Vf Tarcu 4 noiembrie 2015 (Muntii Tarcu - Muntele Mic)

Luni in 2 noiembrie, vazand prognoza meteo am tras eu concluzia ca miercuri 4 noiembrie e o zi tocmai buna penrtu o excursie la munte. Decizia nu a fost daca, ci unde. 

Paranteza< 

Lipseam de mai bine de 10 ani de pe munte, si acum pe la jumatatea anului trecut am decis ca am lipsit prea mult. Tot atunci am decis sa schimb stilul de viata, iar pe parcurs am pierdut vre-o 10 kille, altele 10 sunt acum in proces de pierdere. Mi-am facut eu socoata ca daca pierd 20 de kile, din 113, e numai bun, e cam cat un ruksac sanatos.

Paranteza inchisa>

 Nici unde nu era prea greu, avand in vedere ca aproape de Timisoara nu sunt alti munti de peste 2000 m, deci Tarcu. Am cooptat coechipierul si prietenul meu Sebastian, si in echipa de doi Sebastieni am plecat Miercuri 4 noiembrie dimineata pe la 5 jumate din Timisoara. 

La ora 9 luam micul dejun in Saua Jigoriei (1250m), la aer curat. Acolo am lasat si masina. Am plecat imediat dupa, si rau am facut. In Saua Jigoriei urmand traseul BR (Muntele Mic - Cuntu - Tarcu - etc) chiar la inceput, pana sa intri in padure urcusul te ia adrupt, din prima, neincalzit, iar daca ai si "foalaele mare", cum zice banatzanu', e combinatia perfecta de asa nu. Prin urmare tare greu a fost primul sfert de ora pana am intrat in padure la Saua Jigoriei. Chiar din primul kilometru vremea, traseul si masivul se arata asa cum stiam: extraordinar. Ne-am oprit la intrarea in padure si am privit pentru prima data inapoi, catre Muntele Mic.

Pana la Cuntu nu mai era mult, dar nu ne grabea prea tare. Totusi nici nu ne permiteam sa pierdem vremea, avand in vedere ca la ora 18 se cam intunaca, avand in vedere ca ziua era destul de scurta in 4 noiembrie. Am plecat asadar mai departe, hatarati ca prima pauza mai seriosa sa o luam in Poaian Seroni de la Vf. Seroni. Drumul pana aici a fost unul placut, cu doar doua urcusi mai solicitante, dar numai buna sa ne incalzeasca pentru asaltul final catre Tarcu, ce stiam ca va incepe de la Cuntu. Ne-am oprit sadar vre-o 15 minute in Poiana Seroni, loc numai bun de admirat peisajul. Ma simteam multumit. Mi-a fost atat de dor sa vin iar aici. 

Din Seroni pana la Cuntu nu a mai fost mult, cam o ora, o coborare care ma ingrijora, deoarece eram constient ca trebuie sa urc inapoi :) si doua urcusuri moderate. Drumul forestier merge prin padure, e umbra, miroase a brad. Cand se termina padurea, incepe golul alpin si ajungi la Cuntu. 

Facem o pauza pe platoul de sub lacul de la Cuntu. Dau jos bluza groasa, penrtu ca era incredibil de cald, raman doar intr-o bluzita subtire, de tricou. 

Pe timpul asta excelent lacul de la Cuntu arata intr-un mod deosebil. ma bucur in sinea mea ca nu au adus asfaltul pana aici. se alegea praful.

Am luat apa de la izvorul de deasupa statie meteo si am inceput urcusul. Scrie 3 ore pana la Tarcu, dar sunt convins ca vom face mai mult. Traseul BR o ia pieptis in sus, noi urmam drumul insa, ce serpuieste mai agale. Trecem pe Langa cabana lui Romeo Dunca, facem mai multe popasuri scurte, bune pentru admirat peisajul. Avem o vizibilitate incredibila, e soare si cam 8-9 grade. 

Muntele Mic

Ne uitam inapoi, se vede Vf Semenic, se vede o poiana extraordinara, Poiana Varateca, se vede pe unde am venit, Poiana Seroni, Saua Jigoriei, Muntele Mic (unde distractia e mare).

La un alt popas, sub Vf. Sadoveanu, studiem cu atentie Caldarea Tarcului, iar varful, destinatia noastra pare destul de aproape. Nu e asa, tot vom mai merge cam o ora si jumatate de aici.

Vf Tarcu vazut de sub Vf. Sadoveanu

Pana ajungem pe culme urcam greu. Tinem drumul, il stiu, nici nu ma mai uit dupa marcaj. Am mai fost aici, prin 2003 cand am facut o emisiune in direct pe radio de la Statia Meteo de la Tarcu. Tin minte ca atunci cum am ajuns sus la statie toti am cazut lati de somn. Pe vremea aia conditiile erau grele la Tarcu. Statia nu era izolata ca acum, iar apa nu primea doar minerala. La fel si acum. Nu pot sa inteleg de ce nu le cumpara si apa plata. E nasol sa te speli pe dinti cu apa minerala... Aici cand se termina iarna, undeva la inceput de iunie :), incep sa care sus, de la Cuntu, lemne pentru iarna viitoare. Era vorba acum cativa ani ca ar desfiinta statia de la Cuntu, care nu are mare importanta meteo, insa e folosita ca baza de alimentare pentru Tarcu. Bine ca  nu au desfiintat-o, ar fi fost o prostie zic eu. 

Tarcu e una dintre cele mai izolate statii meteo din Europa. Acum e 90 de cm zapada acolo. Iarna meteorologii leaga o coarda de la cabana pana la statia meteo, ca sa gaseasca drumul. Deseori e ceata si viscol. Tragedii s-au intamplat multe, ultima acum cativa ani cand au murit doi soti la 5 minute de statie, pe viscol, ceata si ger. Imi trec toate astea prin cap atunci cand trec pe langa crucile celor doi, cum spuneam, la 5 minute de statia meteo. inca o dovada ca muntele nu iarta. ajunge o greseala. 

Ajungem in jur de ora 15 sus la statia meteo. Ne intampina un motan. Eu ma steptam la ceva caini, dar nu paznicul e o pisisca.

Motanul Meteorolog

Meteorologul ne avertizeaza ca e tarziu, da stim si noi, am pierdut mai mult timp pe drum datorita pozelor si kilelor in prlus si lipsei de antrenament. Este soare, sunt 10 grade si pic de vant. De obicei, spune meteorologul, in perioada asta bate vantul ca turbatul la Tarcu. Zice ca avem noroc sa prindem o vreme atat de buna. 

Marcam repede varful.

Vf Tarcu (2190m) in spate se vede Vf. Gugu si Masivul Retezat

Multumesc celor care au inventat telefoanele astea destepte care fac panorame, chair daca nu e cine stie ce calitate. Este suficient ca sa iti aduci aminte de sentimentele traite acolo.

Panorama de pe Vf Tarcu

Fac repede si o poza Masivului Retezat, fara personaj. Si acolo mi-e dor sa merg. Inghit in sec, stiu ca va urma si el, dar asta anul viitor (2016). Toate la randul lor. Pas cu pas. Nu, nu e preluata de la Iohannis, pur si simplu se potriveste.

Ne indreptam repede catre statia meteo sa mancam ceva, suntem in criza de timp, la 18 se lasa noaptea. In timp ce mancam, meteorologul ne atrage atentia ca deasupra norilor, la sud, se vad Muntii Rila din Bulgaria, cu varfuri de aproape 3000, de la granita cu Grecia. Vedem si Apusenii, ne arata Rodnei. Facem poza, salutam si plecam.

Muntii Rila vazuti din Tarcu, niste puncte deasupra norilor.

La vale merge mult mai simplu decat ne-am imaginat, facem doar o pauza scurta in Plaiul cel mare al Varciorovei penrtu un apus de soare. Si din nou multumiri celor care au inventat chestia asta cu panoramele. 

Ajungem la Cuntu, stam foarte putin, deja nu mai este multa lumina si mai avem doua ore de mers pana la masina. Se intuneca exact cand ajungem in Poiana Seroni. Avem lanterne la telefoane, iar drumul nu e greu, ultima ora o mergem pe intuneric, din Poiana Seroni pana in Saua Jigoriei, e senin, sunt multe stele. Masina era tot acolo, este ora 20. Ne urcam repede si plecam in jos.

 

Evident ca nu putem trece prin zona asta fara sa-i facem o vizita prietenului meu Cornel "Coco" Galescu. Un om deosebit, voluntar, care pune suflet in tot ce face si pe care il admir foarte mult. Apreciz ca isi vede de drumul lui, in ciuda tuturor oamenilor mici pe care i-a intalnit, pe unii in Caransebes, pe altii pe Muntele Mic. 

Va recomand cand sunteti in zona sa vizitati Pensiunea Aventura, dupa Borlova, inainte de telescau pe dreapta, nu aveti cum sa o ratati. Veti fi primiti cu drag, de Coco, Ane, Kity si Andrei, dar si cu povesti si sfaturi. Si Coco are ce povesti din toate expeditiile in care a fost, Polul Nord, Polul Sud, Everest si mai trebuie sa scriu inca pe atat cat am scris deja doar ca sa enumar locurile pe unde a trecut. 

Coco era la pensiune, se pregatea pentru un grup ce urma sa vina pentru un team-biulding in urmatorul week-end. 

Am fost si in vara la el, cand aveam nevoie de doua trei zile de liniste si deconectare, exact cand avea o tabara de copii, asta e trupa de atunci. 

Stam jumate de ora la Coco, bem o cafea si plecam, mai avem pana la Timisoara cam doua ore. Suntem multumiti, poate anul asta am sa revin in Tarcu, desi planurile male se indreapta catre alte masive. Una peste alta am reusit sa parcurg testul pe care mi l-am dat singur. Am aflat ce si cat pot, am aflat unde trebuie sa mai lucrez, acum stiu ce am de facut. 

Cei mai frumosi ani sunt cei ce vor veni.

Marţi, 23 februarie 2016 - 21:07 
Afisari: 2,982 


sebareserved..