Tura pe creasta, Retezat, 10-12 iulie 2010 (Muntii Retezat)

Aventura propriu-zisa incepe aici, desi marea aventura psihica ( uriasa senzatie de nerabdare ) incepuse cu cateva zile in urma, cand pe neasteptate tura care avea sanse imense sa fie amanata urma sa se respecte dupa planurile initiale. Eu, Razvan, terminand BAC-ul cu bine, si Bogdan terminand cu succes primul an de facultate, am optat spre o relaxare in masivul nostru de suflet, Retezat. Desigur, ruta propusa nu insemna intocmai relaxare fizica, dar psihica cu siguranta. Iar cum planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ, aveam sa facem niste modificari in planul initial, dar toate pe parcurs "ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este"...  Plecarea a avut loc din Rausor la ora 6:30 iar destinatia avea sa fie satul Hobita, in partea cealalta a Retezatului, in aval de Stana de Rau. Vom evita desigur sa va speriem cu niste fete palide si nedormite de dimineata, asa ca incepem cu iesirea din padurea de brazi, in traseul nostru spre varful Retezat, de unde aveam sa nu mai parasim creasta timp de o zi si jumatate. In poza se zareste varful Prelucele la iesirea din brazi, si nelipsitul calm atmosferic dinainte de ora 8 dimineata. Si daca tot vorbeam de calm atmosferic, n`au trecut mai mult de 10 minute, si iata varful Retezat cum se ascunde de ochii trecatorilor. Pe langa obositoarea urcare prin padure, si dificultatea de a gasi ritmul, observam ca vremea nu vrea sa fie de partea noastra. Ca urmare, cotrobai dupa ceva motivational. Ce sa fie? Gudron si nicotina, zaharuri si glucide sau alcool? Ceva mai tarziu, ajungem in saua Lolaia, unde luam o scurta pauza, admiram valea Stanisoarei, si de unde incercam sa aruncam si cate o privire spre varful Bucura, unde ar trebui sa ajungem ceva mai tarziu, daca totul decurge conform planului. In urcare spre varful Retezat, zarim lacul Stevia, unde, deseori caprele negre coboara sa se adape. N`a fost cazul sa se intample asta la trecerea noastra, chiar daca ne`am fi dorit sa observam niste "wild life". Sa fi fost prea devreme sau poate prea tarziu pentru ele ?!? Oricum, era aproape de ora 11 si vremea dadea semne sa se indrepte, mizand pe puterea soarelui de a atrage plafonul de nori deasupra noastra. Daca de bronz nu putea fi vorba, atunci n`ar strica putina odihna inainte de abruptul dinaintea varfului Retezat. Intre timp, Bogdan se poza cu peretele nordic al Retezatului. Am mai ramas apoi cateva minute acolo sa urmarim vreo miscare, dar in zadar. Caprele nu erau in acea zona, dar in schimb niste marmote simt pericolul si dau semnalul in intreaga vale.

Ultima urcare inainte de a ajunge in creasta; desi era putin trecut de ora 11 si eram cam in intarziere, stiam ca odata ajunsi pe creasta lucrurile aveau sa se imbunatateasca si sa recuperam din timpul pierdut pana atunci. Ajunsi in varf, ne`am dus sa ne pozam cu panoul -ca altfel nimeni nu ne`ar fi crezut- dupa care ne intoarcem cativa metri mai jos, langa poteca si ne asezam pe un comod covor de ierburi alpine. In zilele obisnuite n`ar fi fost prea confortabil, dar atunci ne simteam mai bine ca in patul de acasa. Pe varf nu era deloc agitatie, dar dupa aproximativ 10 minute, au inceput sa apara si alte persoane, care aveau sa se bucure la randul lor de buna "vizibilitate" oferita de vreme la ora aceea. Vom pleca in curand, convinsi ca odata ajunsi pe creasta vom recupera ceea ce am pierdut, mai ales ca urmeaza o coborare pana la Curmatura Retezatului. Bogdan spera ca macar pentru 5 secunde norii sa se risipeasca si sa putem lua un cadru cu varful Judele. Desi nu am avut norocul asta, in poza apare Taul Stirbului cunoscut si sub denumirea de Taul Albastru care face parte din Rezervatia Stintifica Gemenele. Profit de ocazie si cateva minute mai tarziu, in urcarea spre varful Bucura, ma pozez cu marea piramida a Retezatului, Judele, unde nu vom ajunge in aceasta tura, pentru ca va trebui sa ne abatem cam mult de la traseu, iar intregul plan va fi dat peste cap. Ajungem pe Bucura, unde eram inca in intarziere si extenuati datorita singurelor 2 ore de somn din noaptea precedenta. Un ceh ne face o poza dupa care urma sa luam un loc si sa schimbam planul care initial viza innoptarea pe platforma dintre varful Papusa si Portile Inchise, putin dupa portiunea Spalatura Papusii. Constienti ca nu am fi putut ajunge acolo in timp util, hotaram sa campam peste noapte la Taul Peleaga. Chiar si pana acolo, cu "copilul" in spate aveam sa mai facem cam 3 ore jumatate. "Intindem" masa, indopam ceva dulce pentru moral si coboram catre Saua Bucurei. Evitam Bucura II si coboram direct in sa. Cateva persoane se bucurau de o bulgareala de iulie, jos in apropierea lacului Bucura. Aveau sa urce ulterior in sa, sa schimbam cateva vorbe cu ei, dupa care aveau sa coboare in valea Pietrele. Noi ne vom continua drumul spre Peleaga, de unde la fiecare 5 minute aveam sa intalnim pe cineva. Totusi, in conditii meteorologice imprevizibile -coduri galbene, avertizari extreme de la ora la ora- iubitori de munte s`au avantat, fiecare dupa timp si posibilitati la cate o tura in "Rete". Pauza prelungita. Greu esti mancate`ar tata ! Stiam ca urmeaza nu prea bine-venita urcare spre Peleguta, dar nu aveam incotro. Era totusi prea devreme sa campam la lacul Bucura, ceea ce ar fi insemna pierderea a cateva ore de mers, pe care nu le`am mai fi putut recupera, plus ca ora si ziua plecarii inapoi spre casa erau fixe. Pe inserat, la Coltii Pelegii, lasam ruxacii si urcam pana in varf. Nu avem mult timp de pierdut. Mai avem o coborare de aproximativ jumatate de ora, plus pregatirile necesare pentru innoptare. Pe varf, bineinteles, vreme nepotrivita pentru o panorama, asa ca nu pierdem timpul si ne intoarcem la ruxaci si incepem coborarea spre Taul Peleaga. La coborare, varful Papusa se deconspira, eliberandu`se de voalul de nori, si ne permite astfel sa`i vedem maretia. Cu toate astea, timpul este scurt, nu avem timp de privit si de pozat prea mult. La vale, copii ! Iata cortul ridicat, la 5 minute de mers in jos  de pe saua Pelegii. Observam in primul plan varful Papusa, iar in ultimul plan, Varful Mare. Putin mai in amonte de tau, se zareste un cort inconjurat de lespezi si o persoana langa acesta. Ne`am gandit ca se poate sa fie un turist, fapt confirmat dimineata urmatoare, cand am coborat pana aproape de tau pentru alimentare cu H2O mai pura ca oriunde. Insa noaptea a decurs putin ciudat. Dupa ce am scos toata mancarea din cort si am dus`o la aproximativ 100-200 metri distanta, dupa ce am gustat din gudron, nicotina, zaharuri, glucide si alcool, dupa ce am dat un telefon - doua, intram in cort, care dupa cum se vede nu e tocmai unul "pro" . Plafonul de nori coboara, am avut parte de o imagine sinistra, care ne`a determinat sa ne culcam pentru ca a doua zi la ora 7 dimineata cortul sa fie strans. Bogdan adoarme aproape instant, iar eu, mai molcom de felul meu la acest capitol aveam sa indur cam un sfert de ora de vant, care imi parea mai degraba sunetul vreunui animal salbatic care dadea tarcoale cortului. Dupa o vreme am adormit, dar mi s`a povestit dimineata cum Bogdan, inghetat de spaima, auzise niste zgomote ciudate in preajma cortului chiar daca vantul se potolise peste noapte. Mi`a spus ca i`a fost frica sa ma trezeasca, desi avea cutitul in mana,ca nu cumva sa am o reactie zgomotoasa. Dar a sosit dimineata, am strans cortul, ne`am dus dupa mancare, unde am avut surpriza ca punga in care erau toate alimentele sa fie roasa de catre sobolani. Pierderile au fost insa minore : jumatate de paine, jumatate de cascaval si niste biscuiti. Compromisul a fost satisfacator insa. Pierderi minore pentru un risc destul de mare. Strangem tot, ne bucuram de calmul atmosferic si de soarele de dimineata si de o masa copioasa, iar in jurul orei 10 plecam mai departe.

La urcare spre Papusa, vremea se strica iarasi.  Dupa prognozele de acasa, ziua de duminica ar fi trebuit sa aiba un caracter mai mult insorit, dar ... macar eram mai odihniti ca in prima zi. Urma sa renuntam la Portile Inchise si Varful Mare tur-retur deoarece nu am campat langa Portile Inchise asa cum planuisem la inceput.Aceasta decizie ulterior luata s`a dovedit inteleapta ceva mai tarziu, deoarece nu am fi reusit sa ne incadram in timp pentru a face si Varful Mare si Custura si sa ne si intoarcem in vale la Stana de Rau.

Consultam harta in vederea gasirii varfului Papusa. Trebuie sa fie pe aici pe undeva. De aici nu vom continua cu Portile Inchise - Varful Mare cum am stabilit, pentru ca am fi pierdut cam 4 ore, asa ca ne indreptam direct spre varful Custura, marcat de`alungul traseului cu cruce galbena, timp de parcurgere 2 ore de pe Papusa, prin Papusa Mica.

La scurt timp se limpezeste, si putem zari in vale Stana de Rau. Drum lung pana acolo. Nu conta prea mult, pentru ca salbaticia imaginii ce ne`a fost redata in minte avea sa ne motiveze foarte mult. De asemenea, la cresterea moralului a mai intervenit parcurgerea unui traseu necunoscut pana atunci.

Intre timp, in directia opusa, pe versantul Pelegii isi face aparitia printre nori, mitica si nelipsita inima a Pelegii. Credeam ca anul asta nu va mai fi acolo, pentru ca am ajuns destul de tarziu la locul faptei -aproape de jumatatea lunii iulie-  plus de asta chiar daca ar fi fost, ma temeam ca nu am sa o mai vad de nori. Iata ca natura ne`a oferit cateva secunde de extaz. Aparatul se trece pe OFF, se baga in husa, si cu moralul ridicat, pornim mai departe, "ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este"...

O mica portiune de catarare la Spintecatura Papusii ( daca cunoasteti portiunea si nu zic bine, corectati`ma).Traseul spre varful Custura cat si spre Stana din Rau are o durata de 2 ore de pe varful Papusa, care dupa parerea noastra este eronata. Cand am intrat in cea de a doua ora, inca ne aflam pe saua Custurii, fara sa fi facut mai mult de 10 minute pauza cumulate de cand am plecat.

O poza memorabila cu surioarele. Stanga-Peleaga cu 2509 m, dreapta-Papusa cu 2508 m.

Observam barajul orografic ce il constituie Portile Inchise in calea norilor ce incearca sa cuprinda si cealalta parte de vale. Oare asta sa fie motivul principal pentru care acea portiune poarta acea denumire? Regretul meu personal a fost ca nu am reusit sa vad niciodata in viata mea insulita de pe Taul Tapului. De fiecare data am prins vreme nefavorabila, iar de data asta perspectiva unghiului nu mi`a permis acest lucru. Nu`mi pare rau, stiu ca am tot timpul din lume

Ajungem pe varful Custura, dupa ce ne`am lasat ruxacii pe saua Custurii, unde aveam sa ne intoarcem pentru a urma traseul de coborare spre Stana din Rau. Dupa ce am gasit cu greu niste semnal, am sunat pe la căşi pentru ca odata coborati in vale, ne vom pierde semnalul pana ce ne vom apropia de satul Hobita.

Inca o superba poza cu surorile, si in scurt timp aveam sa parasim creasta si cota de 2000 metri la care suntem de mai bine de 30 de ore.

La coborarea spre Stana din Rau, observam cat de bine se aseamana saua Custurii cu Portile Inchise, cu precizarea ca cea din urma are ambii versanti abrupti iar muchia este ingusta. Desigur, si saua Custurii este foarte cuprinzatoare din aceasta parte.

Pe masura ce ne apropiem, gradul de rabdare scade tot mai mult, intervine incapacitatea de a ne mai concentra, fiind surprinsi de peisaj. Niste cai salbatici pasc pe o pasune alpina, ceea ce ma duce cu gandul la cat de privilegiati sunt ei fata de caii de la şes, care nu se pot bucura de conditiile de aici

Cate putin din extraordinar de frumoasa fauna a Retezatului. De ar stii calu` ce poza are, ar fi vedeta printre toti caii de acolo

Nu putem sa nu trecem in revista macar un exemplar al florei existente in Retezat.

Refugiul Stana din Rau. Aici aveam sa ne petrecem a doua noapte. Dupa o zi de umblat, destul de extenuati, cedam fizic si psihic in favoarea somnului la putin timp dupa orele 20:30. Cum in refugiu nu exista (inca) paturi, am intins materialul cortului pe jos, apoi sacul de dormit cu noi in el si baga somn, frate. Dupa apusul soarelui, cand de abia mai zaream din refugiu ultimele pete de lumina, Bogdan ma trezeste disperat, si imi spune ca a vazut o persoana care a deschis usa, ne`a vazut apoi a inchis`o si a plecat. Nevazand nimic, m`am culcat la loc, urmand sa ne trezim dupa alarma la ora 01:00 pentru a ne uita la stele. Cerul era intr`adevar senin vazut prin geamul refugiului, la care eu am avut o replica gen "da, e frumos, dar nu cum m`am asteptat" dupa care am adormit instant. Dupa miezul notpii, ramanem fara apa, drept urmare ne potolim setea cu jumatate de pachet de biscuiti.  La rasaritul soarelui, Bogdan vede iarasi un turist care deschide usa, se uita in jur si pleaca. Si de aceasta data m`am trezit dupa eveniment, crezand ca Bogdan face cacealma. Nedumeriti de aceste evenimente, coboram pana la stana sa intrebam daca cineva de acolo a venit sa verifice refugiul in timp ce dormeam, si pentru mai multe informatii legate de traseul spre Hobita.

Bogdan are parte de o mai lunga recuperare, dupa ce noaptea precedenta, inainte sa adorm eu, il aud cum se ineaca cu saliva si se chinuie sa`si gaseasca o pozitie sa respire.

L`am lasat sa se descurce, crezand ca mai rau ii fac daca il "ajut".

Cam asta zarim din usa refugiului (Papusa Mica). Observam o dimineata perfecta, lucru care ne motiveaza sa plecam "devreme" ( ora 12:30). Toate ca toate, dar am avut parte de aproape 14 ore de somn.

La Stana de Rau, ciobanii au anul acesta pe "inventar" 530 de oi, 8 caini, si momentan niciun atac din partea pradatorilor. Cladirea din dreapta apartine Ocolului Silvic. Ciobanii de aici au fost foarte primitori si omenosi invitandu`ne la o masa pastoreasca ( branza, slanina, rosii si paine).

Asemenea priveliste poti avea doar de pe "terasa" Stanii de Rau. Dupa cateva idei impartasite cu ciobanii decidem sa schimbam traseul direct spre satul Hobita, fara a mai trece pe la cabana Baleia.

Lasam in urma Stana de Rau, saua Custurii si Papusa Mica si ne indreptam pe drumul catre Hobita despre care am inteles ca are o durata de parcurgere de 4 ore. Totusi dupa un ritm alert de mers, 4 ore au fost suficiente doar pentru a iesi din padurea de brazi.

Extenuarea isi spune cuvantul, si Bogdan este aproape de colaps psihic, se aprinde din orice si incepe sa devina violent. Trecusera deja aproape 5 ore jumatate de la plecarea de la stana si noi tot nu ajunsesem la destinatie.

De la stana suntem insotiti pe tot parcursul traseului de raul Barbat, care alimenteaza o parte a judetului cu apa potabila. Pacat insa ca apa nu are la robinet aceasi puritate ca aici.

Dupa 6287 curbe, 11 broaste moarte pe drum, 47 de melci giganti observati, o Dacie Papuc si un Logan, 3 ciobani "trotilati" , aproape 150 de oi, cateva mii de "cacareze" de oaie, dupa 4 poduri si 710 izvoare, dupa 72 de hectare defrisate observate si 94 de busteni lasati in drum, ajungem in satul Hobita, de unde suntem racolati ca niste prostituate nenorocite.

Va anuntam ca acest ultim paragraf a fost un pamflet !

Taramul fermecat cu ochi albastrii - 10-12 iulie 2010.

Miercuri, 14 iulie 2010 - 20:16 
Afisari: 5,719 


evostyle7