Colaborare Societatea Ghizilor (SGLM) - Jandarmeria Montană
Societatea Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM) este singura asociație profesională a ghizilor români, recunoscută și afiliată internațional.
Această recunoaștere înseamnă - printre altele, implementarea unui standard internațional în țară (IML), respectiv ridicarea și menținerea la un nivel înalt al profesionalismului ghizilor de munte români.
În toamna 2015, SGLM a pus bazele unei colaborări de lungă durată cu SMURD România, în vederea pregătirii periodice și cât mai bune a ghizilor și liderilor montani SGLM, în domeniul primului ajutor pe munte.
Recent, s-a semnat un protocol de colaborare între Societatea Ghizilor și Jandarmeria Montană, de această dată.
Acest protocol valabil în toate zonele montane din România, acoperă o arie foarte largă de domenii și activități, de la educație montană și protecția mediului, până la combaterea muncii necalificate și prevenirea accidentelor montane.
Mai multe detalii se pot afla pe site-ul Societății Ghizilor: www.ghizimontani.org
Eu cred că am înțeles ce vroiai să zici acolo, adică combaterea ghizilor neautorizați, nerecunoscuți, fără diplomă, certificat etc, etc.
Dar munca necalificată înseamnă cu totul altceva și, poate, vrei să reformulezi
Marți, 15 martie 2016 - 18:41