Microhidrocentralele, incotro ?Autoritatile cauta solutii lucrarile continua
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Mihai
Fâcă, a declarat că a luat la cunoștință de această problemă a
microhidrocentralelor cu ocazia unui protest al ONG-urilor de mediu și
propune crearea unui grup de lucru care să decidă ce e de făcut mai
departe, având în vedere că unele microhidrocentrale sunt finalizate în
proporție de 95%, altele în proporție de 75%, iar altele nici nu s-au
început. În opinia sa, există câteva variante: interzicerea acestora
ceea ce ar însemna ca microhidrocentralele să rămână în stadiul actual,
niște “monumente ale industrializării”, readucerea la faza inițială sau
continuarea lucrărilor și compensarea daunelor de mediu. “Varianta
legală om vedea care este”, a spus acesta, întrebat fiind de membrii
ONG-urilor, indicând că de varianta legală trebuie să răspundă ARPM
Pitești. “Cum ar fi dacă ar trebui să se demoleze tot? Poate ce a fost
până acum a fost frumos”, a adăugat acesta.
În prezent, aproximativ 500 de microhidrocentrale sunt finalizate sau
în diverse faze de execuție și aprobare pe 300 de râuri de munte din
România. ONG-urile de mediu s-au sesizat cu privire la daunele provocate
de aceste lucrări și au protestat față de metodele de lucru ale
constructorilor atât în fața Ministerului Mediului și Pădurilor, anul
trecut, cât și la fața locului, pe râurile Capra, Buda și Otic din
masivul Făgăraș.
“Realitatea este că lucrările sunt ilegale”, a spus, la rândul său,
Ovidiu Mihuț, reprezentant al unei asociații de pescari din județul
Argeș. Acesta susține că niciun constructor nu a respectat prevederile
legale, că geomorfologia apelor a fost modificată, lucrările s-au
desfășurat în albia râurilor, iar conductele au fost îngropate. “Noi nu
protestăm împotriva microhidrocentralelor, ci împotriva metodei. (…)
Noi, cei care ne-am născut pe apele alea suntem umiliți”, a adăugat
Ovidiu Mihuț, subliniind că evaluarea impactului de mediu nu se mai
poate face după ce încep lucrările, acest lucru fiind ilegal, dar
posibil datorită complicității autorităților.
Cu toate acestea, constructorii cer reînnoirea acordurilor de mediu,
notificând autoritățile de o serie de modificări importante aduse
proiectului de captare a apelor. “Constructorul cerea alt acord pentru
lucrări care deja se petreceau”, spune Dan Bărbulescu, directorul
executiv al Asociației Salvați Dunărea și Delta care subliniază că deși
s-au constatat nereguli grave, aceste documente sunt reînnoite. “Ce se
întâmplă de nimeni nu-i poate opri?”, se întreabă acesta.
“Pentru neconformitățile constatate, noi am dat amenzi și am dispus
sistarea activității”, a declarat Ovidiu Dăescu, comisar general al
Gărzii Naționale de Mediu, care a subliniat că “actul de sistare a fost
emis” când i s-a adus la cunoștință că în zonă s-a lucrat și s-a turnat
beton zi de zi. “Noi vom solicita refacerea cumulat pe râuri a evaluării
pentru biodiversitate și eventuale măsuri compensatorii. Ca țară, nu ne
putem opune dezvoltării, dar vom găsi soluții pentru a readuce mediul
la starea inițială”, a mai declarat acesta.
Liviu Mihaiu, președintele Asociației Salvați Dunărea și Delta, spune
că biodiversitatea este prima victimă a lucrărilor de captare a apelor
de munte, iar cazul microhidrocentralelor este chiar mai grav decât cel
al Roșiei Montane, întrucât acestea se construiesc deja. El a anunțat că
organizațiile de protecție a mediului vor continua protestele și vor
face plângeri penale împotriva funcționarilor publici care au fost
complici la distrugerea râurilor de munte.
sursa http://totb.ro/microhidrocentralele-incotro-autoritatile-cauta-solutii-lucrarile-continua
Miercuri, 3 octombrie 2012 - 11:21
Afisari: 1,150
midan
Miercuri, 3 octombrie 2012 - 11:21