Cabana Pietrele, în masivul Retezat, s-a redeschis (Muntii Retezat)
Cabana Pietrele, situată la o altitudine de 1.480 de metri, în masivul Retezat, s-a redeschis din această lună, după ce a fost închisă încă din toamna anului trecut. Anunțul a fost făcut pe pagina de pe rețeaua de socializare Facebook. Locul reprezintă un punct important de plecare pentru șase trasee turistice clasice.
Turiștii care ajungeau în zonă erau întâmpinați de un afiș prin care erau informați că „până la lămurirea statutului acesteia, cabana va fi închisă”. Se pare că, între timp, problemele s-au rezolvat, iar administratorii au redeschis porțile cabanei începând cu data de 30 aprilie. Complexul turistic Cabana Pietrele este așezat în Masivul Retezat, în regiunea nordică, inclus fiind în Parcul Național Retezat, la confluența crestelor secundare ale masivului. Pentru informații și rezervări turiștii pot suna la numărul te telefon 0722.715595.
Povestea Mariei Magdalena, primul ghid montan al locului
Construcția cabanei a urmat declarării Retezatului drept primul Parc Național din România. Din anul 1935, Alexandru Borza și Emil Racoviță, doi dintre marii savanți ai românilor, au militat pentru protejarea, prin lege, a întinsei rezervații, care la acea vreme cuprindea 100 de kilometri pătrați. În prezent, 20.000 de hectare de pădure acoperă suprafața totală de 38.138 de hectare a Parcului Național Retezat. Groful Ocskay, un nobil hațegan, preocupat de naturalism, a deținut o parte din Masivul Retezat, în regiunea nordică, și a donat teritoriul pe care se află astăzi Cabana Pietrele către Touring Clubul Român (TCR). În 1936 TCR a construit Cabana Pietrele, punându-se astfel bazele creării primei structuri cu scop turistic din Munții Retezat. Președintele de atunci a TCR, Nicolae Dinu, a angajat ca paznic al cabanei pe o tânără, Maria Magdalena. Aceasta a fost un personaj deosebit, care se conturează în istoricul Munților Retezat, o bună cunoscătoare a muntelui, primul ghid montan care a parcurs acest teritoriu și care a marcat primele trasee montane cu „momâi”. În 1939 a început efectiv activitatea turistică în cadrul Cabanei Pietrele, iar pe lângă Maria Magdalena mai era și „Nana” Tia, ce o ajuta pe Maria (acesta din urmă fiind analfabetă).
A murit de Sfânta Maria, iar o cascadă din Retezat îi poartă numele
Timpul petrecut de Maria Magdalena la Pietrele se întinde până în 1947, când cabana a fost preluată de Confederația Națională a Muncii, iar femeia a fost scoasă la pensie. S-a retras apoi la Câmpu lui Neag și de Sfânta Maria, în 15 august 1948, un an mai târziu, moare. Astăzi, în amintirea Mariei Magdalena, cascada aflată între Cabana Gențiana și Cabana Pietrele îi poartă numele.
Cabana Pietrele, punct de plecare către mai multe trasee montane
Cabana Pietrele a fost legată prin văile Stânișoarei, Pietrele, Valea Rea, valea Vârfului Mare și culmea Lolăii, de Cabanele Gențiana, Buta, Cheile Buții, Baleia, zona pârtiei Râușor, Poiana Pelegii. Accesul până la aceasta se face pe drumul care leagă satul Nucșoara de zona Cârnic, ultima locație până la care se poate ajunge cu mașina. De la Cârnic, turiștii mai urcă două ore pe un drum forestier până la Pietrele.
https://www.servuspress.ro/veste-buna-pentru-montaniarzi-cabana-pietrele-s-a-redeschis_167723.html
Miercuri, 8 mai 2019 - 16:45
Afisari: 1,700
midan
Vineri, 10 mai 2019 - 07:19