Marcaj:
Durata: 1.75 ore.
CAB. VALEA DORULUI - SINAIA
De la Cabana Vf. cu Dor (1 885 m) cărarea coboară repede spre S, trece pe sub stâncile „La Cetate" (stânga) și se îndreaptă paralel cu vâlcelul de la obârșia Văii Stânei, afluent al Văii Izvorul Dorului (dreapta). Lăsând în spate impunătorul vârf triunghiular, Vf. cu Dor (2 060 m), după circa 10 min. de la cabană ajungem pe o platformă situată pe coama dintre V. Stânei și V. Zgarburei, unde se dcsparte varianta de iarnă a drumului (1 715 m).
Varianta de iarnă urmează traseul indicat de stâlpii de marcaj spre E, în coborâș direct pe malul drept al Văii Zgarbura. Traversează apoi firul acestei văi și întâlnește drumul de vară deasupra stâncăriei Piatra Turcului.
Drumul de vară, nemarcat, se îndreapta către stânga, traversează imediat firul superior al Văii Zgarbura și continuă apoi o bună porțiune în coborâș ușor de-a coasta prin pajiștile de pe versantul sudic al Muntelui Furnica. După 10-15 min. ajungem pe pragul unui pinten, sub linia telefericului, de unde, în coborâș repede pe flancul estic, poteca ne conduce pe un tăpșan situat pe creasta dintre V. Zgarburei și V. cu Brazi, unde întâlnim venind din dreapta varianta de iarnă (marcată) a drumului. Printr-o serpentină pe sub pintenul stâncos Piatra Turcului, ajungem pe un alt prag, în punctul „La Lac", (1 515 m). Imediat trecem pe sub teleferic prin fața cabanei „Cota 1 500", de unde printr-o serpentină, drumul ne conduce în poiana „La Sfârșitul Lumii", în dreptul stației telefericului. Continuăm coborâșul direct prin poiană până deasupra hotelului alpin „Cota 1 400".
Variantă: De la hotelul alpin „Cota 1 400" la Sinaia pe șosea, 5 km. Se pot folosi cursele auto zilnice ale IGO Sinaia.
Din dreptul hotelului (care rămâne jos în stânga), drumul continuă de-a coasta spre dreapta, apoi în coborâș repede printre rariști de molid, și intră în pădure pe Plaiul Vacilor. Coborând continuu printr-o serie de poieni și traversând de cîteva ori noua șosea, după 30-40 min. de la hotel ajungem în Sinaia, la capătul străzii Furnica, la stația terminus a autobuzului spre gara Sinaia (945 m). De aici la Cab. Furnica (jos în stânga), 3 min.