Vârtoapele din Leaota / Piatra Dragoslavelor (Muntii Leaota)

   La apus de soare, într-un ceas de seară dintr-o zi de vară, fără doar și poate căzui victimă nevinovată unui crunt și nemilos complot estival: pe de-o parte prognoza meteo de peste weekend mă șantaja odios cu o vreme mai mult decât promițătoare, iar pe de altă parte, un chinuitor și deloc gentil dor de ducă mă tortura barbar cu tot felul de ispite călătoare. Care va să zică, văzând io ce pedeapsă trebuie să-nfrunt la sfârșit de săptămână, mă gândii să-mi caut niscaiva tovarăși de suferință. Zis și făcut: deschid acea minune a tehnologiei, numită laptop, plonjez în valurile virtuale ale net-ului și ... arunc nada în meandrele concretului - http://www.carpati.org/planificator_ture/vartoapele_din_leaota/4330/

   Trece o zi, trec două, trece-a treia și numai ce-n ajunul plecării ne strângem vreo trei mașini și unsprezece oameni. Unii știuți, alți neștiuți, dar cu o misiune clară de îndeplinit: explorarea Vârtoapelor din Leaota, sau cu alte cuvinte, cățărarea Pietrei Dragoslavelor.

   Așadar și prin urmare, în dimineața zilei de 12.VII.2015, fix în localitatea Dragoslavele la coordonatele geografice N45°21'22.02" / E25°10'4.55" ce desemnează intrarea în traseul nostru, adica într-o poiană la marginea șoselei DN73 (E574), parcăm mașinile (acum patru la număr), ne echipăm, ronțăim un sandwich și o luăm agale printre case și grădini, urmărind marcajul PA. La ieșirea din sat drumeagul cotește la dreapta și în curând începe să urce ușor prin pădure.

   Abia intrați la adăpostul copacilor că trebuie să cotim din nou, de astă dată în stânga, pe o potecă ce ne urcă din ce în ce mai vertiginos prin verdele umbros al pădurii.

   La un moment dat dăm într-un versant golaș presărat cu grohotiș pe alocuri înierbat, foarte fotogenic în razele soarelui – La Grohotis:

   Admirând bolovanii începem să urcăm această pantă abruptă, dar destul de scurtă, iar după câteva minute de transpirație ajungem într-un loc stâncos de belvedere de unde ne rotim privirile peste frumusețea din jurul nostru.

   De acum poteca urcă parcă mai domol, pe creastă, pentru o scurtă perioadă de timp oferindu-ne deschideri către dealurile împădurite ale Leaotei, presărate ici-colo cu câte-o stână. După un al doilea punct de belvedere traseul intră iar în pădure pentru o scurtă coborâre, scoțându-ne pe o pantă ce trebuie urcată sub soarele jucăuș al zilei.

   Urcăm, urcăm și iar urcăm, preț de vreo 20 de minute la finele cărora ajungem pe Piatra Dragoslavelor, numită și Vârtoapele.

   Vremea este frumoasă, peisajul de asemenea, drept urmare ... ca niște adevărați munțomani de weekend, dăm iama în rucsacuri și le ușurăm de tot ceea ce poate fi omenește digerat. Spunem povești din alte ture, facem poze și râdem în plin soare.

   La un moment dat apar și doi ciobani cu care intrăm în vorbă spre a afla mai multe despre zonă. Ne descriu cum pot mai bine potecile de prin prejur dar io știu că pentru localnici spațiul și timpul se măsoară cu unități un pic diferite de cele ale musafirilor. Așa că rețin detaliile bacilor doar pentru a le completa ulterior cu informațiile din harta turistică a muntelui.

   Deși ne-ar fi plăcut să mai zăbovim pe vârfușorul cela, a trebuit să ne urnim din loc pentru a ne încadra în planul excursiei. Urmăm spre NNE poteca cu marcaj TA ce ne coboară prin pădure până la o răscruce cu indicator turistic. Continuăm spre Șaua Berbecilor (Prislopului) găsind pe parcurs destule merișoare pentru a ne opri din nou spre a le savura pe îndelete. În sfârșit, plecăm mai departe și dăm într-un drum forestier nemarcat, care deservește stânele din zonă.

   Ne folosim de hartă și de busolă și urmăm forestierul în direcția pe care noi o credem corectă. Într-adevăr, după un timp, întâlnim și urmele șterse de vreme ale unui marcaj BG mai vechi, dovadă că odată pe aici trecut-a și-o potecă turistică.

   Drumul merge pe la poalele peretelui stâncos pe creasta căruia am urcat azi-dimineață, doar că acum ne deplasăm în sens contrar și ținem mereu dreapta, să avem peretele cât mai aproape.

   La un moment dat acest drumeag ne bagă înpădure și ne scoate exact în cea de-a doua răscruce întâlnită dimineață.

   De aici, într-o jumătate de oră pe TA / PA ajungem la mașini.

   Trebuie menționat că în afara acelui forestier de la baza peretelui stâncos, mai există un fel de brâu de mijloc, paralel cu el, cunoscut drept “poteca nemțească”. Este nemarcată și nerecomandată celor fără experiență montană. Parcurgerea ei necesită atenție sporită, evaluare corectă a locului unde se pune piciorul, precum și o abordare fără grabă. Cărarea aceasta relativ vizibilă duce la o serie de caverne – tuneluri din cel de-al doilea război mondial (?), săpate în stâncă de către nemți și folosite ca adăposturi și depozite de muniție. Se pare că astăzi se găsesc într-o stare deplorabilă, fiind neîntreținute, neamenajate din punct de vedere turistic. Aceasta inseamnă că cel ce se aventurează să intre în ele ar trebui să-și asume riscul prăbușirii tavanului cavernelor ...

   Revenind la locuri mai sigure și mult mai primitoare, trebuie să amintesc în treacăt de “cabana Frasin” din localitatea Dragoslavele, ce în fapt este o pensiune în toată regula, destinată cu predilecție taberelor de copii dar și celor ... ce se cred maturi. Este poziționată perfect pentru traseele din Leaota și împrejurimile ei, condițiile de cazare și de masă sunt excelente, iar proprietarul cochetului resort, dl. Iancu Radu vă poate învăța multe între ale umblatului pe munte. Pomenit-am oare ceva și despre cozonacul marca cabana Frasin ?!

   Și cum (aproape) orice tură sub 12 ore pare că se termină înainte de vreme ... hotărâm ca o parte dintre noi să descopere la ceas de seară, în apropierea localității Podul Dâmboviței, ruinele cetății Orăția și urmele fostului drum comercial medieval ce făcea legătura dintre Ardeal și Țara Românească. Și cum de la zicere la faptă îs doar câțiva kilometri pe DN73 (E574), dinspre Dragoslavele spre Bran, iată-ne parcând mașina într-un scuar amenajat la marginea șoselei. Inițial a fost conceput pentru pauza automobiliștilor ce vroiau să mănânce un sandwich admirând totodată peisajul înconjurător, actualmente e folosit de vânzătorii ambulanți de brânzeturi, miere ori sirop mai mult sau mai puțin naturale. Ajunși în locul cu pricina, de unde se vedea ceva ce aducea a fostă cetățuie, dăm de o femeie în vârstă cu produse tradiționale de vânzare ... șoferilor care treceau fără să oprească. De la dumneaei am aflat că pe acolo ar exista un tunel ca o peșteră ce deservea fosta garnizoană în caz de evacuare. Ne-a arătat pe unde să coborâm spre ruine, iar apoi, mai departe atât spre rămășițele fostului drum comercial voievodal, cât și spre cele două cruci de piatră cu rol de pietre de hotar medieval din timpul Basarabilor.

   Așa că purces-am la vale către ruinele cetățuii Orăția, traversând pe dedesubt liniile de înaltă tensiune care “pârâiau” îngrozitor deasupra capetelor noastre amuțite respectuos de atâta electricitate în văzduh. Deși pot fi văzute din șosea, ruinele sunt rar vizitate, și îți conferă senzația unei oaze de liniște aparte ... dacă faci abstracție de “șoaptele” electromagnetice din apropiere.

   În continuare, am început explorarea împrejurimilor pentru a descoperi cele două cruci din piatră, însă oricât ne-am dat noi silința, am găsit doar una.

   De aici, mergând pe lângă gardul de lemn al unei grădini, sărind la un moment dat o poartă tot din lemn, se urcă pe un drum din stâncă neagră ce încă poartă urmele foarte vizibile ale roților de care ce s-au perindat cu secole în urmă între Ardeal și Țara Românească, încărcate cu mărfurile și moravurile acelor vremi.

   Drumul acesta de mult abandonat a fost revendicat între timp de natură, și-a reintrat într-un altfel de peisaj, mult mai sălbatic.

   O bucată de vreme ne-am lăsat pașii să urmeze acest drumeag istoric, am ocolit un perete stâncos, am sărit albia secată a unui pârâu de primăvară, am trecut “fraudulos” printr-o grădină singuratică vecină cu o galerie vegetală, până ce ne-am oprit pe buza unei râpe cu perspectivă către dealul Pleașa (?).

   Eram nicăieri si mă aflam împrejmuit de liniște și pace. Ziua se îngâna cu seara iar timpul se topise. Da, pășisem într-o altă vreme !

Luni, 19 octombrie 2015 - 19:56 
Afisari: 4,513 


mihaita_39