintre văile Zăbăluța și Mîrdanu. Elementele de peisaj oferite vin în sprijinul celor care, în Poiana Șindrilita, sînt tentați să ajungă pe Lăcăuți și Goru. Folosind marcajul traseului 3 se poate ajunge pe Lăcăuți (3-3½ ore), iar de acolo (încă 2 ore), pe traseul 4, marcat cu cruce albastră, devine accesibil și vîrful Gorului.
De la ramificația traseului 3, pe direcția generală sud-est, urmărim întreaga Culme Păișele (aproximativ 7 km), considerînd capătul opus delimitat de Muntele Pietrosu prin șaua Fînării. In primele 20 minute, traversăm Poiana Șindrilita pe marginea ei răsăriteană, în apropierea culmii, lăsînd în dreapta două stîne ascunse privirii. Terenul este larg vălurit, iar imaginile ce se derulează, mai ales către vest, conferă mersului o frumusețe aparte. Latura opusă întinsei poieni coincide cu ocolirea aproape insesizabilă, pe la vest, a uneia dintre vîrfurile care jalonează Culmea Păișele (aici, Păișeaua Înaltă, cu 1578 m înălțime). Tot aici, apare ramificația spre dreapta a unei poteci pastorale care duce în valea Zăbalei (cca 30 minute), unde se racordează la traseul 2, imediat aval de cabana “Betegosu". Plaiul străbate în continuare, luminișuri, pentru ca apoi să intre în pădure pînă la capătul etapei. El ocolește ușor către stînga, iar mai departe coboară domol și interceptează un terasament de cale ferată forestieră cu ecartament îngust, dezafectată, pe care vom înainta vreo 2 km, pînă sub vîrful Păișeaua Șase. De aici, ne înscriem pe o poteca bifurcată diagonal-dreapta și urcăm o culme domoală, cu molidiș foarte des, pentru a coborî apoi în șaua Fînării (1480 m), unde întîlnim traseul 10 (marcat cu cruce roșie). Intersecția este indicată și de stîlpul 2, cu cele două săgeți prinse pe el.
Deoarece în aceasta extremitate a Culinii Păișele nu existu condiții favorabile campării, recomandăm folosirea uneia dintre următoarelc variante, necesitînd însă abaterea din traseu:
- pe marcajul traseului 10 (cruce roșie), spre stînga (est), putem coborî din șaua Fînării (½ oră) în Golul Verdelui (1 460 m). Corturile se pot instala aici după bunul plac, profitînd și de vecinătatea uneia dintre cele două stîne existente: prima, construită exact pe culmea, “golului"; cealaltă, în partea opusă pășunii, la 2-3 minute de coborîre către sud. În ziua următoarc, utilizînd tot traseul 10, urcăm prin ,,Treptele lui Vodă" (maximum o oră) în vîrful Pietrosului, reluînd astfel itinerarul. In Golul Verdelui putem ajunge și de sub Păișeaua Șase, mergînd în continuare pc vechiul terasament. Timp necesar, aproape o oră.
- folosind tot traseul 10, coborîm din șaua Fînării spre dreapta (sud-est) și în maximum 1½ oră poposim în valea Zăbalei, la cabanele ,,Giurgiu". Revenirea în traseul nostru se poate face urcînd, fie în Golul Pietrosului (¾ - 1 oră), pe marcajul punct albastru al traseului 2, fie în Vîrful cu Lespezi (1 ½ - 1¾ ore), pe segmentul traseului 10, marcat cu cruce roșie.
Atragem atenția că din Golul Verdelui, pe rute nemarcate, este posibilă ieșirea din traseu către localitatea Vetrești-Herăstrău.

Etapa a treia. Din șaua Fînării (1 480 m), poteca urcă cca 200 m altitudine pînă în vîrful Pietrosului, folosind muchia ce se îngustează progresiv, concomitent cu diseminarea arboretului de molid și instalarea pajiștii montane. Cu puțin înaintea atingerii vîrfului principal (1676 m), se alătură dinspre stînga semnul de marcaj cruce roșie al traseului 10, itinerarele fiind comune pe o bună bucată din creasta propriu-zisă a muntelui.
Din vîrful acestui munte semeț, pe direcția generală sud, reperăm ultimul tronson al traseului: Golul Pietrosului - Poiana Cășăria - Zboina Frumoasă - Lapoșu de Sus și de Jos. În partea nordică, identificăm întregul semicerc muntos constituit din rînduirea culmilor străbătute de traseu pînă aici (Coza - Dealul Negru - Păișele). Către răsărit, se conturează în depărtare “bordura" muntoasă și atenția este reținută de Culmea Munțișoarele, delimitată de Putna și Năruja; mai aproape, aliniamentul Verdele-Cățeaua și dedesubt Golul Verdelui, cu cele două stîne. Spre vest, observăm marginea apuseană a Munților Vrancei, din care, pe lîngă Lăcăați și Goru, recunoaștem șirul înălțimilor Giurgiu - Mușa - Pietrele Înșirate, dublat la orizont de muntele “buzoian" Penteleu.
In zilele senine de iarnă ori de toamnă, din Pietrosu se văd bine Munții Bucegi, Piatra Craiului și chiar ansamblul Munților Făgăraș, iar din Carpații Orientali, se conturează la orizont, Munții Nemira.
Traseul continuă pe creasta Pietrosului, coborînd mai întîi prin pajiștea cu afin, merișor și iarba neagră, pînă în Vîrful cu Lespezi (1583 m), de unde, către dreapta (vest), se desprinde traseul 10 (cruce roșie). Mai departe, coborîm într-o plantație tînără de molid și pin, iar printr-o înșeuare îngustă urcăm un gurgui scund, împădurit. Urmează apoi o coborîre aproape neîntreruptă, pînă în Golu Pietrosului (1315 m), trecînd pe marginea unei suprafețe despădurite. La pătrunderea în pășune, întîlnim traseul 2, situat perpendicular pe direcția înaintării noastre, precum și stîlpul de marcaj 10, cu două săgeti de orientare. Continuînd traseul, trecem pe deasupra unei stîne (stînga), traversăm drumul forestier care este dirijat dinspre bazinul Nărujei (vest, stînga) în valea Zăbalei (dreapta) și apoi restul poienii. Din marginea “golului" ne înscriem pe Plaiul Cășăriei. La început, coborîm ușor, după care urcăm lent, pe la marginea superioară a unei tăieri recente. Continuăm apoi prin pădurea de molid închegată și ajungem în Poiana Cășăriei (1 558 m), unde se află două stîne și un izvor (dreapta). Pînă aici se scurg maximum 2 ore, calculate din Golu Pietrosului.
Dincolo de poiana amintită, urcăm pe plai pastoral mai bine de 1 km, pînă la nord de vîrful Zboinei Frumoase (1657 m), întîlnind traseul 5, marcat cu bandă albastră. Impreună cu acesta, coborîm pe versantul răsăritean al muntelui (către stînga, est), pătrunzînd în pădure, iar la baza coastei străbatem o porțiune de teren aproximativ plană, care ne scoate într-un luminiș unde este adăpostită mlaștina Lacul Roșu. Ea se învecinează cu o alta, aflată la aproape 70 m distanță - pe direcția generală în care înaintăm.
Pe suprafața de teren dintre cele două mlaștini întîlnim un stîlp de marcaj pe care sînt montate o săgeată simplă și una dublă. Săgeata simplă direcționează către stînga poteca și traseul 5, ce se abat, astfel, spre mica depresiune mlăștinoasă din vecinătatea Lacului Roșu. De aici, ne continuăm traseul pe culme, la început pe drumul de căruțe, și ieșim foarte curînd în pășunea pitorească ce domină, la sud (dreapta), bazinul Palcău. Pînă la capătul itinerarului (centrul civic al comunei Nereju), ne mai rămîn doar 4-5 ore de mers. Indată ce ajungem în pășune, abandonăm (vremelnic) atît drumul cît și culmea, în favoarea unei poteci ciobănești ce se desprinde diagonal-dreapta. În partea opusă a pășunii, conform săgeții vopsite pe un pin, coborîm la stînga, mai întîi, prin molidiș, într-o șa îngustă unde regăsim drumul de căruțe și îl folosim cîteva zeci de metri (mai precis, pînă la o poiană alungită dirijată spre stînga). În continuare, pe poteca ce străbate rărișul pădurii, coborîm către dreapta în poiana unde sînt amplasate două stîne - punctul numindu-se ,,La Spulbereni".
Poteca folosită de traseul nostru trece pe lîngă stîna de sub coasta povîrnită (stînga) și pe lîngă un izvor, după care, pe direcția arborilor ce poartă semnul de marcaj, urcăm ușor într-o înșeuare bine evidențiată și poienită, în care pătrunde, dinspre stînga (nord), drumul de căruțe părăsit mai înainte. Pentru drumeții care se îndreaptă pe itinerar în sens invers, o data ce poposesc în această curmătură, este obligatorie identificarea potecii după semnele de marcaj, coborînd astfel în locul “La Spulbereni". În felul acesta, ei evită drumul pastoral reperat în partea opusă potecii. Pentru o mai buna orientare, pe un molid din apropierea fundului înșeuării s-a aplicat semnul bandă roșie în linie frîntă la 90°, indicînd astfel direcția stînga.
Mai departe, ieșim din înșeuare printr-un urcuș scurt, străbatem o porțiune de teren ușor vălurită, apoi coborîm domol într-o altă înșeuare, folosită și de drumul de căruțe pătruns dinspre dreapta. Urmează o fîșie îngustă de pădure cu un loc noroios, o coasta golașă și pietroasă pe care o urcăm în serpentine scurte, urmărind semnele de marcaj de ps lespezile de piatră. La capătul urcușului interceptăm capătul apusean al Culmii (Plaiul) Lapoșu, reprezentată aici prin Lapoșu de Sus (1455 m), din care pornește o întinsă și foarte frumoasă pășune montană. Pe axa culmii (dreapta plaiului pastoral, folosit îndeaproape de traseu), este așezată o stînă cu saivan, iar din preajma ei se deschide panorama ce încadrează aproape întreaga Țară a Vrancei: marginile răsăritene ale munților și aliniamentele dealurilor sub-carpatice străpunse de Putna și Milcov; într-un plan mai apropiat, identificăm coama greoaie și “golul" Lapoșului de Jos, amplasate pe direcția generală est.
Din vecinătatea stînei urmăm către răsărit drumul pastoral, dirijat ușor către dreapta în raport de axa mediană a pășunii, coborînd astfel prelung pîna la extremitatea estică a Lapoșului de Sus, depășind spre stînga o stînă. La capătul pajiștii pătrundem într-o pădure rară și restrînsă, pe un teren cu cîteva băltoace efemere. Pînă aici (cca 15-20 minute), în condiții de vizibilitate redusă și în eventualitatea dispariției stîlpilor de marcaj, recomandăm în mod expres utilizarea îndeaproape a drumului ce se reperează și datorită cîtorva porțiuni lipsite de covorul erbacceu.
Indată ce depășim pădurea intrăm în pășunea Lapoșului de Jos dominată, în dreapta drumului, de un vîrf scund, avînd amenajat un loc de popas. Puțin mai departe, într-o înșeuare larg deschisă, întîlnim plaiul pastoral întrebuințat de traseul 6 (marcat cu punct roșu), dirijat dinspre nord (stînga-oblic). Intersecția rutelor montane este indicată șl de un stîlp de marcaj pe care sînt prinse două săgeți. Spre dreapta, dincolo de o împrejmuire cu gard din scîndură, veche, există un “budăi" (aproximativ 50 m distanță) și mai departe de el clădirea cantonului silvic ,,Lapoș". Din locul întîlnirii traseului 6 și împreună cu acesta, pînă la Nereju, coborîm neîntrerupt timp de 2½ - 3 ore din care, aproape o oră durează parcurgerea pășunii de pe versantul sudic al Lapoșului de Jos.. În cuprinsul ei, trecem exact pe lîngă două stîne cu saivane mari (ambele situate pe dreapta căilor pastorale ce șerpuiesc și care sînt folosite de traseu), intersectînd totodată trei firicele de apă, orientate către sud (dreapta, din care se organizează pîrîul Lapoș). Pe lîngă aceste repere principale, orientarea în teren se efectuează și datorită celor 17 stîlpi de marcaj.
La început, pe drum de căruțe, ocolim înălțimea estompată din fața cantonului silvic menționat mai înainte, iar pe porțiunea scurtă a coborîrii ce urmează, depășim prima stînă. De pe fundul unei înșeuări părăsim spre dreapta drumul (care urmărește culmea, trecînd pe lîngă o altă stînă și prin apropierea vîrfului Lapoșului de Jos) și pe potecă largă ajungem la “Izvorul lui Gogu", aflat lîngă doi molizi ce poartă semnele de marcaj bandă și cruce roșii. Mai jos de izvor, de pe marginea unui tăpșan, ocolim jumătate stînga, coborîm lejer, străbatem un pîlc de molizi și traversăm primul pîrîiaș, aflat în vecinătatea celei de a doua stîne. La sud (dreapta) de aceasta, printr-o pășune cu lăstăriș și buturugi, străbătută de o potecă pastorală și de un drum dc tractor, se poate coborî, în aproximativ 30 minute, pe firul pîrîului Lapoș, în punctul “Prăfăria", unde există o cabana muncitorească și un centru de colectare a fructelor de pădure. De aici, pe drum forestier, în maximum 2½ ore putem ajunge în comuna Nereju.
De la stînă traversăm cel de al doilea pîrîiaș, ne abatem imediat la dreapta, apoi, printr-un ocoliș stînga, ne apropiem de liziera pădurii și, în lungul ei, poteca ne conduce la ultima vîlcică. De aici, pe teren cu pantă lină, ajungem la marginea sud-estică a pășunii Lapoșului de Jos, unde interceptăm drumul de căruțe pe care l-am părăsit în vecinătatea primei stîne. Intersecția traseului coincide cu apariția cîtorva stîlpi din beton ai împrejmuirii pășunii.
In continuare, pătrundem în pădurea rară, ocolim pe la sud (stînga) un găvan înmlăștinit și urcăm într-o culme joasă pe care, către dreapta, se află o stînă acoperită cu plăci de azbociment. Din acest loc, sectorul comun al traseelor 1 și 6 părăsește Munții Vrancei, încît pătrundem pe teritoriul Subcarpaților. Pe drum de căruțe, coborîm mai întîi un versant prelung și poienit, pînă în apropierea unei “odăi” (situată la stînga, nord), care anunță intrarea pe raza comunei Nereju. Mai jos de gospodăria singuratică drumul ne conduce pe culmea Dealului Poienile Sării (primul mesager autentic al reliefului subcarpatic), de unde, către nord, peste Pîrîul Vulturu, ni se înfățișează satul Sahastru, iar spre sud, peste albia Zăbalei, ultimele grupări de case, cunoscute sub denumirile de Crăciunari și Plaiul Monteorului, precum și vîrful Muntelui Monteoru (1330 m).
La capătul dealului amintit, coborîm pe acelașl drum de căruțe, spre dreapta, pe o terasă a Zăbalei. Apoi, printre casele construite pe un pripor, ajungem în albia Zăbalei, la confluența Pîrîului Vulturu. Pe punți improvizate de localnici, traversăm albia bolovănoasă și despletită a Zăbalei, iar pe malul opus intrăm în satul Nereju Mic, pe DC 102. Urmăm drumul comunal către stînga și în aproximativ 20 minute poposim în centrul comunei, respectiv, satul Nereju Mare. În acest timp, traversăm podul de peste apa Hurjuiului, depășim sediul brigăzii silvice “Nereju", clădirea Sectorului de exploatare forestieră “Zăbala", Școala generală Nereju Mic, dispensarul comunal și întîlnim drumul județean 205A care apare dinspre dreapta, în apropierea podului de peste pîrîul Hanganu.
De la intersecția cu DJ 205A și pe acesta, ajungem imediat în centrul rural, aflat pe stînga văii Zăbala pe care o traversăm pe pod modernizat recent. Aici, întîlnim un bloc de locuințe cu unități comerciale la parter, Căminul cultural, un complex comercial, primăria, sediul Ocolului silvic Nereju, Școala generală Nereju Mare, o sucursală C.E.C. și Oficiul P.T.T.R. Nereju. Traseul nostru, cel mai lung din Munții Vrancei, sfîrșește în fața frumoasei clădiri a Ocolului silvic, vizavi de care se găsește stația I.T.A. de unde pleacă autobuze spre Focșani

Varianta b (traseul 6.) Comuna Tulnici (480 m) - ,,Ploștina" (750 m) - satul Valea Neagră - satul Vetrești-Herăstrău (500 m) - Dealul Secăturii (1075 m) - Culmea Lapoșu de Jos - comuna Nereju (540 m)
Marcaj: punct roșu : Timp: 14-16 ore Trasee de legătură: 1, 2.

Este unicul traseu turistic marcat de la extremitatea răsăriteană a Munților Vrancei, pe contactul acestora cu depresiunea subcarpatică, dominată, aici, de altitudini cuprinse între 1 100 și 1 395 m. El se desfășoară direcțional, între trei localități rurale principale, aflate pe văile Putna, la nord, Năruja, în partea mediană și Zăbala, la sud, în punctele de pătrundere a acestora în aria Subcarpaților.
Dată fiind poziția traseului, peisajul este de o varietate aparte, conferită de îmbinarea trăsăturilor geografice specifice Munților și Subcarpatilor Vrancei, pitorescul fiind accentuat de marea diversitate a folosințelor terenului, îndeosebi în spațiul dintre Putna și Năruja, precum și în preajma Zăbalei: vetre de sate concentrate sau risipite, fînețe cu livezi, suprafețe arabile restrînse și dispersate, pîlcuri de pădure și marginea codrilor coborîți din munte, ici și colo “odăi" etc. Este preferabil ca traseul să se parcurgă în două etape diurne, poposindu-se, în după-amiaza fiecărei zile, în perimetrele localităților Vetrești-Herăstrău și respectiv, Nereju. Sugestia vine în întîmpinarea programului drumețiilor grupurilor numeroase sau cu antrenament relativ modest, program ce presupune o deplasare mai lentă în teren și un supliment de timp pentru organizarea înnoptării. Se are în vedere și fructificarea posibilităților de cazare în vecinătatea satului Vetrești-Herăstrău, cît și a condițiilor de campare din apropierea albiei Zăbalei.
Traseul pornește din centrul comunei Tulnici spre vest (pe DN 2D), circa 200 m, după care coboară în stînga, pe drumul către satul Coza (1,5 km) pînă unde este comun cu traseul 1 (marcaj, bandă roșie). Mai sus de magazinul din localitatea Coza, traseele se despart: către dreapta, traseul 1 și înainte (sud), pe drumul local, traseul nostru care urcă pe culmea golașă a Dealului Morii, la răscrucea cu DC 84. De la intersecția amintită folosim DC 84 către dreapta, părăsindu-1 după circa 1,5 km, în cuprinsul unei risipiri de locuințe (Fundătura) aparținînd satului Păulești. Pînă aici se dirijează și o mică porțiune a traseului 11, el continuînd spre est. Orizontul oferă imaginea zveltă a Muntelui Coza, iar în plan apropiat Culmea Munțișoarele, pe la poala căreia, spre sud, vom continua drumeția.
După traversarea obîrșiilor pîrîului Leadova, dirijat către est (stînga), ajungem pe un deal teșit și prelung, de unde se deschide o largă priveliște asupra părții centrale a Depresiunii Vrancei și aliniamentelor deluroase, foarte fragmentate, ridicate la exteriorul ei, pe fundal conturîndu-se spinarea arcuită a Măgurii Odobești (996 m). In continuare, pe lîngă sediul cantonului silvic “Ploștina", utilizînd drumul de căruțe, străbatem un platou estompat, presărat cu stînci și bolovani împlîntați în sol, proveniți din retragerea versantului muntos în decursul evoluției sale. Asemenea unității silvice și satului așezat la baza platoului, locul este denumit “Ploștina", sugerînd terenul mai umed, cu numeroase smîrcuri și locuri de mustire a apei. Spre stînga, pornesc mai multe drumuri de căruță, folosite îndeosebi la vremea cositului, care coboară în Ploștina și Muncei, iar mai departe, în centrul comunei Vrîncioaia. Puțin mai spre sud, prin înșeuarea (740 m altitudine) de sub Măgura Spinești (926 m), peticită cu pîlcuri de făgete, pătrundem la izvoarele unui afluent al pîrîului Valea Neagră, unde s-a instalat sătucul ce-i poartă numele. Aici intrăm pe drumul forestier de deasupra ultimelor case, ocolim la dreapta (vest) piciorul unui deal golaș și coborîm pe firul Văii Negre.
Lîngă liziera pădurii întîlnim un alt drum forestier, iar pe marginea lui clădirea frumoasă a cantonului silvic ,,Valea Neagră", ce veghează parcă intrarea în pîntecul munților înălțați fără nici o sfială. De aici, coborîm pe drum, cam 20 minute, pînă la Satu Nou, așezat pe fața coastei largi, cu fînețe, numită ,,La Miloiu" și deasupra monumentului istoric “Valea Neagră". Din bucla unei serpentine strînse părăsim drumul și ne angajăm pe ,,scurtătura" ce coboară pe o splendidă terasă a rîului Năruja. Marginea ei de pe stînga este ocupată de un făget bătrîn și rar, folosind adesea drept ,,acoperămînt" taberelor de corturi instalate aici. Apa potabilă se poate procura de la ,,budăiul" utilizat de locuitorii Satului Nou. Poteca se avîntă, apoi, pe priporul cu plantație, pînă la gura Văii Negre (stînga), în albia Nărujei, sfîrșind la podul de peste pîrîu, în DJ 205D, la maximum 10 minute de centrul satului Vetrești-Herăstrău, situat pe Năruja, în aval. Tot aici, întîlnim traseul turistic 2, marcat cu punct albastru. Spre dreapta, la cel mult 5 minute, între DJ 205D și drumul forestier ce urcă la Satu Nou, există sediul districtului silvic ,,Herăstrău", ce oferă cazare în două încăperi cu cîte două paturi.
O orientare în teren, efectuată din acest punct de interceptare a albiei Nărujei, permite să reperăm următoarele:
- pe dreapta văii (sud), cîteva gospodării, amintind de cătunul Podu Chiriac, strămutat cu aproape două decenii în urmă, așezate pe versantul care sfîrșește în culmea Dealului Chiriac - coborîtă din Dealul Secăturii - partea de început a etapei următoare de drumeție;
- pe stînga văii (inelusiv a Văii Negre) și aval, există satul Podu Șchiopului, cocoțat la nivelul terasei amintite anterior;
- tot în aval, dar pe partea dreaptă, se zărește satul Podu Țîrdii, ocupînd extremitatea Dealului Chiriac, secționată de Năruja în apropierea morii de apă.
Din zona satului Vetrești-Herăstrău, continuarea traseului privește mai întîi ascensiunea versantului drept al Nărujei, respectiv a Dealului Chiriac, identificat anterior, în situația cînd această etapă începe din centrul rural atunci, pe podețul de peste apa Nărujei, prin spatele morii, urcăm pe drum în Podu Țîrdii, traversăm vatra satului și parcurgem Dealul Chiriac, urcînd, fără marcaj, pînă în apropierea pădurii, și fără dificultăți de orientare. Presupunînd că înnoptarea s-a făcut în locurile precizate (lîngă Satu Nou sau la unitatea silvică), folosim drumul de căruțe care urcă pe lîngă gospodăriile răzlețe din Podu Chiriac, prin pășunea mărginită la stînga de desișul plantației de cățină, anin și pin. După circa ½ oră ajungem pe culmea îngustă a Dealului Chiriac. Î1 urmăm spre dreapta, continuînd urcușul și traversăm perpendicular drumul forestier întîlnit la marginea pășunii. Continuăm urcușul trecînd printr-o pădure rară, apoi, străbatem o zonă defrișată recent și extinsă îndeosebi pe latura dreaptă a drumului de tractor (folosit de traseu); aici, ni se oferă perspectiva văii Năruja, Satului Nou și Culmii Munțișoarele. La capătul de sus al defrișării, orientîndu-ne strict după marcajul aplicat pe ramificația din stînga a drumului de tractor, pătrundem iarăși în pădure unde, pe alocuri, se ivesc cîteva mlaștini restrînse.
De-a lungul culmii, ce devine tot mai clară, și pe direcția generală sud, traversăm o zonă larg deschisă, cu lăstăriș de mesteacăn, precum și o plantație tînără de rășinoase, de unde linia orizontului oferă cu dărnicie imaginea masivelor Zboina Frumoasă, Pietrosu și Verdele, dispuse în planul îndepărtat apusean (dreapta). După depășirea unui tăpșan și a cîtorva serpentine pietroase, pădurea de amestec redevine însoțitoarea drumeției noastre. Ne angajăm pe plaiul pastoral ce urcă domol pînă în apropierea vîrfului Țigănașu (1075 m) al Dealului Secăturii, pe care-1 ocolim prin vest (dreapta), în cuprinsul unei pășuni de unde se observă bine peisajul subcarpatic vrîncean ce se etalează spre răsărit. Dincolo de vîrful dealului, la cîteva sute de metri, într-o poieniță, lăsăm la stînga un drum de căruțe, care coboară în satul Tepa (circa 1 oră de mers), iar după 5-10 minute, ajungem într-un loc pitoresc și totodată important pentru traficul turistic, denumit sugestiv ,,Intre Plaiuri". Dintre cele 4 căi principale de circulație locală, care se intersectează în poiana spațioasă, drumul ce se dirijează spre est (stînga) permite coborîrea în centrul satului Paltin (în 1½ oră), prin Dealul Gîlma, părăsindu-se la nevoie traseul. In locul ,,Intre Plaiuri" există două construcții silvice alăturate: sediul cantonului ,,Valea Rea" și o mica cabana cu etaj. La aproximativ 25 m distanță de gardul de lîngă cabana, în pădure, se află un “budăi" de unde ne putem împrospăta rezerva de apă potabilă.
Continuăm traseul pe direcția sud, așa cum de altfel indică și săgeata de pe stîlpul de marcaj instalat la bifurcarea drumului către Paltin. Plaiul pastoral larg, croit prin codrul poienit și bătrîn, ne va conduce pînă în Lapoșu de Jos (timp de 1¼ - 1½ oră). Mai întîi, străbatem o zonă larg vălurită, cu smîrcuri și băltoace, apoi, prin două pieptișuri intercalate cu un șes, ieșim la marginea superioară a unei pășuni în mijlocul căreia (stînga) se află un saivan nou construit. Mai jos de acesta, diagonal - dreapta, la capătul unui drum forestier neutilizat, se află cabana muncitorească ,,Țipău". Pe porțiunea de urcuș de la capătul pășunii, la cîțiva metri stînga de un molid solitar cu semnul de marcaj al traseului, întîlnim “Budăiul lui Drăgan". Mai sus de el, îndată ce panta terenului se reduce, pătrundem într-un molidiș matur și după maximum 10 minute plaiul ne scoate în pajiștea Lapoșului de Jos.
Lapoșul este una dintre cele mai pitorești, unitare și prelungi (aproximativ 4 km) culmi montane din Vrancea, dintre cele mai reprezentative ,,plaiuri înalte" din ținut, cu o viață pastorală intensă și închegată, ce se ramifică din Zboina Frumoasă către răsărit. Jumătatea sa apuseană poartă numele de Lapoșu de Sus (1 455 m), pentru ca din locul în care ne aflăm să înceapă Lapoșu de Jos (1 256 m). Vorbind în sens geografic, această culme reprezintă o ,,suprafață de nivelare" tipică.
In partea opusă pătrunderii în pajiștea întinsă și puțin spre dreapta, întîlnim un stîlp de marcaj cu două săgeți, care desemnează intersecția traseului nostru cu ,,traseul de creastă" al Vrancei (1), marcat cu bandă roșie. Vizavi de stîlp, o potecuță conduce la un ,,budăi" și, puțin mai departe, la sediul cantonului silvic ,,Lapoș". Din Lapoșu de Jos, pentru coborîre în comuna Nereju, folosim ultima parte a traseului 1, descrisă anterior, întrucît, cele două rute montane sînt comune pe acest tronson.


Comentariile membrilor (2)

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
1
Eu am pornit la drum pe varianta 1, aceea mai lunga, dar nu am terminat-o. Cateva informatii care ar putea fi utile:

din Focsani exista microbuze direct pana in satul Coza care e la cativa km de Tulnici (dar Coza e mai aproape de intrarea pe traseu). Mi se pare ca pleaca pe la ora 11 si costa 12 lei. (oct 2010)

Starea marcajului (banda rosie) e mai buna decat ma asteptam - desi sunt zone in care e usor sa-l pierzi, in care e mai rar sau mai sters.

Intrarea efectiva pe traseu (in zona la Stramtura) e destul de evidenta, daca ajungi pana acolo. In principiu trebuie mers pe drumul de pe malul raului Coza pana cand se interesecteaza raul Dumbravanu cu raul Coza - si urcusul se face pe malul dintre cele doua rauri. Asta a fost cel mai bun punct de reper pt mine. Trebuie mers in jur de 30 de minute de la iesirea din sat pana acolo.

Pe muntele Coza marcajul e bun, mai putin deasupra stanei Haulestenilor, unde e o sa cu o cruce de metal. Poteca marcata coboara cred pe fata sudica si merge spre vest, dar se poate merge si pe creasta, pe unde e chiar mai frumos. E o poteca nemarcata, trebuie urcat la varful golas si stancos care se vede acolo (vezi jurnalul meu pt detalii).

Am mai pierdut marcajul la coborarea in saua Tișița de pe dealul Negru, dar nu e grav, zona e destul de evidenta, sunt si stane/casute, probabil acolo intorc camioanele forestiere.

Pe piscul cu paltini marcajul urmeaza un drum forestier in urcare (e apa pe partea dreapta in vale), dar apoi drumul urca tot mai abrupt si marcajul dispare. Trebuie atentie mare, e si o intersectie unde un alt drum merge spre dreapta - dar poteca marcata se afunda in padure spre stanga, si intrarea e acoperita de crengi - de aceea marcajul e greu de vazut. Iar apoi in padure inaintarea e greoaie din cauza crengilor dese, marcajul iarasi e greu de urmarit.

Pana in poiana Sindrilita marcajul se pierde iar, e o zona cu puieti de brad.

Nu am vazut niciun indicator in nicio intersectie de trasee, si marcajele pe alte trasee cred ca sunt si mai sterse si vechi (asa cum e crucea albastra de la lacauti la goru).

Din poiana Sindrilita poteca de culme coboara spre valea Zabala - deci daca vreti sa ramaneti pe traseul marcat spre vf Pietrosu, trebuie cautat marcajul la reintrarea in padure - eu nu l-am gasit si am coborat spre rau in dreapta.

...

Pe muntele Coza sunt cateva stane bune (atunci cand nu sunt oile la munte) - cum ar fi stana Haulestenilor (Desi trebuie coborat nitel pana la ea). Stana lui Sacalus e aproape daramata, nu e un adapost prea bun.

Cantoanele forestiere pe care le-am intalnit pe vai erau incuiate, dar se mai gasesc baraci de lemn muncitoresti (in timpul saptamanii pe vai sunt lucratori forestieri).

Atentie la animale salbatice, muntii Vrancei au si ursi si lupi si alte ”lighioane”.


Vineri, 12 noiembrie 2010 - 13:16  

ioanstoenica
ioanstoenica..
Coarda
 
2
In 2011 traseul Tulnici - La Stramtura - Golul Cozei - Dealul Negru - Poiana Sindrilita (banda rosie) a fost remarcat in cadrul unei ample actiuni de remarcare a traseelor din parcul natural Putna-Vrancea. Din Poiana Sindrilita spre satul Nereju traseul nu a fost remarcat si poate pune probleme de orientare.


Sâmbătă, 5 noiembrie 2011 - 14:43  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu



Ghid montan

Trasee

Cazare

Harti

Fotografii / Poze

Stiri

Jurnale

Salvamont
 
0,0541 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2023) www.carpati.org