Vis de Piatra Craiului (Muntii Piatra Craiului)

Ca orice pinguin debutant intr-ale muntelui pe timp de iarna visam si eu la o tura de creasta in Piatra Craiului. Echipamentul fusese cumparat si ma astepta fremantand in balcon.

Ocazia s-a ivit in week-endul trecut, vineri pe la ora 16 aflu ca pinguinii declansasera atacul: Vali, Silvia, Octavian, Viorica si Muha au plecat de vineri seara dar cum unii mai trebuiau sa se adune de pe unde haladuiau de o saptamana mai puteam sa prind plecarea de sambata dimineata.

Cu mari sperante ca vom ajunge pana in Grind 2 in aceea zi ne urnim dis de dimineata din Bucuresti: eu cu Alin (amihu)  si cu Ovi (ovispeedy)  intr-o masina, iar ceilalti baieti emil (xemax), radugriz, Andrei purtati cu gratie catre munte de soferita de serviciu Mike.

Dupa ce am facut cuparaturile de mancare la supermarketul Penny din Sinaia, dupa « cateva » curbe pe Paraul Rece, ajungem la Gura Raului si ne reunim.

Iar pentru warm up luam drumul prapastiilor la picior la orele 11.

E soare, zapada e mare dar inaintam voiosi.

Pentru un plus de dificultate si excitement o luam prin Cheia Pisicii, Andrei la inaintare.

Bineinteles ca nu erau urme asa ca Radu, Alin, Andrei ne deschid pe rand calea, in timp ce noi ne pinguinim in spatele lor asteptand sa putem inainta.

radu vesnic in cautarea rutei optime - dar incurcate si afunda(n)te sunt caile Craiului...

altii, mult mai pedanti invita cate un copacel:"dansati?"

altora nu le ajung mainile pt poze, bete asa ca mai se si tavalesc in zapada fara voie.

Iesim iar la drum, continuam pe Valea Vladusca pe CR iar apoi urmam poteca catre La Table pe BR.

Distractia ce mare e cand unul din noi scoate cate o onomatopee tot restul grupului se intoarce sa vada cat de adanc a cazut in zapada, cat se mai vede din el. par example:

Creasta incepe sa se vada, in soare spre Nordica

si ceata spre Sudica.

Si iata-ne, pe la ora 18 aproape de refugiul Grind 1 unde zarim niste siluete. Ne gandim ca trupa cealalata a fost atat de viteaza incat au ajuns pana aici sa bem ceaiul de la ora 5 impreuna, incepem sa le facem semne. Dar nu prea ni se raspunde, asa ca Andrei ii suna si …surpriza : pringuinii nostrii sunt in saci la refugiul Vf. Ascutit !

Deja ne gandim oare cum vor fi lucrurile si pt noi maine…dar deocamdata avem alta problema : usa la refugiu nu se deschide ! pioletii isi dovedesc aici maiestria (secundara) si reusim sa intram.

Cei de la refugiu erau trei baieti care coborau acum, dupa ce urcasera prin Turnuri si coborasera de la Vf. La Om. Le multumim si pe aceasta cale pt urme…

La refugiu facem « un platou frumos » mai ceva ca in Piranha, dam supa dupa supa si consfintim ospatul cu ceva din din Cozia carat de Alin…

s-apoi fara prea multe discutii ne bagam pe la ora 21 la somn. Pe la 3 m-am trezit si eu in capul oaselor ca si toti ceilalti,  nu stiu cine daduse o alarma, Ovi merge sa infrunte ursul pe-afara dar se intoarce dezamagit.

La 4.30 suna prietena amabila a lui Radu, cea din Star trek, care ne anunta « It’s 4.30, time to wake up ». right…Radu o reduce la tacere repede, oricum ceilalti nici nu o bagasera in seama. Eu si Radu incepem sa misunam, el cu folos facand ceaiul, eu mai fara folos, invartind pe ici pe colea lucrurile din rucsac nehotarandu-ma in ce ordine sa le introduc.

Se trezesc si baietii, bagam un bufet suedez de data asta, cel mai mult a asudat pt micul dejun Emil, care incerca sa stoarca mierea pe felia de paine, dar avea ceva probleme cu coeficientul ei ridicat de vascozitate.

Pe principiul ca destul ne foiam noi ocupand locul prin refugiu Mike mai trage de timp pana in ultimul moment, lasandu-se cu greu convinsa sa iasa din sac.

Dar, la « nici » doua ore de la trezire pornim. Zapada e destul de inghetata, e relativ cald si luam cu asalt urcusul. ...Un alt fel de mic dejun destul de copios : 600 m altitudine de servit dis de dimineata.

In fata creasta e ceata, se vede ceva spre sudica, soarele rasare de undeva dupa Bucegi printre nori, admiram si Leaota.

Facem opriri dese sa ne obisnuim cu urcusul, eu si Mike trecem la coltari. Bineinteles ca abia asteptam sa-i pun si pe ei la munca si mi-era rusine oricum ca erau prea noi.

Mike ma ajuta cu reglajele si-mi explica cum sta si cu asigurarea lucrurilor la popas pe astfel de pante : era sa-mi pierd o manusa care se ducea la vale rapid, lasata nesupravegheata.

Baietii ajung primii in creasta si se pun la adapost un pic mai jos asteptandu-ne. Ajungem si noi, este aproape ora 10.

Decizii-decizii : nu putem sa estimam cat ne va lua sa parcurgem creasta dar e sigur ca vom ajunge foarte tarziu in Bucuresti. Fiecare cantareste timp vs energie ramasa. Cum Mike avea examen a doua zi era firesc sa se intoarca pe acelasi traseu iar Andrei si Emil i se alatura. Ovi si Alin sunt foarte determinati sa mearga, dar nu ar merge singuri. Radu doar ne urmareste cum dam din colt in colt si la un moment dat ne intreaba : »hai, mergem ? ». Si eu sunt destul de obosita, vremea nu imi inspira prea multa incredere, ideea de a ma intoarce e tentanta dar…ma trezesc optand pt creasta. De unde aceasta hotarare ? In primul rand chemarea ce m-a pornit de-acasa  apoi gandul de a desavarsi efortul de a urca pana in creasta prin parcurgerea ei, si in cele din urma determinarea lui Radu, pt care nici nu a existat indoiala, asta venisem sa facem asa ca sa ne vedem de treaba.

..Imi strang coltarii si plecam la drum. Pe creasta nu e asa multa zapada asa ca vedem ca inaintam destul de bine. Ne pozam tovarasii nostri care luau drumul intoarcerii…

o idee despre modul in care au coborat:

si ei ne pozeaza pe noi:

Hmm…nu mai incetez sa ma minunez cat este de frumos…sunt absolut incantata de felul in care creasta ni se dezvaluie, cand ingaduindu-ne sa vedem mult inainte, cand ascunzandu-se in ceata, cand jucandu-se cu norii sau lasandu-se scaldata in soare…

calare pe situatie:

Cuvintele imi sunt sarace in a putea descrie bucuria de a ma afla acolo : privirea e rasfatata indiferent in orice directie ar cata, alunec prin zapada sau ma catar, sufletul meu pluteste…

Concentrarea este maxima, esti alive, esti puternic, esti atent…

Si am ajuns si la momentul interceptarii : celalta trupa de pinguini se zareste de dupa o coama. Ne imortalizam unii pe altii, caci asa, de mai departe, se vede si mai bine, care pe unde mergea.

trupa de la Ascutit:

Dupa

trupa din Grind:

dupa « shi faaaci ? »-urile de rigoare ne oprim intr-o sa, la mijloc, pentru ca sa poata si ei sa-l felicite pe Radu, care implineste un sfert de secol …la inaltime…

LA MULTI ANI, Radu!

Nu e timp prea mult de zabovit, ambele echipe mai au destul de parcurs. Si ne indepartam ei pe urmele noastre noi pe ale lor : no, spuneti si voi cata grija unii pentru ceilalti ! 

De-aici ceata se cam abata asupra noastra, dar razlet mai trece lasandu-ne sa admiram niste caprite.

si iesirea din valcelul cu fereastra:

Suntem in Ascutit in 3 ore ! Iar ceaiul de la termos mi se pare o binecuvantare, cea mai teribila bautura pe care am baut-o vreodata J

Ceata si-a intrat ion drepturi pe deplin, punand stapanire pe creasta, asa ca dupa o scurta recunoastere o luam la vale pe TA, pe Padinile Frumoase. Aici zapada e foarte mare, formand pe alocuri « canioane » pe care mergem punand un pas in fata celuilalt, ca pe catwalk J

Aceasi poveste, sunetele diverse ne anunta cand vreunul din noi a sondat nivelul maxim al zapezii afundandu-se pana la brau. Motto-ul turei : « agita-te ! ».

Aici s-au jertfit parazapezile mele noi-noutze, din cauza incapatanarii mele de a merge cu coltari ! stim cu totii ca muntele cere tribut J)

Si cum coboram noi cu urmele si povesteam constatam ca marcajul a disparut ! asa ca nu ma intalnim curmatura azi, mergem pe Valea Ciocracu. (ne-am localizat pe harta cand ne-am oprit vazand ca nu mai ajungeam la drum).

La 50 de m de locul unde scosesem harta ne intersectam in final cu drumul.

lupta cu zapada s-a terminat, incepe lupta psihologica cu noi insine, forestierul se asterne luuung inaintea noastra.si dai, cu povesti, cu minuni, doar-doar o trece mai repede vremea, rucsacii sunt tot mai grei, talpile dor de la bocancii rigizi…La fantana lui Botorog, suntem luati la vale de tancul de pinguini care soseau si ei de la Grind 1. Perfect timing !

Un ceai la Gura Ralui, traditionalii papanasi la Riviera la Sinaia si drumul Bucuresti-ului.

…a trecut aproape o saptamana dar inca mai plutesc…voi pastra cu siguranta in suflet pentru totdeauna amintirea primei mele intalniri de iarna cu Craiul.

Multumesc pinguinilor pentru a-mi da curajul sa indraznesc !

poze: xemax, alin, ovi, je, radu

Sâmbătă, 9 februarie 2008 - 15:55 
Afisari: 1,876 


cristina.mol..