Valea adanca, 30 aprilie 2008 (Muntii Bucegi)

VALEA ADANCA, 30.04.2008

Componenta echipei: Sandra si Pisti

Marti , 29.04.2008 Predeal - Busteni - Gura Diham - Poiana Izvoarelor - Pichetul Rosu - Valea Morarului - Poiana Izvoarelor

Timpi intermediari: Busteni - Gura Diham 45min; Gura Diham - Poiana Izvoarelor 1h15’; Poiana Izvoarelor - Valea Morarului 1h30’

Am plecat marti, 29 aprilie, din Predeal, cu scopul ca o data ajunsi la Poiana Izvoarelor, sa mergem in recunoastere pana in Poiana cu Urzici, la baza traseulului ce urma sa-l facem a doua zi, sa facem o stratificatie a zapezii, sa vedem daca putea fi atacata sau nu Valea Adanca. Acum o luna am avut aceeasi tentativa de a face acest traseu, dar din cauza zapezii foarte mari din Valea Morarului, am renuntat (Rapa Zapezii in nici un caz nu se putea aborda din cauza corniselor de la iesire).  Drumul pana la Poiana Izvoarelor a fost usor si relaxant, ne-a mai insotit un baiat ce avea drum comun cu noi pana la Poiana Izvoarelor, apoi cand a auzit ce avem de gand sa facem ne-a urmat in “recunoasterea noastra”; poteca pana la cabana a fost cam mocirloasa pentru ca plouase cu o zi inainte, dar o data ajunsi, dupa un pranz copios si dupa ce ne-am cazat, am pornit la drum spre Valea Morarului. Pana la Pichetul Rosu am urmat marcajul banda rosie, apoi din Pichet pana in drumul ce se bifurca catre valea Morarului marcajul triunghi rosu, marcaj ce in ziua urmatoare ne-a cam dat de furca. O data ajunsi in Poiana cu Urzici, am observat urmele unei avalanse pe Valcelul Tancurilor, am urcat pana in punctul unde Valea Adanca se desparte de Rapa Zapezii si am facut o stratificare a zapezii , observand ca stratul de zapada este compact, spre marea noastra bucurie. Asa ca ziua urmatoare s-a planificat ascensiunea Vaii Adanci.  Valea Morarului in toata splendoarea ei 

tata facand o stratificare a zapezii....  

 Inapoi la Poiana Izvoarelor am ajuns in jurul orei 18, iar la ora 22 eram deja in pat , dupa ce ne-am pragatit rucsacii pentru a doua zi cu cele necesare (echipament, sandwichiuri, dulciuri, termosurile cu ceai) Albastrele si branduse in poiana dinspre Pichetul Rosu

Miercuri , 30.04.2008 Poiana Izvoarelor - Pichetul Rosu - Poiana cu Urzici - Valea Adanca - versantul sudic al Morarului - Valea Cerbului - Poiana Izvoarelor

Timpi intermediari: Poiana Izvoarelor - Poiana cu Urzici 1h30min; ascensiunea Vaii Adanci - 6h; retragerea pe versantul sudic al Morarului pana in poteca din valea Cerbului - 6h ;Valea Cerbului - Poiana Izvoarelor - 4h.

Ne-am trezit noi cu noaptea in cap, la ora 4:30 dimineata, ne-am uitat pe fereastra sa vedem cum e vremea, cerul era instelat, fara pic de nori , semn de vreme buna, asa ca la ora 5:15 paraseam cabana... iar la ora 6:30 eram deja in Poiana cu Urzici. Deja se luminase , iar Valcelul Tancurilor, Rapa Zapezii si Valea Adanca se vedeau in toata splendoarea lor.  Dupa ce ne-am echipat cu hamurile, coltarii si cele necesare, la ora 7 am inceput ascensiunea Vaii Adanci. Dupa o ascensiune de cca 30min, pana la confluenta cu Rapa Zapezii, a urmat o traversare oblica pana la peretii stancosi din dreapta firului, cu asigurare facuta cu nuci, aceasta fiind prima regrupare. 

Prima regrupare..

 Din acest punct ne-a asteptat un horn continuu pana sus, in amfiteatrul Vaii Adanci, ascensiunea facandu-se in continuare legati in coarda unul de altul.  Pe parcursul ascensiunii am intalnit 4 tipuri de zapada (zapada tasata, zapada foarte inghetata in zona de umbra, zapada pufoasa asternuta peste stratul vechi si zapada inselatoare ce paraia sub pasi). A doua regrupare am facut-o iesind de pe firul vaii, undeva in dreapta, pe o stanca cu jnepenis.

se vede pe fetele noastre efortul depus :)

 Dupa un mic popas, am coborat eu prima, asigurata de tatal meu, apoi el in dezescalada; in fata noastra amfiteatrul cu hornurile Vaii Adanci, care erau pline de zapada, cu cornise infricosatoare, asa ca s-a hotarat de comun acord sa facem o escalada mixta (stanca, praguri de iarba si jnepenis cu inclinatii pana la cca 80°).

Hornurile Vaii Adanci

Coltii Vaii Adanci

 Pe aceste smocuri de iarba si stanca s-a facut escalada mixta. 

Ultima regrupare am facut-o intr-o grota, unde erau urmele unui culcus de capre negre, dupa care am iesit in creasta ce desparte Valea Adanca de Valea Morarului, si care duce sus in creasta Morarului. 

 Imaginile ce se deafasurau in fata ochilor erau de vis: Bucsoiul acoperit cu zapada, Valea Morarului si branele toate pline de zapada, iar creasta Morarului se pierdea in zare printre micile rafale de vant ce rascoleau zapada de pe creasta. Cerul cand era de un albastru intens, cand se acoperea cu nori trecatori ce cerneau peste noi fulgi de zapada.

 

Nu am zabovit prea mult in creasta, iar de sus am ochit o “insula” de iarba unde am facut popas de masa. Apoi ne-am fixat directia de retragere spre valea Cerbului

Undeva jos se afla poteca din valea Cerbului...

  Retragerea a fost anevoioasa si foarte lunga din cauza zapezii ude si mari si a bulgarilor ce se rostogoleau in permanenta pe langa noi. Pentru a grabi retragerea, am hotarat sa coboram, eu filata cu coarda de 60m, iar tatal meu in dezescalada directa in urma mea.

Pana jos in valea Cerbului cred ca am facut cca 20 rapeluri. La un moment dat, firul pe care am coborat s-a oprit in buza unei mari saritori verticale si pentru a nu pierde timp cu baterea unor pitoane si organizarea rapelului, am facut o traversare spre dreapta pe niste brane inierbate, ce ne-a scos pe o sistoaca al carui fir dadea in poteca vaii Cerbului fara dificultati tehnice.

 

In urma acestei retrageri, am hotarat ca in vara sa batem niste pitoane de rapel in punctele tehnice dificile. La ora 19 eram deja in poteca marcata a vaii Cerbului, spre marea mea fericire, caci dadeam deja semne de oboseala si picioarele nu prea ma mai ascultau, la un moment cand coboram ultimii 10m spre poteca m-am impiedicat in coltari si am venit in nas. Nu am patit nimic, m-am ales doar cu o mica vanataie pe genunchiul drept.  Dupa ce ne-am dezechipat, am pornit-o repejor cu 4x4, pe marcajul de banda galbena, pana la indicatorul metalic de sub poiana Costilei, dupa care am luat-o spre Poiana Izvoarelor pe marcajul de triunghi rosu.

Deja se intunecase cand am ajuns noi la acest indicator, iar continuarea drumului pe triunghi rosu, prin padure, a fost cam infricosator, caci era o liniste deplina, doar o pasare sau pui de urs, ce-o fi fost, se auzea din cand in cand. Frontalele noastre nici nu bateau prea puternic, iar la un moment intr-o poienita am pierdut si marcajul... vedeam noi in fata o poteca ce cobora, cu petice razlete de zapada pe care erau imprimate alte urme de bocanci, dar nu eram siguri ca e drumul bun, caci nu exista nici un marcaj pe vreun copac. Din poienita se mai ramificau inca alte cateva poteci. Dupa ce am coborat si urcat de vreo 3 ori poteca respectiva inapoi pana la marcajul ultim vazut de noi, am hotarat ca tot pe acolo sa coboram. Bine am gandit, caci dupa cca 20m am revazut marcajul... Dupa vreo 2 ore de mers prin padure, am ajuns intr-un final si la Pichetul Rosu, iar de acolo pana la Poiana Izvoarelor era “o aruncatura de bat”, cel putin asa simteam dupa atata drum parcurs. La ora 23.30 paseam pragul cabanei, fericiti ca am ajuns teferi si nevatamati inapoi, dar si istoviti. Dupa ce am stat un pic in sala de mese si ne-am  hidratat (2ceaiuri, 1bere si 1cola de caciula), ne-am dus la culcare si am dormit dusi pana a doua zi, la ora 10 cand ne-am trezit. Desi traseul a fost lung, cca 18h, retragerea anevoioasa si drumul prin padure istovitor, a fost o zi de vis..

Luni, 5 mai 2008 - 21:06 
Afisari: 2,444 


sandra