Lumină pentru copiii din Ineleț (Muntii Cernei)
In perioada 11-13 aprilie, la initiativa Trasee Marcate (https://www.facebook.com/traseemarcate) și Free Miorița (http://www.freemiorita.ro/), un grup de voluntari și iubitori ai muntelui au montat panouri fotovoltaice pentru școala din Ineleț, un sat suspendat deasupra văii Cernei. Cei 3 elevi ai școlii se vor putea bucura și de calculatoarele și imprimanta aduse cu această ocazie, precum și de programele educative ce li s-au oferit. Fondurile pentru aceste materiale au fost asigurate de un sponsor privat.
Cu această ocazie au fost refăcute marcajele a două trasee turistice din zona Băilor Herculane, impreună cu serviciul Salvamont Caraș-Severin. Este vorba de circuitul Domogledului (marcaje cruce albastră, bandă galbenă și punct roșu) și Grota cu Aburi-Poiana cu Peri (marcaj triunghi albastru).
In continuare, este nevoie de volutari care să ii ajute pe micuții de la școala din Ineleț să deprindă tainele calculatorului. Detaliile se pot obține de la adresele menționate in primul paragraf.

(fotografie de Andrei Becheru)
La Radio RFI a apărut un reportaj pe această temă: http://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-49133-luminita-are-lumina-inelet .
Vineri, 18 aprilie 2014 - 19:07