Valea Caprelor, parțial – 13 noiembrie 2021 (Muntii Bucegi)

Notă: acest jurnal conține descrierea unor drumeții pe vale de abrupt, cu echipament specific la îndemână, casca fiind indispensabilă. Dificultatea descrisă a unora dintre obstacolele întâlnite este subiectivă, iar modul de abordare a lor este propriu, fiecare poate să găsească variante mai bune.

Prognoza de weekend arăta excelent, așa că în ultima clipă am confirmat că mă alătur din nou lui Edy pentru o tură, după ce iar nu mi s-a arătat să văd munții Mehedinți. Discutasem și în zilele anterioare despre un posibil traseu în Bucegi și echipamentul necesar pentru acesta. Dat fiind că marți priveam amândoi imaginile de la camerele de pe platou, unde ningea ca în povești, hotărâm să ne pregătim de iarnă, cu bocancii corespunzători și colțarii la îndemână. Mi-am exprimat îngrijorările legate de timpul și viteza cu care pot ajunge până în Valea Priponului cu așa bocanci grei, având experiența altor prime ture de iarnă din alți ani.

Pornim pe la ora 7 de la Căminul Alpin, în timp ce muntele e luminat de primele raze de soare. Ne așteaptă o vreme excelentă și nu vedem niciun nor. Facem un pic de gălăgie după ce vedem o urmă mare de urs în potecă, la intrarea în Poiana Coștilei. Părăsim curând marcajul TR și intrăm în BG – Valea Cerbului. Ne oprim puțin să admirăm Santinela Văii Verzi și apoi Edy îmi explică pe unde stătea ursul când a fost pe acolo cu o săptămână în urmă. Privim firul drept al Văii Seci a Coștilei dincolo de care se zărește Colțul Mălinului, unde se deslușește Hornul Central și Hornul Ascuns. Urcăm apoi poteca șerpuită, deasupra căreia zăresc niște câini care ne ignoră. Peisajul se deschide puțin și un vânt neașteptat de cald coboară pe vale. Un singur set de urme de om se văd prin zăpadă, dar pe lângă alte urme de animale detectăm și un set de urme de ursuleț. Curând privim hornul de intrare în Valea Caprelor (cotat 4B) și, foarte aproape, partea inferioară a Văii Priponului.

Hornul de intrare în Valea Caprelor (4B)

Mai urcăm puțin și  înainte de a trece pe curbă de nivel până la vechea stână facem o pauză de masă. Mă nemulțumește faptul că mi s-a reactivat o întindere la un tendon și din acest motiv e cam dureros să ridic piciorul stâng. Îmi trec prin minte alte momente în care mă gândeam că e greu și decid să nu mă mai plâng.

Urmăm poteca îngustă și ajungem în firul văii pe care îl traversăm. Edy îmi arată în partea stângă zona distinctă a Brâului Priponit pe care vom umbla, pe urme de animale. Trecem pe lângă diverși copaci, apoi ajungem cu grijă în firul Văii Caprelor, după aproape jumătate de oră.

Brâul Priponit

Întâlnim un obstacol notabil, o săritoare verticală înaltă de vreo 15 metri, a cărei poză o văzusem în vreo două jurnale când ne-am documentat acasă, dar părea mult mai mare pe viu. Partea superioară era udă tare, apă picura neîncetat până jos și mici pietricele cădeau din când în când. Edy s-a dus să se uite care e treaba și părea entuziasmat, dar i-am zis că mie îmi pare că mi-ar fi cam greu să urc partea superioară, unde pereții erau cam largi și prize nu prea multe, plus că părea un pic surplombat și ud:

Ne dăm cu părerea și privim puțin în jur, așa că hotărâm să urcăm direct pe fața din dreapta, pe o trasă care părea mai în regulă. Ne pregătim amândoi – eu de filat și Edy de cățărat, cu echipamentul la purtător.

Pare că urcă cu o anume ușurință până lângă o bucată de stâncă pe care trebuie să o depășească, dar acolo dă de diverse pietre care se desprind cu tot cu iarbă și începe să le curețe cu grijă. Găsește mai la dreapta o fisură buna și hotărăște să plaseze un piton care cântă frumos la fiecare bătaie. Sunetul ne bucură pe amândoi. Încercările de depășire a obstacolului continuă tot cu mișcări de curățare a terenului. Potrivește mai întâi piciorul drept, dar nu funcționează, apoi cu stângul găsește pasul potrivit și reușește să treacă. Aflat deasupra bolovanului, acum îi văd doar partea superioară a corpului. O bună perioadă curăță ce e friabil, apoi aud din nou niște bătăi la un piton, dar sună spart. Figura se mai repetă o dată, curățat și încercare de a plasa un piton, dar nici acesta nu sună bine. În cele din urmă are succes și mai bate bine un piton, cam pe când ajungem la mijlocul semicorzii. Îl văd căutând un loc bun pentru continuare și o ia la stânga, apoi la dreapta, la un moment dat văd că pare că încearcă să așeze o nucă, dar nu merge. Cu vreo 10 metri de coardă rămași, pornește găsind o soluție la dreapta, făcând o traversare, curățând iar zona de niște pietre mari și apoi urcând o mică săritoare verticală cu pietre mișcărețe și iarbă, toate acestea în afara câmpului meu vizual. Mă lipesc de stâncă pentru a folosi tot posibilul din coardă. În cele din urmă strigă că e în top, totul e în regulă și pot să îl scot de pe reverso.

Pentru a ajunge coarda, la regrupare a mai făcut rost de vreo 4 metri din anouri. Mă dezmorțesc puțin și mă uit la ceas: 11:47, nu mă așteptasem să treacă o oră bună, am fost atentă mereu și îmi părea că au trecut doar vreo 20 de minute. Edy mai muncește un pic sus și începe rapelul pe un fir. În coborâre recuperează tot echipamentul, inclusiv pitoanele. E frig și bate vântul, dar concentrarea și efortul l-au făcut să nu simtă atât de pregnant aceste lucruri. Ne uitam amândoi cu jind la Morar, în soare, și sperăm că prindem la fel în valea Priponului, la întoarcere. Edy rămâne cu prusik-ul pe coarda întinsă la maxim și mă prind și eu ca să nu pierdem capătul. Cu rucsacul în spate, de această dată urcăm pe rând, mult mai la dreapta, o directă pe unde se nimerește, nu neapărat pe unde e mai simplu.

O parte din traseul lui Edy, în urcare

Am ajuns în punctul de regrupare, la un grup de copaci, apoi am continuat să urc pe iarba înclinată și apoi pe un teren ușor, iar după un dâmb am asigurat la o zadă zdravănă (față de altele). Ajuns și Edy, ne-am oferit câteva minute de răgaz, de hidratare, poze și studiat de sus ce se vedea în partea superioară a săritorii evitate, unde am ajuns la concluzia că nu ar fi fost o idee prea bună de urcat la cum arăta în condițiile date.

Partea superioară a săritorii înalte

Privim în sus

Hotărâm să urcăm central pe treptele de iarbă, șerpuind ușor, deoarece pe stânci era gheață. De aici în sus valea se deschide și oferă o imagine absolut minunată, un amfiteatru fabulos. Observăm trei capre care coboară din Brâna Mare a Coștilei și traversează toată valea, urcând o zonă aproape verticală cu o dexteritate extraordinară.

Amfiteatrul

Ne apropiem din nou de fir, urcăm pe diverși bolovani și ajungem într-un punct în care putem alege  pe unde să depășim obstacolul următor, iar partea stângă e varianta aleasă:

Această săritoare începe cu o succesiune de praguri ușor de urcat, apoi o mică zonă unde Edy iși exersează șpraițul, iar eu ramonajul. Tot mai aproape, intrăm în inima săritorii, printre doi bolovani încastrați. Destul de lung a fost „tunelul”, de fapt fiind o săritoare cu multe ferestre, pentru toate gusturile.

Edy preferă să cațere într-o zonă mai deschisă, deasupra celor doi bolovani de la intrare,  atâta doar că e ud, dar sus pereții se apropie și ajută la echilibru. Mai curăță din gheața întâlnită și se așează pe un prag. De acolo, prin una dintre ferestre îi trimit rucsacii și pioletul, iar eu urc din fundul grotei prin altă fereastră, până ajung să mă așez pe un bolovan frumos de unde pot fila bine, atâta doar că picură apă de peste tot, însă liniștea și priveliștea sunt extraordinare:

După ce ieșim prin prin fereastră privim în jos și în sus

Rucsacii mai urcă și ei un pic, apoi Edy înaintează cu atenție peste o zonă de zăpadă și gheață care ar putea ascunde alte ferestre înfundate, până ajunge la un scurt horn pe care îl evită urcând pe partea dreaptă, fiind prea ud altfel. Reproduc aceeași abordare și ne regăsim deasupra săritorii, foarte simpatică și care trebuie să fie chiar mai frumos de urcat pe stâncă uscată.

Încă un pic și suntem în BMC

De aici încolo cu un ramonaj și o traversare spre dreapta în urcare ajungem în Brâna Mare a Coștilei, pe urme de capre. Decidem să mâncăm în potecă deasupra jnepenilor, unde poposim puțin după ora 14.

Priveliște spre firul văii, din brână

O oră mai târziu porneam în jos pe firul Priponului din zona largă unde se termină brâna, după stat la povești și băut ceai la umbra versantului. Am coborât poteca șerpuită, trecând în firul văii în zona potrivită și marcată cu momâi pentru a evita poteca mai veche, expusă. Din zona stânii am mai admirat o dată Brâul Priponit și am început să coborâm pe Valea Cerbului, bucuroși că și alți oameni și-au făcut timp să iasă pe munte, de această dată zăpada de pe potecă era bătătorită bine de numeroase urme de bocanci.

Până în Poiana Coștilei ni s-a alăturat un câine alb care a dat gata patru felii de pâine cu unt. Speram să mai vină un pic cu noi și să sperie alte lighioane, dar a rămas la intersecția traseelor, lătrând. Curând am aprins frontalele și am mers cu grijă prin covorul gros de frunze care adeseori ascundea rădăcini. Pe la ora 18 am ajuns în Bușteni, bucuroși de această ieșire la aer curat, în care am admirat atâtea locuri frumoase. Săritoarea cu ferestre cu siguranță ne-a rămas în suflet.

Participanți: Florina și Edy

Traseu: Bușteni – Valea Priponului – Brâul Priponit – Valea Caprelor – Brâna Mare a Coștilei – Valea Priponului – Bușteni

Marţi, 16 noiembrie 2021 - 00:14 
Afisari: 479 


codre