Valea Alba, 11 august 2012 (Muntii Bucegi)
Prognoza pentru weekend-ul 11-12 august nu se arata deloc grozava pentru o tura in Bucegi. Am observat totusi ca vremea ar fi trebuit sa fie bunicica, insorita chiar, in decursul diminetii de sambata, pana undeva in jurul orelor 14 (conform sat24.com).
Vorbisem cu doi amici, Vlad si Roxana, despre o tura pe Valea Alba, intrucat amandoi erau interesati de o tura pe o vale alpina. Planul era simplu. Valea Alba in decursul diminetii, cat vremea era inca buna si apoi fuguta spre telecabina inainte sa ne "prinda".
Asadar iata-ne sambata dimineata in trenul matinal care ne aduce la 08:03 in gara din Busteni. Semnele rele au inceput inca inainte de plecarea trenului, cand un nenea colorat (native roman), cu o foaie in mana, ne-a cerut o modesta contributie pentru ajutorarea unor copii. Dupa spusele lui Vlad, contributia nu ar fi mers chiar in folosul vreunui nefericit. Am primit insa, la pachet cu multumirile eterne, asigurari de vreme buna din partea "binefacatorului", ceea ce cu siguranta nu voi mai accepta pe viitor, in urma evenimentelor petrecute ulterior.
Cuprinsi in febra discutiilor matinale, nici nu ne dam seama cand trenul opreste in Busteni si o zbughim afara din vagon, in aerul rece si placut al.. garii. Putina lume in Busteni. Si mai putina lume imbracata de munte (nu iau in considerare si eventualele cazuri de adidasi "mike" pe valea jepilor). Si mai putina lume in directia noastra, pe strada V. Alba.

Pe cer, nori imprastiati si senin deocamdata. Am dat lovitura! ma gandeam, pueril evident, in timp ce mai scapam cate o injuratura din cauza aparatului foto care se pare ca se defectase cand mi-era lumea mai draga (dupa 70 ron irositi in carduri incompatibile, defecte si in final bune, aceeasi problema a neputintei acestuia de a trece in eternitate - vorba vine, 100.000 ore - cadrele "de vis" pe care incercam in disperare sa le iau),
Amicii mei merg bine, mai ales ca Vlad duce cu el 4 litri de apa (sau cel putin asa pretinde - sa nu uitam de bancul cu preotul si carnea de peste..) iar Roxana ii face concurenta serioasa. Roxana e la prima incursiune in muntii Bucegi si e absolut incantata. Vlad nu stiu daca a mai fost, insa cu siguranta ambii sunt la primul traseu nemarcat serios.
Trecem de caminul Alpin, cotim stanga, inaintam pe straduta, intram in padure. Moment in care cei doi isi arata "coltii", luand avans bunicel inca de pe prima panta a prostului, inainte de troita. Ma asteapta vremuri grele!
Urmam -nu chiar atat de- secreta poteca care ne aduce in poiana "La Verdeata" si cei doi deja ma lasa in urma zeci de metri buni. E clar, trebuie sa ma las de meseria aceasta. Mai au totusi nevoie de mine din cand in cand, spre exemplu la copacul bubos. In padure, incerc sa le mai tai din elan si sa-i ajung din urma, provocandu-i la gasirea marcajului triunghi galben (fostul marcaj al potecii) in zone in care acesta nu exista.
La izvor le arat viermisorii care inoata fericiti in -nu stiu cat de- curata apa din care am vazut intr-o tura anterioara cum se racorea un soarece de dimensiuni nu tocmai ignorabile.
Dupa un urcus enervant, ajungem la punctul de belvedere unde facem o scurta pauza de fotografii si glume cu tenta sexuala (Vlad, evident). Vremea nu se prezinta tocmai frumos, nori uratei planand deasupra peretelui Costilei dar si deasupra Picaturii.

Valea se vede totusi pana sus si asta stiu ca e de bine. Momentan. Coboram spre Verdeata si suntem foarte binedispusi, mai ales ca totusi e inca soare. Cand ajungem la Verdeata, capatul superior al vaii se acopera de nori si cam atat contact vizual urma sa avem cu acesta.

Nu e timp de pierdut. Vremea se strica pe masura ce vorbim si numaidecat, dupa o alta scurta pauza in care le arat celor doi principalele puncte de interes din zona si le explic ce avem de parcurs, incepem urcarea.
Vlad preia stafeta si urca repejor cap de coarda fara coarda. Evident, ati ghicit, semnatarul jurnalului ramane in urma, responsabil cu dovezile irefutabile .. ale celorlalti doi. Blestemul cronicarului, banuiesc. Dar trebuie sa recunosc, ma relaxeaza efectuarea de fotografii in timpul urcarii. Imi relaxez muschii, mai trag o gura de aer.

Nu stiu cum o fi sa fii in perete pe o astfel de vreme, cu atatia nori in jur. Nu foarte bine, intuiesc.


Incepem sa cataram bolovanii rand pe rand dupa care urmam o potecuta firava pe dreapta pana unde putem. In scurt timp se termina si potecuta si revenim pe vale.
Lui Vlad ii place catararea foarte mult din ce observ, luand un avans considerabil si chiuind de veselie din cand in cand. Degeaba mai incerc sa imi surprind ambii camarazi in poze.. Vlad este peste 2 nivele de bolovani, Roxana peste unul.Ma resemnez.

Decid sa renunt la a face poze cu camera digitala, pentru o amarata de poza fiind necesare circa 30-40 secunde, petrecute tot jucandu-ma la pozitia cardului de memorie. Scot telefonul la indemana si sper sa nu i se duca repede bateria, mai ales ca si el are ceva probleme.

In fata, orizontul incepe usor usor sa se intunece. Deodata intra si soarele in nori. Urma sa nu-l mai vedem deloc in ziua aceea.

Vlad ajunge la o saritoare care putea ocoli pe partea dreapta insa il provoc din gresala, spunandu-i ca nu se poata catara cu usurinta. Se suie si dupa 2-3 minute de incercari, ajunge victorios sus. Il invidiez un pic si o apuc pe drumul pentru astia cu mai putina pricepere in ale cataratului.

Ne apropiem tot mai mult de Saritoarea Carnului si cei doi sunt deja fascinati de inaltimea acesteia. Cei doi din nou incep sa ia avans, lasandu-ma sa ghicesc traseul cel mai usor printre adunatura de bolovani. Trec la un moment dat printr-un loc in care se urca un pic abrupt, desi prizele sunt bune. Ma gandesc totusi ca mi-ar fi un pic incomod sa cobor pe acolo, mai ales daca ne prinde ploaia.
Nici n-apuc bine sa ii ajung din urma ca ii vad opriti, uitandu-se in lungul vaii, usor dezamagiti. Suntem acoperiti aproape in intregime de un nor urat si deja observ primii stropi de ploaie. Nu-i a bine, zic.
Roxana si-ar dori sa urce mai departe, chiar de ploua, spunand (sperand mai bine zis) ca nu o sa ploua mult (hmm.. departe de adevar, asa cum aveam sa ne dam seama ulterior).

Luam decizia, trista pentru toti, sa ne intoarcem, ca nu e bine sa ne prinda vreo furtuna pe vale. Stiam prea bine ce se poate intampla pe o vale pe timp de furtuna si nu am vrut sa ne expunem inutil.
Trec la polarul subtire de vara care, spre surprinderea mea, imi tine destul de cald, desi temperatura scazuse destul de mult.
Ploaia incepe, mai intai cu stropi mici, timizi, apoi din ce in ce mai puternic. Coboram incet pe un grohotis care devine din ce in ce mai ud. Deodata il aud pe Vlad strigand "piatra!". Din fericire nu cobora vreun bolovan la vale.. ci ploua cu piatra! Pe jos incep sa apara boabe de gheata.
Vazusem mai jos un adapost destul de bun, pe dreapta vii, in sensul de urcare. Decidem sa ne adapostim cat mai rapid, sa nu ramanem in mijlocul vaii si al ploii torentiale care ne-a prins. Dar cat de jos e adapostul?
Coboram din ce in ce mai rapid, presati si de ploaia care vine tot mai tare. Ne permitem sa mai si glumim din cand in cand, pentru a mai destinde un pic atmosfera, si asa destul de presanta.
Gasim in cele din urma un bolovan sub care sa ne adapostim de ploaia care venea tot mai tare. Nu prea imi place locatia, fiind cam in firul vaii, insa asta e. Vlad si Roxana se adapostesc sub bolovan iar eu raman jumate afara insa imi pun pelerina si ii mai feresc si pe cei doi de apa care se prelinge de pe bolovan.

Asteptam cam jumatate de ora, dupa care ploaia se mai domoleste si o luam usor, spre Verdeata.
La coborare, am ceva probleme la portiunea de care am amintit mai sus, mai ales ca acum era cam uda zona respectiva, insa Vlad e la datorie si ma ajuta sa o descatar.
Ajungem la Verdeata in siguranta, fara incidente majore, desi pee alocuri mai alunecam pe grohotis, mai scapa cate o priza. Ne aruncam un ochi si inapoi, la valea pe care am crezut ca urma sa o parcurgem complet si nu a fost sa fie.


Ma resemnez cu gandul ca intotdeauna pe munte este bine sa-ti cunosti limitele. Pana la urma, valea va fi tot acolo, nu? Oare ar fi mers o urcare pe ploaie? Daca totusi mai sus ploaia se oprea? Puteam catara noi hornul de sub Carn in siguranta? Nu mai conteaza..
Ajungem in Busteni in cam 1 ora si jumatate unde ne oprim la o terasa pentru o bere si ceva de mancat si ne punem in plan o scurta tura la cascada Urlatoarea. De unde! Ploaia incepe torential si in statiune si pana la 5 cand plecam ramanem acolo.
Voi reveni cu siguranta pentru a termina valea insa Bucegii mai au si alte numeroase poteci interesante pe care inca nu le-am strabatut si pe care mi-as dori sa le vad.
Luni, 13 august 2012 - 22:23
Afisari: 3,132
xoreax
Luni, 13 august 2012 - 23:06