Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Februarie 2020
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829

Martie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii
Atentie! Nu toate descrierile cuprinse în ghid au fost actualizate. Unele dintre acestea pot contine greseli. Înainte de a efectua o drumetie în zona, va rugam sa contactati reprezentantii locali ai Serviciului Salvamont, pentru detalii.

De asemenea, daca la întoarcerea din tura puteti furniza informatii actuale despre trasee, cabane sau refugii (inclusiv fotografii cu preturi, numere de telefon etc.), va rugam sa le transmiteti prin e-mail (carpati AT carpati PUNCT org), în vederea actualizarii informatiilor din Ghid. Astfel, veti reusi sa ajutati alte persoane, iar voi, la rândul vostru, veti putea beneficia de informatiile transmise de catre alti membri.

Trasee Muntii Retezat

Traseul din Cabana Gura Zlata spre Lacul Bucura

Marcaj: Marcaj
Durata: 8.5 ore.
Cabana GuraZlata (775 m) — sub vf. Cioaca Porumbelului (1453 m) —platoul Zănoaga (1709 m)— tăul Zănoaga Mare (1997 m) — cota 1699 — Crucea Trăsnitului (2075 m) — Dosu Slăveiului (2346 m) — lacul Bucura (2041 m).

De la cabană, pornirea pe traseu se face trecînd peste firul de vale a Rîului Mare, curs de apă pe al cărui mal întîlnim, prin poieni, cîteva conace pastorale (atunci cînd puntea din apropierea cabanei este luată de apă, sîntem nevoiti ca, pe soseaua forestieră, să facem un ocol de aproape un kilometru). Curînd, pătrundem într-o zonă împădurită, mergînd pe cărarea ce urmează versantul drept al pîrîului Zlata, curs de apă pe care îl trecem pe malul opus, putin mai în amonte de confluenta lui cu pîrîul Radesului. Cărarea noastră se angajează acum pe versantul drept al acestui din urmă curs de apă. Nu mult mai tîrziu, traseul marcat trece pe stînga apei, mentinîndu-se destul de aproape de firul văii. Urmează apoi un lung sector în care poteca suie de-a coasta pe colinele culmii Radesului si trece pe celălalt versant, printr-o sa, luminis însorit în pădure (de la Gura Zlata si pînă în această sa, s-a mers foarte aproape de hotarul rezervatiei stiintifice, aflată către stînga noastră). După o portiune de drum aproape orizontal, urcăm vîrtos apoi pe versantul stîng al culmii, clină care, pe aici, este un adevărat pripor. Pe nesimtite ne-am apropiat de fundul văii Radesul Mic, loc din care însă, urcînd pe vîrtejele potecii, revenim către culme. Cotim la dreapta si, străbătînd o zonă acoperită de pădure ajungem la un canton silvic.
De la canton ne continuăm drumul pe culmea Radesului Mare, element orografic ce separă cele două căldări ale Radesului (Mare si Mic), trecînd printr-o zonă în care crîngurile de jnepeni au fost defrisate pentru a se spori suprafetele de teren folosite ca păsune. Depăsind pintenul de munte cunoscut sub numele de Cioaca Radesului (2085 m), ne angajăm pe cărarea ce urcă prin jnepenis, costis, pe versantul sud-vestic al Muntelui Zănoaga. Trecem apoi printr-o sa a culmii Rades—Zlata si, aproape imediat după aceea, ajungem în punctul unde, traseului nostru (triunghi rosu) i se alătură poteca marcată cu cruce albastră, cărare ce vine dinspre Gura Apei. Pe acest marcaj dublu, ne continuăm calea urcînd usor către platoul ce se întinde la sud, (stînga) de vf. Zănoaga (2262 m). În dreapta noastră, peretele înalt al platoului se prăvăleste parcă, pînă către fundul căldării Zănoguta, unde se află tăul cu acelasi nume. După ce, urcînd si coborînd lin, străbatem platoul (podul) Zănoagei, ajungem pe pragul de sus al căldării, loc din care, după ce se încîntă cu imaginea întinsului tău al Zănoagei Mari de pe fundul căldării, privirea se îndreaptă înspre est unde, în planul următor si închizînd zarea, se profilează vf. Judele cu cele două piscuri mai joase ce îl flanchează într-o parte si în cealaltă.
De pe buza căldării, pe marcajul dublu (triunghi rosu si cruce albastră), coborîm priporul vestic al Zănoagei si poposim lîngă punctul din care emisarul tăului Zănoaga Mare porneste să întîlnească alti torenti împreună cu care va dă nastere pîrîului Judele. În acest loc ajunge si marcajul punct rosu ce vine, pînă aici, de la lacul Bucura.
Pentru continuarea drumului spre lacul Bucura, de la tăul Zănoaga Mare, pe marcajul triunghi rosu si cruce albastră, coborîm de-a lungul văii pîrîului Zănoaga. La cota 1699 ajungem în punctul de confluentă a mai multor torenti, obîrsie a pîrîului Judele. De aici mai departe, coborîm cîtva timp pe fundul văii Judele peste a cărui apă trecem curînd după aceea. Părăsind apoi firul văii, ne abatem către stînga, urcînd costis prin codru. Odată cu înăsprirea pantei, iesirn din pădure si străbatem o zonă de teren acoperită cu tufe dese de jnepeni printre care poteca urcă, în serpentine, pînă la golul alpin de pe spinarea Piciorului Slăveiului, lîngă Crucea Trăznitului (2075 m). Aici întîlnim poteca marcată cu punct galben care, venind dinspre valea Lăpusnicului Mare, urcă de la Lunca Barhină. Semnul acesta nou, alăturat celorlalte două ce au vrîstat poteca pe care am venit pînă aici (triunghi rosu si cruce albastră), ne va însoti în tot restul drumului, peste culmea Slăveiului, pînă la lacul Bucura.
Ajunsi la Crucea Trăsnitului, cotim la stînga si pornim într-un lung urcus care, după încă o oră si jumătate de mers, ne va scoate pe culmea Slăveiului. De la Crucea Trăsnitului si pînă dincolo de tăul Turcei, lăsînd înspre dreapta gorganul „La Clince" (2076 m), vom urca pe un drum de culme largă, cu întinse perspective de-o parte si de alta a ei. Trecem apoi prin stînga tăului Turcei si coborîm în firul unui vîlcel. Pînă aici, drumul nu ne-a cerut eforturi deosebite, atît urcusul cît si coborîsul ce i-au urmat, fiind destul de domoale. Din firul văiugii mai departe însă, pornind pe cărarea ce străbate în lung Picioru Slăveiului, vom avea de urcat unele portiuni de coastă mai pieptisă a căror asprime este, pe alocuri, usurată de serpentinele potecii.
Pe tăpsanul de pe culmea Slăveiului, cîtiva stîlpi de marcaj ajută în orientare pe cei ce străbat locurile pe timp de ceată.
După străbaterea platoului, începem un coborîs repezit, pe serpentinele cu care poteca domoleste priporul peretilor vestici ai Zănoagei Bucurei. Pe malurile lacului Ana (1979 m), ajungem la o jumătate de oră după ce am trecut peste culmea Slăveiului.
În drumul dintre lacul Ana si lacul Bucura, va trebui să urcăm treptele malului stîng al văii Izvorul Bucurei, urmînd o cărare bolovănoasă, răsucită în serpentine, printre steiuri si pe după pîlcurile de jnepeni. De la stîlpul plantat pe terasa sub buza căruia se adăposteste lacul Bucura si pînă la lac, nu mai avem de mers decît 2—3 minute.
Aici sfîrseste lungul traseu marcat cu triunghi rosu.


Comentariile membrilor (2)

skantz
skantz
Busola
 
1
Traseu lejer, dar foarte lung.Cam greu de facut in 8.5 ore! Alocati mai mult timp acestui traseu, mai ales daca-l faceti in sens invers. Utimele 2 ore de traseu trecand prin padure va fi greu sa va orientati daca va prinde noaptea.Apa gasiti la traversarea paraului Judele.


Miercuri, 19 martie 2008 - 18:01  

retezatu
retezatu

 
2
Am parcurs acum 3 saptamani portiunea cuprinsa intre Lacul Zanoaga - Crucea traznitului - Lacul Bucura. Poteca este toaletizata pana la raul Judele. Traversarea acestui rau se face pe unde se poate nefiind nici un podet amenajat. Urcusul ce urmeaza prin padure si apoi prin tufele de jnepeni este destul de sinistru. Dupa ce am fost pe acesta portiune de traseu , am aflat de la alti turisti si de la salvamont ca exista o varianta de poteca marcata cu momai, de la Zanoaga pana mai sus de crucea Traznitului. Cei interesati , sa se adreseze salvamontului de la Lacul Zanoaga!


Sâmbătă, 29 august 2009 - 23:39  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu



Ghid montan

Trasee

Cazare

Harti

Fotografii / Poze

Stiri

Jurnale

Salvamont
 
0,0454 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org