Tura de salubrizare in Piatra Mare 8-9 noiembrie (Muntii Piatra Mare)
Sunt foarte multi muntomani in tara asta care respecta legea nescrisa a muntelui, insa din pacate mai exista si o alta categorie de turisti care in momentul in care au urcat pe munte uita de bunele mainere si considera ca muntele este locul unde totul iti este permis, iar mai grav este faptul ca lasa in urma lor tot felul de resturi. Din pacate unii dintre acestia se considera mari "muntomani", ascest cuvant avand un alt inteles pentru ei, considerand ca daca ai ajuns pe unul din varfurile muntelui ai devenit muntoman si nu au auzit de cuvintele disciplina, curatenie, frumusetiile naturii si in special respectul fata de cei care vor urca pe aceleasi trasee in urma lor si in loc sa savureze frumusetiile naturii, au parte de de o imagine deplorabila, ramanand probabil cu un gust amar cand ajung acasa.
Tocmai datorita acestui fenomen neplacut mentionat mai sus, cei de la asociatia "Fara Urme", mari iubitori ai muntelui, au organizat in nenumarate randuri actiuni de salubrizare pe diferite trasee montane, iar din fericire am participat si eu la una dinntre ele la Piatra Mare.
Organizatori : Ivan Dan Gabriel, Gavrila Oana Claudia, Dan Nicoleta (din pacate Oana nu a putut participa la aceasta actiune)
Participanti : George Marcu, Paun Codrut, Huiet Paul, Chiru Catrinel, Andrei, Rosca, Patrescu Mihai, Alex, Stefan Balasa, Sorin, Dan Cristi, Florina Negru, Georgiana Negru, Vali, Daniel, Andra Craciun, Tudor Florin, Corina Schiopu, Cosmina Ilie, Maya, Pico, Ana, Marinescu Radu, Ana-Silvia Stanescu si eu... totusi sper sa nu fi uitat pe nimeni.
Traseul unde a avut loc salubrizarea: Dambu Morii-Canionul 7 scari-Cabana Piatra Mare, iar la intoarcere cei din Timisoara au continuat actiunea pe traseul Cabana Piatra Mare-Livada Mare-Dambu Morii, iar noi ne-am intors pe acelasi traseu parcurs cu o zi inainte, avand in vedere cantitatea mare de gunoaie lasate de turisti pe acest traseu.
Echipament : Bocanci, Haine groase, multe dulciuri si nu in ultimul rand palinca de 52 de grade adusa de mine, fiind un produs natural 100%... :)
Intr-o frumoasa zi de sambata am plecat de acasa la ora 08.00, ajungand la Timisul de Jos in jurul orei 09.45... Avand in vedere ca trenul de la Bucuresti ajungea la 10.30 am mers la o pensiune din apropiere unde am baut o cafea, dupa care m-am intors la Dambu Morii, locul de intlnire cu cei de la Fara Urme. Dupa cateva minute de asteptare am primit un telefon prin care am fost anuntat ca trenul va avea intarziere si asa am asteptat pana la 11.30 . Dupa ce am facut cunostiinta cu toti participantii la actiune, ne-am aprovizionat de la magazinul din aropierea cabanei Dambu Morii in special cu dulciuri si am pornit la drum spre canionul 7 scari.


Dupa 40 de minute de mers am facut o pauza de 5 min, ocazie cu care am admirat fostul refugiu din apropierea canionului 7 scari,daramat si inconjurat de gunoaie, pe care urma sa il transformam intr-un punct de trecere mai placut pentru turisti in ziua urmatoare.

Avand in vedere ca in fata noastra se afla un grup de copii, a trebuit sa asteptam cca 20 de minute in fata canionului, ca sa evitam aglomeratia la urcatul scarilor, moment in care s-a pus la bataie planul de actiune al salubrizarii si s-a stabilit ca vom incepe sa strangem gunoaie in momentul in care iesim din canion, urmand ca duminica sa strangem gunoaiele si din interiorul canionului.

zis si facut...

La iesirea din canion ne-am luat manusile chirurgicale si am trecut la treaba. O parte din saci i-am lasat la la bifurcatia cu traseul ocolitor al canionului, sa ne fie mai usor de transportat a doua zi, iar cand traseul a inceput sa fie putin mai dificil, am abandonat actiunea avand in vedere ca si soarele s-a hotarat sa ne paraseasca, iar sacii plini i-am agatat prin copaci, sa nu ii imprastie cainii pana a doua zi.


La cabana au inceput aventurile... a disparut un cort, insa in cele din urma si-a facut aparatia intr-un coltisor din cabana... dupa 10 min de repaus eu impreuna cu george am plecat spre varf pentru a prinde apusul de soare si pur si simplu am alergat pana acolo si inapoi (dar dupa o mini sedinta foto), deoarece george trebuia sa ajunga noaptea acasa.

Ajunsi la cabana, gashka nebuna a inceput deplaseara spre varful Piatra Mare, echipati cu frontale si cu buna dispozitie, insa eu am ramas la cabana si am savurat cateva cani de vin fiert.
Seara au urmat partidele de sah, jocurile de wist, unii completau sudoku, iar cei harnici faceau focul de tabara, ce-i drept intr-un loc putin neinspirat (intre corturi), insa nu a fost facut un foc de proportii si pe deasupra a fost si protejat de caramizi, deci ttul a fost ok... In jurul focului au inceput discutiile filozofale avandu-l moderator pe sorin, dupa care au urmat si cele haioase... probabil palinca mea si-a facut efectul... :)

A doua zi din dorinta de a prinde rasaritul m-am trezit la 05.15 si pur si simplu am inghetat pana la ora 07.00 cand soarele si-a facut aparitia... trezirea oficiala a fost la 08.00 mai putin pt Maya si pt Cristian care s-au trezit pe la 08.30, iar la ora 09.00 am inceput actiunea de salubrizare, in ciuda faptului ca unii nu au apucat sa ia micul dejun... nu dau nume (Flori si Geo... :)). Aici ne-am impartit pe echipe... cei din Timisoara ajutati de inca vreo 2 participanti au mers pe drumul familiar, iar ceilalti am demarat activitatea spre canionul 7 scari incepand ecologizarea de la cabana... La canion am intampinat mari greutati avand in vedere numarul mare de saci adunati si volumul mare de gunoaie din jurul canionului si de langa refugiul distrus, insa datorita unor turisti de buna credinta, care s-au oferit voluntari la caratul sacilor, am reusit sa ducem batalia pana la capat.

S-au folosit diverse mijloace si metode pentru transportatul sacilor cu gunoaie

Un punct de informare si un refugiu mai curat... pe aici am trecut noi... :p

La oara 17.30 actiunea a luat sfarsit, s-au strans in jur de 80-90 de saci, toata lumea este fericita pt ca am reusit sa facem ceva si pentru natura, insa aventura abia acum incepe pentru cei din Bucuresti... trenul spre Brasov a avut intarziere si automat au pierdut si trenul spre casa. Datorita ghidului excelent pe care l-au avut (Andra) timpul petrecut in Brasov nu a fost un cosmar ci dimpotriva o placere, in ciuda faptului ca au ajuns acasa luni dimineata.
Pot spune ca am petrecut doua zile superbe din viata, alaturi de niste oameni extraordinari, iar cei care considera ca prin participarea la aceasta actiune ne-am pierdut un week-end, se inseala amarnic... Mi-as dori sa nu mai fie nevoie de astfel de actiuni, insa din pacate multa lume nu constientizeaza ca in primul rand placerea de a urca pe munte este peisajul din jurul lor, iar efortul pe care il facem noi, cei care participam la astfel de actiuni nu este unul mic... Pe aceasta cale vreau sa le multumesc tuturor participantilor, turistilor care ne-au dat o mana de ajutor si in primul rand organizatorilor, pentru tot ce au facut, pentru organizare, pentru initiativa, pentru mentinerea programului de salubrizare pe majoritatea traseelor montane si pentru efortul financiar pe care l-au facut... pt aceasta actiune s-au achizitionat in jur de 100 de saci de rafie, sfoara de legat sacii si manusi chirurgicale pt fiecare participant.
Pentu o drumetie mai placuta, va rugam mentineti curatenia pe traseele montane!
Miercuri, 19 noiembrie 2008 - 06:37
Afisari: 4,358
omicuba
Duminică, 16 noiembrie 2008 - 21:58