Marcaj:
Durata: 5 ore.
Tureni - Izvorul Alexandru Machedon - Dealul Săndulești - Fântânele - Cabana Cheile Turzii
Distanță: 9 km
Caracteristici: traseu relativ ușor, cu urcușuri și coborâșuri modeste
Putem considera începutul acestui traseu ca fiind din drumul național l (E 81), străbătând la început comuna Tureni. Trecem apoi prin fața bisericii romano-catolice, unde un marcaj ne orientează spre ieșirea din localitate. Privirea ne este atrasă spre stânga, unde pârâul Turenilor intră între pereții calcaroși ai cheii. Noi urmăm în continuare un drum pietruit, străjuit de stâlpi de telefon, care la un moment dat se intersectează cu o linie de înaltă tensiune. Imediat ajungem în drumul asfaltat Turda — Petreștii de Jos. În fața noastră se conturează abruptul calcaros ce marchează Urnita Munților Trăscăului, dată aici de versantul stâng al văii Negoteasa.
După un urcuș de 10 minute ajungem pe un platou ușor înclinat ce se întinde până departe spre sud. De la marginea platoului privim înapoi spre Depresiunea Turenilor, în mijlocul căreia se cuibărește satul omonim, iar mai departe zărim casele satului Ceanu Mic, în spatele căruia linia orizontului este închisă de dealuri molcome. Spre vest se deschide panorama largă a Depresiunii Hășdatelor, cu satele Deleni și Micești adăpostite la poalele ultimelor prelungiri ale culmilor ce se lasă din masivul deluros al Feleacului. De aici urmăm partea superioară a platoului, în ușoară ascensiune spre sud, direcție în care mergem și noi. Întâlnim mici câmpuri de lapiezuri, care întrerup monotonia peisajului geomorfologic. Străbătând Dealul Săndulești, treptat ajungem la marginea abruptului estic al platoului.
Din punctul Fântânele — unde există într-adevăr câteva fântâni (cu cumpănă), coborâm spre sud, apropiindu-ne de versantul stâng al Cheii Turzii, unde întâlnim Stâncăria Murunei și Cornul Cheii, de unde, pe traseul marcat și cu triunghi albastru ajungem la cabană, trecând prin pădurea Văpii. Remarcabilă pentru acest traseu, este direcția lui generală de la nord la sud, cu mici unduiri impuse de topografia zonei.