Valea lui Zangur (Muntii Bucegi)
Valea lui Zangur.
Echipa: Em (xemax) si Radu (griz).
Dupa ce planurile pentru a petrece un weekend cu ceva utilitate prin Bucuresti s-au naruit pe ultima suta de metri, am ajuns ca vineri seara sa analizam varianta unei ture de o zi in Bucegi. Prognoza meteo… cel putin dezasturoasa, dubii mari, dar pana la urma reusim sa ne hotaram sa ne urnim sambata din Bucuresti, planul de rezerva fiind o discutie libera pe tema gestionarii riscului de avalansa ce urma sa aiba loc in Busteni. Dar lasand deocamdata planul de rezerva la o parte, a ramas ca daca vremea o sa ne permita cat de ca,t sa incercam Seaca a Caraimanului.
Plecam cu trenul 3001 din Bucuresti, destul liber comparativ cu alte dati, pe drum vorbim despre una alta, discutie urmata de o masa de dimineata frugala si de un somn pe masura. In Busteni, o atmosfera ca inainte de potop, dar asta e, ne facem calculul si hotaram sa mergem, urmand sa vedem cum evolueaza situatia pe parcurs. Incepem urcusul spre partia Kalinderu, dupa care pe langa stalpii de teleschi, pana in punctul in care se desparte drumul Vaii Seci a Caraimanului. Peste noapte a plouat sanatos, pamantul musteste de apa, iar iarba si frunzele sunt incarcate de apa. In momentul in care am intrat pe drumul Vaii Seci, soarele chiar ne-a zambit pentru cateva minute.

Pe drumul vaii seci.
Coarda tinuta ca un bebelus, saraca nu a apucat sa fie folosita in tura asta...
Una peste alta, fara prea multe pauze, la 11:00 suntem in dreptul primei saritori, moment in care incepe o burnita tomnatica ce avea sa ne insoteasca din pacate urmatoarele ore. Nu era suficienta ca sa te ude si sa te determine sa te intorci, dar mai mult decat indeajuns pentru a uda complet toate saritorile. Pana la Saritoarea lui Zangur stiam ce ne asteapta, saritori nici prea simple, nici prea dificile, asa ca ii dam inainte urmand sa vedem cum mai evolueaza situatia. 
Prima saritoare ~ placerea ramuitului
Em folosind o extrem de gratioasa cheie de corp.
Catarator suprins pe ce-a de a doua saritoare de pe Seaca Caraimanului.
A treia saritoare, si cea mai verticala dintre ele.
Em muncind la a treia saritoare a vaii.
Saritorile sunt mai interesant de escaladat, as putea spune chiar intr-un sens placut, e nevoie de ceva mai multa tehnica, pentru a te baza pe putina aderenta pe care era trebuiau incarcate corect picioarele. Cu toate conditiile mai putin fericitite, catararea e placuta, mai blochezi cu corpul, mai putin ramonaj, astfel incat depasim fara probleme saritoare dupa saritoare, ajungand sub saritoarea lui Zangur pe la 12:15. Aici prima bifurcatie, ne facem repede planul in cap, daca o apucam in continuare spre Valea Seaca a Caraimanului, sigur nu o sa prindem acceleratul de 18:25, va trebui sa ajungem cu ceva pana in Sinaia la intercity, iar perspectivele unei saritori prelucii ude complet nu erau prea imbucuratore. Si in plus, ne gandim ca oricum vom reveni pentru a ne bucura de priveliste (in ultimele doua ore inaintasem printr-o ceata extrem de umeda). Asa ca alegem calea cea mai simpla, repsectiv Valea lui Zangur, bucurandu-ne ca trecem si noi prin Portita Caramanului. 
Portiunea inferioara a Vaii lui Zangur.
Primele doua saritori de pe Valea lui Zangur.
Dupa primele saritori, care sunt ocolite la mica distanta pe pantele din stanga, valea se domoleste si incepe sa fie acoperita de zapada, astfel incat trecem din nou la coltari si piolet si inaintam cu spor spre Braul Mare al Portitei. Soarele incearca sa-si faca loc printre nori, panorama se deschide pentru cateva minute, pozam ce se vede din vale, din coltul picaturii, ne bucuram de soare, ne bucuram ca nu am ramas in oras. 
Limba de zapada pe Valea lui Zangur, e timpul pentru coltari.

Privelistea se deschide, se vede creasta Picaturii in fundal.
Coltul Picaturii.
Oare va tine?
A tinut!
Em pe aceasi portiune.
Incet, incet, castigam altitudine astfel incat pe la 14:15 ajungem in Braul Portitei, o poteca destul de lata si de sanatoasa, si de o frumusete aparte, de aici in 10 minute ajungem urmand poteca in stanga la Portita Caraimanului, un loc aparte, frumos, pozat si raspozat, un fel de poarta de trecere intre stancaraile Caraimanului si pajistile de pe versantii Jepilor. 
Bujorei de munte (sau rododendroni, am ajuns sa ne intrebam cine s-a gandit la un nume atat de impleticios).
La Portita luam o pauza, speram sa se ridice ceata ce ne invaluise din nou, dar fara succes, popasul e placut desi nu vedem nimic in jur, analizam posibilitatile de bivuac in Portita (cam bate curentul din pacate, dar intr-o furtuna e clar mai bine decat nimic). 
La portita, din nou in ceata....
Mersul piticului.
Continuam drumul prin ceata, e o atmosfera ciudata, foarte incarcata de umezeala, dar in acelasi timp linistita, fara sa fie amenintatoare in vreun fel. Incercam diferite experimente fotografice, ceata se ridica pe alocuri pentru a ne dezvalui locurile prin care pasim, zarim capre negre, incercam se ne apropiem de ele, sa le pozam mai de aproape dar nu prea reusim. 
Atmosferic.
Inaintand prin ceata.
Pozar.
Zada acoperita de roua.
Continuand pe Braul Portitei.
Frumuseti nebanuite.
Tesatura.
Caprita (sau caproi).
Ceata se ridica, in sfarsit cer albastru.
In cele din urma iesim pe versantul din stanga Vaii Jepilor, ceata ne cruta si pe deasupra ne ofera si un spectacol impresionant, incepand sa se fragmenteze in nori ce se inaltau cu o viteza ametitoare spre cerul ce acum devenise albastru. Si daca ar fi fost numai pentru cele 5 minute petrecute in popasul pe care l-am facut deasupra Vaii Jepilor, ar fi meritat mai mult iesirea! 
Cascada Caraiman inconjurata de bujorei.
De aici, usurel usurel, ne reintoarcem spre civilitatie, vremea pare sa se indrepte si ne departam cu inima putin ingreunata de munte… Asta e, se intampla sa pleci sre munte pe vreme apocaliptica si sa te desparti de el tocmai cand norii incep sa se crape. 
Pe curand...
Sa incerc sa inchei si eu cu cateva concluzii:
1. La munte e sezonul potrivit pentru a exersa timpii de prindere/demontare a coltarilor. 2. Am gasit o noua increngatura a alpinismului-> grass-tooling, aplicabila in cazul in care panta de zapada e intrerupta pe distanta prea mica pentru a justifica procesul de mai sus.
3. Portita Caraimanului e un loc superb, iar Braul Portitei de asemenea.
4. Valea lui Zangur e putin mai placuta decat Valea Bujorilor, dar cam in acelasi stil.
5. Prognoza meteo nu se impliteste intotdeauna, 50% sanse de ploaie inseamna in acelasi timp si 50% sanse sa nu ploua.
Luni, 16 iunie 2008 - 14:29
Afisari: 3,177
griz
Felicitari!
Duminică, 15 iunie 2008 - 21:05