Valea Alba, Jepii mici, 17-18 Ianuarie 2015 - Sau cum se poate transforma Piatra Craiului in Bucegi (Muntii Bucegi)

Dragi prieteni, cateodata nu alegi tu muntele, te alege el pe tine. Ca vajnici montaniarzi ce ne aflam, nu putem lasa sa inceapa anul fara o plimbare in Ianuarie. Cu bunul meu prieten Ionut planuim pe indelete sa parcurgem creasta Nordica a Pietrei Craiului pe urmatorul traseu: Plaiul Foii-refugiul Spirla (unde sa si dormim vineri seara), a doua zi urcare pe lanturile lui Deubel pana in creasta, dormit la refugiul Grind de langa Varful La Om, creasta pana la Varful Ascutit, apoi coborare pana la Cabana Curmatura si usor apoi spre Zarnesti.

Numai ca nu iese totul dupa plan cateodata. Suntem 6 in tura asta, Eu (Tata Laur, cel mai batran din trupa, da nu ma las), Ionut (Chirurgu pentru cunoscatori), Gica (zis si Creasta), Andrei (Dumi), Emilia (Ema) si Lucian, fara pseudonim inca, dar va primi si el.

Suntem liberi in weekend-ul 16-18 Ianuarie. Cu ochii pe prognozele meteo, eu si Chirurgu ne sunam de 2-3 ori zilnic incepand de luni. Nu e deloc OK, va fi cald, soare, iar buletinul nivo spune clar: risc 4 de avalansa...

Ar cam trebui sa stam acasa. Asa am face daca am fi oameni normali... Da nu prea suntem... Vine si vineri seara. Ne intalnim toti 6 la Parcul Izvor cu rucsacii in spate sa tinem sfat de taina. Hotaram cu totii ca e cam periculos in Crai. Da ce sa facem acum, rucsacii sunt pregatiti, echipamentul e prezent si el (pioleti, coltari, coarda, hamuri, carabiniere, bucle, ochelari), toate tipa dupa munte... Multumim lui Tibi Pintilie pentru imprumutul generos de echipament.

Nu ne putem impotrivi, da schimbam ceva, nu mai e Craiul, e Bucegi acum. Unde sa mergem? Hai pe Valea Alba, sa ne jucam cu zapada, mai cadem in piolet, mai facem o asigurare, un adapost, avem si o lopata, daca nu putem urca vom dormi la refugiul Costila si tot se cheama ca am fost la munte. Ca sa nu va plictisesc, renuntam sa plecam de vineri, si plecam sambata, ca pentru Bucegi avem suficient timp.

 Pe la 9 trecute fix, cam cu juma de ora suntem la Caminul Alpin unde ne echipam de scandal.

Ema ne face poza, noi facem frumos.  O chestie interesanta, initial am lasat masina langa poarta unor oameni hiperstresati ca au deszapezit 2 metri patrati de drum.  Dupa ce am parcat si ne scoatem jucariile din masina sa ne echipam, iese o tipa cu tigara in gura la balconul casei si ne spune sa nu lasam masina acolo ca le vine cineva in vizita in cateva minute. Eu le spun ca ne luam masina dupa ce ne organizam un pic. Tipa devine nervoasa brusc, zice ca asa suntem noi, bucurestenii, ca o sa lasam masina acolo, ca ea a deszapezit, si alte cele.

E o zi frumoasa, nu vreau sa ma enervez, as putea sa-i zic ca drumul e public, nu proprietatea lor... Tipa ii da inainte cu reprosuri, noi ii dam la fel, tot inainte, ne echipam, o asiguram ca ne luam masina. Tipa isi cheama si jumatatea dura, pe EL. El e mai cuminte, dar ideea transmisa e aceeasi, luati-va masina de pe drumul meu. Chirurgu ia masina si o parcheaza langa Caminul Alpin. Cei 2 devin brusc neinteresati de peisaj si se uschesc in castelul propriu.

O luam si noi la trap, ca ne asteapta Valea Alba. 

Zapada ne indeamna la joaca.

E cam moale si grea zapada in padure, dar ii dam lejer in sus, mai gafaim, mai transpiram, mai dam jos din haine.

Ajungem si la faimoasa bifurcatie cu un copac cu ciuperci pe el, unde trebuie sa facem stanga spre Valea Alba.

Ajungem si la punctul de Belvedere, apoi coboram spre Verdeata.

Ce frumos se vad niste Albisoare...

Un pic de soare pentru doritori!

Zona la Verdeata, intrarea pe firul vaii Albe. Aici facem un mic popas, avem aproape 2 ore de la Caminul Alpin.

Ne echipam in pas cu cerintele, ham, bucla, coltari, piolet.

Zapada e mai tare aici, nu e umeda si se simte bine sub bocanci.

Un oras mic in departare, asta e Busteniul acum.

 Pentru cine e curios, permiteti-mi sa va prezint ultima moda pe Valea Alba, sezonul Winter 2015:

Mie imi place nespus. Incepem sa avem incredere, zapada e OK, se pare ca vom reusi sa urcam pe Alba. Iei, e atata liniste si pace aici.

Ce mici suntem pe munte...

Greu la deal, da ne place. Vremea e buna, nu e prea frig, soarele nu bate. Toata ziua nu a fost o raza de soare pe firul vaii, asa ca pericolul de avalansa e mai mic, chiar daca e cald. Tot ce era de cazut probabil ca a facut-o saptamana trecuta, sunt vizibile avalansele, dar sunt vechi. Peretii vaii nu sunt prea incarcati.

Hai ca jungem si la Saritoarea Carnului, atat era in plan pentru astazi. Acum am o surpriza pentru voi. Daca ati avut rabdare pana aici, daca doriti, puteti inopta la Hotel Valea Alba, filiala Carnului, clasa mii de stele. Mii de stele daca e senin. A fost senin, asa ca ne-am bucurat din plin de priveliste. Sub bolovanul ce blocheaza drumul se afla un loc de bivuac nemaipomenit.

Fix sub bolovan e receptia hotelului. Speram sa gasim 6 locuri in camera single cu dus si Jacuzzi. Le gasim. Serviciul e cam prost, trebuie sa schimbam noi asternuturile.

Nu e nimeni prin preajma, asa ca un Chirurg se apuca sa dea la lopata. Ii vom fi vesnic recunoscatori. Daca face treaba buna, ii dam o supa la primus.

  Ema si Dumi in action. Pe care parte sa punem folia? Cu galbenu-n sus ca da bine in poza, pare ca am descoperit o comoara. Pentru noi e o comoara, nu bate vantul si e mai bine ca afara.

Dupa ce mancam, bem ceai, spunem bancuri, ne zgaim la stele, e timpul de somn... Chiar e cald si bine aici. Apa nu a inghetat in sticle peste noapte.

Dimineata pe racoare.. Asa se vede pe la 7,30. Soarele rasare... Coafura rezista. Bate un vanticel subtire. Dau drumul la cafea ca ne asteapta o noua zi. Incet incet lumea face ochi, se schimba, se urca in bocancii inghetati. Mancam ceva, strangem bagajele.

Are loc o noua discutie referitoare la traseu. Prima parte, cu care suntem toti de acord, e sa urcam Valea Alba pana in platoul Bucegi, ca zapada e buna. Controversa vine dupa aceea. Chirurgu vrea sa coboram tot pe o vale alpina, propune Scorusi-Galbinele. Eu nu sunt de acord. Parerea mea e ca nu e bine sa ne fortam norocul. Bucegii au fost primitori cu noi, e sufcient pentru astazi. Mai bine incercam pe Jepii Mici. Nici nu stiam ce o sa ne astepte pe Jepii Mici... dar va voi povesti mai incolo, daca aveti putintica rabdare. Chirurgu, om cu destula experienta in ale vailor zice ca nu va fi mai usor pe Jepi, da ca e de acord sa incercam. Zis si facut, purcedem.

E o zi buna, zapada e tare, aerul e curat si limpede. Ne intram repede in ritm.

Privelistea merita toti banii. Nu costa mult, sunt de parere ca cele mai bune lucruri pe care le-am obtinut in viata mea nu au costat bani, ci alte chestii... transpiratie, efort etc.

Ne mai uitam si la vale, Busteniul e tot acolo si tot mic. Noi ne bucuram pe indelete de ceea ce are de oferit valea.

Se vede deja si ultima saritoare de pe traseu.  Mai mica, da are o urcare pe stanga destul de expusa vara. Nu stiu cum o fi acum, dar sper sa fie plina de zapada. Zapada incepe sa scada, ne apropiem de platoul Bucegi.

 

Pauza, ca nu mai putem. Un biscuit Oreo face minuni, nu-i asa? Da energie. Si un gat de apa, apoi spre ultima saritoare.

E acoperita saritoarea, asa ca nu avem probleme la traversare.

O mica placa de zapada ma ajuta sa fac o poza.

Ne vede o caprita. O vedem si noi. Parca ne intreaba ce cautam pe teritoriul ei.

Sa va dau binete, sa nu va dau? Hai veniti si voi si va bucurati de locul asta magic.

Ma uit inca o data spre vale. Multumesc, Bucegi, multumesc Valea Alba pentru darurile oferite noua. Nu meritam, dar e asa de bine cand primesti daruri...

Gata, am ajuns. Suntem in platou.

M-am uitat la voi, v-am primit in casa mea, dar trebuie sa mananc si eu ceva. Oreo nu e pe gustul meu.

Releul Costila ni se dezvaluie privirilor. E frumos si constituie un reper important.

Pauza din nou. Mai trebuie sa ne tragem sufletul. A fost destul de solicitant, dar nimic periculos. Spre Cabana Caraiman de acum. Se merge usor pe platou, a zapada putina sau deloc. In jumatate de ora am ajuns la Caraiman. Ne rugam pe drum sa fie deschis, poate bem si noi un ceai cald.

Ura, avem noroc. De la 1 km ne-au luat in primire 2 catei. Credem ca e un semn bun. Chiar e, cabana e deschisa. Uraaa. Stam la caldura, bem ceai mancam, ne tragem sufletul.

Masa mare, veselie. ceaiul e cam scump, 5 lei, da nu conteaza, beau 3, ca sunt deshidratat si e nemaipomenit. Ne urcam din nou rucsacii in spate si o luam la bocanc.

Nu arata prea bine. Sunt cruste de gheata pe traseul de vara. Incercam vreo 200 m si renuntam. E prea expus. Chirurgu vrea sa mergem pe nemarcat direct prin firul vaii, sa ne asiguram cu pioletii si sa ii dam in jos pe coarda. Face asigurare din 2 pioleti plus un fund pe ei. Ne agatam cu bucle de coarda si incepem sa coboram. E ok.

Pregatiri de coborare.

Ema are bocanci frumosi!

Au fost avalanse mari si pe Jepii Mici.

E abrupt si infricosator, da si frumos. Mai jos panta se mai domoleste, ne dam si pe fund si franam in piolet.

Hai si-o poza de grup, sa ne-aducem aminte de ziua asta.

La vale pe Jepi!

Bucurie maxima. E foarte distractiv, chiar daca iti concentrezi tot ce ai tu mai bun.

Dumi e fericit sa tina loc de display...

Ajungem mai jos, e mai cald, dar avem alta problema. Zapada e din nou moale si uda, incep sa ma afund pana la brau cateodata... La 97 kile in viu cam intri... Valea devine periculoasa. Am ajuns la rau, se aude apa sub noi. Pe langa bolovanii mari pe care trecem e deja periculos sa pasesti, se casca gropi destul de adanci. Decidem sa mergem pe malul drept. Consultam si harta. Se pare ca poteca vine si ea pe dreapta, in locul unde pe stanga e un stalp de sustinere al telecabinei. S-a lasat deja noapte, pornim si frontalele.

Dumi deschide traseul. E plin de busteni, abrupt si plin de zapada moale si uda. Un chin, da trebuie sa platim si biletul... Asa e la munte. Mai trebuie si munca, nu doar distractie. Jnepenii iti intra in ochi si dupa ceafa, cu crengute mici si intepatoare. Bleah! Sunt transpirat. Depun aici mult efort, mai mult ca la urcare. Sunt si destul de crispat, nu stii unde te afunzi si cat de adanca e groapa. Doar te rogi sa nu fie mai adanca decat tine.

Uraaa,  am reintrat in traseu! E tot rau, dar macar mergem pe marcat. Observ cu uimire ca au instalat sufe in portiunile expuse. E bine, chiar ne folosesc acum, mai ales ca suntem obositi...

Asta e ultima poza,  nu vreau sa va mai plictisesc.

Am ajuns la Hotel Silva pa 8 jumate seara. Anunt sotia ca am ajuns, primesc o portie de reprosuri ca nu sun, ca sunt inconstient, ca am copil de crescut. Are dreptate, imi cer scuze spasit. Imi zice sa nu cumva sa opresc la mici la Izvorul Rece dupa Sinaia ca pedeapsa, ca ma miroase cand vin acasa. Dupa 2 zile de efort cred ca miros suficient de puternic incat sa acopar mirosul catorva mici. Din pacate, cand ajungem la micarie e inchis... Ma multumesc cu un foietaj cu cremvursti de la OMV. Bun si ala.

Sper ca v-a placut relatarea...

Ca o concluzie: nu incercati asa ceva de unii singuri, trebuie echipament si experienta. Valea Alba e traseu alpin 1A!!

Bafta si carari cu soare.

Tata Laur.

Vineri, 23 ianuarie 2015 - 10:22 
Afisari: 3,781 


lawr