Cupa Floare de Colț - Ediția a V-a (Muntii Bucegi)
Urmându-și
tradiția, în perioada 19-22 noiembrie 2020, Asociația Ecologică Floare de Colț,
în parteneriat cu Asociația Chindia Jurasic Park, cu finanțare din partea Direcției
Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița, va susține activitățile practice
ale proiectului "CUPA FLOARE DE COLȚ - Ediția a V-a", concurs tematic cu probe de turism montan
specializat, în Munții Bucegi/Leaota - Complex Hotelier Gâlma.
La concurs vor
participa 5 echipe de câte patru tineri (2 fete și 2 băieți), din județul
Dâmbovița, reprezentând: unități de învățământ sau ONG-uri.
Printre probele de
concurs se numără: drumeție montană, speologie, orientare turistică, cățărare
la stâncă, coborâre în rapel, activități de ecologizare și probe teoretice
specifice.
Proiectul va fi a
91-a etapă a programului Asociației Ecologice Floare de Colț "Natura ne învață primii pași în
viață", program care a implicat până în prezent, peste 4450 de
persoane în cei unsprezece ani de la înființarea asociației.
Vă așteptăm alături
de noi! Informații suplimentare la tel: 0722 689911
Bocanciu Ileana -
Președinte AEFC - Coordonator proiect