Baba Dochia si un calator

Vijelia aproape ca imi doboara trupul mignon dar spiritul ludic ramane ferm pe pozitii. Fulgi mari si reci imi brazdeaza cu incapatanare obrajii. Au puterea unor cutite de foc. Oare vor sa-mi spuna ceva?
-Vorbiti-mi dragii mei, sunt gata de lupta!
Se intetesc. Se preling pe obraji ca o ploaie intensa de lacrimi. E o lupta cu propriile-mi puteri. Ma incapatanez si eu, marea mica luptatoare, si ii transform cu imaginatia vie, in coji de portocala cu miros de Craciun. Imi aduc aminte cum tata dezbraca portocalele de coaja si le presara pe soba incinsa cu lemne dansand si trosnind a magie.
Si pentru ca le-am impartasit un secret am facut pace.