Tura de toamna in Caraiman: Braul Diagonal - Grohotisul Inflorit - Kalinderu (Muntii Bucegi)

Incurajati de vremea buna, care parca nu vrea sa mai plece, am ales pentru ultimul week-end de toamna calendaristica un traseu prin Caraiman.

Acest jurnal cuprinde descrierea unor trasee alpine. Este obligatoriu ca cel putin o persoana din grup sa cunoasca bine masivul si tehnicile de alpinism. Materiale obligatorii : casca, semicoarda. Desi este vorba de un brau, sensul de parcurgere al acestui traseu este foarte important. Dificultatea traseului prezentat: 1B.

Pentru ca zona strabatuta nu este foarte cunoscuta, o harta poate fi utila. Cea mai buna mi se pare varianta Mircea Ordean, publicata in revista Muntii Carpati si disponibila la adresa: https://picasaweb.google.com/105039784676866091971/HartiMontaneIstorieAlpinaEtc#5502723115730665186 

Pe ea am trasat punctat traseul parcurs de noi:

In incheierea introducerii mai spun doar ca Braul Diagonal a fost, cu ani in urma, locul multor cercetari (alaturi de Mircea Ordean) si peripetii personale.

La ora 8 pornim din Busteni spre partia Kalinderu. Aici, surpriza mare: iarna in toata regula, mai-mai sa punem cagula si parazapezile. :))

Noroc ca vremea e frumoasa si muntele se profileaza incantator pe cerul fara nori.

Pentru un acces mai clar am preferat sa ajungem pana in firul Vaii Seci a Caraimanului. Urcam aproximativ 10 minute pe talveg si la prima saritoare parasim valea urmand hatasul spre stanga.

Mergem usor ascendent cateva minute, pana in primul valcel serios. O saritoare de 3 metri e primul obstacol si, totodata, punctul de reper ce confirma ca suntem pe drumul cel bun.

Catararea e placuta si coarda isi face datoria.

Urcam pe valcel 50 de metri si ne apropiem de o saritoare surplombata si larga ce inchide accesul.

E momentul sa incepem ocolul pe dreapta. Mai intai pe o brana foarte inclinata pana intr-un loc de regrupare incomod, de unde "ii privim de sus" pe Monica si Marius:

Apoi direct in sus, circa 20 m de catarare pe un scoc de piatra tapetat pe alocuri cu muschi. Panta e mare si Tudor merge liber o buna bucata pana gaseste o radacina la care poate asigura. Apoi o a doua, folosita ca maner, e solutia pentru iesirea din micul horn in care am ajuns. Acesta e cel mai delicat punct al traseului de astazi.

Revenim in talveg printr-o traversare, imediat deasupra saritorii surplombate pe care am ocolit-o. Urcam pana intersectam poteca orizontala a braului, ce sfarseste in dreapta noastra la cativa zeci de metri. Privit din brau, valcelul urmat pana aici nu arata prea imbietor:

Tudor si Adi prefera distractia si continua cataratul pe valcel, in timp ce noi mergem spre stanga pe o fata inclinata cu brazi uscati.

Ajungem pe o muchie si orizontul se deschide partial spre Postavaru si Piatra Mare.

Traseul continua pe o brana ingusta, pe la baza unui perete, pana in talvegul unui valcel ce scapa vijelios in jos.

Deasupra braului talvegul se deschide si urcam pe fetele largi avand pe dreapta un perete. Ceva mai sus depasim un copac doborat si ne apropiem de seaua de obarsie a valcelului.

Ajungem in sea: un loc de belvedere vazut de soare, ideal pentru o scurta pauza. Si, desigur, momentul Kodak :

De aici aspectul braului se schimba radical. Poteca ingusta urca sustinut pe o prispa de iarba, marginita pe dreapta de un perete semet iar pe stanga de ... privelistea asupra Busteniului.

Norii incep sa se adune deasupra orasului, culmile Baiului raman in soare:

Braul continua urcusul, alternand zonele insorite si expuse cu fetele umbrite din padure.

Peretele semet din dreapta e intrerupt de talvegul unui valcel ce traverseaza braul si scapa in abisul din stanga. Desi arata bine si i-am pus "gand rau" de ceva vreme, hotaram ca astazi nu e cazul sa abandonam braul in favoarea valcelului si continuam pe sub perete.

Norii continua sa se adune dinspre nord, din Piatra Mare a mai ramas doar varful iar Baiului si Neamtului abia mai fac fata asaltului:

Am ajuns intr-un loc in care distingem bine, dincolo de peretii verticali ai Valcelului de sub Portita ce intrerup braul, capatul nordic al Poienii Inalte (Tarlelor). Desi ne despart de aceasta mai putin de 200 de metri, accesul direct nu este o solutie.

Este locul in care alegem sa intrerupem urcusul si ne angajam pe un hatas orizontal ce pare ca sfarseste in abrupturile Valcelului de sub Portita. Apoi, fie prin jnepeni (Tudor), fie printr-o scurta ocolire in sus si stanga (noi, ceilalti) ajungem in talveg. (Daca nu intram pe hatasul orizontal urma traversarea unui piept de piatra foarte expus si cu prize mici).

Inca o data braul isi foloseste magia si transforma scocul pietros si vertical al valcelului in fete domoale si cu vegetatie, de-a lungul carora vom urca pana in Seaua Vantului (sus in soare, la dreapta varfului semet de piatra).

Pentru ca avem timp suficient, propun o incursiune pe o brana vizibila pe dreapta ce merge spre est.

Am ochit-o de ceva vreme si banuiesc ca ajunge pana in talvegul valcelului pentru care nu am vrut sa parasim braul. Plini de avant, Tudor si Adi se pun imediat pe cercetat si persevereaza pana la capat : poze cu talvegul si malul opus, pe unde se poate iesi in Zangur.

Despre ursoaica si cei doi ursuleti pe care i-am vazut aici acum 2-3 ani imi amintesc si le spun abia la intoarcere. Iar ei imi confirma ca brana trece prin fata unui barlog impresionant. Noroc ca ursuletii au crescut si azi probabil erau la scoala :)

Continuam de-al lungul valcelului, iar Marius si Adi urca pentru fotografii pe varful din stanga seii Vantului. Spre vest se vede poiana din Tarla Berbecilor si masivul Jepii Mici iar spre nord-est fata insorita de sub Brana Portitei. Valea Prahovei este in intregime acoperita cu un strat gros de nori.

De pe varf privelistea spre Portita si fata estica a Caraimanului este impresionanta:

Luam o pauza in Seaua Vantului. Desi mai este timp pentru umblat si ne propusesem o tura mai "energica", locul ne place si alegem caldura soarelui. In unanimitate decidem sa nu mai urcam in Brana Portitei, ceea ce implica intoarcerea pe Valea Jepilor, si sa ne retragem pe Grohotisul Inflorit. Asa ca pauza se lungeste, devine "de masa", si ne bucuram din plin de soare.

Intr-un final, incepem coborarea. Panta inclinata a valcelului necesita atentie, insa nu pune probleme deosebite. Cerul ofera un fundal perfect pentru pasionatii de fotografie.

Ajungem la pitonul batut in talveg si preferam sa-l folosim, zona fiind suficient de inclinata. In timp ce pregatim coborarea, pe talvegul invecinat din dreapta coboara vijelios cateva capre. Intre peretii de piatra zgomotul puternic e impresionant si infricosator.

Coborarea continua pe fetele de iarba si prin talvegul pietros, mai putin abrupt de aceasta data, pana in poteca bine batuta care merge din Poiana Inalta in Valea Spumoasa.

Suntem aproape la nivelul norilor. Luam poteca la stanga, spre poiana, si ajungem repede intr-un punct de belvedere asupra portiunii finale a Valcelului Inspumat.

Continuam coborarea si intram in ceata. Din fericire, doar la propriu. In poiana mergem in capatul ei nordic, pentru a vedea braul pe care am urcat. Nici o sansa, vizibilitatea e minima asa ca ramane pe alta data.

Din Poiana Tarlelor reusim o coborare destul de corecta spre Kalinderu. Spun asta pentru ca poteca e acoperita cu frunze si o multime de copaci cazuti, iar ultima data am iesit ceva mai la dreapta decat trebuie. Locurile sunt insa permisive si, cu putina atentie, poti improviza fara probleme.

Coboram de-a lungul partiei de schi Kalinderu si facem poza de grup intr-un autentic decor hivernal. Poate - poate convingem iarna sa-si intre in drepturi.

Pozele din jurnal apartin lui Adi (rupi2003) si Marius (fara cont pe carpati), ultimul postand si alte imagini din aceasta tura la adresa https://picasaweb.google.com/113141227558205294823/BucegiCaraimanBraulDiagonal .

Miercuri, 30 noiembrie 2011 - 17:41 
Afisari: 4,954 


mugurel.ilie..