Trasee turistice remarcate în Masivul Godeanu (Muntii Godeanu)
În perioada 9 – 28 august 2014 Asociația Montană Carpați a organizat în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont Gorj o nouă etapă a programului „Voluntar în Carpați 2014”, de data aceasta în Masivul Godeanu.
Munca efectivă a constat în revopsirea marcajelor, montarea a aproximativ 50 stâlpi indicatori pe toată lungimea crestei, ridicarea de momâi și lespezi ca suport pentru marcaje. Poteca semnalizată cu Cruce Roșie a fost mutată pe o porțiune de pe vechiul amplasament, acum urmând drumul de acces construit până în creastă.
Traseele avute în vedere au fost:
- BR Șaua Soarbele – Curmătura Olanelor
- CR Lacul lui Iovan – Piatra Scărișoarei
Bună desfășurare a acțiunii a depins în mare parte de aportul voluntarilor cărora le mulțumim pentru prezență, entuziasm, devotament și efortul depus. Le suntem recunoscători că au fost alături de noi în ciuda vremii nu tocmai prielnice unei acțiuni de remarcare voluntarilor:
Alexandra Enescu – București
Florina Negru – București
Oana Burcea – Sibiu
Mihaela Bornaz – București
Mihaela Antonescu – Craiova
Oana Blindu – București
Raluca Bara – București
Corina Mihaela Alexandru - București
Ioan Bodnar – Brașov
Emilian Stoica – Racovița (Sibiu)
Albert Maxim – Ploiești
Marinela Scarlat – București
Lucian Mureșan – Sibiu
Laura Matei – București
Adrian Coiculescu – Timișoara
Ana Marchidan – București
Ioan Toporan – Deva
Ovidiu Mocanu – Mediaș
Florin Ofrim – Timișoara
Dan Enache – București
Corina Firon – București
Gabriela Balaniuc – București
Radu Marcu – Zărnești
Elena Tornorutchi – București
Răzvan Pitulice – Petrila
Daniel Stănescu – București
Ștefan Dumitriu – București
Liviu Micu – București
Cătălina Cârlan – București
Cătălin Porumboiu – Galați
Beniamin Hârș – Timișoara
Andrei Manea – Timișoara
Ștefan Popovici – București
Savian Popovici – București
Mineta Leonte – București
Ana Tutunaru – București
Vlad Creangă – Timișoara
Mădălin Mâțoi – Timișoara
Iulia Oanara – Constanța
Flavius Andor – Arad
Ionel Boboc – București
Tamara Dogariu – București
Yvonne Dogariu – București
Alte detalii: Deși profilul crestei asigură orientarea pe vreme cu vizibiltate bună, ceața și vremea rea fac dificilă găsirea direcției de urmat. Lipsa semnalului telefonic pe porțiuni întinse precum și orientarea vizuală dificilă pe vreme nefavorabilă au determinat salvamontiștii gorjeni să implementeze un experiment în premieră la nivel național, prin numerotarea cu un anumit cod a stâlpilor, ridicarea coordonatelor topografice a acestora și realizarea unei harți digitale cu repartiția teritorială a acestora în masiv.Sursa: http://www.gorjeanul.ro/realitatea-gorjeana/proiect-in-premiera-nationala-in-muntii-gorjului-zeci-de-voluntari-si-salvamontisti-au-marcat-masivul-godeanu#.VCsRw_mSzHy
Cei care doresc să se alăture acțiunilor „Voluntar În Carpați” o pot face în calitate de voluntari la acțiunile pe teren sau în calitate de colaboratori ai echipei de organizare, sponsori, parteneri (logistică, media, parteneri locali). Cei interesați pot primi mai multe informații dacă își manifestă intenția la adresa asociatie@carpati.org sau prin înscrierea în baza de date la http://asociatie.carpati.org/formular/voluntar-in-carpati/1/.
Miercuri, 1 octombrie 2014 - 21:49
Afisari: 3,154
balbarau
Mihai Cernat
Marți, 14 octombrie 2014 - 17:24