Valea Cerbului-Vf. Omu/ Brana Caraiman- Valea Jepilor(16.08.2012) (Muntii Bucegi)

    La nici o săptămână de la ultima incursiune  în munții Bucegi și iată-mă din nou în drum spre Bușteni.

Mihai: -Știi că nu se lucrează miercuri, nu?Am verificat prognoza meteo și se pare că va fi superb.Eu cred că mă bag la o nouă tură prin Bucegi!

Eu: -Nu cred că șeful meu știe de așa ceva , ”but what the hell, I'm in!„ !

     Mihai îmi face rapid o schiță cu planul turei.De această dată alege un traseu turistic spre Vf. Omu(deși mi-ar fi placut un traseu de genul Valea Alba,în ciuda „eșecului” de data trecută).De urcat era sigur că vom opta pentru varianta „P. Coștilei-V.Cerbului-Vf.Omul” însă la coborâre aveam mai multe variante, urmând să ne decidem ulterior pe care o vom urma.

    Și cam ăsta ar fi începutul unei noi  drumeții  pe „cărările” cu surprize ale Bucegilor.Și cum nimic nu era încă sigur, cu o zi înainte Mihai mă anunță că a doua zi (joi 16.08) urmează să ne întâlnim în Ploiești(el venind dinspre București eu dinspre Iași).Îmi părăsesc cu cea mai mare plăcere biroul și în cea mai mare grabă(deși colega de proiect nu încetează să îmi trimită bug-uri ce trebuie rezolvate) dând o fugă pe la supermarket pentru o mică „aprovizionare” de ceva surse de fibre, proteine etc. pentru a doua zi.

   Ajung acasă cu 2 ore înainte de ora de plecare spre gară și încept să îmi pregătesc echipamentul (și aici ar trebui să recunosc că mai trag cu ochiul un pic peste schița făcută de Mihai, unde nu uită niciodată să îmi menționeze  ce nu trebuie să îmi lipsească din rucsac).

    După o lungă călătorie cu trenul,ajung în sfârșit, de această dată la timp în gara din Ploiești Sud pentru a prinde legătura spre Ploiești Vest unde mă întalnesc cu Mihai , iar peste încă o oră iată-ne ajunși în Bușteni, întâmpinați de aerul curat al munților dar și de vremea însorită de care mă asigurase Mihai.

  În drumul dinspre gara Bușteni spre intrarea efectiv pe traseul spre vârful Omu,  am avut norocul de a întâlni 3 tineri,iubitori de munte(2 băieti și o fată) ce ne-au luat cu mașina(roșie mică) până pe plaiul fânului, scutindu-ne astfel de alte 30 de minute de mers pe jos. Odată ajunși observăm că totuși vom aveam parte și de câțiva nori, ceea ce nu ar fi un prea mare impediment, ci din potrivă.

   Ne începem deci traseul, observând(după cum ,de altfel ,eu mă așteptam) că de fapt este unul destul de ușor, cu urcușuri lejere prin pădure.Cu speranța(mea) că vom întâlni ,măcar de această dată, un urs sau cel puțin o capră neagră, ne continuăm drumul într-un ritm destul de alert(dându-ne seama, însă, de acest lucru un pic mai târziu ,când începem să depășim câteva grupuri de persoane)

   Părăsind traseul din pădure, ajungem la partea mai interesantă deoarece întâlnim în drumul nostru mai multe văi alpine , potențiale trasee de cățărat(din punctul meu de vedere),pe care însă trebuie să le ocolim pentru a ne menține traseul nostru până la capăt.Aici intervine Mihai din nou, cu vastele lui cunoștințe despre traseele și văile alpine din Bucegi dându-mi detalii despre cele pe care le cunoaște și făcând poze cu cele pe care nu le cunoște cu scopul de a le identifica ulterior, odată ajuns acasă.

„Valea Priponului”

Și după cum spuneam, în ciuda prognozei meteo ce ne asigura vreme însorită, mai tot timpul am fost înconjurați de nori, rareori se mai ivea câte o rază de soare ce lumina doar vârful versanților din jurul nostru.

Încercând să surprind, cu „performantul” meu aparat foto(telefonul) câteva din acele momente ,când soarele încerca totuși să ne „încălzească” un  pic, oprit fiind însă de vârfurile versanților ce ne înconjurau.

În ideea de a ajunge într-un timp cât mai scurt pe vârf, și dându-ne seama că traseul nostru inițial(banda galbenă) este „șerpuit” , decidem să ne cățărăm pe drumul cu pietre ce pur și simplu „tai” în două aceste serpentine.Idee ce s-a dovedit a fi una bună, reducând din timpul acordat urcării dar și făcând traseul mai interesant, cățărând pietrele de pe acea vale, unele mai mici altele mai mari, în schimbul urcușului în zig-zag pe o poteca plictisitoare.

Și iată-ne ajunși la cabană , după un traseu de 5 ore, deși inițial traseul calculat de noi ar fi trebuit să dureze cel puțin 6 ore- 6 ore și jumătate.Bineînțeles, eu nu ratez ocazia de a cățăra piatra de pe vârful Omu.

   Și cum pe tot traseul Mihai mi-a tot „povestit” de ciorba caldă ce neașteaptă la cabană, am intrat imediat pentru a comanda această mult așteptată ciorbă.Însă nu a fost să fie intr-atat de „imediat”, deoarece cabana era plină de turiști unguri, drept care a trebuit să așteptăm câteva minute în vederea eliberării unor locuri.

   La întoarcere ne-am decis să urmăm traseul „Șaua Caraimanului-Brâna Mare a Caraimanului-Cabana Caraimanului” iar de la cabană urma să il conving pe Mihai să coborâm pe Valea Jepilor în schimbul telecabinei.Este ora 2 pm când ne hotărâm să lăsăm în urma noastră cabana Omu și să ne începem traseul de întoarcere spre Bușteni, care din punctul meu de vedere a fost mai interesant decât cel pe care urcasem.Brâna Mare a Caraimanului ne răsfață pur și simplu  cu priveliști minunate, pe care din păcate nu am putut să le surprind adevărata lor frumusețe din lipsa unui aparat foto,telefonul fiindu-ne singurul „prieten” în aceasta scurtă tură în Bucegi.

   Ajunși la cabana Caraiman ne-am decis pentru coborare să urmăm totuși Valea Jepilor,dovedindu-se a fi fost o alegere foarte bună.

   Înaintea noastră un alt grup de tineri se hotărăște să coboare pe Valea Jepilor ,în ciuda faptului că unul dintre acei tineri se servește cu drag și spor dintr-o sticlă de bere.

   Ne continuăm traseul , depășindu-i, intr-un ritm din nou mai alert deoarece coborârea până în Bușteni durează în jur de 3 ore(ne informează alți doi turiști mai înaintați în vârstă aflați la cabană) iar noi aveam de luat un tren înapoi spre casă în aceeași seară.Traseul, din nou, mie nu mi se pare a fi unul dificil , în ciuda  spuselor unor alți turiști.Pe traseu avem parte și de surpriza de final de tură, întalnim la doar câțiva metri în fața noastră ,plimbându-se vioaie pe potecă , o capră neagră, care se sperie imediat însă, poteca fiind destul de populată.

    În ciuda așteptarilor noastre, coborâm valea într-un timp record(afirmăm noi) comparativ cu ce timp  ni se spusese, 1 ora si 40 minute.Ajunși în Bușteni, cum aveam un avans de câteva ore până la tren, am hotărât să mergem să mâncăm ceva la o terasă, deciși să urmărim și dacă acel grup din care făcea parte și acel băiat ce se cinstea din bere, va ajunge, ceea ce s-a și întamplat la un interval de aproximativ o ora  diferență.

   Părăsesc ,din nou, Bușteni însă de această dată mai mulțumită pentru că am reușit să ne ducem până la capăt traseul dar cu gândul de a mă întoarce deoarece munții Bucegi m-au cucerit și îmi doresc să merg pe cât mai multe trasee.

   Următoarele trasee: Valea Albă (de urcat) și Valea Bucșoiului(de asemenea de urcat) pe la gura Dihamului.

Miercuri, 22 august 2012 - 00:47 
Afisari: 5,189 


roxanageo