Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Aprilie 2024
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Mai 2024
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Piscul Negru
Muntii Fagarasului

Ultima zi a iernii 2012-2013: o zi lunga pe Costila-Galbinele (Muntii Bucegi)

   Presupun ca fiecare dintre noi are un traseu favorit, unul de care este obsedat. “Boala” mea se cheama Creasta Costila-Galbinele. Am parcurs-o de nenumarate ori, stiu fiecare pas, fiecare piton. Anul trecut, la sfarsitul lunii martie am facut chiar si o repetitie generala pentru o parcurgere hivernala viitoare. A venit momentul asadar sa bifez si acest capitol: Costila-Galbinele in conditi autentice de iarna – si ca sa fie treaba si mai interesanta am decis sa incerc singur, in solo asigurat (sau solitar cum mai zic unii).


Costila-Galbinele vazuta de la Ref. Costila:

/CG/2.jpg  


(Textul de mai jos nu este un ghid de parcurgere al traseului, contine impresii si experiente personale - va rog sa il luati ca atare!!)


   Luna februarie a fost una groaznica pentru mers pe munte, cum a fost de fapt toata iarna asta. Vazand ca trece imediat luna, am inceput sa devin agitat. In sfarsit din a doua jumatate a saptamanii se anunta vreme frumoasa oferindu-mi o ultima sansa, chiar in ziua de 28 februarie, in ultima zi a iernii calendaristice, sa incerc sa duc la bun sfarsit cele planificate.

   Sunt asadar in tren si ma indrept spre Busteni. Ma bucur de cerul senin, de vremea perfecta de munte. Incerc sa raman treaz dupa o noapte mai mult nedormita – am oarecare emotii in legatura cu tura de azi. Ocolim piciorul de munte dupa Azuga, iar eu nu pot sa ma desprin de la geam: muntele arde in primele raze ale soarelui. Se vede de aici ca sus e multa zapada…

   Ajungem in sfarsit la Busteni si putin dupa ora sapte pornesc de la gara. Incerc sa dictez un tempou decent dar simt cum greutatea rucsacului ma incetineste. Dupa calculele mele am cel putin cu 7 kilograme mai multe bagaje decat acum doua saptamani cand am fost in Hornul Coamei: am in plus echipamentul complet de escalada si un sac suficient de voluminos in care sa incapa tot.

   Inaintez fara sa fac nici o pauza, este si poteca batuta – spre surprinderea mea nu s-a asternut zapada proaspata asupra urmelor batute in weekend. Ajung aproximativ intr-o ora si jumatate la Costila, plin de sudoare. Valea este complet nivelata de zapada stransa, traversez in linie dreapta pana la refugiu. Ma bucur de soare si de caldura si parca nu prea imi vine sa plec mai departe. Mananc o banana si incep sa ma echipez cu toate cele, foarte meticulos. In sac ramane doar coarda – o scot doar in momentul in care incep lungimile asigurate. In rest atarna toate pe mine. 


Pregatit de lupta:

/CG/1.jpg  


   Exista mai multe intrari in traseu, din care doua mai cunoscute. Prima este direct de pe umarul in drum spre Valea Galbinele, pe o placa destul de inclinata, apoi o traversare incomoda sub tancul de pe capatul superior al placii amintite, balarind apoi putin prin jnepeni pana pe brana sub prima surplomba. A doua varianta ar fi din firul vaii Galbinele, pe un valcel care conduce direct la aceeasi brana. A doua varianta ar fi mult mai usoara si mai rapida vreau insa sa parcurg traseul in integralitate, asadar aleg prima varianta.

   Sa trecem la fapte deci pentru ca timpul trece repede si mai avem mult de muncit azi – chiar de muncit cum o sa vedeti in ceea ce urmeaza. Stilul asta solitar este cam cu multa sudoare... La ora 9 ma desprind de firul vaii Costila pe poteca care traverseaza spre Galbinele. Pe punctul de maxim al potecii cotesc spre stanga si aventura incepe. Fac primii pasi pe placa de stanca de sub tanc. Este acoperita de zapada pana la jumatatea distantei ,ceea ce ma bucura enorm. Inaintez fara prea mult efort si in relativa siguranta pe zapada inghetata. Spre deosebire de vara, acum aleg sa urc pe partea stanga, unde sunt si cateva pitoane pentru asigurare. Vara merge foarte frumos aceasta lungime la aderenta, acum insa e alta afacere cu coltarii in picioare. Peretele nu este vertical insa suficuent de inclinat, sa nu te mai opresti in caz ca aluneci. 


Ultima poza inainte ca aparatul sa cedeze, chiar la inceputul inceputurilor:/CG/3.jpg  


   Ajung pe stanca goala si zaresc doua pitoane, unul chiar la margine, iar unul pe mijlocul placii. Speram sa depasesc aceasta portiune la liber dar nu ma simt prea confortabil pe stanca. Aleg sa traversez putin spre dreapta si improvizez prima asigurare in acel piton singular – mai mult pentru morala cred. Este prima data cand folosec reverso pentru autoasigurare, pana acum am optat pentru grigri. Ma uit dupa alte pitoane dar nu vad nici unul. Asta e, plec direct in sus. Dupa 2-3 metri inclinatia pantei devine confortabila si mai prind si un petec de zapada care ma conduce direct sub tanc. Locul clasic de asigurare e cu 2-3 metri mai jos in tufis, daca vreau insa sa recuperez coarda dupa traversare trebuie sa construiesc urmatorul stand chiar la inceputul ei.

   Si ncep manevrele: leaga capatul corzii, fa rapel, desfa capatul de jos si urca inapoi… Deja simt ca pierd prea mult timp, dar nu vreau sa ma uit la ceas. Mai bine ma concentrez la urmatoarea miscare. Pun o bucata de cordelina intr-unul din pitoane care sta putin mai dupa colt ca sa nu se frece coarda. Trec apoi coarda direct prin pitonul de sus si cordelina din pitonul mai apropiat. Ma leg in coarda si asigur capatul liber in reverso. Traversarea e scurta, doar 4-5 metri si e uscata. Alunec pe cur pe un prag nu mai lat de 30 cm sub stanca surplombata pana reusesc sa-mi ancorez calcaiul drept pe malul apropiat al fisurii care urca vertical in acest punct. Apoi cu un mic balans ma intorc cu fata spre stanca si pun piciorul stang pe malul celalalt al fisurii. O cheie cu mana dreapta in fisura putin mai sus si am trecut. Ma dezleg si trag coarda dupa mine. Hai ca asta a mers usor…

   Baga coarda, scoate pioletii si da-i la deal. Aici este punctul de intalnire cu valcelul care urca direct din Galbinele. Multa zapada viscolita, panta de 40-45 grade. Urc apoi oblic spre stanga pe brana lata de sub peretele surplombat. Un strat de 25-30 cm de zapada acopera stanca neteda – doar cat sa tina coltarii.

   Din capatul de sus incepe lungimea care te scoate pe linia propriuzisa a crestei . Standul e acoperit de zapada nu am chef sa scotocesc dupa ancore. Gasesc putin mai sus un piton vechi insa nu-mi intra nici una dintre carabiniere. Enervat de situatie strecor fortat un anou prin gaurici si leg capatul corzii. Imi dau cativa metri de coarda si incep sa urc oblic in sus pe petece de iarba. Gasesc in sfarsit cateva ancore sanatoase in care sa ma asigur. Trec de horn, apoi traversez inca 2-3 metri pana pe creasta.

   Unde e regruparea? Stiu cu siguranta ca e chiar la marginea peretelui dar n-o zaresc. Scotocesc din nou in zapada pana dau de ancora vopsita in rosu. Si repet secventele cunoscute: leaga coarda, fa rapel, desfa capatul de jos, urca inapi. In loc de blocator folosesc doar un tibloc de la Petzl. E mult mai mic si mai usor si face treaba la fel de bine. De aici pana la inceputul urmatoarei lungimi am de mers 50-60 de metri. Imi e lene sa bag coarda din nou in rucsac asa ca il strang pe dupa ceafa in bucle mari. Mare greseala. Mai mereu calc pe coarda, ma incomodeaza rau de tot. Asta e – lenea si prostia se platesc scump!

   Acum urmeaza lungimea cheie: o succesiune de doua hornuri si un diedru, in total cam 50 de metri pana sub surplomba urmatoare. Leg din nou capatul corzii, las rucsacul in regrupare si plec cu pioletii atarnati pe umar, fara manusi. E soare, e cald, e bine. Dupa 2-3 metri verticali se traverseaza putin spre dreapta pana la primul horn/fisura. Primul piton este oarecum in afara liniei traseului dupa un colt, asa ca dupa ce trec de traversare ma intind inapoi si scot coarda din bucla – vreau sa reduc frecarea corzii la minim. Asigur intr-un pitun sanatos putin mai sus si abordez fisura. Cu ajutorul pioletilor gasesc suficiente puncte de sprijin. Stau pentru cateva secunde in ultimul piton apoi ma ridic pe pragul intermediar. Urmeaza al doilea horn. Aproape vertical, putin mai deschis decat cel precedent. Are un cui chiar la intrare apoi pauza vreo 5 metri. Nu-mi place pentru ca daca pic, dau cu curul de prag inainte sa o iau la vale mai departe. Deci, cu mare atentie… Ma strecor in horn/diedru/fisura (cum va place). Noroc ca din nou pot sa ma bazez foarte mult pe pioleti si ajung fara mari emotii pana la urmatorul piton. Un bolovan infipt pune capac hornului. Il ocolesc prin dreapta si ajung pe al doilea prag intermediar. Coarda incepe sa vina greu, dar vreau sa termin neaparat aceasta lungime dintr-o bucata. Traversez putin spre stanga si urc dupa un colt pe teren friabil. Trebuie sa ma ridic fortat dupa fiecare pas, sunt aproape la capatul corzii de 60 m cand ajung sub surplomba.

   Un singur cui putred gasesc aici. Nu-mi place deloc ideea sa fac toate manevrele numai din el. Fixez totusi coarda cu un nod cabestan aici si traversez aproximativ 5 metri spre stanga, ocolind surplomba, pana unde incepe urmatoarea lungime (oarecum pe latura vestica a crestei). Chiar dupa colt mai gasesc un piton in care fixez capatul corzii. In coborare mai fixez coarda intr-un piton cu nod cabestan. Nu e o metoda nici ideala, nici recomandata (intrucat toata sarcina e pe un singur piton, celelalte doua sunt numai de backup) dar nu am cum sa distribui sarcina pe 3 pitoane la o distanta de 10 metri.

   Bucata asta e chiar verticala. Asa ca trebuie sa-mi montez si un prusic pentru un picior. Distractie, nu gluma: ba aluneca nodul cand ma ridic, ba nu mai reusesc sa-l misc in sus. Sunt epuizat complet pana ajung din nou sus. Inspectez urmatoarea bucata din traseu. E teren mixt, cu praguri de iarba, nu foarte inclinat. Totusi nu indraznesc sa-l abordez la liber. Si inspirat am fost. Cam pe la jumatatea distantei cand sa ma ridic, sare pioletul si simt cum ma duc pe spate. Intrucat fiecare alpinist poate sa stea cel putin 5 secunde in aer din fericire am si eu timp sa agat pioletul cam la a patra lovitura si ma reechilibrez! Chiar si cu coarda asigurata as fi luat o tranta mai mult decat sanatoasa cu pitonul cu cel putin 7-8 metri sub mine si cu coarda libera pregatita pana la urmatorul. Simt cum ma-n valuie adrenalina. Stau putin sa-mi limpezesc gandurile apoi plec mai departe. O scurta portiune verticala cu iarba si cu jnepeni si ajung din nou pe linia crestei propriuzise pe un mic platouas. La nici cinci metri gasesc si regruparea.

   Strang langa mine capatul liber al corzii si mi se pare ca as mai avea suficienta ca sa ajung sub urmatorul obstacol al traseului: un horn aproape vertical, cu doua iesiri posibile in capat. Fixez coarda cu un cabestan in stand si plec mai departe. Terenul este usor, inaintez repede inca aproximativ 15-20 metri pana sub horn. Stiu ca trebuie sa fie aici o ancora dar n-o gasesc. Incep sa scotocesc disperat in zapada dar fara noroc. Am ajuns la capatul corzii si nu gasesc nici un piton! N-am ce sa fac, ma retrag suparat pana la stand - noroc ca terenul e relativ usor.

   Las toate bagajele in stand si cobor sa eliberez capatul corzii. Revenind in stand constat ca incepe sa fie cam tarziu. Nu mai uit la ceas, dar umbrele au devenit cam alungite. Plec in sus tot fara rucsac. Vreau sa trec de aceasta portiune cat mai repede. Este ultimul pas mai dificil. Daca l-am depasit, restul merge mai repede. Refac bucata pana sub horn si scotocesc disperat dupa ancora. N-as vrea sa ma bag fara nici un punct de asigurare intermediara. La nici jumatate de metru de locul unde m-am oprit acum jumatate de ora gasesc in sfarsit ancora sub zapada – nici nu stiu daca sa fiu suparat sau fericit.

   Pe fundul hornului e o fasie de 15-20 centimetri de zapada. Suficient sa nu mai gasesc urmatorul piton batut in fisura. Iara sunt cu metri multi sub mine fara asigurare. Ma ridic pe urmatorul pas mai comod si ma intind spre stanga dupa piton. Imi mai lipsesc douazeci de centimetri. Incerc sa gasesc o priza putin mai sus pentru picior dar stanca este neteda, coltarii nu prea stau pe conglomerat.

   Nu-i nimic, incercam varianta din dreapta, pe dupa colt. Poveste identica… imi lipsesc cativa centimetri pana la piton iar eu din pozitia asta fara asigurare un pas nu mai fac! Etic sau nu, pescuiesc inelul cu lama pioletului, ma las putin pe spate, ma intind dupa colt si reusesc sa asigur. Cu increderea restabilita parcurg ultimii metri si ies pe platouasul sub ultima mare surplomba. Aici stiu sigur ca nu exista nici o regrupare. Caut asada primul piton care e batut acolo mai mult ca un indicator decat punct de asigurare. Improvizez un stand, distribuind sarcina si pe pioletii batuti pe langa.

   Rapel, recuperez tot bagajul si inapoi pe coarda. De aici merge la liber, ma gandesc eu si bag coarda in sac. Aproape ca a mers… Urc frumos sub surplomba, mai am doi pasi pana pe brana din stanga care sa ma scoata pe creasta, dar e prea inclinat, prea multa zapada, plafonul de stanca prea aproape (sau sunt eu prea obosit?). Nu vreau sa gresesc chiar in linia de finis, asa ca scot pentru ultima oara coarda si depasesc suparat portiunea de 5-6 metri. Cred ca undeva aici am pierdut si tibloc-ul…

   Din acest punct creasta se ingusteaza, insa e fara portiuni foarte abrupte. Ma simt foarte obosit, dar inaintez fara pauze mari. Vreu sa ajung pe platou cat mai repede. Pana pe Brana Mare a Costilei vantul a maturat cam toata zapada de pe stanci, pioletii mai mult ma incomodeaza decat sa ma ajute. Peste brana pana pe platou e totul acoperit de zapada viscolita – scap vreo doua trei injuraturi printre dinti. Vroiam sa scap cat mai usor, nu mai am nici un chef de noi provocari.

   Hai ca pana la urma nu e atat de rau. Stanca fiind acoperita de zapada, parca e chiar mai usor sa inaintez. Coltarii stau in orice pozitie, nu mai trebuie sa caut unde sunt exact petecele de iarba. Urmez linia uzuala, chiar dealungul crestei, putin spre stanga, dupa colt. In sfarsit ajung sus. Ma asez pe sac, chiar la marginea platoului si scot telefonul. Este 16:10 – sapte ore mi-a luat de la refugiu, si noua ore din Busteni. Dau fir ca am iesit din traseu si incerc sa mananc ceva. De la refugiu n-am mancat nimic. Nu prea am chef nici de prune uscate, nici de arahide - altceva nu am la mine.

   Pornesc resemnat spre intrarea in Valea Alba. Ma dor ochii de atata lumina. Am dat jos ochelarii de schi chiar de la inceput, s-au aburit dupa nici zece minute. Este vreme perfecta, fara nici un nor pe cer, dar sa nu ma intrebati cum e privelistea… Nu stiu, nu ma intereseaza. Vreau doar sa cobor de pe munte. Vad doar campul intins de zapada si incerc sa ghicesc unde-I intarita si unde nu. Vantul inca nu a curatat platoul dupa ultimile ninsori asa ca ma infund destul de mult, cand pana la glezna cand pana la genunci. ENERVANT! Ma uit inapoi si ma amuza linia de urme indecisa care serpuieste in albul imaculat. Nu era mai simplu in linie dreapta…?

   Nici pe crucea rosie nu e poteca batuta. Noroc ca au mai trecut pe aici cu snow-mible si e oarecum mai usor de mers pe urmele lor. Multa zapada si la intrarea in Valea Alba… niste urme vechi viscolite. Un piolet pe umar, unul in mana - nu am reusit sa desfac nodul inghetat care lega cei doi pioleti - si plec la vale pe calcaie. Conditiile sunt excelente, nici urma de zapada proaspata, instabila. Pe alocuri intra doar ultimile doua colti. Chiar daca panta e continua pana jos, nu vreau sa ma asez pe fund – materialul pantalonilor este deja subtiat de atataea retrageri fulger pe aici. Sub saritoarea Carnului gasesc si putina zapada pulvar si nu rezist tentatiei – alunec pe fund pana la confluenta cu Blidul Uriaselor. S-au scurs cateva avalanse mai mari din Blid in ultimile zile, inaintez pe conul de avalansa inghetat pana la Verdeata. Profit de linia de urme care coboara spre Busteni si chiar inainte de lasarea intunericului, la 18:10 ajung la Caminul Alpin. 


   P.S.: intrucat tehnologia de varf reprezentata de o camera GoPro a cedat in primele 10 minute ale ascensiunii, din pacate nu am mai multe poze de adaugat jurnalului




Vineri, 1 martie 2013 - 20:13 
Afisari: 3,369 


Postari similare:





Comentariile membrilor (23)

boreal
boreal
Caraba
 
1
Salutare,

Sincer, tocmai pentru că nu ai descărcat multe poze, m-ai convins să citesc jurnalul. În general, evit jurnalele care au multe poze și prea puține rânduri. Mie, unul, îmi par seci (părere subiectivă, bineînțeles).

Nu știu de ce, dar am impresia că în unele momente ți-ai cam forțat norocu'. Dar, probabil, îți cunoști foarte bine limitele și riscul a fost totuși digerabil.

Felicitări pentru ascensiune!


Vineri, 1 martie 2013 - 21:17  

pisti2004
pisti2004
Cort
 
2
Felicitari pentru tura! O lectura captivanta cu imagini frumoase!


Sâmbătă, 2 martie 2013 - 13:05  

cchivu
cchivu

 
3
Sunt multe detalii care, recunosc ca ma depasesc, dar chiar si fara imagini, se vede bine ca-ti trebuie ceva curaj pentru o asemenea tura, mai ales solo. Felicitari si numai bine! Carpati.org


Sâmbătă, 2 martie 2013 - 13:41  

laura_beje
laura_beje

 
4
Deci ale tale erau urmele care urcau spre Refugiul Costila. Si ale tale erau urmele de pe Valea Alba. M-am mirat de ce ai asteptat pana la Saritoarea Carnului ca sa te dai pe tobogan, mergea mai de sus Carpati.org Intr-adevar a fost o zi superba. La fel si privelistea Carpati.org


Sâmbătă, 2 martie 2013 - 16:05  

marko
marko

 
5
@laura: da, ale mele toate... Cred ca ai primit si raspunsul de ce am asteptat pana la Sar. Carnului sa ma pun in fund Carpati.org Voi pe unde ati fost? Sau cand? Carpati.org


Sâmbătă, 2 martie 2013 - 18:45  

laura_beje
laura_beje

 
6
Am fost alaturi, in Caraiman, pe Albisoara Gemenelor ca ne-a facut cineva pofta cu niste poze de duminica. Am regretat ca nu ai mers pana la Verdeata Carpati.org ca tare proasta a fost zapada pana acolo si am pierdut timpul facand urme... tot joi Carpati.org
Mi-a scapat acea propozitie cu pantalonii. Se pare ca si eu mi-am distrus pantalonii pe tobogan, of Carpati.org


Sâmbătă, 2 martie 2013 - 19:27  

marko
marko

 
7
Ahha... am vazut linia de urme spre Albisoara Gemenelor/Crucii. Cum a fost ultima saritoare, chiar inainte de hornul final? Sa inteleg ca ati coborat tot prin Valea Alba... Mai tarziu? Eu d-abia am ajuns la Busteni inainte de lasarea intunericului. Mersi pentru urme de la Verdeata!! Carpati.org


Sâmbătă, 2 martie 2013 - 19:42  

laura_beje
laura_beje

 
8
As fi vrut sa raspund cu poze, dar nu sunt gata inca. Daca inteleg bine la ce saritoare te referi - cam un metru a ramas dezgolita, avea ceva gheata pe ea, catararea ok (fiind asigurata), dar expusa si n-am gasit pitonul.
Da, mai tarziu, am mers un pic la frontala. Ehe, seara macar se intarise zapada de la Verdeata in jos, ca dimineata a fost fleasca Carpati.org


Sâmbătă, 2 martie 2013 - 21:59  

mihai_fl
mihai_fl
Caraba
 
9
Felicitari pentru traseu si jurnal.
Recunosc ca nu inteleg de ce tineti sa faceti astfel de trasee solo.
Cel putin aveai poze din tot traseul. Carpati.org
Oricum ai castigat un cititor, Cristi ce nu-ti citea jurnalul daca avea prea multe poze. Carpati.org


Sâmbătă, 2 martie 2013 - 22:09  

mugurel.ilie
mugurel.ilie..
Caraba
 
10
Felicitări pentru tura realizată ! Un traseu de mixt e lucru rar acum, când lumea prefera vaile acoperite cu zăpada. Am văzut ca si data trecută mixtul ( mai redus, e drept ) a fost baza iar Albisoara - bonus.

Păcat ca tehnologia de vârf a cedat si nu ne-ai putut impartasi mai mult din frumusetea si spectacolul traseului parcurs. Erau multe lucruri de văzut, mai ales pe o vreme splendida .

Ture faine in continuare si sper sa-ți recuperezi tibloc-ul !


Duminică, 3 martie 2013 - 17:19  

boreal
boreal
Caraba
 
11
Păi, Mugurel, dacă traseele de acest gen nu transpiră pe Carpați.org, nu înseamnă că lumea nu le parcurge iarna. Acest lucru se datorează și faptului că această comunitate virtuală este compusă în marea ei majoritate din persoane care practică drumeția și, în mai mică măsură, din cele care parcurg trasee de grad 1-2 (iarna sau vara). Alpiniștii cu adevărat buni nu prea se regăsesc în specificul site-ului. Chiar și membrii mai vechi ai site-ului, care s-au apucat de alpinism, într-un mod mai serios, au eșuat pe alte liste de discuții.

Da, genul acesta de trasee sunt o rara avis pe Carpați.org și, dacă ar fi să le analizăm din punct de vedere sportiv, fără trăirile sufletești ale celui în cauză, ele nu reprezintă o performanță decât dacă le raportezi strict la această comunitate. Probabil, acest traseu înseamnă ceva pentru @marko. Cu siguranță, pentru mine ar fi cireașa de pe tort, dar pentru mulți alții nu înseamnă decât o zi obișnuită de antrenament.

Uite aici un jurnal cu unul care a parcurs acest traseu iarna, fără asigurare și fără să-l mai fi parcurs în prealabil.

http://www.roclimbing.ro/creasta-costila-galbenele-iarna-solo-int
egral/


Luni, 4 martie 2013 - 10:04  

mugurel.ilie
mugurel.ilie..
Caraba
 
12
Cristi, sunt sigur ca ai citit atent comentariul meu la jurnalul lui Marko. Este un traseu parcurs rar (nu am spus unic) in perioada asta, indiferent la ce comunitate ne raportam, motiv pentru care l-am felicitat.

Tot ce scrii tu e perfect adevărat si știm asta cu toții, dar nu înțeleg legătura cu comentariul meu. Mi-a plăcut tura asta si am spus-o, pentru nivelul meu actual chiar e o performanța alpina (ca sa folosesc expresia ta). Ca alții fac trasee mai tari - așa e si bravo lor, sigur are si pe ei cine sa-i felicite când e cazul.

Daca facem insa comparatia turelor de pe site cu marile realizări alpine avem doar o soluție: de mâine sa ne vindem echipamentul si sa ne apucam de jocuri in sala sau pe teren plat Carpati.org . Si sa se închidă site-ul, cel putin sectiunile ture si jurnale (bursa poate rămâne, va avea multă treabaCarpati.org ), ca iar posteaza careva vreo pseudo-performanta si se ia lumea la harta Carpati.org

Ture faine tuturor !


Luni, 4 martie 2013 - 15:09  

bolonitata
bolonitata
Caraba
 
13
Mai oameni buni, de ce incercati sa caracterizati colegii dupa performante alpine ?
Aceasta activitate se face in principal pentru placere, nu insemna nimic diferenta de grade de dificultate daca nu te poti bucura de ea. Nu schimbi lumea daca urci fisura albastra, solo integral si folosind doar mana dreapat sa zicem, nu insemna nimic, nu o sa moara mai putini copii de foame in Africa, poti schimba lumea ta interioara, atat.
Fiecare are un nivel, o limita pe care daca o depaseste se bucura enorm, la altul aceasi traseu e o "plimbare" de cateva ore. Pe mine ma amuza de exemplu cum unii duc steaguri si pun pe fiecare varf pe care o "cuceresc" si considera nu stiu ce realizare importanta.
In aceasta pasiunea pentru alpinism, pentru trasee cu un grad ridicat de pericole obiective nu se poate explica sau calcula cat la suta e placere mentala si cat la suta e chin pentru organism si de unde provine acesta chemare care te face sa treci peste toate acestea si sa risti chiar viata pentru "placere". Am citit recent un articol in care un alpinist mai in varsta era intrebat daca recomanda tinerilor sa se apuce de alpinism. Raspunsul nu va pot reda dar ideea a fost ca nu e o activitate care se poate recomanda, ori te apuca aceasta pasiune, "boala" cum vreti sa numiti si atunci nu exista scapare, remediu in aceasta viata ori scapi. Parerea personala, pot recomanda drumetiile, iubirea pentru natura dar pentru creste alpine trebuie sa fii un pic "nebun" sau mai mult.

Tura lui marko e de apreciat pentru cunoscatori, dar nu insemna ca se recomanda repetarea lor de catre membrii acesui site.

Numai respect,

Szabi


Marți, 5 martie 2013 - 15:53  

boreal
boreal
Caraba
 
14
Szabi, nu s-a pus în discuție „performanța alpină” a colegilor, doar frecvența cu care sunt parcurse astfel de trasee. Alpiniștii care parcurg traseele în stil sportiv, doar pentru a bifa o provocare tehnică, fără să vibreze în niciun fel la farmecul muntelui, nu pot fi luați ca reper de un iubitor de natură. Personal, am mai multă admirație pentru cel care se plimbă cu entuziasm pe dealuri, păduri sau chiar prin lanul de floarea soarelui, decât pentru cel care abordează muntele doar în stil sportiv. Da, îl pot privi cu înțelegere, dar nu mă identific cu el. Facem parte din lumi diferite.

Cât privește frecvența cu care sunt parcurse genul ăsta de trasee, este, cred eu, normală, dacă o raportăm la numărul de alpiniști din România. La suprafața muntoasă cu care a fost binecuvântată țara asta, există un procent mic de oameni care practică alpinismul. Din nefericire, activitățile montane nu prea îi atrag pe români. Dacă privești un pic în curtea asociațiilor montane, ai să constați că ele sunt compuse, în marea lor majoritate, doar din câțiva zeci de membri și mai rar din câteva sute.

În „România balneară și turistică”, scrisă de Emil Țeposu și Valeriu Pușcariu, publicată sub egida Turing-Clubului României în anul 1932, există o comparație între numărul membrilor înscriși în asociațiile montane din străinătate care nu mai lasă loc de comentarii.
Astfel:
- Clubul Turiștilor Cehoslovaci număra 65.000 de membri activi în anul 1929;
- Uniunea Societăților Poloneze de Turism, 29.000 de membri în anul 1930;
- Societatea Alpină Croată, 8200 membri;
- atenție, Turing Clubul Bulgariei, 22.000 de membri în anul 1932;
- Clubul Alpin Germano-austriac, 245.000 membri;
- Clubul Alpin Elvețian, 27.500;
- Turing-Clubul Franței, 235.000 membri;
- Clubul Alpin Francez, 20.000 membri;
- Turing Clubul Belgiei, 210.000 membri în 1931;
- Turing Clubul Italiei, 406.000 membri,
- Clubul Alpin Italian, 20.000;
- Turing Clubul Olandez, 80.000 de membri;
- Turing Clubul Finlandei, peste 8.000 de membri;
La sfârșit, hmm, Turing Clubul României, ceva peste 4.000 de membri. SKV (Societatea Carpatină Ardeleană a Sașilor) avea aproximativ 5.000 de membri.

Acum, nu știu cât de exacte sunt cifrele, dar ele reflectă în bună măsură atenția pe care o arătau alte popoare activităților montane. Unele dintre ele având o populație mult mai mică decât a noastră, iar altele, brr, nici măcar nu aveau parte de munți pe meleagurile lor. Ha, cred că realitatea actuală este mult mai dezastruasă.


Miercuri, 6 martie 2013 - 10:58  

bolonitata
bolonitata
Caraba
 
15
Cristi, ai perfecta dreptate. Eu la inceputul anilor 2000 am condus 2-3 ani un club montan studentesc si a trebuit sa renunt la un moment dat pentru ca numerul de interesati de asa ceva scadea cu timpul.
Raportul a ramas aceasi si in prezent, sunt sigur sau e si mai rau decat in anii 30. In Transilvania am avut noroc cu influenta pe filiera germana.
Dintre factorii care cred ca influenteaza indirect eu consider ca nu sunt de neglijat diferenta nivelului de cultura generala a populatiei si nu in ultimul rand spiritualitatea. Intr-o tara unde credinta de baza are o latura profund mistica, unde se pupa moaste si majoritatea oamenilor cred ca pe munte se ascunde "necuratu" sau un mare bau bau, nu poate sa fie altfel.

Szabi


Miercuri, 6 martie 2013 - 11:24  

boreal
boreal
Caraba
 
16
Nu cred că trebuie să implicăm înclinațiile confesionale ale oamenilor în această ecuație și nici să le luăm în tărbacă. Ba, eu cred că din acest punct de vedere, biserica, cu toate neajunsurile ei, a atras și atrage oamenii spre munte. Schiturile din munți și anahoreții au atras întotdeauna oamenii. Mulți dintre acești pelerini respectă natura și pe cei care o iubesc. Din rândurile lor apar și turiști care ajung să îndrăgească muntele și să se identifice cu drumeția, alpinismul, schiul etc.


Miercuri, 6 martie 2013 - 12:14  

bolonitata
bolonitata
Caraba
 
17
Nu contest acest aspect, dar de doua decenii de umblat pe munte nu am intalnit la noi in tara preot alpinist. In schimb de exemplu in Tatra, la vecinii nostrii tot din blocul comunist situatia e alta, am intalnit chiar pe traseu Carpati.org
Intradevar, nu are rost sa insir aici diferenta enorma dintre cultura montana Slovaca si a noastra.

Ca sa apreciezi muntele, trebuie sa ai si simti estetic sa iubesti frumosul, sa ai un suflet deschis pentru nou pentru explorare, sa respecti natura trebuie sa ai cei "7 ani de acasa", cam multe trasaturi de care ducem lipsa. Fara aceasta baza, e greu de construit. Optimismul in aceasta privinta e foarte rezervat, pentru ca constat o degradare a societatii in aceasta privinta.

Mama ce am divagat de la subiect Carpati.org


Miercuri, 6 martie 2013 - 12:59  

cchivu
cchivu

 
18
Nu e un lucru rau ca ati divagat putin de la subiect, s-a ajuns aici din aproape'n aproape, dar eu de exemplu v-am citit cu placere comentariile si punctele de vedere bine argumentate. E un lucru bun, mai invatam si noi astia micii cate ceva Carpati.org
Apropo de o afirmatie de mai sus, e adevarat ca nu putem compara modul de perceptie a muntelui la noi cu ce spuneti ca ati vazut la vecinii nostri (si ca sa nu generalizez - desi nu cred ca n-ar fi valabil - ma refer in special la segmentul de oameni "spirituali"). e pacat insa, avem un patrimoniu de schituri, pesteri rupestre in care si-au gasit linistea calugarii de-acum cateva veacuri, e o istorie in spate care ne arata ca in alte vremuri muntele si spiritualitatea erau frate si sora. am uitat toate astea ori am uitat cum sa transmitem mai departe. am fost anul trecut in Muntii Buzaului, in cautarea schiturilor, am mers din sat in sat, din vale'n vale,peste dealuri si paduri. o frumusete...m-am dus cu gandul la Apuseni. dar traseul abia daca este marcat. doar cu amabilitatea unor sateni am dat de intrarea in traseu. de acolo insa, traseul nemarcat, se pierde prin padure, daca ai noroc dibuiesti o poteca. dar nu stii daca te duce bine sau e o poteca facuta de animale.
Nici eu nu stiu sa fi intalnit un preot sau un calugar pe munte pana acum, dar nu am multi ani de munte in spate ca sa ma exprim in privinta asta. este insa un preot sau calugar, nu stiu exact, la biserica de la Piscul Negru, mare muntoman din cate am auzit. pleaca singur in munti cu zilele, echipat cu tot ce trebuie. poate e un exemplu singular, dar zic sa nu ne pierdem speranta ca mai avem si la noi oameni ai religiei (nu neaparat ai Bisericii) care isi cauta spiritualitatea in natura, in munti.


Miercuri, 6 martie 2013 - 14:47  

mvc
mvc
Caraba
 
19
Bravo !

Creasta Costila - Galbinele am parcurs-o si eu iarna, cu cativa ani in urma.
Este un traseu frumos !

Cat despre Albisoara Gemenelor, o echipa (din care am facut si eu parte) a parcurs-o cu cateva saptamani inainte. Evident venind pe la Verdeata. Coborarea am facut-o prin Valea Alba.
Asta, a propos, de desfacut urme prin zapada, in zona ...

Mihai Cernat


Miercuri, 6 martie 2013 - 15:42  

marko
marko

 
20
Ref urme: am fost azi din nou in zona; incepand cu Albisoara Hornurilor in sus exista cel putin o linie de urme in fiecare Albisoara, iar pe coborare in Valea Alba e autostrada!!! Carpati.org


Miercuri, 6 martie 2013 - 16:07  

laura_beje
laura_beje

 
21
Pai duminica a fost invazie de alpinisti pe aproape toate albisoarele Carpati.org si pe VSC (ca tot am vazut hornurile de pe Creasta Picaturii). Cred ca numarul minim per albisoara/VSC a fost 6 Carpati.org

Cat despre urme: nici o sansa sa mai existe urmele de acu cateva saptamani, cata vreme au fost pe acolo niste amici chiar duminica, cu 4 zile inaintea noastra si absolut toate s-au sters: si poteca pana la Verdeata, si urmele pe Alb Gemenelor si pe Creasta Picaturii. Daca n-as fi vazut pozele, n-as fi crezut ca au fost pe acolo Carpati.org S-a scurs zapada, a spulberat-o vantul...

BTW: urmele de pe Alb Hornurilor erau ale noastre + inca o echipa Carpati.org


Miercuri, 6 martie 2013 - 16:47  

marko
marko

 
22
Pe VSC a fost un grup de 7 putin mai intarziati, si 2 mai in fata - adica noi Carpati.org Noi insa am iesit pe platou in jurul orei 11, poate nu ne-ati mai vazut... Am vazut pe cativa iesind dinspre creasta picaturii (4 persoane in jurul orei 12:40

Ce ciudat ca azi n-a fost nimeni in zona in afara de noi Carpati.org


Miercuri, 6 martie 2013 - 17:11  

laeksutzu
laeksutzu
Caraba
 
23
Am fost miercuri (06.03.2013) pe Albisoara Gemenelor. Ceva urme(probabil de la Laura), zapada buna, saritori acoperite, exceptand saritoare din dreptul Briului Portitei, care are cam 2 metri, jumatate acoperita cu gheata, unde am trecut liber si asigurand secundul. Aproape de iesirea in creasta mai sunt 2 hornuri ceva mai expuse, unde iar am asigurat. In rest a mers repede, pe creasta fara probleme.

@Marko-poti sa imi dai mai multe detalii despre intrarea in Creasta?

cu bine,
alex


Vineri, 8 martie 2013 - 11:02  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0823 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org