Un week-end la Omu (Muntii Bucegi)

        Da, și totul începe în gara din P.Neamț,aproximativ ora 3 și 9 minute,apare Săgeata de București, mă urc în tren.De-acum asta e, nu mai pot da înapoi.Mă înțelesesem cu Alex la o tură de loazir în Bucegi-Vf.Omu.Ajung în Ploiești, vreme cu ceață și burniță, încă mă mai întreb dacă are vreun rost să mă plantez până în Sinaia.Prind lejer acceleratul de București Brașov din Ploiești-Vest.În tren,Alex,politicos mă sună să-mi spună că telecabina din Bușteni e în pauză competițională (nu merge din cauza că cică ar bate vântul, deși eu, personal, cred că băieții de la Salvamont au dat la pace demult cu șefu de la telecabina din Bușteni,că de ce să umble ei în w.e.de nebuni prin Bucegi, după pantofari?!)Așa că aleg Sinaia, poate acolo mă lipesc de o telecabină, deși gândul că ar trebui s-o iau de la Miorița la Babele mă descumpănește ușor.Ajung dimineață în Sinaia,mă împrietenesc cu un taximetrist și fac drumul până la telecabină doar ca să o admir pe ultima, care urca maiestuos și cumva în ciuda celor care o urmăreau cu pvirirea! Asta e....taximetristul mustăcea.Intuia că tot la mușchiul lui ajung, ceea ce așa și a fost.Nu mai fac fasoane, așa că mă urc în taxiul cu pricina și zic hotărât să mă ducă la Stâna Regală (Poiana Stânei).Ajung la pricină, plătesc rapid, îmi dau jos geaca de gore și o bluză și o iau în viteză maximă la deal.Ajung destul de repede și de lejer la băncuță, nu mă uit la vale înspre Sinaia, că-mi zic că n-am timp să fiu romantic și mă avânt spre văgăună.O mai pățisem eu și-n alți ani, când a trebuit să mă întorc că nu puteam răzbi prin zăpadă și pe coastă nu m-am riscat.Nu și de data asta!Zăpada era ici și colo, trec maiestuos și apuc să intru înspre platou.Aici,surpriza zilei:ceață în meniu și alb peste tot.O oră și jumătate merg numai după busolă într-un alb total, cu sentimentul că m-am dematerializat și eu, că poate nici nu m-am trezit astă-noapte și am doar un coșmar.În sfârșit, văd un stâlp de marcaș ,după care totul devine o formalitate.Ajung la Babele, mă cazez, încerc să dau de Alex pe mobil și-mi încropesc un meniu de prânz-cină,la cabană fiind la oferă primele trei numere din meniu (că dacă nu merge telecabina,nici meniul nu e maiestuos, îmi explică profesional maestrul de ceremonii de la cabană).Renunț la visul cu ciorba de burtă și un cordon bleu și mă arunc la o ciorbă de perișoare și niște cârnați oltenești.Cabana era tristă ca o mireasă părăsită.La o altă masă 2 băieți "combăteau" la niște bere.Termkin masa și mă duc în cameră cu gând să trag un pui de somn sau să mă culturalizez cu o carte de Paulo Coelho (am experiență și știu,fraților, cât de mult poate să dureze drumul P.Neamț-Bușteni,vă zic că retur durează și mai mult.de aceea mi-am făcut obiceiul să-mi lipesc o carte în rucsac și Coelho e lejer la citit).De Alex. nici urmă.

    După ce am reușit să ațipesc, Adriana, care s-a dovedit a fi amica lui Alex, îmi bate la ușă, spunând că e fata cu pricina.Îi deschid și o invit politicos în cameră (sunt de o politețe desăvârșită, lucru care m-a scutit în viață de multe neplăceri).Legăm un dialog, îmi spune că de deasupra la Cerdac nu l-a mai urmat pe Alex, care s-a dus înspre Omu.

    Mai târziu apare și Alex, un tânăr din București, simpatic și ușor stingherit de situația de a vorbi cu un străin, cu o persoană pe care o vede prima dată dar muntele leagă prieteniile mai ușor și stăm la taclale până târziu, când hotărâm să coborâm jos, la sala de mese.Acolo, băeții de la prânz și cu alte 2 fete, legaseră o prietenie care părea sinceră cu cabanierul și deservenții acestuia,alegând să se uite la ceva DVD cu evenimente de prin Bucegi.Cum sunt cam superstițios,evit să privesc la grozăviile de pe ecran și ieșim afară ci toții unde,fraților, am văzut un cer cum nu l-am văzut niciodată.

     După ce las un pic să mă doară sufletul intru în cabană și reușesc să strecor o propunere unui conaș de la cabană pe care-l știu de mai demult (în vârstă și cu barbă),dacă n-ar fi tentat la o tură de noapte până la Omu.Mă refuză omul, politicos, așa că mă duc în cameră.Încerc să mai citesc ceva dar îmi zic să mă culc devreme,cu speranța că mâine nu va fi ceață și ajung la Omu.

     A doua zi dimineață, totul s-a petrecut f.repede.Mănânc ceva, mă echipez,nu-i mai trezesc pe Alex și Adriana care dormau în dormitorul vecin și o iau rapid la picior spre Omu.Afară senin, frumos, un vânticel își făcea treaba cu consecvență, numai bine de-o tură.Lângă Sfinx îmi dau seama că mi-am uitat busola în cameră, trag o ușoară înjurătură în barbă dar nu mă întorc înapoi.În dreptul Coștilei deja se vedea Omu, înroșit de soare.Grăbesc pasul și în față doi lupi urcau dezinvolt panta.Le urez să-și rupă gâtul la Cerdac dar stau un pic să văd dacă cheamă haita pentru că-mi dau seama că mă observaseră.Fluier ce fluier la ei,însă văd că nu mă bagă în seamă, așa că mă hotărăsc să contiui tura.Ajung la Cerdac și văd că pare aboradbil.În picioare aveam colțarii mei semiautomați, în mână pioletul de tură, așa că mă hotărăsc să trec prin Cerdac, considerând asta un bonus de compensație față de ceața de ieri.După jumătatea drumului îmi dau seama că n-a fost tocmai o idee bună dar n-am ce face.Mă gratulez cu câteva epitete în gând și trec rapid de ultima porțiune, urc rapid panta, ajung la Vârful Ocolit.Aici îmi bate inima de emoție ca și cum ar urma o înânlire de dragoste, ceea ce nu e departe de adevăr.Ajung la Omu,fac pozele de rigoare, mă uit un pic la cabană, mă amuz de aerul ei de prostănacă îmbufnată și privesc un pic și spre stația meteo din spate.ătiu însă că dacă vreau să ajung la noapte acasă nu-mi pot permite prea multe reverii, așa că,dureros să părăsești atâta frumusețe, o iau înapoi spre Babele.Atât de mult mă durea că trebuie să mă întorc încât nici n-am mai simțit drumul înapoi.

     La Babele am surpriza să aflu că ar trebui să eliberez camera la ora 10 dacă nu vreau să mai stau, ceea ce mi se pare aproape bizar,realizând că ar fi trebuit să predau camera de vreo 10 minute.Enervat un pic de ora stranie în care tre să predai o cameră, mă duc în cameră, înhaț rucsacul și cobor la sala de mese, făcând pe plac cabanierului, care-mi zâmbea șăgalnic, știind probabil că nu mă înveselea deloc situația.

     Restul a fost doar o alergătură.Reușind să prind o telecabină planul meu de a prinde Săgeata de P.Neamț, care trecea prin Ploiești la 15.50 a devenit ralizabil.

     Pe drum rememorez momentele de vis pe care le-am trăit și peisajele pe care le-am văzut și-mi spun că totuși sunt un răsfățat al sorții și-mi reînoiesc jurământul de a nu părăsi niciodată această iubire. Totuși....totul e atât de trist când trebuie să te întorci...îmi dă prin cap piesa lui Timberland -"To late to apologize" și totul devine sfâșietor de trist.

      Ajung acasă târziu, pe la 20,30, îmi sun prietenii și părinții și le spun că am ajuns și totul revine banulul citadin cu care mă otrăvesc zilnic și-mi promit o nouă tură...și-mi promit să nu cedez niciodată....și-mi promit să urc mereu munții.

     Asta e.....

    

Joi, 14 februarie 2008 - 13:38 
Afisari: 3,287 


zentai