Tura in Piatra Craiului - Piatra Mica si creasta nordica - 01 Mai 2013 (Muntii Piatra Craiului)

Incep acest jurnal prin a cere scuze lui leoene, organizatorul turei ce face obiectul prezentei relatari, si ca urmare in mod obisnuit proprietar al dreptului moral de a o relata. Trebuie sa admit ca nu am putut rezista tentatiei de a pune mana pe pana (in cazul de fata mouse) si de a descrie minivacanta de 1 Mai, atat de frumoasa a fost experienta. Leo, te rog sa accepti ca sunt un om slab si gata.

Cam atat cu introducerea. De retinut faptul ca organizatorul turei a fost leoene, prin intermediul carpati.org – a se vedea http://www.carpati.org/planificator_ture/piatra_mica-cabana_curmatura-prapastiile_zarnestilor_1-2_mai_2013/2714/

Prima zi – 01.05.2013

Grupul s-a reunit muncitoreste in data de 1 Mai 2013 la Gura Raului pe la ora 09.30, o parte venind cu masina (din Bucuresti: leoene - Leo, pandora - Corina, nutsad - Adina, mikarinki - Camelia, aura_geta79 - Aura; din Cluj: strainul - Marius), iar o parte cu trenul din Bucuresti, via Brasov-Zarnesti, si apoi carati tot de Leo cu masina (cristea.1989 - Radu, iliemh - Mihai, Victor si cu umilinta al dumneavoastra adibmisu – Adi). O parte dintre participanti se cunosteau deja, din ture anterioare sau alte activitati, dar majoritatea s-au cunoscut cu ocazia acestei ture.

Dupa momentul organizatoric de la Gura Raului alt. 750m (prezentari, incaltat bocanci, aranjat ruscaci etc.) grupul se pune la drum catre Fantana lui Botorog, cale de 25-30 minute, urcare usoara pe drum forestier. Pe drum ne mai depasesc cateva masini, umplandu-ne de praf (vremea este frumoasa, un pic innorat, dar fara pic de ploaie, parca pentru a confirma vorba clasica „ne mintim ca la meteo” - prognoza oficiala era de putina udatura de 1 Mai, urmata de averse in a doua zi).

La fantana lui Botorog (alt. 850m) facem plinul cu apa proaspata, rece de munte, si o luam usor la deal catre Poiana Zanoaga, traseu banda galbena. Drumul este placut, urcare in panta usoara spre medie, prin padure, la umbra foioaselor. Flori din abundenta, inca nu s-a instalat uscaciunea. Drumul este asezonat de bancuri si povesti (bancurile apartin in principal lui Leo – cum se va intampla tot restul turei, iar povestile celorlalti – sunt invocate o serie de filme, dintre care cel ce capteaza imaginatia si atentia participantilor este „Urzeala tronurilor”, o saga ce ruleaza pe HBO).

Ajungerea la Poiana Zanoaga (alt. 1350m) ne ofera ocazia unei pauze binemeritate, de reimprospatare a fortelor si de gustare. Bineinteles toate astea asezonate cu poze din belsug.

Plecarea din Poiana Zanoaga da nastere primului moment de cotitura in tura, cand Victor constata ca bocancii pe care ii poarta au alte intentii decat ale lui, si decid ca-i ofere o frumusete de bataturi, pereche (cate una pe fiecare calcai). Solutia este destul de simpla: Victor decide sa-si poarte bataturile direct catre Cabana Curmatura pe traseu banda galbena (cu bocancii in spinare si sandale in picioare), iar restul grupului continua traseul planificat initial, catre Piatra Mica pe traseul punct albastru. La despartire Victor isi ia solemn angajamentul sa verifice conditiile de cazare si calitatea berii de la cabana, pana la ajungerea grupului.

Drumul spre Vf. Piatra Mica devine mai abrupt, urcare prin padure de foioase apoi conifere, padure ce se continua efectiv pana la Crucea Eroilor (alt. 1791m). Din padure iesim direct in poiana de pa varf, unde gasim un grup mare si galagios, tineri si copii, instalati in jurul crucii, pusi pe poze si pe shotii. Luam o pauza mai mare, de gustare si refacere a fortelor, poze si bancuri. Privelistea chiar este deosebita, vedem toata creasta Pietrei Craiului, precum si Bucegii – cea mai buna ocazie de a folosi aparatele foto carate cu greu.

Dupa vreo jumatate de ora ne lasam urniti cu greu, imbolditi de Leo sa ajungem la Cabana Curmatura. Marius deja cocheteaza cu ideea de a trage o fuga pe Vf. Turnu, si lanseaza provocarea catre restul grupului. I se raspunde cu jumatate de gura: „Om mai vedea noi, vorba orbului...”.

Drumul pana pe Vf. Piatra Mica este scurt, cam 15 min., prin jnepenis neprietenos, cararea fiind ingusta si napadita de vegetatie. Intre timp ne ajunge si ne depaseste grupul de juni de mai devreme, fiind mai aprigi la vorba, port si pas. Pe Vf. Piatra Mica (1816m) nu zabovim prea mult, ci doar pret de cateva poze, apoi urmam coborarea catre Saua Crapaturii. Coborarea initial prin jnepenis devine mai abrupta, pe portiuni de stanca ce alterneaza cu grohotis, culminand cu cateva hornuri pe care coborarea se face pe coate si genunchi, fund si coaste, uzand din plin lanturile instalate la fata locului (amenajari ce au fost profund apreciate de catre toti participantii la tura). Este de retinut ca zona este destul de solicitanta, nefiind recomandata pe timp de ploaie sau celor fara experienta. Ritmul coborarii devine mai lent, dar ne da ocazia de a face transfer de experienta, cu indicatii de genul „tine amandoua mainile pe lant”, „vezi ca e mai stabil pe iarba decat pe grohotis”, „infinge calcaiul in pietris” sau „pune toata talpa pe piatra”. Una peste alta, toata lumea are de castigat din acest moment – unii castiga experienta, altii castiga berea ce va fi livrata mai tarziu, la cabana.

Ajungerea in Saua Crapaturii (alt. 1600m) provoaca o noua ruptura (temporara) in grup, o parte dintre fete luand decizia de-i face o inspectie fulger lui Victor la Cab. Curmatura, si ca urmare luand-o mult inaintea celorlalti, mai batrani (scuze, nascuti mai devreme) si mai inceti. 

Cu greu, dupa o partida de poze la punctul de belvedere din zona Crapaturii, si acestia se urmesc la vale. Pe drum mai apare o intarziere, cand se opresc la un izvor in padure spre a reface rezervele de apa (gest probabil absolut inutil, din moment ce la Cab. Curmatura gasim o captare foarte bine amenajata, cu apa proaspata de izvor).

Ajungerea la Cab. Curmatura (1470m) ocazioneaza refacerea grupului si marcheaza sfarsitul drumurilor din prima zi de tura – fiind destul de tarziu, provocarea lui Marius privind o vizita fulger pe Vf. Turnu ramane fara raspuns clar, singura reactie fiind de genul „hai sa vedem cum va fi maine dimineata vremea, poate o facem”.

Pana una-alta, ne instalam in camera de 12 persoane pe care o rezervase Leo, cu exceptia Cameliei care se instaleaza la cort – de remarcat ca este singura care si-a carat cu stoicism casa in spinare ca melcul, inclusiv pe trecerile pe lanturi, fara sa accepte ajutor (singura concesie a fost sa lase o bucata de drum aparatul foto in grija lui Mihai).

Dupa cazare trecem la ale stomacului, cu ciorbe de la cabana (fie in bol fie in coaja de paine) si bucate din straitza, asezonate cu juma' de palinca pe care am pus-o la bataie si cu bere (o parte carata de la Gura Raului, o parte luata de la cabana ca plata a serviciilor mentionate anterior).

Seara se prelungeste pana tarziu, la povesti, joc de sah, discutii cu un grup de nemti cazati la cabana, bancuri (din nou Leo exceleaza; Mihai face greseala de spune un banc misogin, eroare pe care fetele i-o vor taxa aproape toata seara). 

Mergem la culcare seara tarziu sau dimineata devreme (cine mai stie?), obositi dar multumiti.

Bilantul zilei: diferenta de nivel +1016m, -346m; distanta orizontala aprox. 7-8Km

A doua zi – 02.05.2013

Ne trezim pe la 07.30, unul dupa altul.

 In ordinea trezirii, ne strangem in sala de mese pentru micul dejun (omleta sau oua ochiuri cu branza de la cabana, sau papa din straitza). Pe timpul mesei de dimineata Marius reia discutia despre posibilitatea unui traseu pe creasta. Arunc un ochi pe geam, vad un petec de cer printre nori si raspund provocarii – decidem sa facem un traseu pe Vf. Ascutit, cu parcurgere creasta spre Nord pana la Vf. Padina Popii sau, daca vremea se mentine frumoasa, Vf. Turnu, cu coborare la Cabana Curmatura si apoi iesire pe Prapasitiile Zarnestilor.

 Cu scuzele de rigoare catre organizatorul turei, Leo, pentru ca nu respectam traseul propus, pe la orele 09.00 amandoi ne luam ramas bun de la grup (intre timp toti ne reuniseram in sala de mese) si pornim catre Vf. Ascutit. Ceilalti urmeaza sa porneasca spre Prapastiile Zarnestilor si sa iasa la Gura Raului, pentru mers acasa. Godspeed!

Traseul nostru catre Vf. Ascutit, pe marcaj triunghi albastru, incepe usor cu o plimbare pe drum de munte, cale de 500m, dupa care iese catre dreapta pe o carare ce incepe sa urce usor prin padure. Vremea este frumoasa, cer partial acoperit, numai bine cat sa nu ne arda soarele. Traseul urca lung prin padure, pe unele locuri alternand cu urcari pe grohotis, pana cand iese in gol alpin de unde porneste mai hotarat spre varf. Bineinteles Marius profita de panorama generoasa si face o multime de fotografii.

Mai sus incep sa apara petece de zapada, iar la 200m sub creasta deja trebuie sa ne punem parazapezile, pentru ca se intrevede o trecere printr-o valcea inzapezita, care in vreme de vara se urca pe lanturi (acum lanturile sunt sub zapada, se vede doar capatul acestora). Decizia de a trece la parazapezi se dovedeste inspirata, pentru ca pe tot traseul pana in creasta si ulterior pe creasta am avut de trecut portiuni de zapada pe care nu le puteam ocoli, si in care din cauza caldurii deja ne afundam pana peste genunchi.

Iesim apoape de creasta, pe o culme care ne ofera o priveliste magnifica spre Sud catre lantul Pietrei Craiului. Facem pauza de gustare, cu o multime de poze si reflectii despre cat de frumos poate fi la munte.

Dupa o urcare de inca 50m ajungem in creasta, unde dam de refugiul de la Vf. Ascutit – destul de bine intretinut, cu un pic de gunoi (de! inca suntem in Romania), dar pare OK, au trecut mai inainte ceva binevoitori si au lasat un izopren, un sac de dormit, ceva apa – un gest foarte frumos.

Ne continuam drumul spre Nord pe creasta pe traseu punct rosu, urcam pe Vf. Ascutit (alt. 2150m) si continuam spre Vf. Padina Popii. Traseul de creasta alterneaza intre treceri pe stanci, fortari de jnepenis si portiuni de zapada, fara a pune probleme deosebite. Pe drum de intalnim cu cateva grupuri mici, inclusiv cu un barbat cu juniorul de 7 ani, care veneau din Zarnesti (generatia viitoare deja se arata pregatita!).

Pe masura ce inaintam, Marius face poze imprejurimilor, in special Fagarasilor ce se intrevad prin ceata usoara catre Vest. Totodata, ne uitam lung catre Nord, unde incep sa se ingramadeasca nori negri deaspura Zarnestilor, si ne amintim progrnoza meteo care ne sortise averse de ploaie in ziua respectiva. Mai mult, Marius imi aminteste ca Leo ne-a spus ca traseul de la Vf. Turnu la Saua Crapaturii este destul de dificil, si poate n-ar trebui sa il abordam pe vreme rea.

Punctul de decizie apare in saua dinaintea Vf. Padinei Inchise, de unde porneste traseu direct la vale catre Vest spre Cabana Curmatura. Stam in cumpana daca sa continuam spre Nord pe Vf. Turnu (vremea deja se arata cam suparata) sau sa coboram catre Cab. Curmatura. Dupa o discutie de vreo 10 min. in care am oscilat spre o decizie sau alta, ne decidem brusc sa pronim spre Nord, si pornim voiniceste pe creasta.

Ajungem neplouati pe Vf. Turnu (1923m), unde intalnim un baiat si o fata care ne intreaba daca nu cumva coboram si avem ceva apa de dat. Raspuns da, da.

Mai descoperim pe Vf. Turnu ceva extrem de interesant, in conditiile in care se profilau nori negri deasupra capului nostru: descoperim o cruce pe care este consemnat faptul ca X (imi cer scuze ca nu am retinut numele) a murit lovit de traznet pe varful respectiv. In conditiile in care ploaia si posibila furtuna ne cam manau din urma, acesta a constituit un argument puternic pentru a petrece foarte putin timp pe Vf. Turnu, si ne-a motivat sa ne luam picioarele la spinare.

Coborarea de pe Vf. Turnu in Saua Crapaturii pe traseu punct rosu a fost ceva de tinut minte. Este un traseu foarte abrupt, cu multe coborari pe lanturi pe portiuni periculoase, si coborari fara lanturi pe zone la fel de periculoase. Sincer, l-am gasit ca un traseu care este mai degraba recomandabil la urcare, de nedorit pe vreme urata, inabordabil pe furtuna sau pentru cei fara experienta. Leo, aveai dreptate: este un traseu solicitant. Cu toate acestea, il consider un traseu deosebit, memorabil.

Dupa o coborare abrupta de aprox. 300m, se intra in padure unde traseul este mai omenos, cu coborare pe serpentine pana in Saua Crapaturii, de unde deja stiam drumul catre Cab. Curmatura.

Apoape de Cab. Curmatura, ne suna Corina, din masina cu Leo, pentru a se interesa de noi – ei ajunsesera deja in zona Busteni. Ii asiguram ca suntem bine, ca ne indreptam catre masa de pranz la Curmatura, si le multumim ca ne poarta de grija (un gest foarte frumos).

La Cab. Curmatura ne lovim de data asta de o portie de varza cu carnati si salata de sfecla (BTW, e excelenta!), din pacate fara un strop de tarie, care isi facuse datoria in seara precedenta. Nu zabovim mult, pentru ca traseul e lung iar ziua deja avansata.

De la Cab. Curmatura (1470m) pornim pe traseu banda albastra pe drum forestier cale de 200m, apoi iesim catre stanga prin poiana la vale, strabatem poaiana si intram in padure. Traseul coboara lin prin padure cea mai mare parte pe Muchia Curmaturii, pentru ca la intrarea pe drumul din Prapastiile Zarnestilor sa coboare abrupt pe ultimii 500m.

Prapastiile sunt impresionante. Pereti de stanca, fenomene carstice la tot pasul (grote, pesteri, scobituri in stanca, un izbuc). In unele locuri peretii de stanca se apropie atat de mult incat aproape se ating. Zona este un paradis pentru cataratori, am gasit vreo 3-4 zone in care sunt marcate si pitonate trasee de catarare (in vreo 2 locuri chiar am gasit cataratori la lucru).

Din vorba in vorba constatam ca timpul trece, si ii amintesc lui Marius ca ultimul tren din Zarnesti pleaca la 19.10, si cum el merge cu masina direct la Cluj, eu ar cam trebui sa prind ultimul tren spre Brasov.

Marim pasul, trecem in viteza de intrarea in aval a Prapastiilor, facem o scurta oprire la Fantana lui Botorog pentru realimentare cu apa si pedalam pana la Gura Raului. Acolo sarim in masina si Marius ma arunca la gara din Zarnesti, unde ajungem la 19.00, la timp ca sa prind ultimul tren. Ne strangem mainile din fuga si ne despartim, pornind fiecare catre casa.

Toata ziua norii ne-au amenintat si manat din urma, dar nu ne-au udat defel.

Bilantul zilei: diferenta de nivel +680m, -1400m, distanta orizontala aprox. 13Km.

Nu ma pricep la incheieri, pot spune doar ca in tura ce tocmai s-a incheiat am avut noroc de mai multe ori: in primul rand vremea a tinut cu noi si nu cu colegii de la meteo; in al doilea rand, Piatra Craiului ne-a pregatit piesaje deosebite, motiv al numeroaselor apasari pe butoanele declansatoare ale aparatelor foto; si in al treilea rand (desi de fapt cu acesta ar fi trebuit sa incep), ne-a dat ocazia sa intalnim muntzomani minunati, cu care as fi oricand fericit sa repet experienta.

Sâmbătă, 4 mai 2013 - 22:23 
Afisari: 4,075 


adibmisu