Pentru turiștii care doresc să ajungă la cabana Parâng după excursiile din vasta căldare glaciară a Roșiilor, acesta este drumul cel mai scurt și accesibil. Traseul oferă de asemenea și importante obiective de interes turistic, cum sunt Marele Perete și Surplomba Luminării, Căldarea Seacă a Parângului Mare, creasta Sliveiul etc. Priveliștea spectaculoasă asupra celor două mari căldări vecine, căldarea cu lacuri a Sliveiului și cea a Roșiilor, cu toate intrândurile lor, rămâne cel mai important peisaj alpin, completat de apariția „cetății” de piatră, în ruină, a Stoeniței, cu bastioanele sale zdrențuite și haosul de lespezi de la baza lor.

Pornim de la stâna Roșiile spre sud-vest, în direcția lacului Zănoaga Stânei. După 300 m ajungem în dreptul lacului, ocolind astfel zona mlăștinoasă din aval de căușul lui. Poteca începe în apropiere. Ca reper de orientare luăm „Punctul Roșu", aflat în peretele de la sudul lacului; față de acest perete înnegrit de licheni, pe care pata roșie de la care își trage numele se distinge bine, noi vom căuta firul pârâiașului care vine din treaptă în treaptă spre Zănoaga. Acest pârâu ia naștere din căldărușele ierboase aflate în dreapta noastră, la vest.

Poteca este trasată pe malul stâng. Urcăm în serpentine scurte, timp de 6-7 minute, pe lângă apă, trecem peste un prim prag și poposim pe platoul inferior al vastei căldări seci. În mijlocul platoului se află o mlaștină, care uneori, spre sfârșitul verii, seacă. Poteca ciobănească ne călăuzește spre dreapta; urcăm un dâmb despărțitor și din nou pășim pe platforma unei mici terase, în care de data aceasta se odihnesc apele unui lac format de pârâiaș. Mai la stânga, matca unei mlaștini ne arată existența unui lac în curs de colmatare. Suntem în locul numit Zănoagele Ursului. Cu câteva zeci de metri mai la nord, sub peretele căldării, auzim ultimul susur de izvoare.

Poteca noastră traversează pârâul ceva mai sus de nivelul apelor lacului, de unde vom schimba direcția de mers. Ne îndreptăm brusc la dreapta, iar după 20-30 m poteca ne îndrumă din nou spre stânga; ne aflăm pe o brână care ocolește un cap stâncos, de pe care avem o vedere largă. După stâncă poteca o cotește iar la stânga, încheind astfel un semicerc, și apoi în serpentine dese ieșim pe o nouă terasă. Traversăm un izvor firav, care la buza căldării, în apropiere de prăpastie, formează un lăculeț ciudat (acesta prezintă pe una din laturile sale trei golfuri). De la lac în jos pârâul se aruncă într-o cascadă destul de mare, care primăvara și la începutul verii umple văile cu zgomotul apelor sale, iar cei care trec pe creasta dintre Gruiul și Parângul Mare zăresc scânteierile de briliante ale șuvoaielor.

Abia acum putem spune că ne aflăm în Căldarea Seacă a Parângului Mare. Privirea noastră se plimbă peste grămezile de lespezi, peste sfărâmăturile munților care ne înconjoară, se ridică apoi la pereții dezbrăcați de vegetație și se oprește în dreptul Surplombei Gemănării, un dificil traseu alpin.

Din nișa amintită începem un urcuș mai serios spre dreapta, în diagonală, pe panta care ne aduce repede pe un taluz prelung (un depozit morenic); din punctul în care am ieșit schimbăm direcția spre stânga, mergând pe taluz cam 300 m. Acest taluz separă o depresiune longitudinală de sub coasta Sliveiului.

Poteca, destul de umblată, traversează îngusta depresiune și urcă pe ultimele serpentine până în creasta muntelui Sliveiul. Tot efortul nostru este compensat de extraordinara panoramă, cu totul neașteptată, ce se desfășoară la picioarele noastre. Spre nord se adâncește imensa, dar primitoarea căldare a Sliveiului, în care lacurile glaciare ne cheamă cu sclipirile lor; dincolo de ea, o spectaculoasă priveliște alpină ne oprește în loc multă vreme, pentru a urmări cu atenție toate ascunzișurile spinării Mijei, atractiva Custură a Cârjei, Cârja însăși și ferestruita piramidă a Stoeniței.

De aici traseul devine o plimbare plăcută pe creasta înaltă a muntelui, spre vest. Urcăm ușor până pe vârful principal, Sliveiul (2420 m), apoi, pe panta opusă, coborâm lesne într-o șa adâncă. Pentru a ajunge în creasta principală a Parângului, unde se disting bine stâlpii de marcaj, urcăm pe contrapantă, printre lespezi, până la vf. Gemănarea (2432 m), care are de fapt două cocoașe gemene, despărțite între ele printr-o mică depresiune. Pe fața vestică a muntelui se adună pâraiele din sud ale Stoeniței. Tot spre sud cade și abruptul surplombei de care am pomenit anterior.

Aflați pe vf. Gemănarea, în calea traseului Cabana Parâng-Cabana Obârșia Lotrului marcat cu bandă roșie, care vine de la cabana Parâng spre vf. Parângul Mare, urmăm acest traseu în sens invers. Ajungem după 2¾-3¼ ore la cabană, coborând în general pe direcția nord-vest.