Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2021
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Iunie 2021
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Online

Vremea
Varful Baiul Mare
Muntii Baiului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Unde soarele apune târziu (Muntii Bihor - Vladeasa)


Mai este o lună splendidă pentru plimbările în natură: zilele sunt lungi, ca în iulie, temperaturile mai mult decât agreabile iar verdele viu al pădurii îți poate încărca bateriile sufletului pentru o vreme îndelungată. Dacă mai ai norocul să prinzi o fereastră fără ploi semnificative, deja poți să-ți consideri escapada un mijloc excelent de terapie interioară și nu numai.



Exact de o terapie aveam și eu nevoie când am decis că nu mai pot aștepta până vine vara ca să plec mai multe zile pe undeva. Simțeam nevoia să evadez, să fug departe, în mijlocul munților, să mă bucur din plin și pe îndelete de tot ce are primăvara mai frumos. Cum de concediu nu duceam lipsă și treburile pe la muncă se desfășurau domol am trecut la acțiune, alegând ca teren de joacă Munții Bihorului, o premieră pentru mine.



Contrar obiceiului personal în ceea ce privește planificarea ieșirilor lungi, de data aceasta am reușit să postez tura cu doar patru zile înainte de data plecării, încurajat și de prognoza optimistă. Mânat de acest impuls de a merge, efectiv, la fața locului, am simțit chiar o lehamite pentru detalii, desi am reușit într-un final să încropesc o împărțire pe zile a traseului. Pesemne că durata mare a turei și concediul aferent au ținut la distanță doritorii, cu excepția unuia. Pe Alin îl cunoscusem în urmă cu câteva săptămâni în tura organizată de mine în zona Cheilor Nerei și cum alți participanți nu s-au mai găsit, am purces împreună spre Apuseni.



În dimineața zilei de sâmbătă, 26 mai, plecăm spre Padiș. Până acolo mă așteaptă peste șapte ore de condus, însă porțiunea de autostradă de la Sibiu și faptul că drumul a fost foarte liber fac ca ele să treacă mult mai ușor. În plus, de la Deva drumul ne este nou iar la un moment dat urcă în Pasul Criștior (625 m), parte din Munții Bihor, care ating aici probabil cea mai vestică extremitate a lor. Peisajul este frumos, ochiul delectându-se cu nenumărate păduri în ciuda asfaltului care, pe câteva porțiuni, este la nivel imaginar. 



În Vașcău se pornește o aversă zdravănă – turna de parcă ai fi stat în jetul unei cascade. Ne gândim în sinea noastră cum naiba ne-om feri de ceva similar dacă ne prinde pe undeva pe traseu. Ține însă puțin și în Rieni trecem pe lângă combinatul petrochimic European Drinks (trăiască Frutti Fresh cu aroma de pere), iar de la Sudrigiu părăsim definitiv drumul național și până la Chișcău mai e doar o aruncătură de băț. Aici găsim rapid pensiunea Casa Otilia, unde avem fiecare camera lui, pentru că eu rezervasem nu una, ci două camere, fiind încrezător că în tură ne vom strânge măcar patru oameni. Nu-i bai.



La pensiune m-am pus în pat vreo trei ore, deoarece dormisem puțin înainte de tură și orele continue de condus își spuneau cuvântul. Pe seară am ieșit la plimbare spre Casa Urșilor, pensiune cu restaurant unde am servit cina. Întorși la cazare ne-am uitat la finala Champions League dintre Real Madrid și Liverpool, fiind practic singurii oaspeți în livingul generos al pensiunii.



DUMINICĂ, 27.05


A doua zi plecăm agale spre Padiș. Drumul este spectaculos – proaspăt asfaltat, ne poartă în serpentine strânse către Padiș, o stațiune în devenire situată la peste 1285 m alt. La un moment dat, într-o zonă care oferea vizibilitate mai mare către nord, ochiul descoperă o creastă golașă, verde, care părea să se înalțe la mai bine de 200 m deasupra împrejurimilor. Încă nu știam că în vreo șase ore pașii aveau să ne poarte peste dânsa. Puțin peste ora nouă suntem în Padiș iar la și jumătate pornim spre nord, încercând să abordăm traseul marcat cu triunghi galben, care urcă pe Măgura Vânătă. În aer sunt doar vreo 11 C, dar e încă dimineață. Legat de temperaturi, chiar nu am avut motive pentru a ne plânge pe tot parcursul acelor zile.


  Intrăm întâi pe un drumeag noroios, flancat de pădure pe stânga. Avem o vedere bună spre Biserica Moțului, vârf care chiar găzduiește o construcție cu destinație religioasă. Sub noi drumul asfaltat pare să continue spre est, însă din informațiile parvenite asfaltul piere în scurt timp, iar continuarea spre Huedin este dezastruoasă. La o curbă a drumului de TAF pe care îl urmăm pierdem brusc marcajul, cu tot cu copaci.



/Bihor/apuseni.jpg

 


/Bihor/apuseni_1.jpg 


Se pare că în toamna lui 2017, în acel septembrie în care o vijelie puternică s-a abătut asupra Timișoarei, au fost, de fapt, mai multe furtuni serioase în toată jumătatea nord-vestică a țării. Am stat și m-am gândit dacă unele dintre ele nu au avut chiar caracter de tornadă, deoarece asemenea brazi nu pot fi smulși din rădăcini nici de un vânt mai serios. Zona arată precum terenul de bătaie dintre Godzilla și regele Kong. Noi nu ne lăsăm descurajați și, cu toate că traseul era oficial închis, punem mâna pe trunchiuri și le luăm la încălecat unul câte unul. A fost o aventură interesantă pentru că am dat de zone în care copacii erau căzuți unii peste alții, iar traversarea mormanelor de trunchiuri se făcea ba longitudinal, ba transversal, ba pe deasupra, ba pe dedesubt.



/Bihor/apuseni_2.jpg

 


/Bihor/apuseni_3.jpg 

 

/Bihor/apuseni_4.jpg  


Distracția s-a terminat destul de repede, după doar vreo jumătate de oră. Scăpați de această primă încercare, intrăm în pădure și aflăm borna care marchează altitudinea de 1646 m undeva între copaci. De aici începe să picure mărunt. Ne punem pelerinele pe noi și coborâm agale către Șaua Vărășoaia, nu din cauza ploii ci pentru că pe acolo ne era traseul.



/Bihor/apuseni_5.jpg



 Revedem acea creastă îmbietoare care îmi făcuse ochi dulci dimineață, de data aceasta ceva mai aproape.


 

/Bihor/apuseni_6.jpg


  Ieșim în forestier și găsim un marcaj tricolor. Îl vom urma preț de câțiva kilometri spre nord, pe banda roșie care merge taman până în Stâna de Vale. Pe aici peisajul e domol, astfel că, în lipsă de ocupații mai intelectuale și sătul de reflexii interioare, îmi găsesc activitate în a da cu bolovani în balegile suprapopulate de muște, privind amuzat cum unele fug iar altele sunt făcute rahat, pe principiul “ești ceea ce mănânci”. Om deștept !



/Bihor/apuseni_7.jpg



/Bihor/apuseni_8.jpg



Niște nori nasoli de tot apar la nu foarte mare depărtare de noi. Unul dintre ei pare că vrea să-i șoptească ceva pădurii mai îndeaproape, iar gândul sare iarăși la tornade. Ne aflăm nu departe de Cetățile Rădesei, dar pădurea nu arată deloc bine înspre ele și parcă asta, coroborat cu bruma de informații pe care o mai adunaserăm, ne face să renunțăm la ele. Nu-i nimic, nu știu de ce dar gândul meu era tot la acea creastă de care ne apropiam.



/Bihor/apuseni_9.jpg


 

/Bihor/apuseni_10.jpg



  Pe urcare reapar câțiva stropi prietenoși iar odată ajunși sus, muntele ia aspect de câmpie. Ne aflăm pe culmea Cârligatele. La nord-est zărim vârful Buteasa (1792 m), impunător. Mult mai aproape este Piatra Grăitoare, dar noi nu am auzit-o grăind în niciun fel de unde eram, așa că nu ne-am mai dus într-acolo. Tot în acea direcție se poate ajunge, după serioase ore de mers, pe Vlădeasa, fie la stația meteo de pe vârf, fie mai departe, la cabana de sub el.



/Bihor/apuseni_11.jpg



  Ceea ce ne interesează însă pe noi este să coborâm pe un alt traseu, așa că îi propun lui Alin o variantă nemarcată, ațâțat și de prezența unei poteci care figurează pe harta de la Munții Noștri. Ajungem mai întâi pe vârful Cornul Munților, situat la extremitatea vestică a Cârligatelor. Acest vârf puțin cunoscut, de 1624 m, oferă un panoramic excelent. 



/Bihor/apuseni_12.jpg



/Bihor/apuseni_13.jpg



/Bihor/apuseni_14.jpg



Coborâm relativ abrupt, iar la un moment dat Alin îmi atrage atenția că a văzut un șarpe mișunând prin iarbă. Mai jos tăiem firul unui pârâiaș după care intrăm într-o mare de jnepeni. Câteva opinteli și lupte cu jnepenii groși și neîmblânziți sunt suficiente ca privirea din ochii lui Alin să se traducă rapid în mintea mea prin : “în ce rahat m-ai băgat aici ?”. Spre norocul meu, am două avantaje: primul, că are experiență de când cu arborii căzuți din prima parte a zilei și al doilea, că nici de data asta distracția nu ține mult, terminându-se după 15 minute, care au părut totuși mult mai dilatate.



/Bihor/apuseni_16.jpg

 


/Bihor/apuseni_17.jpg



/Bihor/apuseni_18.jpg

 


/Bihor/apuseni_19.jpg 

  Ajungem în poteca de pe hartă care străbate pe la bază versantul Cârligatelor, pe aici aflându-se și o rezervație botanistică. Ce specii protejează n-aș ști să vă zic, că pe aici oricum totul era verde.



/Bihor/apuseni_20.jpg



/Bihor/apuseni_21.jpg



Revenim în Șaua Vărășoaia și de data aceasta continuăm pe banda roșie la vale. Trecem pe lângă lacul Vărășoaia, de care îmi aminteam de la geografie de prin școala generală că este un lac carstic, format într-o dolină. Tot în această zonă, care adăpostește un peisaj subteran fenomenal, se află a doua cea mai adâncă peșteră din România - avenul V din Vărășoaia - multă vreme prima în ierarhie, detronată recent în urma ultimelor explorări ale avenului din Grind. Ajungem și la cabana Vărășoaia care arată exact cum te-ai aștepta de la o cabană de munte.



La bifurcația cu banda albastră alegem să ne mai luăm la trântă cu niște copaci căzuți pentru a încheia ziua într-o simetrie perfectă. În mod normal, traseul e mai scurt și mai direct spre Padiș decât banda roșie care scoate în drumul auto, însă doborâturile îl îngreunează. De data aceasta scăpăm mai ușor și pe la șapte seara suntem înapoi la mașini.



/Bihor/apuseni_21_3.jpg

 


  Deși plecaserăm cu portbagajul plin, mizând pe faptul că ne vom petrece majoritatea serilor campând, o pensiune din Padiș cu căsuțe spațioase ne schimbă radical ideea inițială. Vom înnopta aici pentru următoarele două seri, urmând să folosim corturile ulterior, eventual. Apusurile sunt mai târzii în această parte a țării, așa că ne bucurăm de o cină asezonată cu niște beri și nu ne refugiem în camere mai devreme de ora 22:00.



/Bihor/apuseni_21_5.jpg



LUNI, 28.05



Următoarea zi debutează tot cu răcoare, dar cu o atmosferă superior mai clară decât cea a zilei precedente. Energizați de soarele vioi al dimineții, de data aceasta ne orientăm spre sud. 



/Bihor/apuseni_21_6.jpg



/Bihor/apuseni_22.jpg



Ajungem mai întâi în Poiana Rotundă, apoi ținem crucea galbenă prin pădure, care ne va purta în Lumea Pierdută, nume ce amintește de sequel-ul filmului spielbergian – Jurassic Park. În fond, Lumea Pierdută reprezintă mai multe avene, unele de mari dimensiuni, aruncate pe o suprafață destul de mică în mijlocul unei păduri. Avenele, în număr de patru – Gemănata, Acoperit, Negru și Pionierilor, sunt spectaculoase, impresionând atât prin deschidere cât și prin adâncime. Durata medie a circuitului este undeva la o oră și un sfert, iar din Padiș până aici sunt 7 km de parcurs.



/Bihor/apuseni_23_1.jpg



/Bihor/apuseni_24.jpg



/Bihor/apuseni_25.jpg



/Bihor/apuseni_26.jpg



În continuare părăsim marcajul și pe o potecuță clară ieșim la un fir de apă numit Valea Seacă, deși nu era sec, într-un forestier pe care natura începe să-l revendice.



/Bihor/apuseni_27.jpg



 Continuăm către est în imediata apropiere de cabana Cetățile Ponorului. De aici ne hotărâm asupra circuitului Cetăților Ponorului care se face pe punctul albastru. Debutul este abrupt, cu mai multe stânci și câteva porțiuni cu lanț, deși nu poate fi considerat neapărat dificil. Zărim uriașa deschidere a faimoasei peșteri (cea mai înaltă deschidere de la noi din țară, din câte știu). Încercăm să ne apropiem de intrare; știm că există și o variantă care intră în ea și urmărește cursul subteran al apei, pentru a ieși pe altă parte la lumină, dar necunoscând calea și neștiind exact care este debitul apei la acel moment, alegem să continuăm circuitul standard.



/Bihor/apuseni_28.jpg



/Bihor/apuseni_28_1.jpg



/Bihor/apuseni_29.jpg


Traseul rămâne în continuare atractiv, traversând câteva grohotișuri, cu perspective excelente asupra versanților verticali care închid căldarea de piatră în care ne aflăm. 



/Bihor/apuseni_30.jpg



/Bihor/apuseni_31.jpg



Apoi, dintr-odată, poteca ne scoate exact deasupra amfiteatrului stâncos, având ocazia să vedem Cetățile în toată splendoarea lor, dintr-un cuib de vulturi. De-a lungul potecii sunt presărate mai multe puncte de belvedere care ne ajută să înțelegem geografia locului. Cetățile ni se înfățișează de aici ca o copaie uriașă de piatră în mijlocul unei mări de brazi.


 

/Bihor/apuseni_32.jpg



/Bihor/apuseni_33.jpg



/Bihor/apuseni_34.jpg

 

  Odată încheiat circuitul Cetăților Ponorului, ne îndreptăm spre Poiana Glăvoi iar de aici ne mai despart cam 250 m diferență de nivel până în Padiș, nu înainte să mai cerem la Salvamont niște informații. Ne spun ceea ce bănuisem, că Rădeasa și Cetățile ei sunt inaccesibile datorită căzăturilor, însă pe Bohodei se poate ajunge. Prindem punctul albastru care trece printre sau pe lângă niște doline foarte verzi și pitorești, pe calapodul “sus în deal este o vale”, apoi ne conduce lin către Padiș pentru încă o noapte la primitoarea pensiune.



/Bihor/apuseni_35.jpg



/Bihor/apuseni_37.jpg



/Bihor/apuseni_37_1.jpg


  MARȚI, 29.05


Deja cu atâtea perindări în zona cabanei Cetățile Ponorului și pensiunii de la Padiș devenisem familiari cu terenul. De data aceasta părăsim locul de cazare pentru altul nou. Deliberasem cu Alin, ca urmare a primelor două zile foarte reușite de traseu, în care am mers ușor și repede, să renunțăm de tot la campare. Corturile zăceau oricum în portbagaj, dar de-am fi păstrat planul inițial, cu pus cort seară de seară și strânsul lui dimineața, în mod cert nu am fi acoperit atâtea distanțe. Luăm decizia să continuăm la fel, schimbând de data aceasta tabăra de bază la cabana Cetățile Ponorului, unde prindem una din ultimele camere rămase libere (nu mai rețin dacă nu cumva era chiar ultima).


  Cei patru kilometri de drum de la asfaltul din Padiș până la cabană sunt dezastruoși. Pe o porțiune trebuie să merg cu două roți pe malul unei rigole și cu restul pe celălalt, sperând că voi fi suficient de atent să nu prind vreun bolovan sau o denivelare sub scut. Cabana este însă renovată și oferă posibilități de cazare cu pensiune completă, iar locația, cu Lumea Pierdută deoparte și Cetățile Ponorului de cealaltă, este de-a dreptul excelentă, cu toate că, fiind disponibilă auto, mai nimeresc pe aici din când în când și oameni fără nicio treabă cu muntele.


  Nu zăbovim mult, căci e deja târzior, orele apropiindu-se de prânz. Ne îndreptăm întâi spre Glăvoi, pe traseul parcurs în seara precedentă. Înainte de campingul propriu-zis, unde se află ceva turiști străini, cotim stânga pe punctul galben. 



/Bihor/apuseni_38.jpg



După vreo 35 min deviem pe o altă variantă a punctului galben pentru a ajunge pe stâncile de la Pietrele Galbenei, unde o belvedere superbă se cască spre sud. Tot prin această zonă un câine simpatic, aciuat de te-miri-unde, ni se alătură, deși am încercat de câteva ori să-l păcălim.


 

/Bihor/apuseni_38_1.jpg



/Bihor/apuseni_39.jpg



Continuăm drumul reîntorși la varianta anterioară a punctului galben. Ajungem în scurt timp la Focul Viu, una dintre peșterile fanion ale Apusenilor, care adăpostește într-ânsa un impresionant ghețar, al treilea din țară ca mărime după cei de la Scărișoara și Borțig, aflați tot în Munții Bihorului.



/Bihor/apuseni_40.jpg



În continuare drumul devine foarte pitoresc și îmi amintește de Trascău. Urmează o porțiune de coborâre pe o diferență de nivel de vreo două sute de metri până în Poiana Florilor.



/Bihor/apuseni_41.jpg



/Bihor/apuseni_42.jpg



/Bihor/apuseni_43_1.jpg



Ieșim în drumul forestier de pe Valea Galbenei pe care îl părăsim în scurt timp, intrând în Cheile Galbenei. Debutul se face pe malul stâng geografic, printre sau peste niște namile de bolovani decorați cu mușchi pe post de mileu.



/Bihor/apuseni_44.jpg



/Bihor/apuseni_45.jpg



Curând calea este obturată și doar cablurile agățate în perete oferă o soluție de trecere. Aici pierdem definitv cățelul care rămâne minute bune schelălăind. Cum zona în care s-a oprit nu pune probleme în sens opus, iar locul este populat și drumul pe care am venit nu e greu, ne gândim că poate supărarea nu îi va fi de durată.


  Odată trecute primele porțiuni mai aninate, firul apei ia tot mai mult aspect de mini-canion. Ce să mai, locul este pe gustul meu și par să devină tot mai fioroase pe măsură ce avansăm în amonte.



/Bihor/apuseni_46.jpg



/Bihor/apuseni_47.jpg



Înaltă de 7 m, cascada Evantai ni se înfățișează după colț, dar pentru a o vedea mai de aproape trebuie să depășim cea mai dură zonă a traseului. Aici lanțurile formează un șirag continuu, dar sunt prinse în perete la câțiva metri deasupra firului apei, iar prizele la picioare sunt pe alocuri doar la nivel imaginar, solicitând din plin brațele. Pot spune că mi s-a părut cel mai greu traseu de chei marcat prin care am trecut, Cheile Râmețului fiind joacă de copii prin comparație. În sezonul cald, cea mai recomandabilă trecere este prin apă, eventual cu ceva papuci cu talpă specifică, deoarece fundul este destul de stâncos și alunecos.



/Bihor/apuseni_48.jpg



/Bihor/apuseni_50.jpg


  Treptele de metal inserate în stâncă reprezintă o pauză plăcută de la încordarea până la ele, iar la capătul lanțurilor o potecă cu grohotiș ne conduce în apropierea cascadei Evantai.



/Bihor/apuseni_51.jpg



/Bihor/apuseni_52.jpg


 

/Bihor/apuseni_53.jpg



/Bihor/apuseni_54.jpg


Apa cascadei provine de la un izbuc aflat la două sute de metri mai sus, iar pentru a-l vedea mai avem de urcat un prag stâncos, prevăzut și el cu cabluri.



/Bihor/apuseni_55.jpg

 

/Bihor/apuseni_57.jpg



/Bihor/apuseni_57_1.jpg


  Punctul galben iese deasupra acestei zone și din nou prezintă o mică deviație care conduce deasupra Cheilor Galbenei. O vizităm și plăcerea ne este sporită de panoramele incredibile pe care le avem, de data aceasta peste cheile prin care trecusem. Firul apei nu se vede, doar se ghicește la baza versanților verticali. Acum peisajul îmi amintește direct de Brâna Caprelor din Buila, diferența de nivel fiind oarecum similară. La fel ca în cazul Cetăților Ponorului, este surprinzătoare prezența acestui ceaun stâncos imens care se deschide în mijlocul pădurii.



/Bihor/apuseni_58.jpg



/Bihor/apuseni_59.jpg


  Revenim la varianta clasică a circuitului. Suntem în continuare pe punctul galben, care pare că are din acest loc o cale directă către Poiana Florilor, care șuntează Cheile Galbenei. Noi nu cu ea avem treabă, așa că vom continua să urcăm spre nord, recuperând diferența de nivel pierdută în prima parte a zilei.



/Bihor/apuseni_60.jpg

 

  Continuăm prin pădurea liniștită iar un indicator ne spune : Avenul Borțig, 50 m. Ok, mă uit pe hartă, în fața noastră se lasă spre stânga o a câta variantă a punctului galben care scoate iarăși pe Pietrele Galbenei. Totuși, 50 de minute mi se par cam multe pentru a ajunge iarăși la punctul de belvedere, dar hai să vedem. Mergem și mergem și nu vedem niciun aven. Ba la un moment dat descoperim unul acoperit de vegetație, însă parcă nu se potrivea descrierii și nici pozelor cu Borțigul. Dezamăgiți, revenim la indicator și atunci se produc două lucruri simultan: vedem deschiderea uriașă a avenului și realizăm că, de fapt, 50 m erau 50 de metri, nu de minute…



/Bihor/apuseni_61.jpg

 


/Bihor/apuseni_61_1.jpg



/Bihor/apuseni_62.jpg


 

/Bihor/apuseni_62_1.jpg


  Avenul Borțig chiar arată a aven, prezentându-se ca un puț perfect vertical, cu o deschidere de vreo 15-20 de metri. Revenim la cabană după încă opt ore pline. Seara, după cină ne împrietenim cu Delu, cabanierul, care ne spune că mai așteaptă niscai bucureșteni, mai exact Mihăiță 39 însoțit de Diana și Ana-Maria. Ei trebuiau să ajungă undeva pe la 22 însă au ajuns, pare-mi-se, pe la 2 dimineața.


  MIERCURI, 30.05


Încă o zi cu soarele vesel sus pe cer. Cu greu am fi putut găsi o suită de zile mai potrivite acestei luni decât fereastra noastră de concediu. Practic n-a plouat mai deloc, iar temperaturile maxime sau menținut până în 18C, astfel că nu am suferit nici de cald, nici de frig, ba chiar a fost vreme ideală.


  Ne ducem iarăși spre Glăvoi, facem iarăși stânga pe punctul galben, dar de data aceasta nu mai prindem bifurcația spre Galbena ci o luăm către nord. 



/Bihor/apuseni_63.jpg



/Bihor/apuseni_64.jpg



Descoperim mai întâi Peștera Neagră, apoi Tăul Negru, un fel de baltă a vrăjitoarelor, întunecată și murdară, pierdută în desișul pădurii de molid. 



/Bihor/apuseni_65.jpg



Poteca se însăilează apoi printre copaci, pe o iarbă de un verde liniștitor. 



/Bihor/apuseni_66.jpg



/Bihor/apuseni_67.jpg



Luăm calea benzii galbene care ne scoate în Poiana Bălileasa, apoi în forestierul pe care venisem cu mașina cu o zi în urmă, apoi în Șaua Scărița, în drumul asfaltat care duce spre Padiș.



/Bihor/apuseni_68.jpg


  Mergem un kilometru pe asfalt, după care îl părăsim pe un traseu tematic, punctat cu panouri informative din loc în loc.



/Bihor/apuseni_68_1.jpg



 Intrăm într-un punct roșu care ne conduce peste câțiva kilometri într-un alt punct de belvedere formidabil – Piatra Boghii. Privirea se duce departe, planând ca un șoim peste imensul Amfiteatru al Boghii (Cetatea Boghii), apoi în satul Boga și mai departe spre Pietroasa. Las pozele să vorbească de la sine.


 

/Bihor/apuseni_69.jpg



/Bihor/apuseni_70.jpg



Câtă vreme Alin contemplă împrejurimile, eu dau o fugă la Peștera Șura Boghii, aflată cumva sub punctul nostru de belvedere, la baza verticalei pereților care îl străjuiesc către vest. 



/Bihor/apuseni_71.jpg



/Bihor/apuseni_71_1.jpg



Și pe aici traseul îmi amintește de Buila. Punctul roșu conduce printre stâncării pe la baza stâncilor. Intru puțin înăuntru, apoi îmi clătesc ochii cu impresionatul zid de piatră de deasupra ei. 



/Bihor/apuseni_72.jpg



/Bihor/apuseni_73.jpg



/Bihor/apuseni_75.jpg



/Bihor/apuseni_76.jpg



Revin ulterior la Alin și la cuibul de vultur care domină întinsele împrejurimi.



/Bihor/apuseni_78.jpg



/Bihor/apuseni_78_1.jpg


  Coborârea o facem pe ramura punctului roșu care leagă Piatra Boghii de Vărășoaia, trecând puțin prin locurile în care călcasem și cu trei zile în urmă. Ajunși la asfalt, trecem pe la magazinul de la colț să luăm niște bere (este un butic chiar în curba de dinaintea zonei cu pensiuni), iar după aceasta întâlnim o prezență neașteptată.



/Bihor/apuseni_79.jpg



/Bihor/apuseni_79_1.jpg


Din Padiș apucăm spre Poiana Rotundă, nu înainte de a ne ghiftui cu niște plăcinte cu brânză care ne-au potolit foamea. Luăm și o cornată bună, apoi ne urnim spre Poiana Rotundă și spre un ultim traseu care ne rămăsese neparcurs, cel care leagă Padișul de Cetățile Ponorului prin Poiana Ponor, marcat cu triunghi roșu. 



/Bihor/apuseni_80.jpg



/Bihor/apuseni_80_1.jpg



/Bihor/apuseni_81.jpg




Deviem puțin pentru a vedea și Izbucul Ponor, cel prin care apa din subteranul Cetăților își proclamă victoria ieșirii la suprafață.


 

/Bihor/apuseni_82.jpg


  După patru zile pline de frumuseți, credeam că am epuizat splendorile complexului carstic Padiș-Bihor, însă natura a ținut morțiș să ne arate că întotdeauna va avea ași în mânecă. Poiana Ponor este un diamant, un loc cu iarbă moale și un fir de apă încântător, taman bun de pus cortul și de făcut copii. Atât doar că acest lucru este interzis spre prezervarea zonei, care arată într-adevăr desprinsă din rai. E drept că nu este încă vară (în anul următor am găsit poiana mult mai populată și mult mai … inundată, deoarece precipitațiile transformaseră depresiunea în lac). 



/Bihor/apuseni_83.jpg



/Bihor/apuseni_84.jpg



/Bihor/apuseni_85.jpg



Relieful domol, pajiștea de un verde intens și firicelul de apă care trecea prin mijlocul locului îl transforma într-un peisaj idilic. Am uitat de tot și de toate aici și cred că a fost singurul moment din toată tura în care am regretat că nu am cortul la mine să-l întind. Marcajele sunt mai rare, atât cât e nevoie, iar jumătate de oră mai târziu suntem iarăși la cabană.


  Seara a fost frumoasă, deoarece ne-am întâlnit cu Mihăiță și cu fetele și am stat la taclale lângă un set de beri. Sau seturi, nu mai rețin.


  JOI, 31.05


După patru zile superbe în care ne-am făcut de cap pe potecile din jur, a venit momentul să părăsim Cetățile Ponorului – Padiș. Ne luăm rămas bun de la Delu, Mihăiță și fete, nu înainte de a ne poza cu toții în fața cabanei.



/Bihor/apuseni_85_1.jpg



 /Bihor/apuseni_85_2.jpg


  Ne deplasăm cu mașina din nou spre Chișcău, unde împreună cu un grup destul de numeros, format majoritar din copii, intrăm pentru a vizita Peștera Urșilor. Porțiunea amenajată reprezintă o mică parte din lungimea totală a galeriilor explorate. Formațiunile sculptate prin acțiunea de modelare a calcarului sunt spectaculoase, iar ghidul descrie peștera cu mult umor.


  Revenim în DN 76 pe care îl părăsim în dreptul localității Lunca, la sud de orașul Ștei. Intrăm pe DN 75, îndreptându-ne spre zona turistică a stațiunii Vârtop-Arieșeni. Șoseaua urcă în serpentine, pasul cel mai înalt depășind cota de 1200 m. Lăsăm însă mașina într-o parcare în dreptul locului de unde se pleacă spre Pietrele Negre. Aici există un traseu de via ferrata, dar și o potecă ocolind stâncile, pe care intrăm și noi. 



/Bihor/apuseni_86.jpg



Avem parte de un grohotiș, apoi de o zonă cu ceva mai multă vegetație, unde găsim și garofițe, după care pașii ne poartă către marginea abruptului, pe o muchie sălbatică, având priveliște bogată spre sud și est. Distingem satul de vacanță Vârtop dar și Cucurbăta Mare.

 


/Bihor/apuseni_87.jpg


/Bihor/apuseni_88.jpg



Ajungem într-o șa la 1255 m unde intersectăm banda galbenă care urcă tocmai din Ștei (există o variantă și din Chișcău). Traversăm o poiană și ocolim Vf Țapu (1476 m) pe la sud, iar după o scurtă porțiune prin pădurea de molid ieșim deasupra ultimului nostru obiectiv major. 



/Bihor/apuseni_90.jpg



/Bihor/apuseni_92.jpg



Spre deosebire de majoritatea punctelor de interes din perimetrul Munților Bihor, care sunt predominant create în urma unor fenomene carstice, Groapa Ruginoasa, căci pe marginea ei ne aflăm, este rezultatul eroziunii puternice. Aici șuvoaiele au creat ravene impresionante pe versanți care s-au unit într-o prăbușire de 600 m deschidere și 100 m adâncime.



/Bihor/apuseni_94.jpg



/Bihor/apuseni_94_1.jpg


  Întoarcerea în DN 75 o facem pe banda galbenă care întretaie șoseaua înainte de a se îndrepta spre Vârtop. Din acel punct, eu am de parcurs vreo 5 km până înapoi la mașină. Ne cazăm la o pensiune în Gârda de Sus, nu înainte de a trece pe la Mama Uța unde mâncăm pe cinste (un an mai târziu Mama Uța nu mai era în viață, iar calitatea bucatelor scăzuse, din păcate).


  Deși este abia vineri, următoarea zi trebuie să fiu prezent la o nuntă în Pitești, așa că suntem nevoiți să ne întoarcem spre casă. Drumul ne poartă prin Albac, Câmpeni și Abrud și este o plăcere să conduci într-o dimineață frumoasă, cu trafic minim, pe această șosea care șerpuiește printre păduri. Între Abrud și Zlatna, drumul mai suie odată într-un pas, pe la 900 m, pentru ca apoi să coboare definitiv în lungul Ampoiului. La Sebeș suntem pe autostradă, ne întrerupem parcursul pentru o masă caldă în Căciulata iar de aici până în București n-ar mai fi nimic relevant de spus.


  În încheierea aventurii noastre putem concluziona că uneori este bine să schimbi o parte din planul inițial, iar nouă înlocuirea campării cu înnoptatul ne-a permis un plus de relaxare și mai mulți kilometri pe poteci de munte. În total ne-au ieșit undeva la 99 km, dintre care 26 numai în prima zi de trasee. Chiar dacă la Cheile Someșului Cald, Bohodei sau Scărișoara n-am mai ajuns, avem motive noi să revenim în zonă și să ne bucurăm de frumusețile ei pe îndelete.


  Îi mulțumesc și lui Alin pentru participare și ajutor, fără el acea tură nu ar fi existat. Ca să închei aidoma unui film celebru: ”I think this is the beginning of a beautiful friendship”.



Luni, 19 aprilie 2021 - 00:25 
Afisari: 475 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Foarte fain. Mulțumesc! Mi-ai făcut ca începutul zilei să fie splendid! Am umblat prin multe locuri și toate frumoase Dar ca să-mi rămână la suflet așa cum s-au lipit Lumea Pierdută și Cetățile Ponorului doar Cetatea Colț parcă m-a mai impresionat asemenea. Cheile Galbenei le-am făcut pe ploaie torențială (așa s-a nimerit, că eram pe grafic) dar tocmai de aceea ni s-au părut splendide. Noi am ales ca de acolo să urcăm în Poiana Florilor. Este adevărat că în alegere ne-am inspirat din blogul tipei care-și zice "Diva în bocanci" , să-i dea Dumnezeu sănătate. Nu ne-a părut rău! Carpati.org

În Cetățile Ponorului doar eu am coborât în subteran, soția propunând să-mi lase mie gloria de a coborî într-o uriașă gaură care arăta, și pe o parte și pe alta, ca gura infernului (în imaginația ei descurajantă Carpati.org ) și la mine nici nu s-a pus problema să nu o fac (pe partea cealaltă se intră și se iese prin Portal, eu așa am fost sfătuit), și traseul este...plăcut. Am avut timp suficient să mă căiesc că am coborât singur...și nu sunt claustrofob. Peisajul subteran este straniu de frumos dar unele traverseuri, urcări pe stânci ude sau pe care curge un pic apa sunt dintre cele mai bizare senzații. Un bolovan uriaș mi-a rămas în minte care parcă era ca un zar uriaș ce rămăsese încremenit în timp chiar pe un varf al laturei, așteptând poate să dacă norocos! Carpati.org

Recunosc că voi mai intra pe jurnalul tău să mă uit la poze, cel puțin atât timp cât va rămâne vizibil pe site!

Inimă bună și ture la max!


Marți, 20 aprilie 2021 - 10:03  

florinam
florinam

 
2
Felicitări pentru perseverența de a scrie jurnalele unor ture pe care le-ai făcut cu mai mulți ani în urmă, pentru memorarea atâtor locuri și întîmplări frumoase (care nu au fost nici măcar estompate de timpul scurs de la ”petrecere” până la ”consemnare”Carpati.org și mulțumiri că ne faci să ne amintim de turele noastre făcute uneori parcă în alte ”epoci”...
Iți doresc spor la scris și vreme bună în drumeții!


Vineri, 23 aprilie 2021 - 15:24  

mihaita_39
mihaita_39
Coarda
 
3
Frumoasă ispravă ! Deși cam storc untul din drumeț, munții ăștia sunt de o frumusețe rară !
Citindu-ți jurnalul, mi s-o făcut dor de Apuseni ... și parcă m-aș scoborî oleacă prin cele ravene ruginii.
Vreme bună și ture faine în continuare !


Vineri, 23 aprilie 2021 - 20:01  

victoranica
victoranica
Coarda
 
4
Gabi, Florina, Mihaita, va multumesc frumos pentru mesaje ! Ma bucur ca jurnalul reuseste sa produca macar niste amintiri frumoase, daca nu si o emotie pe alocuri. Le salut pe aceasta cale pe Alexandra Puscasu, cartita plimbareata, diva in bocanci si pe toti cei care impart, in continuare, cu iubitorii de munte si natura, din frumoasele lor aventuri. Este util si ii ajuta pe altii sa creasca, la randul lor.

Mi-ar fi greu sa fac un top al celor mai frumoase locuri prin care am calcat, dar este un ceva sufletesc care ma leaga de parti ale Apusenilor (indeosebi de Trascau, dar asta si poate pentru ca i-am calcat de vreo trei ori apasat, detasandu-se in randurile masivelor din Occidentali prin care am haladuit).

Amintirile montane, din fericire, inca imi sunt bogate, iar jurnalul de fata e abia din 2018, adica relativ recent pentru mine (la categoria "clasice" as incadra, indeosebi, aventurile din primii mei trei ani de munte).

Am stat si m-am gandit de mai multe ori daca are rost sa mai povestesc, din moment ce numarul vizualizarilor este unul foarte redus, dar am inteles ca nu conteaza neaparat cati oameni rasfoiesc in trecere, cu privirea mai mult peste poze, cat calitatea celor care au rabdare sa citeasca mai atent. Pe langa asta, vreau ca peste niste ani cand ma uit inapoi sa fiu multumit ca am oferit ceva din ce s-a adunat, atat cat a fost.

Vor mai urma si alte relatari, iar cu Apusenii ma voi intalni curand, peste zece zile, pentru un nou capitol.

Inca o data va multumesc pentru trecere !


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 23 aprilie 2021 - 23:29  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0972 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org