Tura Padina: 21 - 22 februarie sau Marele Alb (Muntii Bucegi)

“N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit, e de-ajuns o mana de prieteni in asfintit”

Acompaniata de muzica lui Dinu Olarasu, incep a povesti o tura in care am invatat multe. O tura in care ma surprindeam zambind din "nimicuri", o tura cu 13 prieteni ce mi-erau nu demult niste straini:

Mihai (mihaiburo, organizatorul turei), Razvan (razvan_ilie, co-organizator), Adela (adelita), Alex (patriot), Ruxandra (ruga), Geo (goe), Stefan (tesla4536), Carmen (carmena), Dragos (ulfie), Cristina (crissie), Alexandra (alex29), Ileana (neon) si Mugurel (dabix). Sunt 13, sunt...

Totul a inceput cu niste conferinte nebune in care s-a discutat despre traseu dar si despre slipi, bocanci, magazine de munte, slipi si nu in ultimul rand, portjartiere. 

Dar sa revenim la slipi ... aaah traseu ... Acesta avea sa se prezinte in urmatorul fel :

Punctul de intalnire a fost la Cota 2000. S-a mers atat cu trenul cat si cu masina. Cei din masina au fost olecusica mai norocosi si au ajuns mai repede. N-au stat degeaba:

Am ajuns si noi, usurati de ceva banuti deoarece transportul din Sinaia pana la cea mai de sus cota e mai scump decat drumul Bucuresti - Sinaia.

Subsemnata a incercat sa-si puna rozete improvizate la betele de ski cu care se va afunda tare in zapada...

Ne-am obisnuit prea tare cu caldurica de acolo si cu greu ne-am urnit afara de la cota 2000. Dar, odata iesiti, am pozat pentru publicul larg si-apoi am luat muntele-n primire si-am pornit spre Piatra Arsa pe banda galbena.

Am coborat o vale cu multa zapada unde nu ma gandeam decat sa ma arunc in fund si sa ma duc de-a dura dar m-a ajutat Razvan cu niste sfaturi si cu betele lui. Apoi am inceput sa urcam putin. La un moment dat, probabil din cauza noptii nedormite de dinainte, m-am simtit epuizata si ma gandeam serios sa ma opresc la Piatra Arsa. Insa, dragii mei colegi si prieteni de tura nici n-au vrut sa auda. M-au incurajat fara sa ma grabeasca. M-am obisnuit cu efortul destul de repede.

Curand, am cazut toti prada "mlastinii" de zapada care ne-nghitea picioarele. Insa nici urma de indignare ... noi o dregeam cu rasete.

In timp, s-au format doua grupulete si cu putin inainte de Piatra Arsa am luat-o pe trasee diferite. Ocazie cu care am constatat ca in zona aceea era ditamai zapada de acoperea si niste jnepeni de 1 m juma’ inaltime.

Cand am ajuns la Piatra Arsa era in jur de ora 13:00. Am mancat ceva, ne-am incalzit putin si ne-a speriat cabanierul cu exprimarea unui numar exagerat de ore pana la Padina (5) din cauza zapezii necalcate.

Gandul la presupusele 5 ore de traseu ne-a cam impins funduletul afara din cabana si am pornit din nou la drum pe banda albastra.

Razvan era primul iar noi ii eram urmasii. Dupa o lupta indelungata si dificila cu betele mele, de-mi venea sa le arunc in hau si sa le zic si vreo doua , am cedat si le-am infipt cumva in rucsac. Razvan m-a ajutat si le-a pus mai bine si, ca sa nu atarne degeaba, a agatat si tricolorul de unul dintre ele. Astfel, patriotul (Alex) a mai castigat un tovaras iubitor de Romanica

Am mers pe portiuni cu potential pericol de avalansa ... mi-a stat inima-n loc la auzul unui zgomot puternic de fond ca si cum zapada s-ar fi decis brusc sa-si mute locul mai acana, acoperind tot ce-i sta in cale. Abia la cabana am aflat ca au existat 3 astfel de zgomote.

In fine, o glumita, un zambet, ceva atentie si-am trecut peste emotii.

Desi formasem trei grupulete, ne regrupam la punctele cheie ale traseului si ne numaram. Eram 14 infofoliti ... nu dadeam gres niciodata.

Cand am intrat in padure, parca as fi intrat intr-un bazin cu apa rece... lectiile de inot din copilarie mi-ar fi fost folositoare.   Picioarele mele isi faceau de cap, creierul meu era prea ocupat cu mentinerea echilibrului ... Ruxandra ma sustinea moral spunandu-mi ca mai e putin. Mai jos este Razvan ... parca ar fi fost la Water Park in burlanele cu apa:

Intr-un final am scapat fara nimic rupt si am dat nas in ... zid cu hotelul Pestera.

Ne-am regrupat, Razvan mi-a luat naframa din varf de bat si am pornit pe drumul forestier spre cabana. Am scurtat printr-o padurice si-am ajuns la destinatie. De la Piatra Arsa facusem doar 3 ore jumatate.

Am intrat si cabanierul ne-a condus la camera care era absolut superba, dupa parerea unei neumblate ca mine. Chiar si–a pastrat farmecul si dupa ce-am impodobit-o noi cu tot ce se vede:

Ne-am facut comozi, respectiv comode si am coborat sa bem, sa mancam, sa vorbim. Multe zambete si voie buna pana cand subsemnatei i se facu somn si a dezertat rusinos spre patul ei. Pedeapsa a fost pe masura. Cica s-ar fi distrat dupa plecarea mea si-ar fi stat la un pahar de vorba despre multe altele ... si cu alti prieteni carpatisti. Am sa las pozele sa vorbeasca.

Dimineata ma simteam de parca as fi fost lovita de tren. Nu reusisem sa dorm toata noaptea. Care m-o fi deocheat? Din fericire, aerul rece mi-a dat doua palme peste fata si mi-am revenit. Am plecat de la cabana pe cer senin si soare frumos, dar nu inainte sa ne insemnam locul:

Am decis sa urcam prin Valea Laptici pe banda rosie unde s-a dovenit totusi utilitatea amaratelor mele bete. Ne-au insotit si doi camarazi cu 4 labute si chef de joaca ... in loc sa ne arate calea, se gudurau pe langa noi.

La iesirea din padure, retina mea s-a obisnuit cu greu cu lumina si frumusetea peisajului:

Am dat din nou peste zapada "mlastinoasa" care si-a satisfacut pofta cu 14 perechi de picioare, devenite pe rand, victimele ei ... Decisi fiind sa nu mai cadem prada marelui alb, am luat-o pe traseu nemarcat si-am urcat un munte putin abrupt si greoi. Pentru cateva momente, m-am simtit ca pe Himalaya. Deja se formase ceata si batea vantul foarte puternic dar eram cu totii de neclintit.

Am vazut schiori, am zis ca e de bine, mergem spre civilizatie pe firul apei, aaah, al partiei. Am ajuns la Cota 2000, ne-am tras putin sufletul si de acolo fiecare a decis cu ce merge spre Sinaia. Alex (patriot) si Geo voiau sa-si masoare fortele coborand pe jos de la 2000 dar s-au razgandit (Doamne’ajuta!) si am mers toti cu telecabina. Din Sinaia s-a luat trenul sau masina.

In tren am avut ocazia sa cunosc o batranica muntomana foarte simpatica si asa, dintr-o bucata. Baietii ne-au “amenintat” ca ne vor da pe mana ei sa ne invete cu muntele. Razvane, eu accept de buna voie si nesilita de nimeni.

Foarte curand am reusit si eu sa atipesc o juma’ de ora.

La Basarab m-am rupt cu greu de carpatisti si am luat-o spre casa.

“Ar fi bine daca iarna, Am putea s-o ducem de mana, Zana alba peste noapte, Printre noi sa mai ramana.”

Acompaniata in continuare de Dinu Olarasu, inchei a povesti o tura in care am invatat multe, o tura in care ma surprindeam zambind din "nimicuri", o tura cu 13 prieteni ce mi-erau nu demult niste straini.

Fiecare dintre noi a avut o contributie in acel weekend. Ne-am inteles atat de bine fiindca suntem diferiti si stim sa ne completam, fiindca avem acelasi amant ispititor si misterios: muntele.

Cei 14 prieteni iubitori de munte:

Multumesc pozarilor pentru dovezile de viata de mai sus, multumesc camarazilor mei fiindca m-au lasat sa ii cunosc exact asa cum sunt si am urmatorul mesaj:

Acum, vreti sau nu vreti ... v-ati pricopsit si cu mine...

Duminică, 1 martie 2009 - 09:40 
Afisari: 3,396 


vera