Dupa ce ne-am asezat corturile am fost primiti in Fereastra Mare a Sambetei cu mult aur ceresc deasupra crestelor si cu legaturi tocmai de la inceputul acestor munti. Cerul s-a unit cu pamantul, sufletele noastre aici au poposit.
Am coborat la Podragu! Ne-am dat seama ca ceva nu ii in regula cu atmosfera. Am stat si urmatoarea zi. Numai joi am plecat undeva pe la 11 cand ne-am dat seama ca vremea va fi buna. Toti mergeu la vale numai noi urcam A fost bine.
Miercuri seara numai cat nu ne-a prins furtuna. Am pus cortul, am pregatit mancarea si nu am am apucat sa aducem apa. Asa ca am asteptat vreo doua ore pana ce s-a opit putin ploaia. Totusi, a fost bine ca am fost in cort!
Voi ati innoptat in fereastra mare?
Luni, in Fereastra Mare, marti la iezerul Podul Giurgiului, miercuri la Caltun (a fost teribil seara de Sf Ilie, o parte din noi am gasit insa un loc de cort fainut inainte de Caltun, langa un horn cu vedere in Ardeal, inainte de limba de zapada dinainte de coborare, oricum s-a rupt cerul miercuri seara, teribil impresionant si terifiant atunci cand auzeai cum trosnesc fulgerele langa cort, si vantul si vijelie cum vroia sa rupa cortul, pe Caltun valuri ca la mare), joi la Negoiu. Joi nu v-a prins grindina si furtuna?
Joi ne-am trezit la 12. Am vazut ca nu-i vreme de mers pe munte asa ca ne-am dus la cabana, am baut un ceia, am mancat si am venit la cort si ne-am culcat iarasi. Ne-am trezit la 18 si ne-am dus iar la cabana. Acolo am intalnit turisti obositi care ne-am impartasit din peripetiile pe care le-au avut. Numai vineri pe la 11-12 am luat-o la drum. Nu stiam unde o sa ajungem. In cele din urma vremea s-a deschis si am ajun pe la 22 la caltun.
Miercuri, 27 iulie 2011 - 15:58