Poienile Stanelor, Stânelor sau Stănilelor?
Dacă mâine aţi fi înzestraţi cu puterea supremă de a edita o hartă, ce nume de locuri aţi da locurilor şi de ce? Cum veţi putea fi siguri că topicul ales de dvs. este întru totul corect? Ca şi procedeu de verificare, respectiv analizare, vă propun o schemă simplificată (a realităţii): testarea ipotezelor, adică a presupunerilor făcute asupra unor parametri pe care-i urmează o anumită variabilă, în cazul de faţă literă. Varianta "Ă vs Â": 1. Ipoteza nulă - ipoteza pe care urmează să o testam - ne spune că nu există nicio deosebire esenţială şi nicio diferenţă cu caracter întâmplător între Poiana Stănile/Stănilelor şi Poiana Stânele/Stânelor - în fond au şi aceeaşi localizare geografică! Stănilele sunt de veacuri acolo şi despre ele ne-a vorbit întâia oară, în anul 1929, pr. Matasă în primul ghid turistic românesc, "Călăuza judeţului Neamţ". La fel şi stânele au fost dintotdeauna acolo, fie că erau ale schitenilor ori ale ţuţuienilor. 2. Ipoteza alternativă - care reprezintă negarea ipotezei nule - ne spune că ea, alternativa, va fi acceptată, dar numai şi numai în cazul în care găsim suficiente dovezi că "ă" şi "â" sunt total diferite. Varianta "A vs Â": 1. Ipoteza nulă - nu există nicio deosebire esenţială între Poiana (din care vedem şi pozăm) Stanele (de piatră) şi Poiana (cu) Stânele (ciobanilor). 2. Ipoteza alternativă - negăm ipoteza nulă şi o acceptăm pe aceasta numai şi numai în cazul în care găsim dovezi clare, inclusiv scopul şi întrebuinţarea hărţilor, că stanele de piatră admirate de turişti nu sunt una şi aceeaşi cu stânele în preajma cărora putem poposi şi/sau găsi o eventuală sursă de apă. Nu ezitaţi să vă-ntrebaţi, răspunsurile vor fi pe cât de simple sau complexe, pe-atât de uimitoare şi fascinante.


Joi, 17 martie 2011 - 22:16  

Stii ca am mai comentat-o dar o iesit tare faina. Cu ipotezele eu nu ma las pagubas dar mai studiez, inima bate si spune Stanilele. C
Intrebare: oare ca acolo sus in dreapta se vede oleaca de Vanturis?
Si am mai observat ceva. E un V aici sau un Y?


Joi, 17 martie 2011 - 22:34  

Nu, nu e Vf. Vânturiş, acolo în fundal. Nu are cum să se vadă...

Nu, nu e nici V nici Y aici. E numai " i ", de la Ipoteze.


Joi, 17 martie 2011 - 22:47  

Revizualizând panorama şi recitind comentariile consider că ar mai fi de scris câte ceva despre originea toponimul.

Într-o clasificare făcută şi publicată mai demult de mine am inclus denumirea Stănile în categoria toponimiei daco-românească, pornind de la faptul că suflixul -ilă are o origine străveche, "provenind din limba traco-dacă, unde -ilă şi -ală erau sufixe foarte des întrebuinţate în nume proprii".
(Lingvistul Sextil Puşcariu a propus ipoteza trecerii acestui sufix din tracă în limbile slave.)
Într-un document din sec. al XIV-lea, Hrisovul regelui sârb Ştefan Milutin, prin care acesta donează Mănăstirii din Bańska opt cătune de valahi, după obiceiul de atunci, toţi oamenii dăruiţi mănăstirii sunt înşiraţi cu numele, în cazul de faţă fiind peste trei sute de numiri personale, două sute şaptezeci de nume, printre care şi Stănilă.
(De altfel, un vornic cu acelaşi nume era şi la curtea lui Mircea cel Bătrân, iar printre Culmea
Pricopanului şi dealul Greci este şi Dealul lui Stănilă.)

Înrudite cel puţin semantic dacă nu etimologic, rădăcina sta- (stană, stan, stancă, stau, stei) înseamnă "mal de piatră, înţepenit în pământ, adică având rădăcini în pământ." Intervin acum aspectele caracterizate prin modificările fonetice:
- specific moldoveneşti, cum e trecerea lui ă accentuat în î neaccentuat sau fenomenul opus trecerea lui ă neaccentuat în î accentuat;
- prezenţa sufixelor care au condus la formarea diminutivelor, stînă - Stînişoară; stâncă/stană - Stănişoară. (De menţionat că pe hărţile foarte vechi şi printre rândurile scrise de preotul-arheolog C-tin Matasă munţii pe care-i numim noi azi Stânişoarei erau descrişi de domnia sa în primul ghid turistic românesc sun numele de "Munţii Stânişoarei"!)
- mutarea accentului de pe prima silabă, cum e în lb. maghiară, odată cu împrumutarea cuvîntului, etc.
Ca să complicăm puţin treaba şi să nu acuzăm numai diacriticele că "au încurcat" iţele limbii române, ne putem orienta şi către transformarea consoanelor:

Astfel, din slavul strǔmină care însemna "loc abrupt" au fost preluate în limba română, modificate, transformate, dar cam cu acelaşi înţeles, mai multe apelative/adj.: stărmină = "coborâş prăpăstios", regiune cu pante prăpăstioase, împădurite; stârmină = "coastă prăpăstioasă", stărminos = înclinat, lunecos; "torent repede şi vijelios, care produce mari stricăciuni în calea sa" şi cuvintele - păstrate şi azi în graiul haţegan - strămină şi/sau strâmini, adică loc prăpăstios, râpă, văgăună.
Dar pentru că acest "r" - indiferent de ordinea lui în cuvintele de mai sus - ne poate "incomoda", ne întoarcem iar la graiul amuzant-moldovenesc şi în speţă zona Ceahlăului unde avem din start două exemple elocvente: Anezătoare Oilor, cuvântul de bază fiind amiază, pronunţat de localnici anează şi - în vest - Poiana Niţătoare, locul spre care îşi mânau ciobanii oile printre două stânci despărţite de un spaţiu îngust să le tundă "niţele", adică miţele
( http://dexonline.ro/definitie/miţă ).

Oare "n" din StăNile n-ar fi fost vreodată un "m"...?


Luni, 2 mai 2011 - 21:12  

Ce tara minunata ne-a daruit Dumnezeu.

Din nefericire gasim gunoaie pe traseele montane marcate.


Marţi, 10 mai 2011 - 19:17  

Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu