Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

August 2022
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Septembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Vremea
Varful Leaota
Muntii Leaota

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii
Atentie! Nu toate descrierile cuprinse în ghid au fost actualizate. Unele dintre acestea pot contine greseli. Înainte de a efectua o drumetie în zona, va rugam sa contactati reprezentantii locali ai Serviciului Salvamont, pentru detalii.

De asemenea, daca la întoarcerea din tura puteti furniza informatii actuale despre trasee, cabane sau refugii (inclusiv fotografii cu preturi, numere de telefon etc.), va rugam sa le transmiteti prin e-mail (carpati AT carpati PUNCT org), în vederea actualizarii informatiilor din Ghid. Astfel, veti reusi sa ajutati alte persoane, iar voi, la rândul vostru, veti putea beneficia de informatiile transmise de catre alti membri.

Trasee Muntii Bucegi

Traseul din Cabana Vârful Omu spre Bușteni

Marcaj: Marcaj
Durata: 5.25 ore.
CAB. VF. OMU � BUCȘOIU � ȘAUA CĂPĂȚÂNII PORCULUI � POIANA COȘTILEI � BUȘTENl
Traseu nerecomandabil pe timp nefavorabil.

De la cabana Vf. Omu (2 507 m) poteca se îndreaptă catre NNV și curând, pe platforma vârfului, întâlnim ramificația drumurilor.
La stânga, spre Cab. Mălăiești sau Bran.
Traseul continuă înainte, către N, pe creastă. De la extremitatea platformei coborâm repede spre NE pe o coamă care ne conduce în Curmătura Morarului (2430 m), șa situată pe cumpăna dintre bazinul Văii Morarului (dreapta) și cel al Văii Mălăiești (stânga). De aici urmăm creasta în urcuș ușor pe deasupra căldării superioare a Văii Morarului, trecem un prag aproape orizontal și apoi coborâm într-o a doua șa, Curmătura Bucșoiului (2 385 m). Urcăm iarăși în lungul crestei și curând lăsăm în dreapta coama, la început bine înierbată, ce formează Bucșoiul Mic sau Creasta Balaurului. Aceasta se desprinde de la baza piramidei ce formează Vârful Bucșoiului și înaintând către E, desparte V. Morarului de V. Bucșoiului. Trecem apoi pe deasupra obârșiilor abrupte ale Văii Bucșoiului (dreapta) și continuăm urcușul pieptiș pe coama care ne conduce în Vf. Bucșoiu (2 492 m).
Din vârf coborâm către N, tot pe creasta și după 3�5 min. ajungem în punctul de unde creasta și traseul nostru se orientează brusc către dreapta (2 445). Drumul continuă în lungul crestei, în coborâș ușor, apoi în pantă pronunțată pe fețe stâncoase (atenție la marcaj, în special pe ceața!) și după 15�20 min. din Vf. Bucșoiu ajungem într-o șa stâncoasă (2 285 m), la o ramificație de drumuri.
Ramificația I: spre Cab. Mălăiești pe Brâna Caprelor, circa 1 oră, marcaj triunghi albastru. � Urmăm spre stânga și înapoi poteca în coborâș de-a coasta pe o brână stâncoasă care șerpuiește pe versantul nordic al Bucșoiului, pe sub pereți și țancuri de stâncă (Brâna Caprelor). Traversând câteva vâlcele și hornuri, după circa 20 min. brâna ne conduce pe versantul vestic, deasupra unor fețe înierbate cu pâlcuri de jnepeniș. Coborâm apoi în pantă pronunțată prin câteva serpentine, pînă în fundul Văii Mălăiești (1 910 m), unde întâlnim poteca Vf. Omu � Cab. Mălăiești (marcată cu bandă albastră). Continuăm la vale pe această potecă și nu departe atingem marginea de jos a căldării. De aici coborâm repede în caldarea inferioară a văii și continuăm pe fundul ușor inclinat al acesteia, până la limita pădurii, la Cabana Mălăiești (1 720 m).
Traseul nostru continuă pe creastă și curând, evitând o ruptură de pantă, trece pe flancul nordic, apoi revine pe muchia ridicată între V. Rea (dreapta) și adânca depresiune a Văii Mălăiești. După 10�15 min. de la Brâna Caprelor ajungem într-o mică șa, în punctul „La Cununa Bucșoiului" (2 120 m). De aici drumul părăsește muchia, coborând repede către dreapta în lungul unei șiștoace (Șuhoiul Cununei) pe fețe stâncoase și brâne înierbate. Traversăm o brână lată (Brâna lui Stănilă 21, 2 040 m), de unde poteca coboară în pantă pronunțată pe trepte de stâncă, printre covoare de smârdar și pajiști , apoi se strecoară prin tufărișuri întinse de jneapăn și aniniș și ne conduce la punctul „La Prepeleac”, la o ramificație de drumuri.
Ne găsim aici la limita superioară a pădurii pe creștetul unui pinten care desparte Vâlcelul Prepeleacului (stânga) de Vâlcelul Îndrăcit.
Ramificația 2: La stânga, de-a coasta spre Cab. Mălăiești, 1 oră, marcaj triunghi roșu (traseu 8 A).
Traseul nostru (marcat cu triunghi roșu și bandă roșie) continuă înainte în coborâș repede pe flancul sudic al pintenului, intră în padure, traversează Vâlcelul Îndrăcit și continuă apoi urcând și coborând ușor de-a coasta printr-un molidiș des. După 15�20 min. de la Prepeleac, traversăm V. Rea (1 625 m) și după un urcuș pe malul opus, ajungem curând pe o mică creastă cu covor de iarbă fragedă și mușchi, „La Bătaia Cocoșilor". Coborând de partea cealaltă, ieșim într-o poiană, la poalele flancului sudic al Crestei Văii Rele, de unde, către S, ne apare în întregime versantul nordic al Bucșoiului Mic, cu vâlcelele abrupte, afluente ale Văii Bucșoiului. Trecem un pâlc de molidiș și intrăm în Poiana Bucșoiului, unde poteca traversează Vâlceaua Bucșoaia și apoi, nu departe, firul Văii Bucșoiului (1 615 m). De la marginea poienii continuăm coborâșul prin molidișul de pe flancul nordic al Bucșoiului Mic și în circa 15 min. ajungem în poiana din Șaua Căpățânii Porcului, la răscrucea de drumuri, „Pichetul Roșu" (1 445 m).
Ramificația 3: la stânga spre Cab. Diham, 30�40 min., marcaj punct roșu (traseu 8 B); înainte spre Cab. Poiana Izvoarelor, 15 min., marcaj bandă roșie (traseu 8 C).
Drumul spre Bușteni (2 ore, marcaj triunghi roșu) continuă spre S în coborâș ușor prin poiană, apoi printr-un pâlc de molidiș. De la marginea acestuia (1 405 m), urcăm pronunțat pe flancul dinspre V. Șipotului (stânga) a Bucșoiului Mic, printr-un buruieniș des, cu plantație tânără de molid pe locul fostei păduri doborâte de vânt. Continuăm apoi de-a coasta către dreapta pe un prag orizontal, prin poieni târlite cu buruienișuri de ștevie de munte (Rumex alpinus) și urzici, având în față perspectiva impresionantă a abruptului nordic Morarului, cu silueta caracteristică a Colților Morarului, intrăm curând în Poiana Morarului, unde traversăm firul Văii Morarului, trecând astfel de pe Muntele Bucșoiu pe Muntele Moraru (1 480 m). Trecem prin marginea inferioară a poienii după un coborâș repede prin molidiș traversăm V. Bujorilor. Drumul continuă să coboare de-a coasta prin pădure și după cca 20 min. traversăm V. Comorilor. Trecem apoi peste o coamă scundă, de partea cealaltă a căreia se întinde Poiana Văii Cerbului. Traversăm firul (de obicei cu apă) acestei văi, trecând astfel de pe Muntele Moraru pe Muntele Coștila (1 310 m) și după un urcuș scurt pe malul opus ajungem la o răscruce de drumuri (1 320 m).
Ramificația 4: la dreapta spre Vf. Omu prin V. Cerbului; la stânga spre Bușteni prin Gâlma � V. Cerbului, 1œ�1,5 oră, marcaj bandă galbenă.
Traseul nostru urmează înainte, spre S, în urcuș ușor și curând încalecă o coamă scundă cu pâlcuri de molid, dincolo de care se află Poiana Coștilei. Coborâm puțin de partea cealaltă a coamei și traversăm poiana pe lângă împrejmuirea rezervației naturale, apoi continuăm în urcuș ușor printre pâlcuri de molid, lăsând în stânga vârful împădurit Gâlma Mare (1 428 m). La marginea sudică a poienii urcușul încetează (1 360 m) și intrând în pădurea Munticelu, traversăm curând V. Gălbinelelor. Poteca urmează apoi aproape orizontală și nu departe traversează V. Coștilei. După un scurt urcuș în piept pe coasta noroioasă de pe malul opus, continuăm de-a coasta prin pădure și curând întâlnim venind din dreapta poteca (marcată cu bandă albastră) dinspre refugiul alpin „Coștila". După câteva minute drumul ne conduce în poienița „La Măsurătoarea Urșilor" (1 310 m). De aici coborâm continuu prin pădurea din lungul Plaiului Munticelu, întreruptă de o serie de luminișuri și după circa 30 min. ajungem în marginea Buștenilor, la capătul străzii Coștila, lângă Cabana Căminul Alpin Bușteni (925 m). De la cabană la gara Bușteni (883 m), 10�15 min.

CAB. VF. OMU � V. CERBULUI � BUȘTENl

Marcaj: bandă galbenă până în Poiana Coștilei, apoi triunghi roșu. Timp: 4�5 ore.

De la Cabana Vf. Omu (2 507 m) coborâm direct spre SE urmând stâlpii de marcaj, pe coasta repede din căldarea superioară a văii Cerbului. Poteca se îndreaptă curînd de-a coasta spre stânga, pe sub Creasta Morarului, și coboară apoi în serpentine pe flancul sudic al crestei. După ce traversăm de 3 ori siștoaca Bucurei, ajungem în fundul căldării superioare a Văii Cerbului, pe coama transversală care formează „zăvorul" acestei căldări (2 170 m).
De aici, coborâșul continuă de-a lungul firului văii și curând trecem pe malul drept, pe flancul Muntelui Coștila (2 125 m).

Înainte și spre dreapta se observă abruptul nordic al Coștilei din care, în partea inferioară se detașează Vf. Țapului (1 795 m), legat de pieptul abruptului prin Șaua Țapului.

După câteva serpentine, poteca ne conduce pe un prag al văii (2030 m), de unde, stricată de „scurtături" continuă coborâșul repede pe o coastă cu bolovănișuri alunecătoare, pe la poalele peretelui frontal al crestei ce separă căldarea superioară a Văii Cerbului de V. Căldărilor, primul afluent glaciar, pe dreapta, al văii. Trecem apoi din nou pe Moraru (1 885 m), coborâm printr-o serpentină pe un alt prag la baza unei zone de stâncării și curând traversăm iarăși firul văii , în punctul de confluență cu V. Căldărilor. Ne aflăm la limita dintre zona alpina și zona forestieră, marcată prin apariția primelor exemplare răzlețe de molid și larice din etajul subalpin. Drumul continuă de-a coasta pe malul drept al văii și curând ne conduce la marginea inferioară a pragului, deasupra rupturii de pantă de la Priponul Văii Cerbului (1735 m). După o cotitură în loc spre dreapta, poteca pătrunde într-un horn stâncos, apoi coboară repede prin câteva serpentine scurte pe lespezi de piatră, pînă la baza rupturii de pantă, aproape de gura stâncoasă a Văii Priponului (dreapta), la marginea unei poieni întinse între firul văii și abruptul Coștilei. În dreapta, deasupra, apare despicătura Văii Caprelor, care sfârșește în marginea poienii printr-un înalt horn vertical, cu un imens bloc în surplombă. Continuăm în coborâș ușor prin poiană, trecem pe lângă Piatra Pârlită (1 610 m), vechi loc de adăpost sub un bloc de stâncă afumat de focuri ciobănești și curând, printre pâlcurile de urzici ce invadează poiana, pătrundem în pădure (molidiș). Trecem prin punctul „La Numărătoarea Oilor" unde poteca se strecoară printre 2 pereți de stâncă apropiați, apoi continuăm coborâșul repede, printre blocuri de stâncă abundent acoperite cu vegetație subalpină și ieșim pe un alt prag al văii, în Poiana Văii Țapului. În dreapta, V. Urzicii coboară dinspre SV și debușează în poiană printr-o zonă de bolovănișuri. Puțin mai jos traversăm firul Văii Cerbului, în punctul de confluență cu V. Țapului care coboară tot din abruptul nordic al Coștilei (1 500 m).
Din acest punct, poteca pătrunde în pădurea de pe versantul sudic al Morarului (molidiș și molidiș cu fag) în coborâș continuu de-a coasta. În dreapta, dincolo de vale, se ridică peretele frontal al Vârfului Țapului, apoi mai departe apare V. Seacă a Costilei, la obârșia căreia se observă Colțul Mare al Mălinului. Trecem apoi prin dreptul peretelui impresionant al Vârfului Prăpădit (1 796 m) și după circa 15 min. din Poiana Văii Țapului atingem firul Văii Cerbului, la marginea de sus a Poienii Văii Cerbului (1 340 m).

În dreapta (spre E) se observă gura Văii Mălinului care debușează în poiană printr-o treaptă de stâncării, în punctul de confluență cu V. Verde.

Traversăm valea, coborâm ușor de-a lungul poienii printre rariști de molid și blocuri stâncoase, trecem peste firul sec și puțin adâncit al Văii Mălinului și curând, după ce am traversat un buruieniș pe locul unei vechi târle, un urcuș scurt ne conduce la răscrucea de drumuri „Poiana Coștilei" (1 320 m). La stânga, spre Șaua Căpățânii Porcului (marcaj triunghi roșu); înainte spre Bușteni prin Gâlma � V. Cerbului (marcaj banda galbenă).
Drumul nostru se continuă la dreapta (marcaj triunghi roșu) în urcuș ușor și curând încalecă o coamă scunda, dincolo de care se întinde Poiana Coștilei. Coborâm puțin de partea cealaltă a coamei și traversăm poiana pe lângă împrejmuirea rezervației naturale, apoi continuăm în urcuș ușor, lăsând la stânga vârful împădurit Gâlma Mare (1 428 m). La marginea sudică a poienii urcușul încetează (1 360 m) și intrând în pădurea Munticelu, traversăm curând firul stâncos al Văii Gălbinelelor. Poteca urmează aproape orizontală și nu departe traversează V. Coștilei. După un scurt urcuș în piept pe coasta noroioasă de pe malul opus, continuăm de-a coasta prin pădure și curând întâlnim venind din dreapta poteca (marcată cu bandă albastră) dinspre refugiul alpin „Coștila". După câteva minute de aici, drumul ne conduce în poienița „La Măsurătoarea Urșilor" (1 310 m). Din acest punct coborâm continuu prin pădurea din lungul Plaiului Munticelu, trecând printr-o serie de luminișuri și după circa 30 min. ajungem în marginea Buștenilor, la capătul străzii Coștila, lângă Cabana Căminul Alpin Bușteni (925 m). De aici la gara Bușteni (883 m), circa 15 min.



Comentariile membrilor (0)

Nu exista niciun comentariu
 

 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu



Ghid montan

Trasee

Cazare

Harti

Fotografii / Poze

Stiri

Jurnale

Salvamont
 
0,0482 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org