Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Februarie 2020
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
242526272829

Martie 2020
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Valea Sambetei in toata splendoarea 16-17.06 (Muntii Fagarasului)

Viata ar fi mult mai fada daca nu ar exista intamplari neprevazute si interesante care sa te faca sa te bucuri cu adevarat ca traiesti, sa fii coplesit de minunatiile cu care ne-a binecuvantat Dumnezeu, sa simti ca orice ai incerca sa spui cuvintele sunt goale...

Nu stiu care ar fi inceputul povestii... de fapt, carpati.org este un prim inceput pentru ultima tura pe care am facut-o in Fagaras, pentru ca asa am luat legatura cu Dan (zidan2703). Dupa o saptamana incerta mergem - nu mergem, eram sigura ca nu mai plecam nicaieri, mai ales ca si prognoza meteo se schimba in fiecare zi. Am ramas cu speranta ca voi reusi sa conving pe cineva de-acasa sa urce cu mine la bujorei sambata... era ultima mea sansa inainte de a pleca din nou pe meleaguri straine...

Totusi, vineri la pranz aflu si eu ca o sa plecam pe munte peste cateva ore. Incepe sa devina amuzant. Bineinteles, nu pregatisem nimic si eram in Brasov la servici... dar nu pot rata ocazia, chiar daca asta inseamna ca vom urca pe intuneric. Colegii incep sa se amuze si ei pe seama mea - urmeaza sa plec pe munte in cateva ore cu cineva de pe net ... intotdeauna am fost mai trasnita :)

Plec din Brasov la ora 17.00, iar in autobuz fac cunostinta si cu Dan. Pana in Fagaras ne prinde si ploaia si furtuna, iar muntii nu se vad deloc. In sinea mea sunt foarte optimista, dar am impresia ca pentru coechipierul meu lucrurile nu stau chiar la fel. Dupa ce bag in rucsac rapid tot ce imi vine pe moment in minte, reusim sa plecam din Fagaras pe la 19.30, constatand ca vitezometrul a cedat psihic si e hotarat sa ramana la 0...

Catinel ajungem la Floarea Reginei, ne echipam si cand sa pornim in sus incepe o ploaie care parca vrea sa spuna: unde vreti sa plecati pe vremea asta?? Stam in padure o vreme, Dan e din ce in mai neincrezator in dorinta mea de a urca si sugereaza sa renuntam... daca ma decid eu. Bineinteles, asemenea ganduri nici pe departe, dar asta e, nu ne cunoastem, trebuie sa il conving ca eu chiar vreau sa urc, asa ca o luam in sus. Inca ploua, dar ramane macar speranta ca vremea se va schimba.

Ploile din ultimele 3 saptamani si zapezile topinde de pe creste au transformat poteca intr-un parau cu debite diferite pe diferite portiuni, iar drumul forestier e locul de colectare. Apa pretutindeni... si de sus si de jos... valea involburata si tulbure ne dovedeste ca si mai sus situatia e aceeasi. E mai mult intuneric decat lumina, dar nu imi dau seama daca din cauza norilor sau a noptii sau a amandorura. Totusi, poteca este vizibila, nu avem nevoie de frontale. Poate pentru a nu deranja natura, poate fiecare adancit in propriile ganduri sau poate atmosfera putin stranie a vaii triste, plouate, pe care noaptea pune stapanire ne fac sa urcam tacuti si distanti unul de altul si poate si de noi insine. Ma simt intr-o alta lume in care ma caut pe mine insami si nu ma gasesc... e straniu...

De la a doua bancuta se vede o parte din Fereastra Mare, acoperita si ea de ceata si nori cenusii... toate culorile de la alb la negru. Traversam portiunea de avalanse, iesim din padure si distingem Piatra Caprei in lumina intunericului ... in mod foarte ciudat, desi muntele pare incarcat de nori precum sufletul unui om de pacate, pe cer se zareste o stea.. eu inca sper la o zi senina. Apar in zare luminitele de la salvamont, dar cabana Valea Sambetei pare cufundata in bezna si tacere. Oare chiar nu e nimeni sus?? Ne indreptam spre intrarea din spate si zarim o unda de lumina... este o lumanare aprinsa... ce bucurie! Inauntru ii gasim pe Adi si cativa "musafiri" de la salvamont si din vale, in general de-ai casei... turisti nu prea sunt... in afara simpaticului vecin care se incapataneaza sa doarma in cort. Ospitalier ca de obicei, Adi ne ofera imediat cate un ceai cald din partea casei si suntem invitati sa dormim in camera cu ei... acolo e cald si placut... nici nu-mi puteam dori mai mult. Stam si noi la povesti de liceu (pentru unii, amintiri pentru altii :) ) pana pe la 1. Suntem putini, dar e veselie si e placut. Dupa ora 12 mai ajung de jos 2 perechi... echipati foarte bine, totusi plouati. Sus nu mai ploua demult, sunt 10 grade afara, dar norii se plimba in continuare amenintator. Hotaram sa mai si dormim si somnul e dulce, ma trezesc la un moment dat fiindca unul din baieti nu gaseste usa si are nevoie de indrumarile lui Adi :)

Dimineata la ora 7 aud ceva in surdina... e telefonul meu mobil, la care uitasem alarma setata. Pana il gasesc dau trezirea la jumatate din cei de acolo. Doar cei care au baut destul nu sunt deranjati de sunetul strident. Totusi, nu imi adreseaza nimeni injuraturi cu voce tare. Sunt prea simtiti baietii.. Pe la 9 ma decid si eu sa ies din sac si sa vad cum se prezinta vremea. E fain afara, ca sa ma exprim si eu ardeleneste :), dar suntem exact la jumatate: in vale e senin si frumos, in creasta e ceata si nor. Pierd vremea in jurul cabanei si intr-un final il caut si pe Dan sa hotaram ce facem. Dupa ce lenevim (mai mult din cauza mea) la masa pana pe la ora 11, hotaram sa plecam spre Racorele, bineinteles, cu speranta ca seninul din vale va "urca" si la noi. De fapt, incepem cu o mica pauza fotografica... urmata de mai multe pauze fotografice... vorba ceea pauzele lungi si dese... Eram obisnuita sa merg incet si continuu, fara prea multe opriri, dar ce sa fac, ma adaptez la noile conditii : aparat foto = ritm de melc :) Atatea lucruri minunate in jurul nostru, peisajul mirific si panoramele de vis... trebuie macar sa incerc sa imoratlizez cate ceva.Plecam in sus...



De la indicatorul de la care se despart potecile spre Fereastra Mare, Fereastra Mica si Lacul Vistisoara, noi urmam punctul albastru spre Curmatura Racorelelor (spre Lacul Vistisoara). In vale e inca zapada de la avalanse, iar de sub ea paraiele curg in suvoiae repezi. Stratul de zapada ar putea fi in multe locuri doar o capcana, apa sapand tunele impresionante pe sub el. Preferam sa ocolim printre braduti, crengi, ienuperi, dupa care incepem sa urcam spre dreapta, cu ochii la creste si la cascada pe care o admirasem de atatea ori din traseul spre Fereastra Mare sau spre Piatra Caprei, dar nu o vazusem niciodata de atat de aproape.



Pe toata portiunea muntele musteste de apa, de multe ori renunt la efortul de a cauta un loc uscat si merg prin apa. Mai neplacute sunt portiunile stancoase, unde aderenta lasa de dorit, solicitand aplicarea stilului paianjen :) Urcam si iar urcam, si mi-as dori sa ma opresc la fiecare pas sa admir cat poate fi de frumos.



Parca se revarsa frumusetea peisajului, susurul muntelui, linistea si pacea si in sufletul meu... ma gandesc, nu fara a zambi, la comuniunea om-natura din Miorita.



Dupa ce traversam albia stancoasa a unui paraias, ajungem la primii bujorei, prilej pentru a mai pierde vreamea sub pretext de a face poze.



Parfumul si culoarea vie a florilor, pe fondul alb al zapezii care parca vrea sa mai zaboveasca o clipa, al crestelor semete si aproape intangibile, al seninului care a castigat batalia cu norii ma fac sa visez...

Suntem pe o prelungire inierbata a Muchiei Dracului si in stanga ni se deschide privelistea spre Caldarea Racorelelor din Sus... si parca paradoxal, suntem intr-o prelungire a raiului...

Uneori povestim de una de alta, alteori ne pierdem fiecare in mici amanunte care ne vrajesc.





Intalnim si cateva gentiane...



Si Dan e pierdut... :)



Aici e inca primavara




Colindam mai mult in dorul lelii pe panta inierbata, ajungem la hornulet - si aici apa se scurge incet pe stanca, mai urcam ceva si ajungem la punctul de intersectie cu traseul marcat cu punct rosu, care vine (sau se duce... ) de pe muchia Dragusului (2h 30 min pana la punctul "La Golul" de pe muchie).

Continuam pe punct albastru pana cand ajungem in caldarea complet acoperita cu zapada a Racorelelor din Jos.

Cu cat depasim treptele de altitudine, cu atat privelistea se deschide, creste si muchii incep sa se zareasca in departare, iar Coltul Balaceni isi pierde din maretie. Alti colti, alte hornuri, stanci care mai devreme se ascundeau in misterul cetii isi dezvaluie frumusetea si impun respect. Doamne, cat de frumos poate fi!! Nici tipenie de om... nici urme pe traseu...















Desi marcajul se ascunde in continuare sub troienele din caldare, hotaram sa mai urcam o portiune pe muchie. Dupa cum ii este si numele, Muchia Dracului, "traseul" pe aici este spectaculos, respectand regula "stanga prapastie, dreapte abis", iar unele treceri mi se par cam periculoase. In sus merge usor, dar ma gandesc ca mai trebuie sa ne si intoarcem pe acolo...



Pe unul din varfulete ne oprim sa admiram privelistea, iar eu consider ca este tarziu si nu ar trebui sa mergem mai departe. In fata noastra (privind spre vest) se vede Curmatura Racolelelor, nu foarte departe (poate 15 min),



la stanga coltii si hornurile care sfarsesc in creasta, in dreapta Caldarea Racolelelor din Jos si deasupra ei muchia Dragusului, coborand de la pietre si stanci la pasuni alpine si paduri. Inainte de a ajunge in curmatura Racorelelor, traseul cu punct albastru trece prin caldarea Racorelelor din Jos, unde presupunem existenta unui lac... oricum, e zapada peste tot si de fapt am inteles ca asa este tot timpul... de aceea se si numeste Racorele...



In partea cealalta (in stanga noastra) este caldarea Racorelelor din Sus, superba, abrupta, strajuita de pereti impunatori, aproape de netrecut, adunand vartejuri de zapada tarzie.



Ne intoarcem cu fata spre rasarit si in dreapta indepartata avem mai intai Fereastra Mica, apoi Fereastra Mare, pe care practic le vedem din profil :), daca se poate spune asa, mai bine zis vedem muchiile din care se ridica varfurile ce le strajuiesc: Galasescu Mic, Budru (Slanina), Coltul Balaceni...





In spate se zareste Vf. Urlea, izvorand dorul de a-l urca din nou,



Apoi in fata avem muchia Sambetei, cu varful Cheia Bandei, cu traseul care o traverseaza pe la jumatate, ducand la Piatra Caprei.



Valea Sambetei este undeva jos, departe, la fel ca grijile noastre..., iar tara Fagarasului se intrezareste insorita dupa muchia Dragusului.



O perspectiva cu totul deosebita asupra intregii vai, a muchilor si crestelor. Ma gandesc la cei care s-au dus in Piatra Craiului... oricum nu as fi putut merge, dar nu regret, ii multumesc Domnului ca am putut veni aici si ma bucur enorm, mi se pare ca Fagarasul e cel mai frumos si mai impunator masiv din tara... bineinteles, fagaraseanca din mine!

Nu putem sta prea mult, e destul de tarziu si trebuie sa si coboram... dimineata urmatoare eu trebuie sa plec la Viena... La coborare sunt cateva pasaje mai dificile, dar le depasim repede, ma ajuta si Dan unde stanca e uda. Ajunsi inapoi la marcajul punct albastru, ne uitam inapoi la muchia Dracului, de pe care tocmai am coborat.



Soarele si-a schimbat pozitia, nu mai sunt atatia nori si mai incerc niste poze... chiar daca am mai facut si la urcare unele in aceleasi locuri.





Testez zoomul pana la crucea de pe Balaceni... si neasteptat se pare ca se vede ceva.



Paraiele se aduna in vale pentru a forma Valea Sambetei, tumultuoasa, zbuciumata, grabindu-se spre Tara Fagarasului.



Sunt atatea floricele de munte... si toate sunt gingase si frumoase ... e greu sa alegi ce sa fotografiezi si ce nu.









Inca o privire inapoi



Cascada curge din soare acum...



Iir peste coltul Balaceni trec nori de cer senin.



Ne incanta privirea si alte flori de munte





Soarele se pregateste sa se ascunda incet dupa muchia Dragusului



Din apa rasare curcubeul in razele apusului



Pe la 17.30 suntem inapoi la cabana, stam 5 min si plecam spre chilie... fiecare in ritmul lui, adica Dan urca repede, ca un om de munte antrenat, eu mai incet, mai fac si poze...





si oricum, drumul la chilie este un prilej de reculegere, de proprie cercetare. Pe aici a urcat de atatea ori Parintele Arsenie, un sfant care a trait printre noi... ar trebui sa calcam pe urma lui si in viata, nu numai spre chilie.



La intoarcere, o alta perspectiva asupra ferestrelor Sambetei:





Gasim si cimbrisor in gradina



Ne intoarcem la cabana, mancam ceva, mai schimbam cateva vorbe cu baietii, ne luam ramas bun si plecam la vale. Cat de mult mi-as fi dorit sa raman... era vorba ca poate urca si un chitarist... oricum se lasa cu voie buna si povesti... ca doar erau oameni de munte sus... Soarele bland la apus ne insoteste, ajungem din nou la portiunea acoperita de zapada din care ies aburi, priveliste inedita si minunata. Ne tragem si noi in chip cu ocazia asta.





Coboram ...rucsacul tot mi se pare greu dupa ce am hoinarit toata ziua fara el :) Mai fac cate o poza cu apa limpede, sarind din piatra in piatra, sapandu-si spectaculos drumul...





si ajungem la drumul forestier. Alte floricele... :)



Pe drum ne intalnim cu baietii care au fost sa-si faca aprovizionarea pentru seara, le uram distractie placuta, si apoi tot povestind ajungem la masina.





Admiram apusul peste creste



si apoi plecam, dar bineinteles ca trebuie sa mai avem aventuri si cu masina... nu ar fi normal daca nu ar fi asa... Dupa ce reusesc un slalom acceptabil pe drumul de cosmar dintre Sambata de Sus si Recea, cu cateva frane bruste si treceri prin gropi adanci, mi se termina si benzina. Se gasesc totusi niste oameni cumsecade care isi fac mila si imi dau niste benzina. Dan ramane in Recea iar eu, cu tot felul de aventuri pe care nu le mai pomenesc, ca n-o sa mai termin :) intr-un final ajung acasa.

Duminica dimineata in drum spre Viena privesc rasaritul si muntii fara pata ... sper sa dea Domnul sa ajung din nou acolo cat mai repede.



Joi, 29 iunie 2006 - 16:47 
Afisari: 4,112 


Postari similare:





Comentariile membrilor (6)

suru
suru
Caraba
 
1
Salutare! Bravo bravisimo.


Joi, 29 iunie 2006 - 17:29  

pinguinul
pinguinul

 
2
Da, foarte frumos. Si pozele absolut deosebite; vazandu-le mi-am adus aminte ca mi-am propus ca anul asta sa ajung in Fagaras.


Vineri, 30 iunie 2006 - 13:16  

dorina_fagaras
dorina_fagar..
Caraba
 
3
Multumesc pentru aprecieri! Sa dea Domnul sa mai ajungem cu totii in Fagaras si sa ne vedem pe-acolo... macar la intalnirea de vara...


Vineri, 30 iunie 2006 - 14:33  

nycbv
nycbv
Busola
 
4

Felicitari pentru jurnal si foto, dar doresc o frecventa
de cel putin un jurnal pe luna. Ai potential narativ ,
artistic si la cat mai multe



Vineri, 30 iunie 2006 - 18:13  

mike
mike
Rucsac
 
5
Doamne cat de mult mi-au placut fotografiile...imensitatea aceea de verde orbitor si bujorii de munte...mi-e atat de dor de un ceai de bujori si de o carte buna. Btw super jurnal...l-am vazut de ieri dar am zis ca il citesc azi pe indelete. Si bine am facut...caci trebuia mancat precum muntele...cu lingurita


Vineri, 30 iunie 2006 - 19:25  

dorina_fagaras
dorina_fagar..
Caraba
 
6
Multumesc frumos! Frecventa jurnalelor depinde de frecventa turelor ... pana acum nu am avut nici aparat foto, iar uneori e nevoie de mai mult timp (pe care nu il am Carpati.org )ca sa iasa ceva frumos. Mike, ai jurnale foarte frumoase, artistice... al meu e mic copil.


Luni, 3 iulie 2006 - 16:41  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0670 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org