Un pic din toate, pentru toti - II / IV : Bloju ... (Muntii Tarcu - Muntele Mic)

   In cea de-a treia zi ne-am deplasat de la ... Petrosani catre Poiana Marului din judetul Caras-Severin. Pe drum facut-am cite un ocol ba prin cheile Banitei si pe la pestera Bolii, frumos amenajata si accesibila oricui, unde se ajunge din DN66 (E79) pe un lateral comunal,

ba pe la pestera Sura Mica, sora a Surei Mari, din satul Ohaba. Spre ghinionul nostru, ambele pesteri erau inundate inca de la intrare, insa in Ohaba Mica am fi patruns de-am fi avut cu noi cizme obisnuite de cauciuc. Apa era pina sub genunchi, calma ... iar pestera foarte tentanta cu a sa bolta de la intrare.

   La aceasta pestera, careia satenii ii zic Sura Mica, se ajunge cu masina "pina la ultima casa", dupa ce faci dreapta la "casa scolii", iar de aici la picior pe drumul satului pina ce traversezi un piriu pe un podet dintr-un stilp de beton culcat de-a curmezisul. Imediat pe dreapta trebuie sarit un gard de lemn, pe o mica buturuga, si mers pe o potecuta prin livada omului pina ce ce sari din nou gardul, dar si firul apei, continuind vreo 50 m in amonte, catre peretele de stinca.

   Si spre a uita noi un pic de aceasta pestera "inaccesibila", la intoarcerea prin cea livada gustaram niscaiva prune brumarii, citeva perisoare si o mina de ciorchini de capsunica. Aracii cu rosiile cele ... rosii erau la adapost in alta gradina, asa c-au scapat. De asta data !

   Am revenit la DN66 (E79) si dupa un alt ocol ne-am oprit spre asfintitul soarelui la ruinele cetatii Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cea de linga soseaua nationala DN68. Cuprindea la vremea ei de glorie vreo 33 ha intre zidurile-i de piatra, avind strinse imprejuru-i vreo alte 60-80 ha de sate daco-romane, adapostind undeva la 20.000 de oameni.

   Din DN68, dupa Voislova am facut la stinga pe DJ683 spre Poiana Marului. Era de acum noapte si peisajele stateau pitite in intuneric. Cu sau fara GPS, drumul acesta secundar pare infinit, asa ca din cind in cind mai intrebam cite un localnic daca mergem bine. E binisor asfaltat. Drumul, nu localnicu' ! Ajungem intr-un tirziu si la Vila Sucu, unde Dragos, gazda noastra ireprosabila, ne astepta mai-mai sa-si piarda speranta in sosirea noastra. Ne cerem scuze de intirziere si-i impuiem capu' cu ce-am facut si ce-am vazut in ultimele zile. El insusi respectabil calator si iubitor de natura ne recomanda prieteneste "cel mai frumos" traseu din Tarcu. Fiindca aici e amplasata Poiana Marului, la poalele muntilor Tarcu, adica de la Est la Vest: Bloju, Baicu, Tarcu si oleaca mai acana Muntele Mic.

   A patra zi, tot cam pe la 7h30, pornit-am pe cel mai fain traseu local ce-ar fi trebuit sa ne urce pe virful Bloju, ceea ce s-a si intimplat in decursul zilei. Dar pina acolo fost-a cale lunga si pe alocuri nemarcata ... Itinerariul este descris cu exactitate in seria "Muntii nostri: Tarcu", lucru ce ne-a fost de mare ajutor, alaturi de harta si busola.

   Pe scurt, traseul incepe imediat dupa pastravaria de la marginea satului, intrind in ocolul silvic unde gasim singurul marcaj CA din tot traseul ! Oricum, citiva kilometri ne duce drumul de macadam pe care-l urcam pina la o bifurcatie cu un pod pe partea stinga si un panou turistic. Traversam podul si imediat in dreapta se urca din ce mai in ce mai pieptis pe un forestier. Exista tentatia de a evita acel urcus prin poteca din stinga lui, dar care duce in alta parte, probabil la stina Peceneaga, asadar ... rezistati ispitei si urcati abruptul spre virful impadurit Paltinetu. Se suie pe forestier tinind mereu stinga pina la o cotitura a acestuia in dreapta, loc unde se vede clar o poteca ce intra in padure, parasind drumul forestier. Se continua pe aceasta poteca foarte vizibila, care si ea urca ... la un moment dat trecind pe la un izvor captat printr-o sticla de PET. Mioritic de ingenios, ori ingenios de mioritic ... Oricum, e recomandabil sa ne improspatam proviziile de apa. Continuam cu urcusul, spre norocul nostru prin padure, intilnind patru localnici la cules de ciuperci. In Paring, pe DN7A, intre Obirsia Lotrului si pasul Groapa Seaca, erau zeci de camionete, sute de culegatori de bureti, ce innoptau fie la cort fie in masini, alaturi de miile de ladite din lemn, umplute cu "pitoance". Ar trebui sa va povestesc si despre tonele de gunoaie si mizeria crunta pe care o lasau in urma lor acestia ?! In fine, ii tot dam la deal pina cind poteca se bifurca in fata noastra. Alegem varianta cea mai vizibila si dupa inca citeva minute bune de suis iesim intr-o poiana ce adaposteste o stina. Urmam poteca trecind prin ... stina, unde gasim doar un ciine la umbra unei table pe post de cotet. Ne latra fara sa se miste din loc ... poate era legat. Ciobanii cu oile or fi fost prin vreo pasune din apropiere. Depasim stina si urcam pe la liziera catre muchia din fata noastra. Facem un popas la umbra ultimilor copaci, mincam de prinz si luam apa din firisoarele din apropiere. Ultima sursa de apa inaintea iesirii in gol alpin, sub directa bataie a soarelui. Dupa inca niscaiva opinteli am ajuns pe muchie, intr-un plai minunat si odihnitor strabatut de o carare clara.

   Pina aici trecura vreo 5 - 6 ore de urcus continuu si destul de sustinut. Admiram peisajul iar apoi incepem ... sa urcam, din nou, pe stinga.

   De asta data catre vf. Pietrele Albe, inconjurat de jepi. O ultima panta de suit, ce pare fara sfirsit, dar odata ajunsi pe creasta dam peste o alta deschidere, iar de acum drumul inceteaza sa mai urce, serpuind prin jnepenis, peste grohotisuri si aducindu-ne in cele din urma in punctul de belvedere din virful Bloju. Cine-ar fi zis ca tocmai aici vom fi rasplatiti cu o panorama incredibila inspre Sureanu, Retezat, Vilcan si Godeanu ?!

   Ne-am tolanit pe iarba pur si simplu infigindu-ne privirea in frumusetile naturii.

   Cu greu ne-am desprins de locul acela pentru a cobori de data asta pina in Saua Iepii, unde intraram in vorba cu doi ciobani ce-si pasteau oile chiar linga stina.

   De acolo, in directia opusa lacului Gura Apelor, pe linga ciinii ciobanesti obisnuiti de-amu cu noi, am coborit pe poteca prin padure, pin-am dat de-un drum forestier, la vreo 14 km de pensiune. Noroc cu Dragos, ca s-a deplasat el cu un 4x4 si ne-a recuperat de aici, fiindca altfel am fi marsaluit vreo trei ore prin ocolul silvic caras-severinean.

   Si daca tot am pomenit de atitea drumuri forestiere, ia priviti cum arata o exploatare de parchet in acest judet: http://www.vice.com/ro/read/cum-ajunge-lemnul-dintr-o-padure-virgina-din-romania-in-biroul-tau-699

   Vorbind cu localnicii, am aflat ca oamenii sint foarte ingrijorati de lipsa masurilor de stopare a a defrisarior masive de acolo. Mai mult, satenii au ajuns la concluzia ca toate autoritatile si partidele politice, primariile, consiliile judetene, politia, justitia, procuratura, Romsilva si Schweighofer ... sint asociate intr-o afacere oneroasa de tip mafiot, de epuizare a masei lemnoase zonale. Singurii care infrunta aceasta mafie sint o mina de oameni ai locului si WWF. Iata unde se ajunge daca se permite sa prolifereze coruptia si incompetenta.

Text înscris în concursul Reading Mountains 2016 organizat de către AECO România sub egida Convenției Alpine:http://educatie-outdoor.ro/ și http://www.alpconv.org/en/convention/pages/default.aspx?AspxAutoDetectCookieSupport=1

Marţi, 5 aprilie 2016 - 13:06 
Afisari: 1,649 


mihaita_39