Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Decembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Ianuarie 2023
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Online

Vremea
Varful Rosu
Muntii Iezer-Papusa

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Un duș de sfârșit de Februarie pe directa Spălăturii Văii Seci (Muntii Bucegi)

Motto: „Nu este pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește.”

 

AVERTISMENT !

"Siguranța este o preocupare importantă în toate activitățile montane.

Trebuie să fiți conștienți că alpinismul, în toate formele lui de manifestare, este o îndeletnicire umană periculoasă.

Parcurgerea în siguranță a unor trasee nemarcate în abrupt necesită o înțelegere realistă a îndemânărilor și limitărilor personale.

Chiar dacă faci totul corect poți fi rănit sau poți muri.

Starea de sănătate bună, atât fizică cât și mentală, antrenamentul, experiența, echipamentul de profil, consultul unor ghiduri competente precum și eventuala companie a unui cunoscător al locurilor reduc din aceste riscuri.

Nicio descriere nu te poate avertiza cu privire la fiecare pericol și nu poate anticipa limitările fiecărui cititor. Acest text conține doar opiniile personale ale autorului și nu este o descriere exhaustivă a parcurgerii unui traseu nemarcat în abrupt în condiții de iarnă. Aceste informații pot fi greșite, inexacte sau depășite, iar condițiile în care se prezintă traseul pot fi mult diferite de cele întâlnite de autor în ziua parcurgerii acestuia.

Folosirea acestui text implică faptul că acceptați responsabilitatea pentru propria siguranță și vă asumați riscul rănirii sau al morții."

 

Data: 28.02.2015

Traseu: Bușteni - Pârtia Kalinderu – Drumul Văii Seci – Valea Seacă a Caraimanului – Spălătura Văii Seci – Crucea Caraiman – vârful Caraiman – Valea Albă – Munticelu - Bușteni.

Participanți: Vlad Grigore, Andrei-Mircea Holban, Adrian (rupi2003).

Echipament: individual: cască, ham, carabiniera cu filet, dispozitiv de filat, 2 pioleți tehnici, umbilicals, colțari, anouri; colectiv: 2 semicorzi, 2 seturi de nuci, cheie de nuci, 4-5 pitoane, bucle echipate de diferite lungimi, cordelină pentru rapel.

 

Istorie și literatură montană

Descrierea primei parcurgeri a Spălăturii Vaii Seci apare în Buletinul Alpin - Revista Asociației Drumeților din Munții României - Anul I, nr. 1-2, iunie 1933, Ascensiuni Noui – Spălătura Văii Seci. Observațiuni generale, de Nicu Comănescu, pag. 23-24, traseul fiind parcurs în 23 octombrie 1932. În privința datei există mai multe variante în literatura de profil (a se vedea Mircea Ordean, Sus la munte, la izvor). Intrarea în fir s-a făcut indirect, pe partea pe stânga a văii, evitându-se ruptura de pantă.

Prima dată Spălătura Vaii Seci a fost urcată direct în 1935, de echipa Constantin Conteș, Titi Toboc și Stefan Fontanella. Informația a fost obținută de Mircea Ordean, dupa 50 de ani de la premieră, cu prilejul unei vizite la Conteș, la casa lui din Bușteni, de pe șoseaua națională. Ascensiunea a avut loc în ziua în care o altă echipă din Clubul Alpin Român a urcat în Marele V dinspre Valea Seacă a Caraimanului.

„Titi Toboc era bucureștean și locuia vara la Bușteni, fiind prieten cu un văr de-al meu. El mi-a propus să urcăm pe Spălătura. („Avansasem” ceva, mulți venind să îi conduc pe munte.) Am urcat direct peste Spălătura cu Toboc și Fontanella. Aveam cu noi o frânghie de rufe de 12 metri (M.O.: „Păi găseați regrupări din 10 în 10 metri? C.C.: „Da”). În Seacă urcau Toma Boerescu și Gică Datculescu. Gică, gură mare, striga la noi „Bă, ce căutați pe acolo că miroase a mort!” Ne-am văzut de treabă. O surplombă a fost cel mai dificil punct, trecut prin piramidă”.

În „Bucegii Turism alpinism” de N. Dimitriu și Em. Cristea (1961) găsim urmatoarele:

„19 C. SPĂLĂTURA VĂII SECI A CARAIMANULUI

Generalități. Firul văii, foarte înclinat și întrerupt de cîteva săritori înalte, își are obîrșia sub Șaua Mare a Caraimanului, formează un horn aproape neîntrerupt și ia sfîrșit deasupra uriașei rupturi de pantă ce se prăvălește în amfiteatrul Văii Seci. Grad de dificultate: traseul peste marea spălătură a văii, fiind accentuat dificil (4A), nu poate fi întreprins decît de alpiniștii cu o pregătire tehnică avansată; ascensiunea văii (traseul parțial) cu intrarea indirectă pe fir (grad de dificultate: 2A) este accesibilă alpiniștilor pregătiți. Materiale: o coardă, carabiniere, 3-5 pitoane etc. Durata din Valea Seacă în Șaua Caraimanului: 2-3 ore. De la Bușteni la baza traseului: 2-3 ore.

[...] Caracteristica traseului iarna. Firul Spălăturii prezintă, de la limita superioară a marii rupturi de pantă în sus, aspecte aproape identice cu ale Hornurilor Văii Seci, zăpada fiind bine ancorată între pereții foarte apropiați ai văii. În schimb, intrarea pe traseu, prin traversarea coastelor foarte expuse și înclinate dintre Hornurile Văii Seci și firul Spălăturii, este, în epoca zăpezilor, foarte grea și periculoasă. Astfel fiind, escalada nu poate fi întreprinsă decît numai de alpiniștii bine antrenați.”

 

Cum am luat parte la tură

Există pe lume vise de zi. Acestea sunt prețioase datorită timpului care este necesar pentru aducerea lor la îndeplinire. În perioada respectivă ne permitem luxul de a visa cu ochii deschiși. Există pe lume și niște alinieri de planete numite minuni. La oraș poți alege să crezi că o minune se poate întâmpla în fiecare zi. În abrupt în schimb minunile sunt mai rare.

De data asta acest traseu nou pentru mine a avut o istorie foarte scurtă. Am ajuns să îl parcurg fără să visez măcar la el și, bonus, am fost cap de coardă pe lungimea dificilă. Nu m-am pregătit cu nimic. Am avut la început ghinion și apoi noroc. Noroc porcesc. Vineri seara Vlad îl cooptează pe Andrei la mai vechiul lui vis – Spălătura Văii Seci iarna. Andrei îmi spune de planul lor la panou. Eu știind că a nins recent aveam planuri mult mai pașnice – o revedere a porțiunii inferioare a Văii Albe până La Verdeață – ceva scurt, destul de sigur și cu cineva care n-a mai fost pe acolo.

Doar că dimineața devreme la jumătatea distanței dintre casă și metrou colega de tură îmi da de știre că, din motive obiective, nu mai poate veni. Ăsta a fost ghinionul. Am stat un minut în cumpănă: să mă întorc în pat sau să merg totuși pe munte. Din fericire sunt capabil să-mi țin de urât pe munte. Înainte să urc în metrou îi dau un mesaj lui Andrei. Abia la Comarnic facem joncțiunea și sunt adoptat în tura lor.

În gara Bușteni apare și localnicul Vlad. Urcăm prin oraș, apoi pe pârtia Kalinderu. Deasupra noastră niciun nor pe cer. Soarele este stăpân pe abruptul estic al Caraimanului. Stăpân fiind își face de cap cu zăpada, așa cum vom descoperi ulterior. Din păcate am pariat pe nori și nu am ochelari de soare. Sunt destule șanse să văd lumea în nuanțe de mov în cursul serii.

 

Accesul la baza traseului

Cum am ajuns în talvegul Văii Seci a Caraimanului începe distracția. Zăpada are până într-o jumătate de metru grosime și nu are chef să ne ducă în cârcă. Ne afundăm des. Chinul ține până la prima săritoare serioasă vara care este acoperită în întregime de zăpada adusă de o avalanșă. Pe lângă faptul că este recentă este și o avalanșă cu urmări destul de interesante. Conul de avalanșă este format din bulgări de zăpadă, cu dimensiuni variind între un cuptor cu microunde și o minge de tenis. Mersul pe acest inedit grohotiș de avalanșă necesită un pic de atenție. Acolo unde se termină bulgării, zăpada întărită de dedesubt este foarte bine nivelată și destul de alunecoasă. Ne încercăm norocul și lăsăm colțarii în rucsaci, preferând să batem urme cu cantul bocancilor. Pe partea dreaptă avalanșa a lăsat o urmă de 60 cm în zăpada veche, ca o lamă de buldozer.

Noi suntem deocamdată la umbră. Sus de tot în față vedem Crucea Caraimanului în soare pe fundal de cer albastru cu subțiri nori albi. În dreapta ei ni se arată și muchia care străjuiește pe stânga și ține o umbră binevenită obiectivului nostru înzăpezit. Multitudinea de praguri de iarba și stâncă de sub Cruce sunt pudrate cu zăpadă și inima saltă de bucurie. Facem o pauză ca să punem echipamentul pe noi, panta de zăpada întărită și lustruită a devenit abruptă și riscurile au crescut.

Albul norilor cotropește albastrul deasupra noastră și jocul celor două culori ne atrage privirile. La confluența cu Valea lui  Zangur veghează Țancul Uriașului. De fiecare dată când îl văd îmi amintesc că există trasee de cățărare de pe el.

Dăm de o primă săritoare care se urcă în stilul metal 4X4. Mergem la liber în șirul indianului cu colți și lame de fier care intră bine în zăpada întărită combinată cu iarbă și gheață. Deasupra găsim o pantă albă unde vara este o spălătură lungă cu prize mici pe alocuri. Pe acolo trecem pe stânga sau pe dreapta. S-a cam terminat cu albastrul pe cer, înlocuit fiind de 50 de nuanțe de gri. De la zăpada umedă căzută în zilele precedente în stânga noastră două zade de pe muchia Țancului Uriașului au niște turte albe în vârf.

Andrei, cu cioc și păr lung, este distribuit în rolul klingonianului echipei. Nu prea este în formă astăzi, de câteva ori îl aud spunând: „Je suis rupt” sau „Je suis spart”.

Ajungem în poiana. Se despart firele și noi facem la dreapta. Vlad și Andrei intenționau să intre în vale pe stânga, din Hornurile Văii Seci cu traversare pe Brâul lui Rafail. La fața locului planurile s-au schimbat dintr-o neînțelegere.

Vrem să înaintăm spre Brana Portiței pe un horn prin zăpădă. Ne afundăm și asudăm așa că ne întoarcem repede și îi dăm la deal puțin mai la stânga.

Urc primul o primă porțiune foarte înclinată, cu iarbă, pământ și zăpadă în curs de topire. Era indicat să avem jachetele pe noi aici. Îmi ud mânecile la bluză și îmi încălzesc mansarda. Aștept să vină și colegii și îi pozez. În continuare avem un patrulater doar cu zăpadă cam umedă în care ne intră în întregime bocancii. O iau în stânga spre niște zade, de unde fac o traversare pe sub o buză cu iarbă bună. Pioleții se înfig bine, dar sub iarbă este un perețel și mă afund în zăpada proastă si adâncă care îl maschează. Apoi urcăm în diagonală. Din când în când iese și stânca de sub zăpadă. Urmează o traversare în dreapta și încă o porțiune în pantă. Am ajuns prima oară iarna în această zonă a Brânei Portiței.

Pe brână Vlad ochește o linie spre o zadă care pare destul de bună și pe care intenționăm să o folosim ca regrupare. Vlad urcă primul în diagonală peste stâncă și iarbă. După vreo 15 m dă peste un băț de zadă culcat la pământ și o rădăcină. Din fericire țin la tracțiune. Urmează o bucată cu iarbă abundentă parțial înzăpezită. Ajung lângă Vlad, mă asigur și arunc semicoarda lui Andrei. El a venit pe zăpadă cam în traversare orizontală sub pasajul cu rădăcina, cu vreo 5-6 m mai jos de varianta noastră.

 

Urcarea cap peste ruptura de pantă

În regruparea de la zadă ne echipăm toți cu jachetele, de sus o companie de picături chinezești poziționată pe cele 101 fire ale unui smoc de iarbă ne ia în primire.

Acum urmează să deliberăm cine se duce cap pe lungimea următoare unde ne vom asigura cu semicorzile, mobilele și pitoanele din dotare. Andrei clar nu este astăzi în formă pentru abordarea cap a unei asemenea lungimi. Vlad ar vrea să se bage, dar este ceva care îl reține. Eu le spun că mi-aș dori să merg cap pe lungimea asta și mi-e bine și ca secund.

Din regrupare lungimea nu părea chiar așa de grea. Ar putea pune probleme serioase în primul rând porțiunea ascunsă vederii. În al doilea rând identificarea următoarei regrupări înainte să se termine corzile. Sunt iar în starea din 2012, înainte de accident, când vedeam o săritoare pe văi, imi ziceam că pe asta pot să o urc (la liber pe atunci) și treceam rapid la treabă.

Mai sus de regrupare avem un petic ceva mai mare de zăpadă. Undeva pe la mijlocul lui pun o nucă în perete cu o buclă echipată lungă. Viața devine brusc mai frumoasă după ce pui prima asigurare pe un astfel de teren și în astfel de condiții meteo. Cam asta a fost porțiunea ușoară din lungime. De acum încolo cu pioleții o să caut prize pe fisura cu pământ și iarbă de lângă perete. Îmi este dor de niște grade multe cu minus, în unele locuri trece lama pioletului prin pământ ca prin iaurt.


Lipsa colțarilor Petzl cu un singur vârf montat se cunoaște. Nu mă țin destul de bine pe picioare cu colțarii Grivel tociți și cu colții din față orizontali și scurți. Când găsesc câte o alveolă în care să folosesc și degetele pe stâncă sunt foarte încântat.

Din întâmplare avem două seturi complete de DMM Wallnuts. Scanez continuu terenul în căutarea unor fisuri sau alveole potrivite să primească următoarea nucă. După vreo 5 m găsesc o fisură pe stânga și asigur și celălalt fir. 2-3 m mai sus panta se mai domolește. Lângă perete se află o tufă de ienupăr și un biscuite de gresie de care mă mai țin. Deasupra lui în conglomerat dau de o fisură bună pentru un piton lamă. Îl bag cam pe jumătate, este greu de bătut cu un piolet-ciocan prins cu un elastic de ham. În plus mă cam încurcă și inelul pitonului. Am impresia că îl deteriorez bătând mai mult pitonul. Aș fi dat cu sete până la capăt într-un piton tip P. Am grijă să fac și poze la deal și la vale din când în când.

Gata, am și o asigurare fixă pe parcurs. Andrei îmi va spune mai târziu că am ratat un piton în iarbă. Nu mă așteptam să găsesc așa că nu am periat iarba prea conștiincios.


Urmează un hornuleț, la început larg. Pe stânga am două alveole, una mare și una mică. În cea mare cred că ar fi intrat un friend sau un tricam. Pun două nuci suprapuse în alveola mică. Asigurare de moral s-a dovedit în final. Ansamblul iese din alveolă în urma mișcărilor corzii. Am noroc, nuca neasigurată va cădea pe zăpadă și va fi recuperată de Vlad, primul secund.

Hornulețul devine strâmt și are în capăt o fisură care așteptă nuca potrivită. Ma înfig în opoziție în horn. Cu degetele de la mâna stângă fac o cheie în fisură și cu cealaltă mână caut nucile pe ham. Trebuie să mă sucesc puțin pentru că mă sprijin pe stâncă pe ele. Mă împing și mai tare între laturile hornului, scot mâna și bag nuca. Trocul a fost pe placul fisurii.

De câteva ori mă încurc în umbilicals și când să plec trebuie să dau proba măiestriei în descâlcit fără să decolez. Îmi îngheață mâinile și apoi mă dor la reîncălzire.


Cu cât urc cu atât posibilitatile teoretice de abordare în lateral identificate în regrupare rămâneau tot teoretice. Atunci când te uiți în sus spațiul se comprimă. Cățărând lungimea și văzând hăul de sub fund și iarba și stânca udă de deasupra se schimbă radical perspectiva. Rămân lângă perete pentru că sunt praf la dry-tooling. La vreo 4 m de ultima asigurare pusă văd primul piton vechi și comunic cu bucurie vestea colegilor. Urc spre el, văd că este un cornier (aparent) bun cu inel, scot nuca pusă mai jos și îl asigur.

Mă apropii de zona unde coechipierii nu mă mai văd. Încep să se frece corzile, erau bune mai multe expresuri cu bucle de 60 cm. Vlad îmi spune la o protectie să o prelungesc cu un alt expres, dar mi se pare ca mai am puține și n-aș vrea să rămân fără bucle echipate și să asigur doar într-o carabinieră.


Ceva mai sus, în unghiul mort nevăzut de jos, mai dau de un piton. După care începe distracția. Deasupra mea este ceva gheață în curs de topire și de nefolosit. Rămâne să continui pe dreapta pe perete. Găsesc o alveolă mare, în care aproape îmi intră pumnul. Era bun un friend mare aici. Andrei nu le-a luat pentru ca era convins că o să facem și noi varianta ocolită. Pe acolo nu ar fi avut nevoie de ele. Și nucile mele erau un moft pe Albă, darămite hexurile. Decolmatez alveola de nămol. Mi-a pierit cheful de pozat. Dau drumul la un pietroi care abia se ține. Mai jos de face bucățele lovindu-se de stâncă și se îngroapă în zăpadă. Sunt ceva prize ude pentru mâini. Mă urc pe stâncă și constat că au rămas pioleții înfipti bine în iarbă în urmă, descațăr și îi recuperez. Am mare grijă unde pun picioarele. Morcov mare și adânc. Cumva, nu știu cum, urc pe perete și ajung la iarbă iar. Am mâinile obosite, nu pot să lovesc cu pioletul suficient de puternic. Urmează o traversare până la o zadă înfiptă bine. Acolo rămân atârnat în pioleții agațați de trunchi. Ar fi prins bine o asigurare pentru primul secund la zadă. Am ales să ies cât mai repede la smocurile mari de iarbă sub care sunt și prize mai bune pentru picioare.

Urc pe iarbă și zăpadă. Ajung într-o poziție bună și pozez. Îmi ridic în aer un piolet de parcă sunt mândru că am luat scalpul primei fețe palide. Andrei strigă că mai sunt 3 m din coarda roșie așa ca sunt nevoit să regrupez la o fisură sub o placă. Bag două nuci, apoi o a treia. Piciorul drept este prins în menghina cârceilor când este întins.

Când Vlad ajunge în zona zadei îl tot bâzâi cu întrebari. El mă roagă să tac, vrea să se concentreze. Este obosit și el. I-ar fi prins bine o asigurare și la zadă. Mâinile mele sunt ca două foi de hartie de la deshidratare, zăpadă și pământ. Vlad își stoarce mănușile de zor. Tot el vede deasupra noastra o veverita prin jnepeni care în 5 minute este deja sub noi pe Brâna Portiței.

Tot obosit ajunge la zadă și Andrei și se lasă în coardă ca să se odihnească. Regruparea rezistă, ca și coafura.


În talveg pe zăpadă

Colegii strâng semicorzile, le bagă în rucsaci, eu dezechipez regruparea și îi dăm la deal pe zăpadă. Peisajul este cât se poate de alpin. Tot căscăm gura pe partea stângă pe unde o fi intrarea din Brâul lui Rafail. Norii deși s-au spart și ghemotoace albe mătură acum albastrul.

Zăpada este destul de bună, batem urme și intră doar partea din față a bocancului. Pe lateral în dreapta zăpada este taiată cu un cuțit; de acolo au plecat straturi recent depuse de zăpadă. La un moment dat vedem și două crăpături în zăpadă. Am așa un sentiment neplăcut și zoresc colegii să depășim zona respectivă.

În dreapta se vede o față căzută cu ceva iarbă și peretele peste care trece Brâul de sub Streașină. În schimb pe stânga peretele este foarte aproape. Pe fir apar două săritori mici apropiate care ne opresc din galopul pe zăpadă.

După ce am trecut de acestea zapada devine tot mai proasta. Ma dau pe stanga pe langa perete, apucand din cand in cand cate o priza. Mă uit după o posibilitate de ieșire pe dreapta, unde să pot folosi pioleții. Când reușesc să ies sunt ușurat. Andrei a rămas însă vreo 10 m în urmă. Îl intreb dacă nu ar fi mai bine să îl asigurăm. El spune că nu.

Apare și Crucea Caraimanului în peisaj. În spate spre oraș se vede o perdea subțire de nor. Seamănă cu perdeaua ploii care se scurge vara. Doar că asta este luminată. Norii își continuă spectacolul. Este minunat că sunt în formă fizică bună și pot să mă bucur de priveliște. Se văd într-o serie de trepte Pintenul Picăturii, Omul Indecent al lui Nae Moldovan, Prispa Gemenelor și prispa de pe Brâul de sub Streașină, de lânga clepsidră. O scară spre paradis.

La ieșirea din vale avem o cornișă. Mă hotărăsc sa o atac frontal. În dreapta apare acadeaua Coștilei. Gata. Am trecut. Peste vârful Caraiman contururile norilor sunt luminate de soare. Apoi vine și Vlad. Andrei îincalecă ultimul cornișa și, într-o scenă de pe tavanul Capelei Sixtine, Vlad îi întinde un piolet.

Am ieșit uzi de pe vale. Nu a fost chiar așa de rău. Într-o aplicație în armată am mers ore în șir prin ploaie mocănească și după o vreme orice picatură de pe bonetă ajungea negreșit în bocanci. Inima mea era de dată asta uscată și încântată.

Este clar că sunt îndrăgostit pana peste cap de munte. Retrăiesc cu aceiași bucurie turele memorabile ca și momentele petrecute alături de fata care îmi este dragă. Strâng pumnii suprapuși, semnul bucuriei în cățărare, rămas din prima lungime din ATP, când am trecut un pas cu o cheie dublă de pumn. Am mâinile umflate, spatele în pioneze și inima în îmbrățișarea intimă a bucuriei de a trăi.

Urcăm treptele monumentului și lângă ușă punem de un picnic. Pâine cu magiun și șprot afumat. Sus pe Caraiman vedem în depărtare Babele și Sfinxul. Solul este alb și norii au multe tonuri de cenușiu. Uneori sus de tot mai iese la iveală o bucățică albă de nor. Simplu, copleșitor și încântător. De asta revin iarna cu bucurie pe munte. La coborârea pe Valea Albă avem parte de o priveliște frumoasă spre est.

Alinierea planetelor, îndrăzneala alpiniștilor, spectacolul norilor și splendoarea Bucegilor.

 

Îi mulțumesc încă o dată lui Mircea Ordean pentru efortul depus pentru obținerea informațiilor direct de la sursă și amabilitatea de a mi le furniza.

Îi mulțumesc lui Andrei pentru că m-a luat în tură și lui Vlad pentru visul lui, pe care a fost de acord să și-l împlinească și alături de mine.

 

Prezenta descriere se completează cu următorul album foto, la care au contribuit toți participanții la tură:

https://picasaweb.google.com/107141456670388523488/150228_VSC_SpVSC



Marți, 21 iulie 2015 - 22:43 
Afisari: 7,447 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

baumwolle
baumwolle
(admin)

 
1
Vă mulțumesc și eu pentru experiența împărtășită. Chapeau!


Miercuri, 22 iulie 2015 - 07:00  

stefi
stefi

 
2
Am citit jurnalul si m-am imaginat acolo. Ai talentul de a ne aduce si pe noi in acea particica de lume. Frumos de tot! Pot doar sa visez si eu ca voi ajunge vreodata pe acolo. Mereu mi-a placut cum suna: Spalatura Vaii Seci. Dur, imposibil. Si iata ca sunt oameni care o si fac, nu numai citesc in carti despre ea. Superb jurnalul!


Miercuri, 22 iulie 2015 - 14:40  

markbv
markbv
Caraba
 
3
Foarte tare tura! Jurnalul si pozele din link de asemenea.
Felicitari.


Marți, 28 iulie 2015 - 18:37  

mugurel.ilie
mugurel.ilie..
Caraba
 
4
Desi e canicula, revazand pozele din link m-am infrigurat din nou. Verticala peretilor, zapada si oameni veseli in conditii de risc maxim - o combinatie cu totul aparte !

Felicitari pentru tura, un traseu redutabil, cat si pentru jurnalul deosebit de reusit !


Vineri, 31 iulie 2015 - 15:51  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0673 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org