Un Popa cam ... ametit, suit in Turnul ... Ascutit (Muntii Piatra Craiului)

Seara buna va spune spune din nou Tata Laur. Dupa atatea ploi, lapovite, ninsori tarzii si grindina, parca se mai imbuneaza vremea. 

Ma apuca un dor nebun de Crai. Pur si simplu trebuie sa ma duc. Ati avut vreodata sentimentul de, GATA, ma duc pe munte ca nu mai merge fara? Eu asa simt si trebuie sa plec. 

Cum jumatatea mea cea mai buna a patit un accident si recuperarea piciorului e de durata, nu am bilet de voie decat pentru sambata ca sapotolesc piticul sivestru ce salasluieste in corpu-mi. In consecinta ture de 2 zile le fac acum in 1, ca asa e mai frumos. Doar n-o sa ma duc pana la Diham si inapoi, nu?

Dau sfoara in tara cu 2 saptamani inainte de 25 iunie, cand furam in Crai. Doritorii cu tonele, mai mai sa nu-i pot opri. Ii mai opresc atunci cand le povestesc de traseu: Fantana Botorog - BG - Cabana Curmatura - PR - varful Turnu - Varful Padina Popii - Varful Ascutit - TA - Padinile Frumoase - Curmatura - BG - Botorog. O mandrete de traseu, da cam 13 ore dupa parerea mea cu tot cu pauze de poze. 

Ne-a iesit in 12 ore, de la 9:00 a.m. pana la aceeasi ora p.m. cand descuiem masina. Gasca e cam pestrita: cativa amici vechi de ture, 3 fete cucuiete de liceu, basca si mama uneia din ele (singura care fusese pe traseu dintre noi in tinerete), plus 1 baiat din Ploiesti, novice in ale muntelui (cel mai greu traseu al meu a fost Jepii Mari, spune el). Il iau, cu rezerva ca il las la Curmatura daca nu se descurca.

Si dupa cum spuneam, dupa ce mancam ceva, la 9 trecute fix, dupa ce platim si biletele de acces in PNPC, cu generozitate oferite de ranger, luam colbu'n copite pe poteca banda galbena, ce suie pieptis chiar de la bariera unde lasaram masinile.

Pieptis suie, va zic eu. Panta prostului spre Diham e plimbarica pe langa asta. Pana la Curmatura le dau liber la toti sa fuga (aia care pot), ca dupa cabana pe punct rosu ne vom aranja cuminti in monom ordonat, ca e traseu mai greu si avem si incepatori printre noi.

Curand ploiesteanul si mama fetei sufla greu, precum o locomotiva micuta cu aburi. Eu nu gafai, da hidratez din belsug solul negricios al padurii, ca asa e frumos, sa creasca brazii. DIn fericire izvorul de la Curmatura nu seaca niciodata.

Mamica si baiatul din Ploiesti deja imi dau tarcoale sa-i las la Curmatura, cica. Ii linistesc, la cabana ne odihnim si dupa aia nu mai fuge nimeni, ca avem traseu serios.

Dupa o ora de urcus sustinut prin padure, creasta Craiului ni se dezvaluie mareata. Bine te-am gasit, zic eu in gand, sa n-o deranjez.

La cabana mancam, ne tragem sufletul vreo 20 min, umplem sticlele cu apa. Eu mai fac si pe dromaderul, beau pana simt ca da pe afara.

In consecinta, dupa plecare pe PR hidratez padurea nu doar prin transpiratie. Asta e, oricum avem nevoie de apa. Fara mancare o duci zile la rand, fara apa deloc. Iti scade bateria catastrofal, am patit-o intr-o tra de vreo 13 ore pe Negoiu.

Ajungem in curand la un punct frumos de belvedere, de unde admiram Piatra Mica in toata splendoarea. N-am fost nici acolo, promit sa urc si pe ea. Cat de greu poate fi, ca doar e mica??

De la belvedere coboram in padure, da sunt si portiuni mai ciugulite, dupa cum se vede in poza.

Incet incet incepem sa ne bucuram de stancariile albe (orbitor de albe) atat de caracteristice Pietrei Craiului. O minunatie, va spun eu!

Ajungem si la un grohotis. Cam neplacut, nu prea sunt eu prieten cu el. Da cu grija si atentie reusim sa nu aruncam cu pietricele in cei aflati mai jos ca noi. 

Soarele arde to toata puterea, hotarat sa ne transforme in cenusa. Noroc de crema de protectie si de ochelari. E un peisaj de-ti taie rasuflarea. Nu doar urcusul face asta, constat pe propria piele.

Uraaa, lanturi! Ranjesc cu gura pana la urechi, sunt in extaz. M-as da o zi intreaga pe ele fara sa ma satur. Sus de tot brazii sunt mici si trag brazde pe un cer foarte albastru. Multumim de primire, Craiasa!

Traseul seamana itrucatva cu lanturile lui Deubel de la Zaplaz, da e mai usor decat acolo. Spectacolul in schimb e la fel de fain.

Imi place calcarul Craiului, e brazdat de fisuri, e prietenos, ofera prize si trepte tuturor, e curat, fara noroi sau mazga, ba sta bocancul pe el si cand e ud. O placere la catarat.

E foarte maret peisajul, ma bucur de fiecare atom pe care-l intalnesc pe drum.

Intram intr-un hornulet dragut asigurat cu lant, e prietenos rau, ma simt ca in comitat. Ma uit in jur dupa hobbiti, da probabil e prea cald pentru ei.

Un alt punct de belvedere mai sus, se vede genial de aici.

Primele sandvici-uri din Crai. Parca sunt din halvita  din aia zaharisita.

Punctul rosu ne conduce bine, castigam incet altitudine

Nici nu mai pot povesti, sunt coplesit de minunatie.

Ma mai uit si la vale, ca asa e frumos.

Pare ca se cam termina urcusul, ne apropiem de varful Turnu.

Va rugam nu dati cu pietre, ca nu e bine.

Iar ma copleseste maretia Craiului, ma simt bine aici, m-as transforma intr-un brad sa stau aici macar vreo 4 anotimpuri.

Mai luam si cate o pauza, ca trebuie. DIn fericire mai trece si cate un nor, sa ne mai scada temperatura cu cateva grade.

Mai jos un amic relativ curajos o ia pe langa traseu. Il domolesc si il rog sa vina din nou pe marcaj, ca n-am la mine decat un anneau si o cordelina de 7 m. Daca se blocheaza e pe cont propriu.

Gata, am ajuns in creasta. Im pare nespus de rau ca s-a terminat urcarea. Portiunea cu lanturi e magnifica, mareata, pansament pentru suflet!

Dam si de prietenii mei, jnepenii. Mici, indesati, rezistenti, rezilienti, insistenti. Daca ii scapi din ochi ti se strecoara in gura, in nas, in urechi, dupa ceafa, lasa ace, tre agata de picioare. O placere, ce mai. Hai salut, le zic eu.

Cadou pentru Gina si pentru toate fetele care citesc jurnalul, o floricica tare haioasa, si tare rara. Am mai vazut-o o singura data pe Valcelul Titeica.

Cam asa arata creasta in zona varfului Turnu, cuminte si injnepenita.

Scuzati indrazneala, da merit si eu o poza in turn, nu-i asa?

Un pic infricosator la vale, da si atrage la visare. O combinatie interesanta de frica si dorinta de a explora. 

Trecem la jnepening acum, ca asa ii sta bine calatorului.

Mai si descataram,  ca asa e in Crai.

Pentru fanele mele, deditel de munte. Am mai gasit asa ceva pe Brana Caraimanului.

Ne si racorim, cred ca e grindina cazuta cu o seara inainte de a urca noi. E cam cat bombonelele rum-cocos.

Ne uitam in zari albastre, pentru sufletele noastre. Merge, nu?

Cu amicul meu mergem mai incet, ca vreau sa ma bucur in creasta.

Cerul e brazdat cu nori, dar atmosfera e destul de limpede ca sa putem vedea zarile.

E gata traseul. Deja ajungem la ultima urcare spre Varful Ascutit. Ne vom revedea dupa o buna bucata de timp.

Uite si refugiul. Ceilalti mananca sau dormiteaza in iarba parfumata.

E tot plin de gentiene langa refugiu. Cea mai albastra floare pe care am vazut-o pana acum.

La revedere Craiule.

Ii dam la vale incetisor pe TA spre Curmatura. Nu e cel mai usor traseu din lume, ii avertizez pe incepatori! Accidentele se intampla mai ales la coborare, din cauza oboselii si a neatentiei.

Mai si descataram, sa ne aducem aminte cum e.

Putin grohotis domnu? Poate va era dor. Ma satur de coborat incet si patinez usurel la vale. Ma infing in calcaie, ca la coborarea pe zapada. Merge binisor, capat viteza de deplasare.

In sfarsit ajungem la Curmatura. O ciocolata calda si o placinta cu mere imi refac rezervele de energie. A fost o zi superba, Craiul a fost generos cu noi

Multumesc pentru rabdare.

Carari cu soare va ureaza Tata Laur

Marți, 5 iulie 2016 - 00:35 
Afisari: 2,368 


lawr