Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Iulie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

August 2021
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Ursu
Muntii Capatinii

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Trofeul Hai-Hui”, a VII-a etapă a Campionatului Național al Cluburilor de Turism și Ecologie (Muntii Valcan)

­INVITATIE

Dragi iubitori ai muntelui




V-ați întrebat vreodată de unde puteți admira măreția munților Retezat în toată splendoarea lor?

După 5 ani de pribegii pe cărări de munte, membrii Asociației HAI – HUI pentru Turism, Sport și Ecologie au descoperit Muntele Oslea din masivul Vâlcan, locul unde prinde viață legenda voinicului Iovan Iorgovan.


„În vremea de demult, un șarpe venit din Serbia, de la Cheile Techia, a urcat pe Cerna în sus. După ce s-a scăldat în cele 7 izvoare, șarpele s-a transformat în balaur și a înconjurat vârful muntelui Oslea sorbind de acolo turmele de oi din jur. Un voinic pe nume Iovan Iorgovan, de la Tismana, a auzit de răul pe care-1 pricinuia șarpele și s-a hotărât să-1 omoare.

Prima data s-a dus la un fierar care i-a făcut o sabie cu care a tăiat o piatra în patru bucăți, așa de bine era ascuțită și călită. Apoi a urcat în muntele Oslea. Aici a tras prima dată o săgeată și l-a lovit pe balaur în ochi ca să-i ia vederea și apoi a început să-1 taie cu sabia.

Șarpele de durere s-a descolăcit de pe munte și a pornit-o la vale pe apa Cernei. Iovan îl urmărea călare și unde îl ajungea tăia câte o bucată din el. La Corcoaia șarpele a trecut prin stânca lăsând o dâră uriașă care se vede și azi.

Mai jos, la Arsasca, Iovan s-a oprit pentru că a auzit un cântec de fată și a rugat apele Cernei să-și înceteze vuietul: "înceată, Cerno, înceată / C-auzii un glas de fată". între timp, restul șarpelui s-a dus pe apă în jos, în peștera de unde venise. Se spune ca din acea peșteră au ieșit mult timp musculițe care înțepau animale, mai cu seama pe cele negre.”

Așadar, vă invităm să participați la a cincea ediție a concursului de turism ecologic „Trofeul Hai-Hui”, a VII-a etapă a Campionatului Național al Cluburilor de Turism și Ecologie, care va avea loc în perioada 14 – 16 august 2009 în Valea Jiului de Vest, tabăra va fi amplasată în zona Casei de Vânătoare Câmpușel, la aproximativ 50 de Km de Petroșani.

PROGRAMUL DE DESFĂȘURARE

Vineri – 14 august

– așteptarea participanților;

– ședința tehnică;

– stingerea în tabără ora 24.00.

Sâmbătă – 15 august

- deșteptarea ora 07.00;

- startul în probele de concurs ora 07.30 (a se citi „Regulamentul de concurs”);

- proba culturală ora 22.00.

Duminică – 16 august

- festivitatea de premiere ora 10.00;

- igienizarea zonei ora 10.45;

- strângerea taberei și defluirea participanților ora 12.30

Organizatorii își rezervă dreptul de a face modificări în programul probelor.


REGULAMENTUL DE CONCURS

Este regulamentul Federației Române de Turism și Ecologie. În cadrul concursului fiecare club poate intra cu maxim 3 echipaje, alcătuite din 3-5 persoane. Pentru clasamentul general și clasamentul FRTE va puncta un singur echipaj de club, dinainte stabilit. Acesta va intra și primul în concurs. Participanții la testele teoretice, alpinism și cros, vor face parte obligatoriu din echipa de regularitate.

PROBELE DE CONCURS

- traseul de regularitate (durata 6 – 7 ore, diferența de nivel de 1000 m, grad mediu de dificultate);

- teste teoretice (5 teste [meteo, alpinism, sanitar, zonă, floră] a cate 10 întrebări fiecare, variante de răspuns 0-3)

- alpinism practic (masculin și feminin), timp maxim parcurgere traseu 7 minute ;

- cros montan (masculin – 5000 m și feminin – 3000 m, alergătorii care vor puncta pentru fiecare echipaj vor fi nominalizați înainte);

- proba culturala;

- igienizarea taberei (bonus 25 p);


Echipajele trebuie să aibă obligatoriu următorul echipament:

- individual: bocanci sau ghete cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, lanternă, fluier, sursă de foc, bidon de apa (min. 1 litru) ;

- echipaj: busola, trusă de prim ajutor;

REGULI

- Lipsa oricărei componente a echipamentului se penalizează cu cate 100 de puncte din punctajul probei de regularitate.

- Trusa medicală trebuie să conțină obligatoriu: atele, fașă elastică, fașă sterilă, garou, plasturi, dezinfectant, folie supraviețuire, pipa guedel. Lipsa trusei medicale sau a componentelor obligatorii duce la descalificarea din proba de regularitate.

- La proba culturala se va ține cont cu strictețe de tematica eco-turistică a cântecelor, a poeziilor și a umorului (nerespectarea duce la penalizare). Cântecele prezentate de cluburi în cultural trebuie să fie creații proprii, în caz contrar urmând a se penaliza cu jumătate din punctajul obținut.

- Timpul maxim acordat fiecărui club la proba culturală este de 30 minute. – Regulile detaliate ale concursului vor fi prezentate la fața locului (ședința tehnică).

BIBLIOGRAFIE CONCURS

- Munții Vâlcan – Nae Popescu [1979]

- Noțiuni de prim ajutor SMURD - disponibile pe internet:

http://www.smurd.com/pages/paged6.html și www.haihui.org;

- Meteorologie aplicată – Dan Remus Mitruț, 2004;

- Ionel Coman – Două secole de alpinism;

- Atlasul botanic.

CONTACT ORGANIZATORI

Andrei Semenescu – 0766.52.80.55

Maria Popescu – 0751.18.08.14

e-mail: contact@haihui.org; popescufam07@yahoo.com

web: http://www.haihui.org

Așteptăm confirmările dumneavoastră până cel târziu în data de 12 august 2009.

MIJLOACE DE TRANSPORT

Accesul până la tabără se poate face cu mașina personală pe E79 (Petroșani-Tg.Jiu) (la 3 km de Petroșani, în localitatea Aninoasa se virează pe DN 66A spre vest către Lupeni - Uricani - Câmpu lui Neag - Cheile Buții – Casa de vânătoare Câmpușel, aproximativ 45 de km drum asfaltat) sau cu transportul în comun (cu trenul, autobuzul sau microbuzul până în Petroșani). Din Petroșani spre Lupeni sunt curse regulate în regim maxi-taxi la intervale de 10 minute, iar din Lupeni, circulă zilnic autobuze spre Cheile Buții între orele 07:00 si 18:00 (mai exact la vărsarea pârâului Buta în Jiul de Vest). De aici până la Casa de vânătoare Câmpușel mai sunt aproximativ 11 km.

În funcție de solicitări, organizatorii pot pune la dispoziția participanților contactele unor transportatori locali, până la data de 09.08.2009.

PARTENERI: Federația Română de Turism și Ecologie


ATENTIE: În zonă sunt prezente vipere, de aceea vă rugăm să fiți foarte atenți unde călcați și unde puneți mâna!


PARTICIPAREA SE FACE PE PROPRIE RĂSPUNDERE !



Luni, 3 august 2009 - 20:12 
Afisari: 7,397 


Postari similare:





Comentariile membrilor (9)

mihai.telemark
mihai.telema..
Rucsac
 
1
Fidel stilului meu, vin si eu cu întrebarea care taie cheful : unde este ecologia în acest trofeu ?


Luni, 3 august 2009 - 22:00  

deepfreez
deepfreez

 
2
Salut, se face Marti inainte de concurs, vii? adica pe 11.


Marți, 4 august 2009 - 18:04  

mihai.telemark
mihai.telema..
Rucsac
 
3
Marti ? Ce se face marti ? Actiuni pionieresti am facut acum 40 de ani. Mi-a ajuns pâna peste cap.


Marți, 4 august 2009 - 18:35  

deepfreez
deepfreez

 
4
marti ( igenizarea zonei de acolo )... iar dupa concurs se face din nou


Marți, 4 august 2009 - 19:33  

mihai.telemark
mihai.telema..
Rucsac
 
5
Eu întrebam de ecologie, nu de adunatul gunoaielor altora.


Marți, 4 august 2009 - 19:42  

deepfreez
deepfreez

 
6
Modificare invitatie:

REGULI
- Se aplică regulamentul Federației Române de Turism și Ecologie.
- Regulile detaliate ale concursului vor fi prezentate la fața locului (ședința tehnică).


Miercuri, 5 august 2009 - 11:51  

deepfreez
deepfreez

 
7
mihai, avem si proiecte numai pe ecologie !


Miercuri, 5 august 2009 - 11:52  

ciri
ciri

 
8
intrebare??? de ce e nevoie si dupa concurs o noua igienizare?, daca concursul se face in cadrul frte/ oare memtrii acestei federatii si participantii nu cunosc ce inseamna cu adevarat "turism si ecologie"/ de ce acele proiecte nu apar la rubrica de stiri??


Miercuri, 12 august 2009 - 11:48  

deepfreez
deepfreez

 
9
Se face si dupa! pt ca in zona o sa vina is manelarii cu gratare... speram sa nu fie nevoie... de a doua ecologizare...
Cum adica "rubrica de stiri? " ?


Miercuri, 12 august 2009 - 18:59  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0599 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org