Valea Alba - BMC - Brana Aeriana (oct 2024, singur) (Muntii Bucegi)

Motivatie

In ultimii ani am mers cam singur pe munte, si, in incercarea de a merge si in grup, am aruncat un ochi pe turele carpati.org, fiind un octombrie cu vreme perfecta de umblat. O prima incercare de a ma alatura unui grup ce mergea in Ciucas pe 20 Oct 2024 nu a functionat datorita unor nepotriviri de program, si am ajuns sa fac tura Ciucas tot singur, la cateva ore dupa ce grupul a intrat in tura. M-am bucurat ca mi-au ajuns pasii pe crestele Ciucasului, caci nu-l mai vazusem inainte si nu stiam ce spectaculos e si ce domoale sunt cararile lui. O a doua intentie a fost sa merg cu grupul de carpatisti pe Valea Sambetei pe 26 oct 2024, dar tura nu s-a mai tinut. Si totusi eu eram setat de plecare… Unde sa ma duc singur? Asa mi-a incoltit ideea de a ma plimba pe abrupturile Bucegilor in zona refugiului Costila, in memoria colegului de liceu cu care am descoperit alte trasee din aceste abrupturi cu multi ani in urma.

Info tura

Nota: Tura pe trasee nemarcate. Atentie, acesta nu este un traseu turistic, ci este un traseu alpin, si este plin de pericole. Nu am intalnit surse de apa, m-am aprovizionat cu apa suficienta din oras.

Nu intentionez sa scriu in acest jurnal despre date tehnice oficiale, ci o sa fac referire din cand in cand la gradul de dificultate sau alte date tehnice doar in raport cu abilitatile mele si experienta mea pe munte.

Vremea: perfecta, fara nori, fara vant, nocturne 0-2 grade, diurne 10-12 grade C, Traseul e descris intr-o perioada in care valea Alba e complet uscata, cu exceptia catorva limbi mici de gheata in zona unor izvoare, care pot fi evitate cu usurinta. (spun asta deoarece in mare parte din an Valea Alba e inzapezita, uneori pana tarziu in august). 

Descrierea turei de 1 zi

Urcare: Gara Busteni –Valea Alba – BMC - Coltul lui Gelepeanu (5h35min inclusiv pauze scurte).

Marcaje intalnite: Caminul Alpin – bifurcatie spre cab. Malaiesti = triunghi rosu. Apoi portiune nemarcata, dar cararea se ghicea usor. La intersectia cu cararea ce vine dinspre Ref.Costila e un triunghi galben pe o stanca, posibil sa mai fie cateva neobservate in continuare. Restul urcusului nemarcat.

Mi-am propus un program liber; sa parcurg macar jumatate din Valea Alba (traseu alpin, grad 1A, pe care mai fusesem o data cu multi ani in urma), apoi sa decid pe loc directia sus/jos stanga/dreapta, avand in vedere ca ziua e tot mai scurta (se intuneca la 18:30). Aveam o mare dorinta sa ajung si pe BMC in premiera (fusesem doar pe mici portiuni dinspre Galbenele), dar nu indrazneam sa o pun in plan. Primul tren ce venea din Bucuresti m-a lasat in Busteni la ora 8:05. Foarte putini muntomani din tren s-au indreptat spre Caminul Alpin (ora 8:20), punctul de plecare spre traseul meu, dar suficient totusi ca sa ne insotim in primele minute si mai schimbam o vorba, apoi fiecare a luat-o pe traseul lui. Am plecat pe triunghi rosu, trecand pe langa Troita. Pe Plaiul Munticelu ma depaseste un muntoman mai tanar ca mine, se vedea ca are antrenament serios dupa viteza lui, asa ca am grabit si eu pasul ca sa schimbam o vorba / probabil l-am franat un pic si pe el astfel. Am strabatut impreuna parte din Plaiul Munticelu, iar la prima intersectie am lasat in dreapta marcajul de Malaiesti, si noi am luat-o pe poteca nemarcata. Din vorba in vorba am aflat ca e carpatist, dupa care mi-a dat multe informatii despre traseu care aveau sa-mi fie utile in tura din acea zi si am povestit de experiente pe munte, pana la bifurcatia spre Valea Alba (marcata cu o borna de beton instabila, ora 9:10). Eu am luat-o la stanga spre Valea Alba, el la dreapta. Am ajuns singur la o alta intersectie (9:15), unde am gasit un marcaj triunghi galben pe o stanca, si am luat-o din nou la stanga. In 10 min am ajuns pe o coama (9:25), punct de belvedere spre impunatoarea Valea Alba. Cararea coboara in continuare pana in firul vaii, unde este poiana La Verdeata (9:45) printr-un peisaj multicolor de toamna, in special larice (zada) ingalbenite, care in razele soarelui aveau o sclipire aurie ce te imbie sa pui la treaba aparatul foto.

Intrand pe firul vaii, eram convins ca o sa vad urma fostei cabane/refugiu din Valea Alba, dar am ratat-o, cu ani in urma am trecut chiar pe langa ea (sunt multe carari care duc spre traseele de alpinism din zona, si e foarte usor sa te dezorientezi daca vii aici asa rar ca mine).

A urmat urcusul pe firul vaii, care devenea tot mai dificil, adica a inceput cu o carare, apoi un slalom printre bolovani, mai apoi catarare printre bolovani si “urcus in 4 labe” pe zone de grohotis, iar in partea superioara, in zona celor 2 saritori majore, sa se ajunga la catarat cu ajutorul cablurilor ancorate, multumiri celor ce s-au ingrijit sa le instaleze. Toate acestea nu pun probleme deosebite celor invatati cu traseele alpine, nu am simtit nevoia de alta asigurare suplimentara, dar trebuie mare atentie la fiecare pas, caci un pas gresit si pleci pe derdelus de pietris la vale… Se trece mereu ba pe stanga, ba pe dreapta vaii, dupa marimea blocurilor de stanca. Uneori urci printre 2 blocuri de piatra si trebuie sa te apleci sa nu dai cu capul de un al treilea asezat peste.

Valea Alba era complet in umbra, si la orice pauza din urcus simteai aerul rece in spate. Aici soarele ajunge doar cateva luni pe an, ca atare e zapada aproape permanent cu exceptia unei perioade uscate in toamna. In schimb, sus, peretele Vaii Albe cu maiestuoasa Fisura Albastra era insorit, dar ducea lipsa de alpinisti.

Valea Alba

Saritoarea Carnului (11:25) am abordat-o pe jgheabul din dreapta cum urci, apoi ultima portiune a jgheabului prin stanga de-a lungul cablurilor. Fiind un loc de belvedere pe saritoare, am facut prima pauza mai mare, de masa, vreo 10 min. Am ajuns si la Saritoarea Mare (pe la 12:15 ), pe care am abordat-o urcand un pic pe versantul din stanga cum urci (versantul drept geografic), si revenind apoi pe firul vaii.

Iar daca toata viata m-am uitat dupa capre negre pe munte, acum aveau sa fie din plin, si chiar erau negre! In zona dintre Saritoarea Carnului si pana la iesirea spre BMC, am intalnit multe caprite din astea care isi faceau exercitiile zilnice de atletism si sarituri peste obstacole, aruncand de pe versanti o ploaie de pietricele in jurul meu. Asa ca le mai priveam, ma mai adaposteam dupa stanci, mai faceam cate-o poza, dar focusul aparatului se incapatana sa imi arate doar cate o umbra de caprita. Cand credeam c-au trecut, apareau altele pe spalaturile Vaii Albe, care-si faceau simtita prezenta prin ecoul pietricelelor rostogolite. Ca atare casca este foarte utila pe aceasta portiune. Cei ce din greseala ajung aici fara casca pot folosi rucsacul ca acoperis daca aud pietricelele rostogolindu-se din timp. Dar deseori nu se aud decat prea tarziu.

Iesirea spre BMC (12:30) este marcata pe o stanca, cu vopsea si sageata spre dreapta cum urci, nu se poate rata, asa ca am decis sa continui pe aceasta ruta (cu cativa zeci de metri mai sus este iesirea spre stanga spre Brana Vaii Albe catre Crucea Caraimanului, marcata si ea, sau se poate merge inainte pe vale pana in platou).

Brana Mare a Costilei – Odata ce am iesit pe ierburile BMC, cararea nu este evidentiata chiar continuu in zonele mai late ale braului, asa ca de multe ori o pierdeam prin iarba si trebuia sa o caut cu cativa metri mai sus sau jos, dar era totusi usor de gasit daca ma uitam inainte sau inapoi sa-i vad traseul. Imediat dupa intrarea in BMC a rasarit si soarele pe ziua de azi (12:30), probabil pentru aceasta zona e rasaritul si apusul in acelasi timp. Desi vazuta din oras BMC pare “scarry”suspendata acolo sus, odata ce calci pe ea - daca nu ai probleme cu golul care se ghiceste dedesupt, si ai bocanci cu aderenta buna si iarba uscata cum am avut eu - nu am simtit vreun pericol. Am intalnit 2 portiuni mai inguste in Blidu Uriasilor, prima cu surpatura - dar asigurata cu un cablu, a doua -un grohotis mai lat – in care odata intrat m-am simtit in siguranta traversandu-l, doar ca a trebuit sa creionez dinainte directia de iesire, adica e preferabil sa urci 2-3 pasi ca sa ai de unde cobora, nu invers. Bineinteles, dupa fiecare pas pe BMC ai o noua perspectiva si se impun multe pauze de poze, ca doar nu prinzi toata ziua astfel de cadre. BMC nu necesita efort fata de urcusul anterior si am ajuns odihnit la Coltul lui Gelepeanu (13:40), marcat cu o movila de pietre in carare. Situatia e cu totul alta pe vreme rea / vant / ceata, cand nu m-as aventura pe aici.

Popasul in varf a constat intr-o hoinareala pe creasta Vaii Albe pentru poze, haleala si admirarea peretilor uluitori (35 min pauza).

Coborare: Coltul lui Gelepeanu – Creasta Vaii Albe – Brana Aeriana – Valcelul Policandrului / Valcelul Stancos – Ref. Costila – Gara Busteni ( 4h5min inclusiv pauze, dar ultima ora am lasat-o mai incet ca mai aveam timp pana la tren)

Marcaje intalnite: Coborarea, doar pe poteci nemarcate, cu exceptia ultimei portiuni din Plaiul Munticelu.

Cum de mult imi doream sa vad Peretele Vaii Albe si de sus in jos, timpul imi permitea sa dau o fuga de la Coltul lui Gelepeanu pana pe Creasta Vaii Albe (initial cu intentia de abatere de la traseu, dar pana la urma acesta a fost traseul, dupa cum o sa descriu mai jos). Zis si facut. Fiecare unghi din care se vad abrupturile Bucegilor iti da o noua si interesanta perspectiva. In timpul pauzei planuiam traseul in continuare. Ma gandeam sa urc in creasta la vf. Omu si sa cobor spre cabana Malaiesti, la care nu fusesem de foarte multi ani. Dupa un timp din Valea Costilei urca doua grupuri mari, printre care si o persoana care ma insotise de la gara pana la caminul alpin, deci facusem ascensiunea cam in acelasi timp, pe vai diferite. Aveau echipament de alpinism si urmau sa coboare pe Brana Aeriana. Ii intreb cat e de dificila si dupa ce-am discutat detalii ma decid sa cobor cu ei. Pe la 14:15 am inceput coborarea pe creasta Vaii Albe, la inceput domoala, apoi cu panta mai mare, au fost 1-2 pasaje mai delicate spre final, prevazute cu puncte de asigurare, unde unii dintr-un grup au facut un mic rapel, dar eu neavand ham am descatarat pe un hornulet lateral. Si am ajuns la intrarea in Brana Aeriana (14:50) cu grupul mai mic, celalalt ramanand in urma, ca aveau si ei dreptul la o pauza.

Brana Aeriana e scurta, am traversat-o in 10min pe coborare, cu tot cu pauzele de selfie. Fiind asigurata cu cablu pe toata lungimea, acea senzatie de gol se diminueaza, dar trebuie mare atentie la fiecare pas, iar mana trebuie sa stea continuu pe cablu. Odata trecuta partea frumoasa, stiind ce valcel cu pietre si pamant urmeaza (strabatusem baza acestor valcele cu alte ocazii, fara brane), inca ma gandeam sa ma intorc spre cabana Malaiesti traversand Brana Aeriana inapoi, dar mi-am calculat timpul si as fi ajuns pe inserate, la frontala, singur. Nu-mi suradea. Asa ca am continuat cu grupul la vale.

  

Partea care mi s-a parut cea mai urata a fost abia dupa iesirea din Brana Aeriana, adica coborarea pe Valcelul Policandrului/ Valcelul Stancos, care a durat 1h15min, pe un povarnis printre copacei si jnepeni, din pietre, pamant si iarba echipat cu multe portiuni de lanturi / cabluri. Trebuie mare atentie sa nu scape pietre peste cei de mai jos, terenul fiind instabil si panta f. mare. De aceea grupurile mai mici sunt in avantaj. Unele cabluri intalnite in tura de azi au bucla mai mare, e bine sa fie verificat gradul de miscare al cablului ca sa nu fiti luati prin surprindere.

Un prim PET recuperat din jnepenis trebuia sa ia calea rucsacului meu, dar ceilalti au insistat sa il pun la ei ca sa nu imi mai dau jos rucsacul pe panta. Un al doilea PET recuperat mai jos s-a plimbat totusi cu rucsacul meu pana la asfalt. Ca PET-ul n-avea bocanci sa mearga singur.

Mergeam in rutina dupa ceilalti, ultimul in coloana, (picioarele mele invatasera deja descataratul pe acest teren si mergeau ca teleghidate) si nici n-am observat cand jgheabul s-a transformat in carare mai omeneasca, si in cateva minute am ajuns la Refugiul Costila (16:45), care, spre surprinderea mea, era gol-golut sambata seara. Am traversat singur Valea Costilei ca sa-l vad si mi-am luat cateva minute pauza. Cu ani in urma se auzeau carabele din toti peretii, dar in aceasta zi ascultam doar linistea cum suna. Mi-a trecut un gand fugitiv sa dorm aici, dar n-aveam sac de dormit si nici apa destula ca sa-mi prelungesc linistea la munte tot weekendul, asa ca am continuat cu viteza redusa traseul de intoarcere, i-am ajuns pe ceilalti, iar de la borna instabila traseul s-a unit cu poteca ce vine din Valea Alba si de aici traseul e comun cu cel de urcare, pe langa Troita, am ajuns la Gara Busteni (18:20), avand un tren la 18:27 si nefiind iubitor de betoane ca sa poposesc mai mult in oras.

Concluzie

Inca un vis implinit! Nu pot sa nu recunosc ca ma uit de vreo 2 ani dupa ture in aceasta zona, dar nimic nu s-a ivit, cel putin nu cand aveam eu timp. Acum, pe langa planul propus, am reusit sa fac si o parte din BMC neatinsa anterior de mine, si Brana Aeriana in premiera, pe care le aveam in plan intr-un viitor nedefinit, adica 3 puncte de interes intr-o singura zi, si asta ca o recompensa pentru anii ploiosi in care nu puteam face nici o tura ca lumea! Si-am revazut si refugiul in noua lui infatisare. Uneori hazardul te ghideaza mai bine decat un plan minutios, dar e valabil doar pentru cei ce au o idee despre dificultatea traseelor din zona in care merg, in raport cu fortele proprii.

Marţi, 29 octombrie 2024 - 11:37 
Afisari: 620 


radugeo