Valea Alba- septembrie 2009 (Muntii Bucegi)

Valea Alba

!!!Traseul prezentat in continuare, respectiv valea Alba, este unul alpin, accesibil numai celor cu un minim bagaj de cunostiinte de alpinism!!!

 Traseu: Busteni- Poiana "La verdeata"- Valea Alba- Platoul Costilei- Cerdac- Vf. Gavanele- Omu- Valea Cerbului- Poiana Costilei- Busteni

Participanti: Andrei, Tibi, Vlad

Poze: Tibi si Vlad

---

E ora cinci si jumatate. De abia am ajuns la locul intalnirii cand, imediat, apar si baietii de la metrou. Mergem, luam repede biletele la rapid si ne suim in vagon, muntele ne asteapta, vremea se anunta ok pentru ziua de azi.

Timpul e scurt si iata-ne in gara de la Sinaia; rapidul de dimineata isi merita banii, am ajuns chiar repede fata de personal/ accelerat.

Repejor facem cateva cumparaturi si plecam la pas intins; ne grabim. In cartea lui Cristea traseul Vaii Albe ia intre 3 si 5 ore. Noi am mai pus o ora, doua, de rezerva, nu se stie ce se poate intampla; oricum daca scapam repede, nu putem decat sa ne bucuram de timpul pe care l-am castigat. Inca nu ne-am stabilit ce facem odata iesiti de pe vale, in functie de cat timp vom avea, vom alege intre Cruce- Jepii Mici sau Omu- Valea Cerbului.

Profitam de vremea frumoasa si pornim la ritm alert, ritm pe care il tinem pana la Masuratoarea Ursilor. Ne uitam la ceas, 40 de minute. In "Cristea" scrie ca pana aici trebuia sa facem 45 de minute. Daca maestrul are dreptate, si la cum am alergat pana aici, atunci inseamna ca depasim sigur timpul estimat de el pentru vale.

Mai bem cateva guri de apa si ne rupem de TR. Urcusul are portiuni mai abrupte, iar dupa cateva minute ajungem deasupra firului Vaii Albe, de care ne separa o rapa destul de abrupta si adanca. Profitam de un punct de belvedere ca sa admiram zona. Ma pun cu aparatul pe vine, "Hei, Tibi!" si apas pe declansator:

In 10 minute ajungem in Poiana "La Verdeata". facem un scurt popas, mai mancam ceva, mai ne hranim cu peisajul. 

In sus

In mijlocul poienii este pusa o cruce. Ma duc sa ma uit, a cui o fi? Nu pare a fi a cuiva. oricum imi place cum e lucrata, pacat ca e cam subreda, prinsa in 2 bari subtiri, se misca si numai sa o apesi cu degetul. Sper sa supravietuiasca ceva mai mult timp, desi, tare mi-e frica sa nu pice vreo avalansa pe ea.

Dar gata, destul cu mancatul si privitul! Mai trebuie sa ne si miscam, deja ne ia cu frig. Incepem sa urcam vioi pe pietrele de pe vale, momentan inca e o poteca firava pe dreapta care ne ocoleste firul principal. Dar cateodata, mai o pierdem din vedere si trebuie sa mai folosim si mainile ca sa avansam peste bolovani.

Tot stand atenti la firul vaii si la drum, tarziu observam ca nu suntem singurii pe vale, deasupra, pe versantul dinspre Caraiman, ne privesc cateva capre negre. Stau acolo nemiscate, la fel cum stam si noi cu aparatele foto in mana. Sunt curios ce gandeste o capra neagra cand se uita la un turist cu un aparat foto, eu stiu cu siguranta ce gandeste turistul cand se uita la o capra :D

Deja am inceput sa avansam, cam asa se vede in urma:

Totusi, mai avem mult in fata, iar punctul cel mai greu, Saritoarea Carnului e chiar acolo, 200 de metri in fata:

La saritoarea ma rup de grup, o iau prin dreapta, vreau sa vad cum e drumul pe aici; m-as fi asteptat la mai usor asa ca renunt la ideea de a asuma vreun risc si traversez pe partea cealalta, pe unde sunt baietii. Nici pentru ei nu e chiar asa de usor, dar nu a zis nimeni ca mergem la Urlatoarea.

Intalnim si o floare de colt:

Un pic mai sus intalnim alt ciopor de capre:

Panta deja devine un pic mai abrupta, se vede ca "prindem altitudine". Deja valea se largeste, semn ca ne apropiem de finish. Da, deja zona stancoasa ramane in urma, am dat de o pajiste cu iarba, semn de bun venit din partea platoului. Ne oprim sa facem cateva poze, acum la sfarsit de vale:

Ne oprim sus, la intersectia cu CR ce duce de la Cerdac la Cruce si mancam. Ne uitam la ceas, 3 ore fara cateva minute. Multumesc in gand lui Dumnezeu ca n-am avut probleme si am ajuns pana cu bine sus. Avm timp berechet, putem sa tragem o tura pana la Omu si sa si ajungem la timp pentru trenurile de seara.

Ne pornim in mers; aici vantul bate tare si e rece-rece. Pun pe mine polarul si pantalonii de polar si ne continuam drumul.

De pe Costila privim spre Omu, "voievodul de piatra al muntilor":

Oboseala din ultimele zile isi spune cuvantul asupra mea si simt ca nu prea ma mai imbie picioarele la urcare, asa ca dupa Vf. Gavanele, ma despart de grup, prefer sa urc incetisor, in pasul meu pe drum.

Peisajul e superb, mai ales combinatia de galben a ierbii din zona mai de sus cu cea verdele din fundul vaii. Profit de ocazie si trag o poza cu peisajul:

In jur de ora 3 ajung la cabana, baietii erau de cateva minute acolo, ma asteptau sa vin. Intram, comandam un ceai, infulecam ceva si incepem sa ne aducem aminte bancuri simpatice si de bun simt.

La plecare, vrem o poza de grup in fata cabanei:

Timpul trece pe nesimtite; iaca e deja patru! O luam la vale pe cerb. Admiram peisajul. La stana de jos vedem un magar singur, uitat acolo?! Habar nu avem, dar stana arata ca parasita. Mult mai jos incepem sa scoatem cartile sa ne edificam, vrem sa stim exact ce vai intersectam.

Deja se simte inserarea; se apropie. O ultima privire spre stancile si vaile Costilei:

De acum ii dam bice, suntem perfect obisnuiti cu mersul, iar drumul, fara mari urcusuri, ci doar un coboras lent, este o placere. Iar cand seara se lasa de-a binelea in jur de 7 jumatate ajungem si noi in Busteni.

---

Pentru mine tura a fost una interesanta, fiind pentru prima data in zona Vaii Albe. Peisajul, cat si compania, au facut tura o reusita pe toate planurile!

Va doresc tuturor ture cat mai faine!

Numai bine, Vlad

Marţi, 20 octombrie 2009 - 00:51 
Afisari: 4,168 


vladonne