Tura scurta in Muntii Baiului (Muntii Baiului)

Muntii Baiului erau, pana la aceasta tura, necunoscuti de mine cu piciorul. Stiam ca exista, am trecut pe langa ei de atatea ori (DN1 sau cu trenul), chiar am si schiat pe ei la Azuga, dar nimic mai mult, niciun traseu facut. Initial voiam sa parcurg in weekend un traseu nou prin Bucegi, dar mi-a venit ideea sa schimb planurile datorita unei ture propuse aici saptamana trecuta. Acea tura era doar de duminica, asa ca am preferat sa plec mai devreme daca vremea permitea asta si sa mai prind un apus si-un rasarit. Mi-am facut planul de acasa, am cautat o harta, am mai citit niste jurnale si am ajuns la concluzia ca se poate face destul de lejer.

Am pus in rucsac haine atat de ploaie (la cat de pretentioasa a fost vremea zilele astea n-am vrut sa risc) cat si de soare - zilele de vineri si sambata au fost foarte prietenoase din punctul acesta de vedere, sacul de dormit, hamacul, putina mancare, niste echipament de alpinism in cazul in care trebuia sa cocot ceva prin copaci si sprayul cu piper pentru orice fel de animal cu mirosul fin. In plus, mi-am luat si batul meu de trekking - i-am rupt perechea - care se va dovedi foarte util - veti vedea voi de ce. Prima seara aveam de gand sa ajung la cantonul silvic din dreptul Poienii Tapului, iar a doua zi sa cobor in Posada. Pe parcurs am ajuns la concluzia ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, dar toate la timpul lor...

Sambata dupa-amiaza am plecat cu Regiotransul de 17.48 din Gara de Nord si am ajuns in Busteni la 20.03 - pret 17.20 RON (cea mai buna oferta de pe piata daca mergi singur din Bucuresti spre Valea Prahovei). Am intrebat in gara din Busteni care e culmea Zamora (pe acolo aveam de gand sa urc), dar mi s-a spus ca e mult de mers pana acolo si ca mai bine iau un taxi ca se-nsereaza. Zis si facut, m-am dus pana la Magazinul Central, am deschis prima usa de taxi si l-am intrebat pe om daca ma poate duce pana acolo. Si-a dat si el seama cam pe unde voiam sa ajung dupa ce i-am aratat harta, mi-a spus ca intrarea pe acolo e in Poiana Tapului si ca o sa ma coste vreo 15 RON. I-am spus ca-i dau 10 (nu-i mergea nici aparatul) si asa a fost. Am facut vreo 4-5 km pana la drumul forestier care incepe din Splaiul Zamorei (Poiana Tapului), dupa care am inceput sa urc pe jos. Drumul e relativ usor de urmarit desi n-are niciun marcaj, iar intr-un final, dupa vreo ora si un pic, am ajuns la liziera padurii, unde m-a intampinat o cosmelie darapanata pe care m-am cocotat sa prind ultima geana de apus care se vedea dupa Bucegi.

M-am indreptat apoi catre cantonul silvic sa vad daca am pe unde sa campez, dar la cabana nu era nimeni. Lumina era aprinsa inauntru, dar se vedea clar ca inca nu e totul gata. M-am aciuat prin preajma, mi-am agatat hamacul intr-un loc sigur, cu mancarea ferita de animale, iar pe la 22.30 m-am bagat la somn. N-am avut nicio problema pe timpul noptii, iar de dimineata m-am trezit putin mai "racorit" pe la 5.37.

In fata cerul era senin, iar Bucegii erau de-a dreptul superbi.

Am tras cateva cadre, am mancat ceva din traista, dupa care m-am mai bagat putin in sacul de dormit. Era, totusi, prea racoare pentru a porni la drum. Am tras concluzia ca mai bine astept sa se mai ridice putin soarele.

Dupa ce s-a ridicat, mi-am strans lucrurile si pe la 7.30 am pornit in traseu. Totul era senin si ziua parea ca va fi una cu mult bronz (se vedea creasta golasa fara niciun pic de umbra).

                                              din nou Costila si cabana + statia meteo de la Omu

                                                    drumul forestier care ajunge la canton

                                                          drumul care urca spre creasta

Pe harta apareau ca fiind foarte aproape primele stane, asa ca m-am apropiat cu bagare de seama. Nu-mi doream o intalnire de gradul 3 cu dulaii infometati. Dupa ce m-am apropiat indeajuns de mult, am observat ca primul tarc era gol, asa ca am rasuflat usurat si am zis ca nu trebuie sa ocolesc pe sus (deja).

                                   stana care e de-a dreapta si de-a stanga drumului catre creasta

Am mers tot asa cu soarele deasupra pana cand am ajuns intr-un loc mai inalt de unde am reusit sa vad capatul telegondolei din Azuga si varful Postavaru. Vazute de aici ma lamureau oarecum cu privire la ce vedeam eu cand eram acolo, in sfarsit imi dadeam seama ce vedeam eu in departare.

                                   in plan apropiat - Azuga - in plan departat - Postavaru -

Cand m-am uitat din nou spre Bucegi, norii parca incepeau sa se adune, dar soarele era in continuare la putere.

Cand m-am intors si spre creasta Baiului, lucrurile incepeau sa se schimbe si aici putin...

Inca nu prevesteau ceva rau si chiar ma bucuram ca nu va fi soare de sa ma bata-n cap toata ziua. Am continuat drumul si am ajuns la a doua serie de stane de pe harta. Am vazut de la departare ca iese fum pe cosurile lor, asa ca sigur erau locuite. Ca sa fiu sigur, am urcat drept in sus pentru a le ocoli. Am iesit astfel de pe drumul forestier, dar vedeam clar drumul de creasta. Marcaje nu prea sunt pe aici, asa ca bunul simt te ghideaza cel mai simplu in teren.

                                                  deja norii incepeau sa se stranga amenintator

Pe masura ce urcam, atmosfera devenea din ce in ce mai incarcata. Nu ploua inca, dar pasarelele incepeau deja sa zboare mai jos de-mi venea sa le zic "hai mai sus ca se poate..." Dar nu, ele o tineau pe a lor. Uitandu-ma in spate, Bucegiul deja era invaluit de nori. M-am bucurat in acel moment de alegerea facuta cu Muntii Baiului, dar nu stiam nici inainte ce ma asteapta...

Aproape ajuns in drumul de creasta am realizat ca norii acestia n-o sa stea prea mult pe ganduri, asa ca e musai sa grabesc pasul. Initial voiam sa ma opresc si sa mananc pe varful Baiul Mare, dar la cum se prezenta situatia nu prea mai parea o varianta plauzibila.

                              pe jos se vede drumul pe care se urca cel mai lejer, dar pe care sunt toate stanele

Ajuns in Saua Baiului am privit spre est si peisajul nu era deloc imbucurator...

                                                                norii scuturati de ploaie in departare

Am grabit pasul si m-am indreptat catre varf, dar de dupa o colina am avut prima surpriza a zilei - un cioban cu turma lui de mioare si dulaii din dotare. I-am facut semn cu mana, mi-a facut si el cum ca m-a vazut, dar apoi m-au vazut si cainii lui. Am preferat varianta cea mai sigura si am coborat putin din creasta pentru a-i evita cat mai mult cu putinta. Am scos si sprayul cu piper in caz ca trebuie folosit, dar pana la urma n-a fost cazul. M-am indepartat destul de rapid incat ei sa-si piarda interesul de a ma urmari.

Am ajuns apoi pe varf unde am zabovit nitel, mi-am facut si eu o poza, dar am strans repede totul, pentru ca a inceput sa picure...

Si apoi da-i inainte rapid ca sa nu  prinda vreun fulger in creasta. Drumul arata cam asa...

Existau niste urme de roti, dar cred ca erau ATV-uri. Am vazut pe la stana de mai jos un tractor si un vehicul 4X4, dar nu cred ca urca ei pana acolo - nu ca n-ar putea.

Dupa ce trec de 2 culmi, zaresc din nou in departare o turma, dar de data asta putin mai mare. Nu astept sa se apropie, ci o tai direct pe sub coama in speranta ca nu m-au vazut si nu ma vor simti cainii. Aveam avantajul ca vantul batea dinspre ei spre mine - simteam aroma inconfundabila a mioarelor, dar cainii nu ma simteau pe mine.

Cum tot raul spre bine, intamplarea face ca acest ocolis m-a scos intr-o poienita foarte frumoasa plina cu narcise salbatice. Ploaia s-a mai domolit putin, asa ca am putut scoate aparatul pentru o scurta sedinta foto.

Cand am vazut ca incepe din nou sa picure am strans iarasi jucariile, m-am bagat sub pelerina si am mers mai departe. In spatele meu, pe varf, ploua de zor, iar pe Bucegi nici nu mai zic... Bine c-am trecut.

Mi-am continuat drumul, am depasit inca o coama, dupa care m-am intalnit cu o turma de vite cred eu in dreptul Vaii Rele - o alta varianta de a cobori in Sinaia.

I-am intrebat pe cowboy cum se ajunge mai usor in Sinaia - deja planul initial cu Posada parea prea ud pentru gusturile mele - iar unul dintre ei mi-a spus ca "incolo, pe Piciorul Cainelui". Am vazut, am multumit, am dat buna ziua si am luat-o din nou la vale.

Inainte de a ajunge pe Piscul Cainelui m-am mai intalnit cu o turma de vaci, iar acum am intrebat daca acolo se afla vreo stana (vedeam un staul mai mare, dar nu eram sigur daca e in traseu sau nu). Mi s-a spus ca da, dar ca pot ocoli pe sub ea, coborand mai rapid din creasta. Nu era prea usor, ca poteca nu exista, dar pasind cu grija si sprijinindu-ma in batul de trekking am reusi sa ajung la baza vaii. Acolo, surpriza ! :) Un izvor amenajat probabil de catre ciobani pentru a adapa animalele, dar am profitat si eu de el pentru ca mai aveam doar vreo 0,5 l de apa.

Aici deja ploua bine, asa ca n-am mai scos aparatul de sub poncho. Daca pozele sunt putin strambe, asta e motivul...

Dupa ce am mai trecut doua valuri de pamant am mai intalnit un izvor, de data asta mai mare, cu doua "guri de adapat". Asta era fix sub stana, cred ca de aici se adapa si animalele. Fiind sub stana e de evitat, pentru ca tot ce fac animalele mai sus se scurge gravitational, asa ca daca vreti sa va refaceti proviziile de apa eu v-as indruma catre cel de la prima vale intalnita de mine...

Tot mergand pe curba de nivel ploaia a inceput sa se domoleasca...

Dupa ce picurii s-au oprit, padurea a inceput sa "transpire" si sa ridice norii.

Am ajuns apoi pe coborarea de pe Piciorul Cainelui si mi-am aruncat privirea catre varful Vornicul, mai la sud...

Era tot inorat. Mai bine ca n-am continuat...

In poiana de la baza Piscului, inainte de a intra in padure, am dat peste o stana parasita si turma de vaci care urca spre creasta.

Atmosfera era deja destul de libera, ploaia incetase si parea ca nu mai vrea...

Mai jos putin era si o turma de cai, cu unul dintre acestia tavalindu-se pe jos... Nu stiu daca de ras sau nu.

M-am apropiat de ei pastrand totusi o distanta de siguranta pentru a nu-i deranja, am scos mancarea, am schimbat obiectivul si mi-am pus tele-ul, dupa care am inceput sa mananc si sa-i observ lasandu-i si pe ei sa ma observe. Aveam de gand ca dupa masa sa trag niste cadre si cu ei.

Foarte multi manji draguti si destul de zglobii.

La plecare unul dintre cai mi-a si zambit la poza...

Dar de bine ce-a zambit, la nici 50 m dupa ce m-am despartit de ei am vazut cum venea de jos inca o turma de oi. De data asta nu mai aveam cum sa ocolesc. Cainii m-au vazut, si ciobanul la fel, dar era departe, asa ca am pus mana pe spray, am ridicat batul la ei si am incercat sa-i tin la distanta. Era unul mai batran si mai agresiv plus inca doi mai tinerei... N-aveam nicio sansa sa-i conving sa plece. Nici eu si nici ciobanul nu i-a putut calma.

Fix in momentul in care eram pregatit sa-i curm simtul mirosului pe urmatoatele zile cainelui mai artagos (se apropia din ce in ce mai mult) apare si ciobanul. Cainii se imprastie imediat, eu imi bag discret sprayul in buzunar si dau noroc cu el. Invatatura lui care mi-a dat de gandit a fost urmatoarea: "e bine sa ai 2 bete la tine cu care sa te feresti..." Corect, nu zic nu, dar si daca ai un spray sau un aparat cu ultrasunete nu e rau...

Mi-am luat ramas bun, cainii au plecat mai departe cu turma lor, iar eu am intrat in padure dupa ce am mai zarit o ultima data crucea de la Caraiman.

Prin padure era noroi, iar gradul de inclinatie al pantei era destul de mare, asa ca am luat-o incet, cu cateva pauze pe parcurs, pentru a nu-mi suprasolicita genunchii. Mai si aluneca destul de mult, asa ca n-avea rost sa ma grabesc.

Inainte de a ajunge la Sinaia am intalnit un grup de vreo 10 persoane care aveau de gand sa urce pe Piscul Cainelui si sa coboare pe Gugu... Era destul de tarziu pentru un inceput de traseu (cam ora 13.30), dar se putea face lejer.

Eu am coborat mai departe si am ajuns la stalpul de telefonie pazit strasnic de un tun (probabil din primul razboi mondial) si de un mare ciobanesc caucazian (in spatele unui gard) care latra din toti plamanii.

In spate se vede intrarea in traseu - punct albastru.

Dupa parerea mea, iesirea/intrarea in traseul asta mi s-a parut putin haotica. Nici nu m-am uitat foarte atent, ce-i drept, dar parea ca direct din curtea respectivului loc incepe traseul. Dupa ce am mai coborat putin am dat de drumul forestier care urca pana acolo si am inceput sa cobor pe el - destul de lung...

La un moment dat am vazut o poteca spre "in jos" si am zis s-o scurtez pe acolo. Era foarte abrupta panta, cu mult noroi, asa ca mai mult pot spune ca am facut surf. Concluzia: n-o luati pe acolo. Dadea fix in spatele curtii caselor de la strada Piscul Cainelui. Vedeam calea ferata in fata, dar nu puteam trece prin curtea oamenilor fara sa le cer voie, asa ca am revenit putin si am ocolit pana am ajuns din nou la drum. De acolo am iesit la calea ferata, iar dupa inca vreo 5-10 minute eram in gara din Sinaia. Primul tren spre Bucuresti era un IC, dar nu merita investitia, asa ca am decis sa astept Regiotransul de intoarcere de la ora 14.58 (biletul se ia aici din tren, n-au ghiseu in statie).

Cat timp am asteptat mi-am terminat si ultima bucata de pui din desaga, iar oasele si painea ramasa au saturat partial un mic prieten patruped care m-a insotit la masa...

Trenul a sosit, m-am urcat in el - era destul de aglomerat -, iar doua ore mai tarziu ajungeam la Bucuresti, cu o ora inainte de plecarea din ziua precedenta (acelasi tren cred ca se intorcea la Brasov).

A fost frumos. In cele 24 de ore care au trecut parca am trait toate anotimpurile in afara de iarna, dar nu zic nu... probabil ca pe zapada merita facut si cu cortul. Pana atunci mai sunt si alti munti de vazut.

Multumesc pentru atentie.

La recitire ! ;)

Luni, 3 iunie 2013 - 14:47 
Afisari: 4,740 


vladchi