Valea Bucşoiului cu bis (Muntii Bucegi)

20 şi 26 octombrie 2019

De fiecare dată când iau la picior poteca Take Ionescu, priveliştea din Poiana Bucşoiului mă ţine în loc câteva minute. Valea Bucşoiului fascinează pe orice vreme şi indiferent de anotimp. Tăindu-şi adânc şi şerpuit calea în coastele Buşoiului, încadrată de zidurile crenelate ale crestelor Bucşoiului Mic şi ale Bucşoiului Mare, ea răscoleşte sufletul privitorului, trezind admiraţia şi teama deopotrivă. Valea Bucşoiului este sălbatică, pitorească, enigmatică, maiestuasă. Pe scurt, este una din cele mai frumoase văi ale Bucegilor. Dar dură, alunecoasă, capricioasă, supunându-şi admiratorii la un examen de câteva ore cu exerciţii după exerciţii înşirate aproape fără răgaz. Pe scurt, 1B.

Valea Bucşoiului - lumină de august

Şi în această vară am trecut prin Poiana Bucşoiului, în două dăţi chiar, dar nu mă gândeam că dorinţa-mi va fi îndeplinită curând. S-a întâmplat că planurile lui Marian pentru weekendul de la mijlocul lui octombrie au trebuit să fie regândite pe ultima sută de metri, adică vineri, iar el ne-a propus o tură pe Valea Bucşoiului pentru duminică. Ziua anunţându-se perfectă iar eu pregătit de noi aventuri după săptămâni la rând de incursiuni prin abrupturile Coştilei, ne-am strâns trei drumeţi, Marian, Florin şi cu mine, neaşteptat de puţini pentru o tură de-a lui Marian, dar ideal de mulţi pentru o incursiune în lumea pietrelor şi grohotişului. Mişcându-ne cu aplomb şi depăşind fără probleme obstacolele văii, Marian, care tot căuta capătul brânei pe care intenţionase să o urmăm până în Strunga Portiţelor dar n-a găsit-o, a decis să urcăm valea până sus. Astfel am avut noroc să urc aproape toată valea, patru cincimi. Ajunşi la confluenţa hornurilor superioare ale văii, Marian a ochit hăţaşul abia perceptibil al unui brâu şi am pornit în explorarea acestuia, căci ne era tuturor necunoscut, abia a doua zi, documentându-mă, având să mă conving că acesta e chiar Brâul de Sus. Drumeţia a continuat pe crestele însorite ale Balaurului, de pe care am studiat cu atenţie linia Brâului de Sus pe celălalt versant al văii.

Valea Bucşoiului mi-a plăcut din prima. Şi mi-am propus să revin la anul, să termin ce rămăsese neparcurs, adică să trec prin fereastra de care mă apropiasem atât de mult, dar şi să încerc Brâul de Sus în direcţia opusă, brâu ce promitea perspective de excepţie asupra abruptului bucşoian. Spre norocul meu vara târzie şi-a prelungit şederea cu încă o săptămână, iar pe măsură ce weekendul următor se apropia, planul acesta se contura din ce în ce mai clar, întărit cu informaţii culese de prin cotloanele netului şi cu încurajări de la Mircea Ordean în privinţa unui pasaj de pe Brâul de Sus ce mi s-a părut problematic de la distanţa Balaurului prin vizorul binoclului sau teleobiectivului. Având traseul proaspăt în minte, certitudinea că fiecarui obstacol îi cunosc bine rezolvarea şi având în rezervă planul B de retragere via Brâna de Sus spre Balaur dacă nu mă descurc de unul singur în hornul final, am devansat cu un an planul şi mi-am asigurat biletele pentru Buşteni. Trebuia să profit de ultima zi lungă de drumeţie, sâmbăta de dinaintea trecerii la ora de iarnă, aşa că nu ratez ocazia de a avea în acelaşi timp vreme perfectă, o vale fără zăpadă şi mai ales uscată, traseul bine memorat, ore destule până la apus şi chef de explorare. A ieşit o tură perfectă - Valea Bucşoiului integrală, Brâul de Sus al Bucşoiului din Balaur până-n Brâna Caprelor şi întoarcerea la Gura Diham înainte de lăsarea întunericului.

G - Vâlcelul Grohotişului, F1 - Vâlcelul Furca 1, F2 - Vâlcelul Furca 2, S - firul sudic, N - firul nordic, VsV - Vâlcelul de sub Vârf

Traseul porneşte din Poiana Bucşoiului, unde chiar şi acum mai zăbovesc pentru câteva cadre. Pe unul din ele îl voi compara cu o fotografie din trecereile mele din vară prin poiană. Dacă în august valea încă avea multă zăpadă, două luni de toamnă secetoasă cu temperaturi de vară au topit aproape toate obstacolele albe.

După primele cinci minute de plimbăreală prin iarbă sau peste bolovani apare prima săritoare din lunga serie de azi. Valea se îngustează aici într-un minidefileu, prinsă între pereţi perfect verticali de peste 10 metri înălţime. Un bolovan ciclopic barează calea, adunând totodată în spatele lui aluviunile torentelor şi avalanşelor trecute.

Săritoarea 1

Bolovanul uriaş îl urc prin dreapta, ajutându-mă de câteva crengi uscate dar groase ce se iţeau din grămada de deasupra lui, după ce în prealabil am tot tras de ele să fiu sigur că sunt bine ancorate în încleştarea lor de ramuri şi rădăcini. După această scurtă avanpremieră a săritorilor ce aveau să vină, valea se lărgeşte iară, pereţii depărtându-se pentru a face loc văilor şi vâlcelelor să se adune aici.

Trecând de gura Vâlcelului Grohotişului, vâlcel în care debuşează cu numai vreo sută de metri mai sus Vâlcelul Portiţelor, intru pe pajiştea primitoare a interfluviului dintre Vâlcelul Grohotişului şi Valea Bucşoiului:

Revin în talvegul Văii Bucşoiului, pe care-l urmez nu pentru mult timp căci urmează un prag foarte înalt a cărui escaladă directă este mult prea dificilă. Este săritoarea cea mai înaltă de pe tot parcursul văii, dar din fericire se poate evita complet urcând faţa înierbată din stânga.

Săritoarea 2

Chiar şi aşa însă, nu e o soluţie banală căci panta este accentuată şi nu prea sunt trepte pe care să pui ferm talpa într-o poziţie cât de cât stabilă. Cu ajutorul unui băţ de trecking de încredere sau al firelor de iarbă, tracţiunea integrală sau aproape integrală ne propulsează pe cei vreo 15-20 metri de plan înclinat de pământ sfărâmicios şi iarbă. Iarba să fie uscată! O traversare orizontală la dreapta, pe un prag îngust deasupra hornului săritorii, ne readuce în talvegul văii. Planul înclinat rămas în stânga se tot subţiază pe măsură ce înaintăm, pereţii văii apropiindu-se treptat iar valea căpătând aspectul unui canion. Intrarea în canion e păzită de un alt bolovan ciclopic pe sub marginile căruia nu se întrezăreşte vreo continuare:

Săritoarea 3

Salvarea vine din stânga (cu excepţia primeia - cea cu crengile - şi ultimeia, săritorile din Valea Bucşoiului se caţără sau se ocolesc prin stânga), unde planul înclinat anterior încă se continuă cu trepte stâncoase amestecate cu unele înierbate pentru a lua sfârşit în dreptul bolovanului. Odată intraţi în canion nu vom mai avea altă opţiune decât căţărarea tuturor obstacolelor din cale. Un prim obstacol, serios, apare aproape imediat în firul canionului: un prag înalt format de un bloc de stâncă încastrat între pereţi, prag ce trebuie abordat urcând faţa înclinată a altui bloc de stâncă, perfect lustruită şi, ghinion, fără prize. În munca ei de lustruire apa a avut însă bunăvoinţa să scobească o mică treaptă orizontală în partea de sus a stâncii, ce combinată cu marginea superioară colţuroasă a bolovanului încastrat facilitează saltul pe prag. Necesită mâini şi picioare suficient de lungi şi flexibile la purtător şi, încă o dată, stâncă curată, fără umezeală, altfel toboganul de piatră te trimite cât ai zice "fir-ar" la baza celor 5-6 metri ai săritorii.

Săritoarea 4

Urmează cinci minute de ţopăială peste bolovanii de pe fundul canionului până la următorul prag mai înalt.

Pragul ce urmează marchează capătul superior al canionului, unde câteva stânci s-au proptit una-ntr-alta într-o săritoare surplomblată, deloc prietenoasă:

Săritoarea 5

Stânga, stânga! Pragul are în stânga săritorii un horn ceva mai accesibil, dar tot expus. Şi mai la stânga e ocolul salvator, un scoc în care s-au adunat bolovani mai mici, pe care căţărarea merge strună. De pe pragul săritorii privim canionul pe care l-am parcurs:

Valea se deschide din nou în partea stângă, oferind posibilităţi de trecere spre versantul Bucşoiului Mic, al Balaurului adică, peste culmea joasă dintre firele Bucşoiului şi Grohotişului:

Pe la baza ţancurilor ce încadrează avântul Vâlcelului Grohotişului spre creastă se ghiceşte un prag continuu, linia Brâului Mare al Bucşoiului.

După pauza de admirat zona mediană a bazinului Văii Bucşoiului urmează a doua repriză de canioning, mult mai scurtă, de numai cinci minute. Moţul de jnepeni de pe creştetul peretelui stâng e cel de pe Turnul cu Jnepeni, de care ne apropiem pas cu pas.

În mijlocul acestui canion stă proţăpită o stâncă de vreo 6-8 metri, de fapt un pinten ieşit mai înafară al pragului stâncos pe care-l vom urca:

Stânga pintenului e urâtă şi surplombată, dar nici dreapta nu se lasă depăşită en fanfare. Un bolovan - al câtelea din traseul ăsta? - gras cât canionul de lat cere un pic de îndemânare pentru a sui prin culoarul din, aţi ghicit, stânga lui:

Săritoarea 6

Dincolo de singura săritoare a micului canion, acesta se lărgeşte puţin, însă pereţii se tot înalţă pe măsură ce ne apropiem de ieşire. Normal, pentru că peretele din stânga e acum fix peretele Turnului cu Jnepeni. Ieşirea din canion ne promite o nouă zonă mai blândă:

Însă nu e deloc aşa. Mai întâi ne întâmpină limba de zăpadă întrezărită de jos, tocmai din Poiana Bucşoiului, singura urmă de zăpadă rămasă pe vale din iarna trecută. Nu e mare, dar e îngheţată bocnă şi nu se lasă deloc sculptată - nici prin gând să o încerc fără colţari. Merge ocolită (stânga, stânga!), dar povârnişul este înclinat bine şi e tot numai pământ fin ce se scurge de sub talpă oricum ai păşi. Negociind cu mica rimaye preţ de câţiva metri, depăşim obstacolul alb şi ne putem odihni după prima oră de ascensiune.

Suntem în centrul Văii Bucşoiului, lângă cel mai important reper al acesteia, emblematicul Turn cu Jnepeni, un adevărat pivot al traseelor alpine. Aici e punctul de inflexiune, atât verticală cât şi orizontală, a Brâului Mare. Tot aici se desprind spre creastă două canioane paralele, firul Văii Bucşoiului şi, în dreapta acestuia, Vâlcelul de sub Vârf.

Turnul cu Jnepeni

Ascensiunea continuă aşadar spre canionul din stânga, cel mai lung şi mai adânc dintre canioanele Bucşoiului.

Canionul ne aşteaptă cu o săritoare de la bun început. Ramonaj frumos pe stânga (ca-n fotografia de mai jos) sau, pentru cine nu gustă ramonajul, şi mai la stânga, inclusiv a fotografiei, pe o prispă diagonală şi apoi pe trepte stâncoase.

Săritoarea 7

Chiar la buza săritorii e un cataroi imens, să tot aibă un metru pe fiecare latură, căzut, judecând după culoarea albă ce contrastează net cu griul celorlaltor stânci şi pietre, nu de puţin timp, adică câţiva ani, zeci de ani cel mult. Dacă tot urmează o porţiune mai lungă de canion fără dificultăţi, vreun sfert de oră de urcuş ca pe Valea Albă, am timp să spun câteva vorbe despre numerotarea săritorilor din jurnal. Având foarte clar în minte traseul parcurs cu numai şase zile în urmă, am pornit de jos cu planul de a-mi nota săritorile ce pun la treabă toate membrele unui drumeţ. În final lista s-a oprit la 13. Or fi multe, or fi puţine? Valea este cotată 1B. Săritorile nu sunt grele ca pe alte văi de aceeaşi cotaţie, nici înalte, dar sunt multe şi cam toate cer puţină îndemânare, un mic ramonaj, un şprait, o priză căutată cu răbdare sau un ocol cu atenţie la expunere. Datele se schimbă însă în rău dacă stânca e umedă sau îngheţată. Fiind la final de octombrie, după o vară secetoasă, talvegul l-am găsit perfect uscat, iar zilele neaşteptat de calde şi fără vânt au făcut şi mai plăcut scramblingul. Singurele bile (nu foarte) negre sunt povârnişul pământos de pe umărul Turnului cu Jnepeni şi grohotişul de la baza firului sudic de mai târziu, dar prea puţine pentru a detrona poziţia fruntaşă pe care a urcat Valea Bucşoiului, deşi "new entry", în topul personal al traseelor de carpatism din Bucegi.

Peste săritori, peste bolovani, pe grohotiş (cu grijă să nu-l trezim din postura adormită în metastabilitate), câştigăm repede în altitudine. Turnul cu Jnepeni, deşi pare încă aproape în linie dreaptă, rămâne tot mai jos:

Urcuşul continuu prin canionul îngust şi adânc, peste mulţimea de bolovani, pietre şi pietricele, are un foarte scurt moment de respiro la debuşeul Vâlcelului Furca 1, ce coboară vertiginos din stânga:

De ce Furca 1? Bună întrebare. Răscolind internetul, acum şi în alte dăţi, în căutare de informaţii despre versantul Bucşoiului Mic la vest de Vâlcelul Grohotişului nu am găsit nimic, nimic, nimic, cu excepţia unei fraze aruncate de Kargel în descrierea Văii Bucşoiului ("coborând către est, paralel cu creasta Bucşoiului Mic, valea primeşte pe dreapta Vâlcelul Furcilor şi Vâlcelul Grohotişului unit cu Vâlcelul Portiţelor") şi a unei schiţe făcute de Mircea Ordean pe care sunt trasate două vâlcele ce taie Brâul de Sus şi debuşează în Valea Bucşoiului în amonte de Turnul cu Jnepeni, numite împreună "Furcile". Mircea a avut mai demult şi un album de fotografii sau un jurnal al unei explorări prin aceste Furci, în care a vâlcelul inferior era denumit "Furca 1", iar cel superior, care se termină printr-o ruptură de pantă deasupra peretelui canionului, "Furca 2". Analizând cu atenţie fotografiile mele ale zonei, din diverse unghiuri, din Poiana Bucşoiului, de la Diham, de pe Brâul de Sus sau de pe Balaur, comparând traiectoriile rezultate cu liniile pe care zăpada le trasează iarna pe versant, şi coroborând toate acestea cu imaginile satelitare, a rezultat că sunt într-adevăr două vâlcele ce pleacă din creasta Balaurului şi debuşează în canion. Cel din amonte, Furca 2, pleacă din creastă cu un evantai de fire, din care două foarte bine conturate ce taie Brâul de Sus şi se intersectează mai jos de acesta, şi sfârşeşte deasupra canionului, ai cărui pereţi înalţi nu trădează pe acolo gura de vărsare a vreunui vâlcel. Geamănul lui, Furca 1, are un parcurs mai frământat, părând că se despleteşte şi se împleteşte pe la mijloc, însă debuşeul lui este foarte clar.

Pauza de documentare a luat sfârşit, reluăm ascensiunea Văii Bucşoiului. Intrăm în partea cea mai serioasă a canionului. Pe unii bolovani mai rezistă palide săgeţi roşii, roase de ploi şi zăpezi, vopsite cu zeci de ani în urmă.

Pereţii se apropie la numai vreo 5 metri, uneori chiar mai puţin, dar se înalţă, verticali sau chiar surplombaţi, la 20-30 metri. Un hol îngust, lung de aproape 200 metri până la următoarea cameră mai luminoasă, în pantă şi cu bolovani îngrămădiţi pe podea unii peste alţii ca pe un şantier lăsat de izbelişte.

Reluăm aventura cu un scurt ramonaj, ajutat de o treaptă de picior pentru poziţionarea la start:

Săritoarea 8 (Florin şi Marian, partenerii din prima drumeţie pe vale)

Canionul coteşte uşor la stânga şi, dacă până aici privirea se izbea de pereţii lui, acum lasă să se întrevadă prin deschizătura ivită ţancurile din înaltul Bucşoiului Mare. O speranţă pentru cei claustrofobi că înghesuiala se apropie de final.

Dar drumul spre lumină este anevoios; o săritoare mai pretenţioasă obturează curând priveliştea dătătoare de speranţă. Atacul frontal e rezervat oamenilor păianjen, adică celor familiarizaţi cu şpraitul. Altfel, cum deja ne-a intrat în reflex, căutăm o variantă prin stânga, aici o variantă de ocol ceva mai larg folosind pragurile stâncoase laterale.

Săritoarea 9

O privire înapoi de la înălţimea săritorii relevă diferenţele mari de nivel între pragurile succesive ale văii:

Imediat urmează un alt prag, de numai vreun metru şi jumătate, o stâncă spălată de ape flancată de două surate mai mici ce închid variantele de ocol facil şi ne obligă la improvizaţii.

Suim ramonând prin stânga. Deasupra pragului găsim semiîngropate în grohotişul talvegului două pelerine de ploaie, posibile relicve ale tragicului eveniment de acum vreo 10 ani.

Săritoarea 10

Holul îngust se termină la capătul unui sfert de oră de muncă intensă. Canionul se lărgeşte pentru a face loc unui pinten în mijlocul talvegului. Canionul continuă prin dreapta pintenului. Pe stânga e un horn mai muncitoresc ce se pierde pe versant, dar de pe pragurile lui superioare se poate reveni, nu fără emoţii, în canionul din dreapta.

Reintrăm în strânsoarea canionului, intrarea căruia e şi aici păzită de o mică săritoare, ce se depăşeşte elementar. Tot pe stâ...

N-o trecem pe listă, fiind banală, deşi are şi ea aproape doi metri. În schimb la mijlocul acestei ultime porţiuni de canion avem de depăşit un prag mai înalt. Abordarea directă e posibilă, dar finalizarea se bazează pe îmbrăţişarea unui bolovan ce nu-mi pare prea bine proptit. De la înălţimea celor vreo trei metri decid că e mult mai sănătos ocolul. Revin la bază şi cotesc stânga fără dubii. Treptele stâncoase sunt friabile, iar prizele de mână trebuie verificate şi răsverificate, însă cu atenţie şi fără grabă revin în talveg deasupra săritorii, trecută a 11-a pe listă. După acest ultim test al canionului pereţii se îndepărtează, panta se domoleşte, grohotişul cedează locul peticelor de iarbă. Valea redevine prietenoasă. Pe flancuri se ghiceşte linia unui brîu, Brâul de Sus al Bucşoiului, iar în faţă se etalează turnurile cetăţii de piatră a Bucşoiului.

Intersecţia cu Brâul de Sus e un important nod de comunicaţii, aici se iau decizii în funcţie de timp, vreme, chef, putinţă sau dorinţă. Continuarea clasică a ascensiunii văii este pe firul s... Adică firul sudic. Acesta duce matematic în puctul de ramificaţie a crestelor Bucşoilor Mare şi Mic (Să fie Bucşoii pluralul Bucşoiului?). Mult mai dificil est hornul drept, firul nordic. Cine se încumetă să-l urmeze va ajunge pe creasta Bucşoiului Mare, la numai câteva minute de vârf. În dreapta turnului ce străjuieşte firul nordic se întrevede un scoc ce pare că se avântă de la nivelul Brâului de Sus tot spre creastă. Acesta se uneşte în spatele turnului cu firul nordic, dar din poziţia în care ne aflăm nu se vede hornul urât cu care începe din brâu. În fine, cei care doresc să evite ascensiunea prin oricare din cele trei hornuri pot ieşi elegant, urmând una din ramurile Brâului de Sus, fie în creasta Bucşoiului Mic la stânga, fie spre dreapta în creasta Bucşoiului Mare lângă Brâna Caprelor.

Hornurile superioare ale Văii Bucşoiului

Hornurile superioare ale Văii Bucşoiului - vedere de la baza lor

Intru în hornul sudic. Îmi stăpânesc emoţia şi îmi concentrez atenţia în căutarea celor mai sigure variante de urcare. Întâi şi întîi trebuie urcată o pantă apreciabilă de grohotiş, ce se urneşte din loc aproape la fiecare pas. La capătul benzii rulante de grohotiş tronează săritoarea de sub fereastră, înaltă, dar totuşi etajată, cu o treaptă intermediară pentru relaxare. Luând în calcul variantele cele mai facile pentru toate săritorile văii, aceasta îmi pare cea mai dificilă şi cea mai expusă. Nu există variantă de ocolire, trebuie atacată direct. Ramonaj, căţărare, ramonaj.

Săritoarea 12

Ajuns sub fereastră, mă aventurez câţiva metri pe o miniprispă laterală ce mă duce fix deasupra pragului tocmai urcat, de unde am o perspectivă impresionantă asupra înălţimii acestuia, estimez zece metri, chiar mai mult.

Aşadar, iată-mă sub fereastra râvnită!

Trec pe sub imensa lespede de conglomerat, iute ca gândul, ca gândul că odată şi odată o să se plictisească stând aşa. Dincolo de fereastră, taman când speram că începe plimbarea, se propteşte în drum o altă, sper ultimă, provocare. Tot o fereastră, dar mult mai mică. Nu am apucat să văd cum e să mă strecor pe dedesubt, căci am ochit o variantă la ... dreapta. Lista mea de săritori, majoritar de stânga, se încheie cu o dizidentă.

Săritoarea 13

Varianta prin dreapta trebuie tratată cu maximă seriozitate, grohotişul nu stă bine sub talpa bocancului, unele prize joacă, iar bolovanii nu sunt toţi ferm poziţionaţi. Cele două ferestre înlănţuite:

Panta se domoleşte, păşesc peste ultimele stânci. În faţă apare ultimul reper, inconfundabil şi el, al văii - o stâncă aproape paralelipipedică, ce pare înfiptă ca o menhiră pe tăpşanul de iarbă, înclinată sub povara miilor de ani:

O privire înapoi, de rămas bun:

Ascensiunea Văii Bucşoiului ia sfârşit pe pajiştea alpină, cu iarbă deasă şi încălzită de soare. În sfârşit soare, soare, mult soare! după trei ore de umbră, umbră şi numai umbră.

Trei ore fără un pic. Cu fotografii şi notat detaliile fiecărei săritori în listă.

Poiana Bucşoiului - Turnul cu Jnepeni 1 h - 1½ h

Turnul cu Jnepeni - Brâul de Sus 1 h - 1½ h

Brâul de Sus - Deubel ½ h - ¾ h

O schiţă a traseului, cu poziţionarea cât mai precisă a săritorilor numerotate din jurnal, marcate cu liniuţe galbene:

P - Vâlcelul Portiţelor, M - Vâlcelul Mignon, G - Vâlcelul Grohotişului, F1 - Vâlcelul Furca 1, F2 - Vâlcelul Furca 2, N - firul nordic, VV - Vâlcelul de sub Vârf. Cerculeţul roşu - Turnul cu Jnepeni

Vineri, 8 noiembrie 2019 - 02:45 
Afisari: 3,848 


zoly