Vacanta in gradina Uriasului (Muntii Ciucas)
Vacanță în grădina Uriașului
Iulie 2009
Multă lume ne-o povestit de grădina unui Uriaș, o
grădină specială, un loc unde înfloresc stâncile în loc de flori, un târâm unde
legendele sunt împietrite și unde timpul uită de el și se oprește în loc. Acolo
am ales să poposim și noi pentru vreo 4-5 zile, în inima Uriașului, acolo am
îndrăznit să oprim și noi timpul pentru a-i asculta povestea, chiar acolo in
Ciucaș.
Am aflat ca Ciucașul este îngăduitor și că
primește o familie de Bîrliboși, fiind pentru prima dată în vizită la el. Unii
zic ca s-o dus de mult vremea scrisorilor așa ca în pofida faptului că am vrut
să-i scriem o țidulă bătrânului Uriaș, am cedat in favoarea tehnologiei moderne
sunându-l la numarul de telefon
074278247227 (U-R-I-A-Ș-U-C-I--UC-A-Ș)
-Bună seara, nenea Uriașu’ Ciucaș?
-Bună seara voinicilor! Eu sunt- ne
răspunde o voce groasa de moșneag sfătos.
-NeneaUriașu’,
suntem o familie de pitici, mai mari
sau mai mici, ne zice Birlibași , venim tocmai de la Iași și am auzit de o
grădină, de pe-un site vestit de pe internet, carpati punct org se cheama si am
prins de seama ca ii draguță grădina lui mătaluță și tare am vrea sa o vizităm, sa ne bucurăm.
- Piticoți din Iași, mari, mici și drăgălași, eu
cu bucurie, de sunteți o mie, îndată vă primesc și vă omenesc, dar să știți
că-i vară și e cald afară și-s cam ostenit și un pic adormit. Prieteni mei
buni vă vor ajuta, gândul meu bunîl voi da, doar veniți aici, voi cei mari
dar și cei mici.
-Mulțumim nenea Uriașu’, dă-ne doar un sfat, bun
și cumpătat, un’să poposim , să ne hodinim? Noi de marți venim, sâmbătă plecăm.
- Bine v-ați gândit și v-ați socotit, că de
sâmbătă apar și apoi dispar hoardele de huni, barbari și păgâni, toate le distrug
și fură tot ce-in bătătură, fac mizerii mari, bande de tâlhari. Voi să n’aveți
teamă, o să dea ei seamă.Stați ori la
căsuță ori puneți un cort, jos la cabanuța Silva eu socot. Aveți tot acolo, duș
și apa calda, gazde primitoare, bere, înghețată.
-Mulțumim
nenea Uriașu’, multă sănătate, numai bucurie si somn bun să fie!
- V-aștept dragii mei!
Prima
zi –Marți - Sosirea
Zis și făcut, Maria, Matei ,Cristina si Claudiu
hai in mașină, drumu-i rapid de la Ieși până în Brașov mai ales când chemarea e
mare, apoi Săcele, multe serpentine și undeva în stânga, inainte de Cheia vedem
drumul spre cabanuța noastra, drum nu tare bun.
Ajunși la Silva găsim gazdele noastre domnul și
doamna Bucurescu, amabile, de un calm deosebit, ne instalăm vara în casuța de
iarna, spațioasa, numai bună pentru o familia noastră. Bucuros că nu-i televizor
in cameră încerc să-mi cunosc vecinii înainte de a monta cortul. În dreapta
noastra, perete in perete in perete cu noi am două doamne tare simpatice din
București care tocmai ies la o plimbare scurta și pe care avem să le cunoaștem
mult mai târziu. In stânga, la cealaltă căsuță....... Stai un pic, nu te grăbi
trebuie să montezi cortul. Eu să dorm in căsută? Nici pomeneală! Așadar la treaba, la vechiul
nostru cort de familie de 4 persoane din Quelle adus de cineva din Germania,
prin anii ’90. Tocmai când puneam cortul lânga casuța vecinilor zăresc si doi
dintre vecinii din stânga , doi soți simpatici foc din Galați, Eugen și cu Mari
pe care îi intreb politicos dacă-i deranjează să pun cortul exact lângă căsuța
lor. “Dar ce, suntem la București?
Pune-l frate, ca nu-i nici o problemă.”mă repede Eugen.
Surâd și îmi dau seama ca ne vom fi tovarăși buni de calatorie sus pe
crestele Uriașului. Facem cunoștiință și ne dăm seama că suntem multe lucruri
care ne leaga. Măcinul, Ceahlăul, țuica, umorul negru și bicicleta dar și acum
stau și ma întreb cum le încăpuse 2
biciclete intr-un tico.
Mai târziu apar și ceilalți vecini ai noștri, o familie
din București cu tata mama , fratele și fetița lor de 5 ani, care tocmai se
intorc de pe traseul spre vârful Ciucaș.
Toate bune și-adunate, foamea-i mare, încercăm un
grătar, îmi place grătarul dar nu-mi place să-l fac. Vântul e puternic, bine ca
și eu sunt priceput așa că mergem frumușel și profităm de amabilitatea gazdelor
noastre, familia Bucurescu și nu ne supărăm cand doamna ne „trântește” o ciorbă
numai bună de lins pe degete și un grătar din carne de pui cu o porție de
cartofi prăjiți dreși cu oleacă de cașcaval de i-o scânteiat ochii lui Matei.
Când văd că avem și înghețată și bere apăi tot zic să mai vii pe munte. Cât
timp așteptam mâncarea facem cunoștiiță cu un părintele deosebit si liniștit in
vorbă de la mânăstirea Suzana, foarte amabil și legăm o conversație despre
oamenii care incalcă regulile muntelui și nu înțeleg nimic dintr-o călătorie pe
munte. Cabanierul nostru ne povestește cum vin degeaba oamenii acolo și dau muzica
la maxim și apoi se cearta din cauza ei și nu neaparat ca e la maxim ci din
cauza sortimentului melodic cât și din cauza băuturii. „Doi erau sa se omoare
duminica trecuta din prostie nu altceva” „Și ce-ati facut?” „Ce să fac? I-am lăsat să–și vada de-ale lor și apoi
am chemat poliția” Surâdem și ne povestim de unde suntem și ce intenționăm să
facem a doua zi Gropșoarele Zăganu, părintele ne încurajează iar cabanierul ne
aprobă ideea că s-ar putea să mai găsim bujori de munte pe anumiți versanți.
Seara se lasă frumos, e liniște, invaziile încă nu
au ajuns. Stăm și ne uităm spre apusul de soare iar lumina dulce de seara se
lasă pe creasta promisă pentru a doua zi. Ascult un sfat dat intr-o vreme
:”când ți-e greu, când ai un necaz sau o stare proastă, când totul pare aiurea,
ridică capul din pământ si înalță-și ochii spre cer, uită-te la el și vei vedea
cum se va înviora inima." Nu știu de ce mi-am adus aminte pentru că nu simțeam tristețe,
inima îmi era veselă , cei dragi alături, iar corăbiile pluteau în lumina
soarelui bine merci. Dorul de a vedea ciobani cu oi la deal mi s-a stins când observăm
turmele cum incet-incet merg spre culcare. Ne intâlnim cu vecinii noștri Eugen
și Mari ce coboarau de pe Muntele Roșu , lăsând în depărtări ca și noi
amintirea unui apus de soare.

A
douazi –Miercuri- Prima întâlnire
Cabana
Silva –Statia seismică –La Răscruce (Triunghi
Roșu)
La
Rascruce-Vf Gropșoare-Vf Zăganu-Stâna din Zăganu (cruce roșie )
Stâna
din Zăganu-Poiana Mare a Zăganului (nemarcat )
Poiana
Mare a Zăganului- Cabana Silva (punct albastru)
Dis de amiază facem ochi, ei nu e chiar amiază dr
ne prinde deja ora 9 nepregătiți. Familia din București ne salută și în frunte
cu fetița lor pornesc pe traseu. Noi ne pornim pe la orele zece fără un sfert
dimineață, în formulă cvasi reunită completă , Cristina, Maria, Matei, Claudiu
, Eugen și Mari și sperâm că dacă o da Domnul îi vom ajunge pe cei dinaintea
noastra, familia mai harnică. Urcăm pe traseu și lasăm in dreapta cladirea
stației seismice și aplicăm politica special facută pentru Maria și anume
pauzele lungi și dese cheia marilor succese.

Numai bine că ajungem pe prima
culme că Maria se cam întinde la soare iar noi de abia așteptăm sa vedem cum încă
mai poposește luna sus pe cer. Maria obosește și pe parcurs ce înaintăm
realizăm că ea va renunța, aș fi vrut să fi ajuns măcar pe creasta, să ne
bucurăm împreună. Cristina rămâne cu ea , nu coboară incă, mai cauta o gâză, o
floricică. Noi ținem poteca orizontal pe versant și prindem oleaca să urcăm si
să depășim pădurea. Suim spre culmea Gropșoarele și undeva spre finalul
urcușului ne întâlnim cu familia noastra vecină. Matei are un tovaraș de
încredere, mers și nădejde in persoana
fetiței, nu ne facem prea multe griji in privința lor mai ales că amandoi
copiii merg excelent. Iar cu noi merge si Negru, un câine ghid, foarte
prietenos.
Avem o perspectiva faină, așa cum ne promisese
uriașul in gand, o parte din culmea Bratocei, culmea Țig(l)ăilor Mari și vârful
Ciucaș ni se dezvăluie, e dragoste la prima vedere, dragoste din aceea car enu
moare niicodată, undeva in jos zărim si cabana Ciucaș si drumul care a rănit
muntele.

Apoi nu uitam si de plaiurile Grohotișului, de culmile Baiului și de fălnicia
Bugecilor și undeva pitiți descoperim Piatra Craiului pi Postăvaru. Undeva în
spatele nostru ni se desfășoară o parte din ceea ce urma să fie și anume toata
creasta Gropșoarele Zăganu.
Ajungem la Rascruce și copiii sunt fericiți ca
suntem la 1807 m. Undeva, în zare, mă uit spre Siriu însă căldura nu ne ajută
să avem ochi limpezi, de vulturi și fericirea e mare și la 1883 de metri.

Numai bine că mergem pe culmea Gropsoarelor că
printre tufele de afine, pe lânga cărare, în căutarea smâradurului deja trecut,

găsesc o bancota de 50 (cincizeci de lei) murdară de noroi. Ceilalți se uită la
mine și nu le vine să creadă ochilor, se pare că eu i-am căscat bine de data
asta. “Doamnelor, domnilor, copiii, diseară bere, înghțată, suc de banii aștia
la cabană”. I-am găsit, să fie primiți. Continuam amuzați călătoria noastră pe
marcaj cruce roșie.

Pe urmatoarea culme dăm de un corbcare nu ne lasă sa înaintăm. Negru rămâne
uimit la loop-urile executate cu maiestrie dar și cu multa amennițare de către
corb iar sunetul facut de pasăre îți cam dădea fiori. Probabil că își apăra cuibul.
Matei încearcă să fugă dupa el să vadă dacă cumva vede vreun cuib. Imposibil de
aflat în tufele de afine.

Culmi fantastice se desprind din creastă în directia
stațiunii Cheia și prind și eu oo brănă
, încercănd să ajung la capătul lumii.

Jos e lumea dezlănțuită, sus eram noi
topiți nu de căldură ci de verdele Uriașului și de formele lui ,
descoperind de fiecare dată alte și alte
chipuri.

Profilul cumnatului adormit,

chiciroangele Uriașului,mânile lui, buzele,
nările, chiar și urechile

alcătuiau toate o lume fantastică.

Avem grijă la coborâre pe drumul nostru

și undeva
in fața noastra intuim ca ar fi vărful Zăganu.

Nu uităm de fiecare stânca întălnită

Apoi ajungem la porțiunea unde
creasta se ocolește pe lespezi, având nevoie de cabluri pentru a trece, loc
numit de oameni“la Lanturi”.

Căutăm în
minte, ajutați de imagine Podul de aramă și ajungem aproape de vârful Zăganu,
intr-o șa și îndreptăm stalpul căzut cu cele doua indicatoare de trasee
triunghi albastru spre Poiana Valea Stânii și cruce roșie spre stâna din Zăganu
și spre Cheia. Acumulatorul se termină la aparatul foto .Lăsăm bagajele din
spinare și noi, bărbații urcăm pe culmea din fața noastră, acolo unde intuim
noi că ar fi vârful, cei drăgălași rămân în vale.
Coborâm apoi prin jgheaburi late și ne minuăm de
multitudinea de flori de colț întâlnite și le păstrăm doar in minte ca
amintire. Prietenul nostru, Negru își întâlnește vechii săi prieteni, câinii de
la stâna din Zăganu, urcați până la marginea pădurii. Salutăm și noi ciobanul,
un flăcău mai mutalău, dar care totuși ăși rupe din muțenie și reușește să ne
mai povestească de urșii care mai vin noapteala stănă și fug căt îi țin picioarele când sunt incolțiți de câini. Ne
luâm râmas bun de la Negruși urmăm
cărarea pe o porțiune foarete asemănătoare cu ce de la coborârea de pe Pietrosu
Bistriței. Mă simt Acasă în grădina ta, Uriașule!
Undeva în vale observămstâna din Zăganu, iar mie mi se pare că undeva în stânga ei văd un câine de pază,
când colo, atunci când ne apropiem zărimo oaie neagră. Salutăm și pe ciobanul din stâna și tragem și cu coada
ochiului la adăpostul făcut intre copaci , un culcuș tare simpatic. In jur de
orele 5 cotim dreapta de la stăna pe un drumeag plin de noroi și timp de o
jumatate de ora ne mobilizăm să ocolim cât putem calea plină de apă așa încăt
apelam la bucle pe sus prin padure, pe deasupra cărarii. Apoi incă o jumatate
de oră prin padure pâna când ajungem intr-o poiana imensă , superba și găsim la
capătul ei cărarea sau drumeagul care leagă Cheia de Cabana Silva, dăm și de un
marcaj proaspăt punct albastru. Copiii simt oboseala, pe bunădreptate după opt ore de mers, încep mici
mofturi, fiecare părinte își încurajează piticii să urce și cu chiu cu vai
ajungem spre cabana Silva pe la șapte seara.
Când ajungem la marginea pădurii spre cabana
Silva, mă întreb dacă o să fim primiți cu multe blagosloviri pentru mica
noastră întârziere. Surpriză! Scumpa mea soție iaca apare la o vatră de foc cu
o tavă plină de mici care tocmai se rumeneau și cu bucaîi generoase de piept de
pui tocmai scos de pe grătar. Așa da! Așa da imagine și primire! Nu voi uita
toata viața mea acest moment important din viața unui bărbat, acela când ,
ostenit soția îl așteaptă cu grătarul făcut. Dacă regii au descălecat ne putem
pune la un pahar de vorbă pe terasa cabanei dupâ ce în prealabil ne-am spălat
și schimbat. Ne adunăm cu toții la un suc, la o friptură, la o înghețată sau la
o țuică de Răducăneni. Bancnota găsită este pusa la bătaie și consumată iar
juma-ul de chil de țuică merge gâl-gâl peste socata lui Matei. E timpul să mș
duc in cort pentru ca și a doua zi se anunță frumos. Doamne iartă-mă dar ce
prostii spun, dar cand nu-i frumos în Ciucaș? E clar, e timpul să mă culc!
A treia zi – Joi - Doamnele
Doamnele din București, ca
două surori dintr-un film regizat de Zeffirelli , ma anunțasera in seara precedentă
ca și-au amânat plecarea în urma discuției avute la prima întâlnire când,
printre două vorbe de „Bucuroși de cunoștiință” , le-am strecurat ideea să urce
pe munte, ca-i păcat să nu vadă mai mult de o zonă așa de frumoasă pe o vreme
splendidă. Doamnele intenționau să plece mai devreme dar s-au răzgândit în urma
conversației. Să vă povestesc despre ele, erau doua doamne distinse, cam la 50
si 60 deani, toate un zâmbet. Prima
dintre eleera profesoară cred ca de
istorie iar a doua lucra in cercetare, avea mai multe brevete de invenție la
activ. Din păcate memoria îmi joaca feste și nu le mai rețin numele. Pe lângă
această scurta descriere a lor, mai e ceva să vă mai spun, doamnele mele dragi
faceau un fel de meditație transcedentală, un soi de yoga, o meditație pentru
implinirea și întregirea conștiinței universale. In fiecare dimineață și seara
făceau tot felul de incantații, mantre, aprinzând tot soiul de bețișoare
parfumate fiind călăuzite in împlinirea păcii de catre fotografia uneitanti cu semnul lui Shiva pe frunte, o
maestră a meditației. De fiecare dată când mă întâlnesc cu asemnea oameni îmi
propun un exercițiu de toleranța, de aceasta sunt foarte deschis și nu
contrazic foarte mult. Curiozitatea dar și deschiderea m-au facut să avem o
discuție interesantă despre oameni, reîncarnare (nu sunt susținătorul
reîncarnării dar cred în viața veșnică din punct de vedere creștin). Mi s-a
masurat aura și am făcut și eu nu știu ce experiment cu mâinileîncât am simțit nu știu ce curenți de aer.
Dupa asta mi-au dat un diagnostic mi-au și măsurat sănătatea, mi-au spus că am
ceva probleme cu ficatul dar că nevoia de a merge pe munte vine tocmai din
apropierea mea cu Dumnezeu, ce să-i faci, le-o nimerit pe toate. Lovitura de
grație a fost acel curent ascendent descendent de deasupra capului dar și
orizontal vertical, foarte pronunțat datorat mersului pe munte, cât mai aproape
de cer.
Să revenim cu picioarele
la cabana Silva, doamnele sunt gate dar de data asta vreau să o las pe Cristina
să urce cu ele și cu Matei, Maria preferă o plimbare cu mine până pe vale
Berii. Noi doi mai întârziem cu plecarea așa că ma uit ce încet urca ceilalți
pe panta dinspre stația seismica, intenția lor este să repete o parte din
traseul de ieri ca să poată să ajungă pe creastă. Cetinel o luăm din loc,
soarele ne bate în cap, mergem prin pădure și undeva intr-o poieniță ne oprim
și stăm la umbra, mai culegem o floare. Apar si vecinii noștri Eugem și cu
Mari, calare pe caii lor nazdravani și sunt bucuroși ca fac iarăși un traseu cu
bicicletele lor. Eu și cu Maria ne intoarcem la cabana Silva, fata se plictisise
deja, așa că tândălim în fața terasei la umbră la o bere și înghețată.
Pe la amiază vin și
turiștii noștri dragi și o văd pe Cristina cu un zâmbet pe fața spunându-mi în
taină că au ajuns tot unde ajunsese ieri cu Maria, doamnele având un ritm de
melc, 15 minute stăteau, 5 mergeau, asta datorită și efortului, una dintre ele
fiind bolnavă cu inima.
După-amiază punem în
aplicare jocurile inspirate din articolul “Joc si joaca” articol scris de câtre
Mike (multumim Mike!) http://www.carpati.org/articol/joc_si_joaca/718/
Au funcționat perfect jocurile statice, mai ales că le-am jucat în cabană,
afară erau câteva ropote de ploaie, oleacă de răcoreală binevenită. Tot in acea
după amiază tragem o fugă până la Rașnov și vedem cetatea dar mintea tot spre munți trage.

Seara este una liniștită așa cum se cade unui munte atât de frumos. Vă
puteți inchipui liniște la Muntele Roșu? Noi asta am căutat și am găsit.
Ziua a patra-A doua
întâlnire
Cabana Silva –Statia seismică –La
Răscruce(Triunghi Roșu)
La Rascruce- Șaua
Gropșoarele- Șaua Chirușca (cruce roșie) -Șaua Chirușca (cruce albastră)–
Țig(l)ăile- Varful Ciucaș- Țig(l)ăile-Fosta cabană Ciucaș (bandă roșie)-
Fântâna Nicolae Ioan(cruce albastră) - Cabana Silva (bandă galbenă)
O dimineață insorită, e momentul să ies din lenevie și să mă mai întâlnesc
din nou cu Uriașu. Eugen și Mari sunt prea somnoroși pentru plecatul de la ora
șapte și oricum ei facuseră cu câteva zile în urmă traseul, ai mei la fel și ei
osteniți, așa că pregătesc ceva de-ale gurii și dă-i drumul la mers. Am ales să
urc tot prin La Răscruce pentru ca mi-a plăcut foarte mult traseul și să cobor
pe la Fântâna prof. Nicolae Ioan. De data asta sunt singur cu mine și pot să
vad totul.

Când ajung la prima stâncâ de unde se vede cabana Muntele Roșu
observ un început de beșică la picior, nu-i nimic, îi dau înainte. Vremea e prea
faină ca să mă întorc, e răcoare, păsările mă încântă cu concertul de
dimineață. Albastrul cerului mă anunță ca azi voi fi binecuvântat cu multe
minuni. Cum urc spre Răscruce pe partea cealaltă a muntelui inspre șeaua Chirușca.,
pe o muchie intermediară, văd persoane care împing tare picioarele la deal,
cine știe poate mă întâlnesc și eu cu niște carpatiști.

Le fac semn cu ambele
brațe , ca un naufragiat care face semn la vasul ce trece nepăsător pe lângă
insulă. Nu văd în schimb nici un semn, bag tare și eu la deal ca să le ies
drept in față la intersecția dintre culmi, ajung mai devreme decât ei și
aștept. Afinari le spunem noi un pic în glumă sau mai degrabă căutători de
afine, vin tocmai din Măneciu , un băiat, doua fete și mamele lor. Sunt
dezamăgiți pentru că nu au găsit nimic, gălețile sunt goale, este mijloc de
iulie și nu sunt afine pe Chirușca. Se pare că au fost alții mai harnici
înaintea lor. Le apreciez ustensila, vestitul pieptene de fier și apoi ne luam
rămas bun și sănătate. Este trecut de opt și ma gândesc dacă oare s-o fi trezit
ai mei.
Chirușca îmi sună tari
moldovinește și dacă mi-o plăcut ceva la mersul pe munte la prima oră este
senzația de deja vu pe care ți-o poate da un traseu necunoscut dis de dimineață.

Asta am
simțit și chiar dacă este un traseu populat in weekend mi se pare și sălbatic
în același timp. Undeva mi-a adus aminte de un traseu prin Hășmaș.
Ajung și văd Țiglăile si vârful Ciucaș și toata
inima Uriașului, acolo sunt.

In prima șea de după cabană văd un cort și
descopăr doi iubitori de munte din Pașcani, doi tineri pe la douăzeci și ceva
de ani. Le dau binețea de ora nouă, unul dintre ei mai comunicativ ămi răspunde
și legăm o scurtă conversație , celălalte mai somnoros și mai tăcut, fiecare cum îi dat sau cum îi cheful. Mai
sus, ciobanii sunt deja cu oile pe culmea muntelui.

Urc spre minunea din fața mea și apoi incet incet
incep să caut asunzișuri, brăne,

să mângâi stâncile, să mă strecor pe acolo
unde pot și unde încap, să observ forme și să mă bucur cu toată ființa mea de
ce este acolo.

Poveste fară de sfârșit este Ciucașul și el,
Uriașul știe asta, mi-l închipui cum surâde
prin barbă

dar chiar dacă este adormit, este viu.

Sui și văd grădina lu imensă
și colosală, acolo unde infloresc stâncile.

Urc pe grohotiș, ca apoi, la intors
să țin muchia muntelui pe deasupra grohotișului. In vârf sunt răsplătit
dumnezeiește pentru tot ceea ce văd. Mi-aș fi dorit să văd și Ceahlaul , era
undeva acolo acest frate drag și bun cu Uriașul Ciucaș.

Sunt atat de răsplătit
încât văd vulturi care se joacă deasupra mea in viteze uluitoare. Apoi apar și
cateva avioane de armată care cred că faceau exerciții militare. Doua clipe,
doar doua clipe.

Cobor. Aș mai fi stat sau
aș fi luat-o spre culmea Bratocei, prea mult îmbietoare , dulce și fantastică. S-a
făcut deja ora 10 și jumătate și e timpul să mă întorc la ai mei. Mă opresc și
ne resalutăm cu băieăii din Pașcani care urcă și ei grohotișul. “Așa de repede?” – mă întreabă iar mie mi se pare că a trecut o veșnicie.
Ciobanii au coborâtmai in vale așa ca
pic exact in mijlocul certei câinilor de la cele doua turme. Cearta dispare
când mă văd ciobăneștii și eu devin mărul discordiei din peisaj. Intr-un final
îii potolește un cioban, eu mă amuz copios pentru că deobicei mă împrietenesc
repede cu dihăniile de pază. Cabana Ciucaș parca răsare din pământ și imi aduc
aminte de poveștile lui taică-miu de la cabana aceasta care se mai chema prin
anii 50 casa de oaspeți Alexandru Vlahuță. Acum e paragină și probabil se va
construi ceva în curând.
O iau spre Fântâna profesorului
Nicolae Ioan și găsesc acolo o parte din pacea unui izvor.

Pe traseu incep să
dau pe diverși turiști ce urcă unii mai grăbiți, alții cu chef de vorbă dupa
cum le placul. O familie cu copilaș mic îmi atrage atenția și după cateva schimburi
de cuvinte simt ca mă iau drept un puștan care a fost pe vârf și s-a intors. N-am
de ce să mă supar e bine când te simți mai tânăr decât ești. Spre capătul
traseului mă întâlnesc cu doamnele mele
simpatice care, ajutate de un om de o seama cu ele, scotoceau prin pământ dupa
cimbrișor. Mă pun la treabă și pe mine și le întreb ce vor sa facă cu cimbrișorul
și aflu ca vor sa-l ia cu tot cu radăcină sa-l pună în grădina lor.
Dupa-amiază ne odihnim
oleacă sufeletele la Mânăstirile Cheia și Suzana și ne chiorâm la ultimul locaș
de cult la o măicuță gen Helga știe tot. Seara apar barbarii sau deja au
apărut, s-a dus liniștea și distracția e în toi, incă nu aud manele, dar un
deștept sau doi sau trei și-au adus televizorul la munte și ascultă știri. Eu
cu Matei mă amuz și mai stăm de vorbă cu Mari și cu Eugen și cu prieteni din
Galați, George și familia sa. Somnul ne prinde în cort pe mine și pe Matei,
ușor deranjați de sunetul dat la maxim de către barbari.
Ziua a cincea –Despărțirea
A doua zi pornim la drum la timp ca
să nu ne enervăm , ne luăm rămas bun de la toți, mulțumind la fiecare pentru
bunăvoință. Peste ceva timp, Eugen îmi trimite două poze cu o vipera găsită dupa
plecarea noastră pe treptele unei căsuțe de iarnă. A luat-o intr-o pungă și a
dus-o departe în pădure, dupa ce în prealabil a aflat că undeva mai sus, înspre
stația seismică ar fi fost un cuib de viperă.
Noi am fost in vacanță in
grădina Uriașului Ciucaș.

Mulțumim nenea Uriașu’,
Să mai poftiți pe la noi
dragii mei!
Miercuri, 28 iulie 2010 - 23:42
Afisari: 4,243
claudiuiasi
Ciucasul... un munte extraordinar care te cucereste din prima. Pentru cei care-l iubesc este la fel ca un bunic.
Multa sanatate si carari cu soare.
Joi, 29 iulie 2010 - 11:19