Grădiniță sălbatică

ATENTIE! Micsorati imaginea sau derulati spre dreapta pentru a vedea tot cadrul surprins!

...

Plecasem spre munte special cu gandul sa pozam animalute - si ne gandeam in mod special la mistreti. In prima zi am reusit sa pozam 2 ciute foarte mari - ceea ce a fost o mare bucurie. Dar insistam cu replica "hai cu mistretuuuul!!"

A doua zi am ajuns intr-un loc unde vazusem intr-o alta tura mistreti. Stiam ca sunt sanse sa vedem, asa ca ne-am asezat sub un brad, de unde puteam tine sub observatie o mare parte din poiana. Asa ca "hai cu mistretuuu!". Nu am stat 10 minute ca au si aparut - dar aceasta a fost un foarte mare noroc! Eram la circa 100 de metri de ei.

Il scutur cu putere pe Paul de mana, ca el se uita in alta parte si incep sa fac poza dupa poza.

Paul: ce? ce??
Ioan: Mistretii, fa poze, fa poze!!
Paul: unde? unde?? (facand repede poze la nimereala in directia in care faceam eu)

:))

Dupa ce au traversat destul de repede bucata aceea mica de poiana, eu si Paul am luat-o la fuga la vale, stand totusi destul de aplecati - si mergand in directia unui brad mare, astfel incat sa nu fim vazuti. Inca nu plecasera, dar se mai vedeau doar vreo 2 adulti si cativa pui. Ne-am apropiat pe burta, prin iarba, pana la circa 50 de metri - dar nu am mai reusit cine stie ce imagini. Cand unul din adulti ne-a simtit, a tras un grohait si au disparut rapid.

Erau 5 femele (cred) si circa 24 de pui. O intalnire unica, incredibila, care ne-a lasat muti de uimire. Chiar si dupa ce au disparut, ne-a fost greu sa ne manifestam bucuria - era o bucurie cu care nu eram prea obisnuiti, asa ca nu stiam daca-i mai bine sa sarim in sus, sa tipam, sa intram pe facebook sa anuntam victoria sau sa dam vreun telefon...

Destul de repede ne-am dat insa seama ce trebuie facut: "Hai cu ursuuuu!"