Un vis ia sfarsit, altul incepe: Mont Blanc 2009 (Muntii -- Munti din afara Romaniei --)

             Da, totul e precum titlul o spune. Dar, sa depanam amintirile.

     Povestea incepe in vremuri de demult, cand acum 2 ani un prieten radioamator si alpinist din TM, mi-a propus sa merg cu el pe Mont Blanc. La acea vreme am renuntat cu parere de rau, nu eram pregatit nici cu echipamentul, nici cu tehnica... In anul urmator, mi-am propus din nou sa ajung pe cel mai inalt varf din Europa de vest, insa nu am avut cu cine sa fac echipa. Intamplarea a facut ca sa dau de Mihai (din Bucuresti) ce tocmai fusese in Austria pe Grossglockner, si intentiona ca in anul urmator sa urce pe Mont Blanc. Tinem legatura pe aceasta tema, iar in preajma plecarii, desi s-au anuntat mai multi doritori, constant am ramas numai Mihai, Gabi si eu. Gabi se alaturase pe ultima suta de metri, eu si cu Gabi facand 80% din creasta Fagarasului... anul trecut, deci ne cunosteam. Cu Mihai nu ma cunosteam, si nu stiam nimic unul de celalalt, de conditia fizica a fiecaruia, de cunostintele noastre, etc etc.

      Vine si ziua plecarii, 14 august 2009, pentru mine un drum ceva mai lung intrucat plecarea propriuzisa era din Bucuresti, pe la amiaza. Nimic deosebit pana in Arad, unde am facut prima escala de noapte, doar monotonia drumurilor din Romania.

      A doua zi, sambata, ne trezim tarziu (daca somnul e dulce...) si plecam spre Nadlac, urmand ca  in aceeasi zi sa traversam Ungaria, cu intentia clara de a campa pe undeva prin apropiere de Viena. Pana in apropiere de Budapesta, nu m-a impresionat cu nimic Ungaria , dupa cum citisem si intr-un jurnal al unui amic, Gabriel din P. Neamt. Abia dupa, "se mai schimba peisajul" in ceva mai deosebit.  Dupa  vre-o 6 ore trecem in Austria. Din start, e alta lume fata de ce stiam eu (eu care pana acum nu am depasit granitele tarii). In fine, gonim pe autostrada spre Viena, unde prin apropiere ar fi trebuit sa gasim un camping ceva. Marea problema e (in Austria si c-am in toata Europa de vest)  ca la ei campingurile se inchid undeva in jurul orei 20, la unele se incuie pana si poarta la intrare  - pana dimineata nu ai cum sa intri sau sa iesi.

Abia la jumatatea drumului intre Viena si Innsbruck am gasit un camping, evident inchis, dar la ora cand am ajuns noi (undeva pe la 3 dimineata) avea poarta deschisa. Am intrat, ne-am pus corturile si a doua zi am platit. Conditiile din camping, si in general din toate campingurile din vest sunt net superioare fata de ce avem noi. Daca pana aici am mers prin intuneric si nu prea am vazut mare lucru, odata cu ivirea zorilor si dupa ce ne-am trezit am avut parte de o priveliste de vis a zonei. Undeva aproape de amiaza ne punem in miscare cu urmatoarea escala... Italia.

Dupa un timp mai mult petrecut prin Italia, luni dupa amiaza ne pornim spre Chamonix. Datorita faptului ca am plecat destul de tarziu am ajuns pe inserate si am intrat puternic in noapte pe valea Aosta si nu ne-am permis sa vedem mare lucru din acea zona. Abia la intoarcere ne-am razbunat si ne-am clatit ochii cu ce se putea vedea de pe acolo. Ajungem tarziu in Chamonix, cautam mult timp un camping, deh, aceeasi poveste cu ora de inchidere. Norocul nostru e ca aici nu sunt porti si bariere :)). La fel ne instalam intr-unul si platim dimineata. La  fel aceeasi poveste ca si in campingul din Austria, dimineata cascam ochii la tot ceea ce ne inconjoara, doar noaptea nu vezi mare lucru.

    Marti, 18 august. Ma trezesc de dimineata, nu am somn. Trag de somnorosi sa se trezeasca. In final reusim sa ne urnim, ne miscam pentru inceput spre Chamonix sa mai facem ceva cumparaturi. Eu unu vreau sa-mi iau o cagula (ce aveam, am pierdut-o. O declar nula!) si ceva batoane si geluri energizante si ceva de papa acolo sus. Cumparaturile facute, nu ne mai ramane decat sa ne indreptam spre Les Houches de unde urcam cu cabina pana la aproximativ 1700m altitudine la Bellevue. Pret tichet dus - intors 12,9 euro. De aici luam trenuletul cu cremaliera o statie pana la Nid d'Aigle, aproximativ 2400m. Pret bilet tur-retur 14,5 euro. De aici si pana sus, transport la picior. Aveam rezervare la refugiul Tete Rousse, iar asta nu ne face sa grabim pasul, mergem intr-un ritm lejer.

In urcus trecem si pe langa o "baraca forestiera" undeva la 2700m (deja pentru mine insemna trecerea pragului de 2544m) iar de aici traseul face puternic dreapta si se indreapta spre Tete Rousse, iar mult in fata (si sus) se vede refugiul Gouter. Impresionant! Traseul pana la Tete Rousse e fara probleme, multi bolovani si mult praf. Odata cu apunerea soarelui suntem si noi ajunsi la destinatia zilei. Ne cazam, mancam si cum stiam ca a doua zi vom urca numai pana la ref. Gouter, pe la 10 seara ne ducem la somn. Somn linistit si placut (mai putin pt. Gabi ce se resimte din cauza altitudinii) pana in jurul orei 2 cand se da startul plecarii pentru Mont Blanc. Dupa ce foiala din camera ia sfarsit, iarasi o perioada de calm, pana undeva in jurul orei 4, 4.30 cand unii se intorc de sus, si mai pupa cateva ore de somn.

      19 august. Ne trezim (cel putin eu) in jurul orei 8.30, singuri in camera. Deh, cum la noi ziua de azi e scurta, numai pana la Gouter, iar lenevin si ne codim. Lasam o parte din echipament in vestiarul de la refugiu, si in jurul amiezii plecam la deal. Urcam pe un ghetar murdar pana in apropierea unei muchii, iar de aici ne trezim fata in fata cu Grand Culoar. Cand sa ne pregatim de traversare se porneste o alunecare de pietre.  Pe partea cealalta a culuarului, pe muchie, toti alpinistii de urca sau coboara ne semnalizeaza caderea de pietre. Spectacolul odata incheiat traversam culuarul, urcusul mai greoi abia acum incepe.E greu pentru cei mai putin obisnuiti cu efortul, cu stanca. Intalnim numeroase echipe ce coboara, cam jumatate dintre ele legati in coarda. Nu am inteles rostul legarii in coarda in acele portiuni, pe poteca clara, iar in portiunile mai dificile existand cabluri pentru asigurare. Concluzia... un moft.

La plecarea de la Tete Rousse, mi-am pus hamul si toate cele necesare pe el, pe traseu realizand ca nu era necesar. Totusi, daca tot l-am pus, intr-o ancora ce tinea un cablu am zis sa ma odihnesc si eu putin... in ham :)). Portiunea finala e un urcus aproape vertical, mai solicitant dar si mai frumos.  Aproape de refugiu am inceput sa ma enervez putin din cauza unora ce abia urcau, altii coborand asigurati cu zelb si miscanduse foarte greoi. Iar nu inteleg rostul, desi panta e destul de accentuata, urcusul si coborasul e identic cu cel al unei scari. Mofturi peste mofturi, si poate si impresii de "alpinisti". Cea  mai tare faza a fost cu unul ce faacea descatarare cu fata la stanca pe poteca inclinata la 40 de grade! Frateeee, daca nu te tin muschii si balamalele, stai acasa!

In final ajungem si la Gouter. Mai lenevim pe afara, iar spre seara ne cautam un loc prin sala de mese. Nu aveam rezervare facuta, iar daca nu ai loc in camere, poti cumpara pentru 22 euro o masa pe care sa dormi, in sala de mese. Unii din cei multi ce erau si nu aveau locuri si-au cumparat privilegiul de a dormi pe mese, noi ceilalti, tot in sala de mese, pe jos, altii pe sub mese, scaune, unii pe scari, impresia cand toti s-au bagat la somn a fost ca sunt la finele unei mari petreceri unde toti sunt rupti de beti si dorm pe unde apuca. Nostima imaginea. Prea mult somn nu am apucat in aceste conditii, foieli peste foieli, picioare date in cap altora, cireasa de pe tort fiind sforaitul unuia ce semana fix cu un urs. In final,...

       Joi, 20 august 2009, undeva in jurul orei 1.30 un italian rupe "somnul" si incepe sa se echipeze. Dupa el o echipa poloneza, noi, si startul era dat. Ne echipam si noi, luam in rucsac numai ceva apa, si energizante, lasam restul de echipament in grija lui Gabi ce  decide ca nu poate sa urce din cauza altitudinii. Cei drept nici a doua zi nu se simtea prea bine. Ma chinui sa manac ceva dar nu reusesc. Cu greu imping cu degetul o felie de salam si un triunghi de branza topita, si iesim afara, in spatele refugiului, la ghetar sa ne punem coltarii si sa ne legam in coarda. Undeva in jurul orei 2.30 plecam spre varf. Iesiti pe creasta de deasupra refugiului, in fata noastra se vede printr-o imensa serpentina de luminite, marea de oameni ce plecase sa atinga varful mult dorit. Ne inscriem si noi in cursa pentru Mont Blanc. Legati in coarda unii urca, altii...coboara. ("Teoria" legarii in coarda e pentru a te asigura si a asigura partenerul/partenerii cu care mergi spre varf. Majoritatea erau corect legati, altii folosind noduri ce nu trebuiau folosite, dar ce m-a frapat a fost sa-i vad pe doi legati in coarda... la 2m unul de altul. Ma uitam si ma intrebam, oare pentru ce s-au legat asa? poate sa nu se piarda, caci in caz de unul cade, il trage si pe celalalt fara ca cel ce a ramas in picioare sa aiba timp sa actioneze in vre-un fel! Amatorism ... mortal!) 

Mirati ne intrebam daca au ajuns deja, dar suntem lamuriti de cei ce coboara ca sunt nevoiti sa renunte din cauza raului de altitudine. De cand am plecat, m-am temut de efectul lipsei de oxigen la aceasta altitudine. Gandeam ca daca nu voi putea urca, asta e, renunt,  ramane pe alta data. Un bun alpinist e in primul rand un alpinist in viata. Slava Domnului, noi nu avem nimic, urcam mai departe . In prima faza ajungem pe Dome du Gouter, undeva la 4200m. De aici in jurul orei 5....5.30 suntem la ultimul refugiu intalnit in traseu, Vallot. Intram aici sa-mi mai pun un polar pe mine caci mi se facuse frig. In refugiu unii dormeau, altii incercau sa-si revina din cauza raului de altitudine. Aici dam si peste 4 romani ce au stat noaptea in refugiu. Undeva in jurul orei 6,  cand si soarede da sa rasara porrnim mai departe.

Deja se lumineaza, avem alta perspectiva asupra traseului. Urcam cand in serpentine scurte, cand traversam cateva portiuni de creasta expuse, vremea superba ne da sanse de reusita. La ora 9 si 15 minute suntem pe varf, pe Mont Blanc, la 4808m. Doi dintre romanii intalniti la Vallot sunt deja acolo, in scurt timp apar si ceilalti doi. Facem poze pe varf, ne felicitam, incercam sa sunam pe cei apropiati, unii reusesc, altii nu. O vreme exceptionala, vedem Matterhorn-ul maret in zare. Un vis se sfarseste, altul incepe! Pe varf aglomeratie mare, la fel si la urcus, mai ales pe portiunea cea mai expusa, creasta Les Bosses. Stam c-am jumatate de ora pe varf, ba chiar facem poze si cu o echipa din Slovacia.

Odata ce ai ajuns sus, mai trebuie sa si cobori. Se stie ca majoritatea accidentelor se petrec la coborare de pe munte. Coborarea este mai periculoasa, mai grea decat urcusul. La coborare esti sub efectul euforic al "cuceririi" varfului, esti mai relaxat, esti mai obosit, de aici si cele mai multe accidente, unele tragice. Noi suntem precauti, si pana ce nu ajungem la Vallot nu ne relaxam deloc.  La Vallot facem o mica pauza, mai dau jos un polar de pe mine, si coboram in saua dintre Vallot si Dome du Gouter.  Ne relaxam si noi, ne dezlegam din coarda, mai avem de coborat de la Dome du Gouter pana la ref. Gouter. Totusi si in aceste conditii coboram cu atentie, cu o luna inainte un roman a murit iar altul a fost grav ranit la coborare de pe Dome du Gouter. In final, pe la 12.30 ajungem la Gouter, destul de obositi din cauza ultimei parti a traseului; zapada incepea sa semene cu faina si ingreuna considerabil  la mers. Obositi cum eram, dar si datorita faptului ca nu ne grabea nimic, am hotarat sa ramanem in noaptea respectiva la refugiu, urmand ca vineri sa coboram de pe munte. Gabi nu prea era de acord, dar s-a supus majoritatii, deh ea era odihnita si destul de plictisita de stat pe acolo :D

    21 august, vineri. In jurul orei 9 plecam de la Gouter, prima escala facand-o la Tete Rousse pentru a ne lua si restul de echipament. Portiunea Gouter - Tete Rousse o facem cu grija, vrem sa ajungem in siguranta jos, sa nu ne inecam ca tiganul la mal. In final, undeva in jurul orei 13 ajungem la statia trenuletului, iar aici cum mai avem de asteptat vre-o 2 ore pana sa vina trenul, ne relaxam si din cand in cand admiram avalansele pe ghetarul Bionnassay. Tura noastra ia sfarsit cu adevarat abia dupa ce am ajuns in Les Houches, iar jos la statia telecabinei, pentru 3 euro am facut dush si ne simteam din nou oameni dupa aproape o saptamana pe munte :D Urmeaza un lung si obositor drum spre casa.

       Aceasta este tura noastra pe Mont Blanc, tura unde un vis se termina iar altul incepe... Fotografii din tura puteti vedea aici: www.senty.ro/munte/mont_blanc/MontBlanc/index.html

Miercuri, 2 septembrie 2009 - 22:40 
Afisari: 2,744 


senty
(admin)