Tura de rezistenta – prima parte (05-06 iulie 2008) (Muntii Bucegi)

Dupa "esecul" atat la urcare cat si la coborare in tura de initiere din Piatra Craiului alaturi de Mike si restul de participanti, am hotarat cu prietenul meu Razvan sa facem un traseu de "rezistenta" in mare parte nou, in Bucegi.

Participanti: andy (darkmoon) si razvan (razvan_ilie)

Traseul initial:

Ziua 1:
Busteni - Cab. Gura Diham - Cab. Poiana Izvoarelor (1½ - 2 ore)
Cab. Poiana Izvoarelor - Pichetul Rosu - La Prepeleac - Vf. Bucsoiu Mare - Cab. Omu (4 - 4½ ore)
Cab. Omu - M. Doamnele - Strungile Mari - Saua Strunga (4 - 4½ ore)
- urmam marcaj BR de la Gura Diham pana in zona La Prepeleac, continuand pe Vf. Bucsoiu Mare pana in Saua Strunga
- traseu total = 9½ - 11 ore

Ziua 2:
Saua Strunga - Cab. Padina - Valea Izvorul Dorului - Cab. Miorita (4 - 4½ ore)
Cab. Miorita - Hotel Alpin - Sinaia (1½ ore)
- din Saua Strunga urmam acelasi marcaj BR pana la Cab. Padina, continuand spre Cab. Miorita - Sinaia
- traseu total = 5½ - 6 ore
Din cauza vremii nefavorabile atat in prima zi cat si in a 2a, hotaram sa schimbam traseele incat sa nu ne abatem prea mult de la proiectul propiu-zis, astfel incat decidem traseele finale (secundare).

Traseul secundar:

Ziua 1:
Busteni - Cab. Gura Diham - Cab. Poiana Izvoarelor (1½ - 2 ore)
Cab. Poiana Izvoarelor - Pichetul Rosu - La Prepeleac - Cab. Malaiesti (2 - 2½ ore)
Cab. Malaiesti - Cab. Omu (prin Hornul Mare si/sau poteca de vara - 3 ore)
- urmam marcaj BR pana in zona La Prepeleac, schimband apoi cu TR pana la Cab. Malaiesti; de aici continuam traseul spre Cab. Omu prin Hornul Mare si/sau poteca de vara marcat cu BA
- traseu total = 6½ - 7½ ore

Ziua 2:
Cab. Omu - Obarsia Ialomitei - Hotel Pestera (2 - 2½ ore)
Hotel Pestera - Cab. Padina - Valea Izvorul Dorului - Cab. Miorita (3 - 3½ ore)
Cab. Miorita - Hotel Alpin - Sinaia (1½ ore)
- de la Cab. Omu mergem spre Vf. Bucura urmand marcaj BG, apoi schimband marcajul initial cu BA spre Hotel Pestera; de aici continuam traseul pana la Cab. Padina spre Cab. Miorita - Sinaia pe marcaj BR
- traseu total = 6½ - 7½ ore

Hotarat sa nu urmez aceeasi greseala ca data trecuta, incerc sa dorm cateva ore (care conteaza enorm) inainte de a ma aventura pe un traseu destul de dificil; desi somnul nu se prinde de gene intr-un final adorm. La doar cateva ore de somn, alarma de la mobil ma trezeste si in cateva minute dupa o cana fierbinte de ness sunt intr-o forma buna si pregatit de plecare. Ma intalnesc cu Razvan in Gara de Vest la cateva minute dupa 04:30, ne luam bilete la batranul P 3023 cu destinatia Busteni. In gara ne mai intalnim cu 2 amici de pe carpati.org (milo si aditza) care la randul lor urmau sa plece cu acelasi tren, aceeasi destinatie, dar un alt traseu fata de noi. La ora 05:02 ne imbarcam, "batranul" se urneste din loc, timp in care 1h jumate incercam sa facem cumva sa treaca timpul mai repede, schimbam unele pareri, idei, glume ...

Ajunsi la Sinaia, vremea se arata foarte urata inspre creste, multi nori care nu prevesteau ceva bun si un vant destul de puternic incat sa te faca sa te intrebi daca oare ai ales o zi buna pentru aceasta tura, mai ales pentru traseele programate. Dar nu suntem descurajati de vreme si ajunsi in final in Busteni ne inarmam cu optimism si plecam la drum nu inainte de a ne desparti de amicii nostri carora le uram o zi frumoasa si invers.

In drum spre Cab. Gura Diham (ora 07:10) tot mai multi nori dinspre Rasnov se abateau asupra crestelor, astfel ca hotaram sa urcam totusi pana in punctul La Prepeleac, iar in caz ca vremea nu se va schimba, vom continua spre Cab. Malaiesti si vom innopta acolo.

Spre Gura Diham


Privind spre creste


Urmam traseul marcat cu BR pana la Cab. Poiana Izvoarelor, prin padure; traseul e bine marcat, dar din cauza multor izvoare, poteca este foarte noroioasa. Facem o mica pauza de vreo 15 min la cabana, ne hidratam cu o ciocolata calda, iesim la "terasa" cabanei invaluita in ceata si ne atintim privirile la harta si panoul cu traseele marcate catre Vf. Omu.

Harta traseelor


Traseele de la Poiana Izvoarelor


Ramanem la traseul initial si dupa ce ne luam la revedere de la cabanier urmam acelasi marcaj BR insotit de TR pana La Prepeleac. De asemeni poteca prin padure este bine marcata, nu mai avem parte de drum noroios, cate o raza de soare isi face loc prin ceata care ne urmareste pretutindeni si ne mai lumineaza cararea.

Razele soarelui isi fac simtita prezenta


Putin cate putin poteca se ingusteaza si iesim la lumina in "jungla" din Poiana Pichetul Rosu (ii multumesc lui D-zeu ca nu ploua), ceata ramane in continuare foarte deasa, poze nici nu se pun problema de facut, ne oprim 2-3 min la un dublu indicator care ne arata drumul ce trebuie parcurs si o luam din loc. Totusi suntem multumiti ca nu mai bate vantul; chiar daca ceata era deasa, temperatura era destul de ridicata, ceea ce ne da de gandit ca vremea s-ar putea schimba in bine.

P.S. Claritatea pozelor lasa de dorit din cauza cetii dense si a setarilor gresite ale aparatului foto

Traversand "jungla" din Poiana Pichetul Rosu




Dupa cateva minute poteca isi reia traseul prin padure, lasand ceata in urma; poteca care te supune la un mic efort de urcare, de aici incepand tura noastra de rezistenta

"Badea" Razvan morocanos din cauza cetii


Urcarea spre La Prepeleac


In jur de ora 10:40 ajungem La Prepeleac, hotaram sa facem o mica pauza pentru hidratare, poze, semn ca ceata dadea semn de risipire.

Prim plan cu autorul


O tentativa de a capta pe obiectiv un peisaj in ceata


Dupa vreo 20 de tentative incercand sa prind un peisaj fara ceata in poze (fara prea mare succes), hotarasc cu Razvan sa aplicam traseul secundar cel pana la Cab. Malaiesti, iar de acolo daca vremea va fi cat de cat frumoasa sa ne continuam ascensiunea spre Vf. Omu. Tristi ca vremea nu tine cu noi, ne luam ramas bun de la poteca ce ducea catre Vf. Bucsoiu Mare si o luam usor spre Malaiesti.

Indicatoarele din zona La Prepeleac


* Tin sa precizez ca in astfel de situatii cand vremea este nefavorabila, mai ales in cazul nostru, cand ceata era foarte deasa, vizibilitatea redusa si nici nu stiam exact daca vremea se va indrepta or se va inrautati, chiar daca eram foarte bine echipati, intotdeauna e bine sa te gandesti la un plan de rezerva; daca iti doresti sa urci pe o creasta dar conditiile meteo nu te ajuta, e recomandat sa nu te aventurezi pe un traseu indiferent cat de bine il stii; tre’ sa recunosc pentru noi era prima data cand doream sa facem Vf. Bucsoiu.

Asadar, de ce sa ne riscam viata pentru tura asta, muntele nu pleaca nicaieri, iar noi vom gasi intotdeauna timp de un weekend fain sa strabatem si traseul asta.

Revenind la traseul nostru, dupa ce trecem si de o portiune ingusta dar destul de abrupta (sunt lanturi, asta e bine), tristetea ne dispare treptat cand ceata ne lasa loc de poze catre peisaje cu adevarat abrupte si superbe in adevaratul sens al cuvantului. Desi am o problema (destul de mare) cu raul de inaltime, raman inmarmurit la frumusetile din jurul meu, imi caut un loc ferit de "probleme" (haul nu era departe de mine ) si incerc sa captez pe camera foto cat mai multe momente de neuitat.

Stationand in zona de la lanturi


Cateva momente de neuitat






"Badea" Razvan - haul de care imi era teama se afla in dreapta mea

Innebunindu-mi prietenul cu atatea poze (ma revansez si il surprind in vreo 2 cadre), ma hotarasc ca e timpul sa o iau din loc, tinand cont ca mai aveam cale lunga daca vroiam sa ajung la Vf. Omu; intram iarasi in padure, ultima pana la Cab. Malaiesti, poteca usoara cu unele "zone" abrupte, coboram, dar cu grija, traversam si prima vale cu zapada intalnita in cale; din departare vedem cabana si refugiul salvamont.

Prietenul meu in actiune

Cab. Malaiesti vazuta la iesirea din padure


Ajunsi la cabana in jur de ora 12:00, ne hotaram sa luam din nou o pauza pentru a manca ceva, a ne hidrata, pentru facut alte cateva poze; studiem situatia, ne documentam asupra drumului catre Vf. Omu – desi vremea la Malaiesti era superba, pe creste ceata se risipise, razele soarelui ne dadeau o stare de bine, am indraznit sa intreb pe unul dintre salvamontisti care traseu e mai favorabil in perioada asta catre varf, mai ales ca stiam ca multi au avut neplacerea de a se accidenta in aceste zone - ne-a recomandat traseul spre varf pe poteca de vara marcaj BA, Hornurile fiind inca acoperite de zapada inghetata, traseu pe care l-am si urmat.

Alte momente de neuitat la Malaiesti






Prindem in obiectiv si Refugiul Salvamont


Dupa o jumatate de ora, ne urnim din loc si o luam pe traseul BA prin poteca de vara spre Vf. Omu – traseu de 3 h, traseu care incepe printr-o urcare destul de obositoare printre grohotis timp aprox 15 min, apoi se continua pe o poteca la inceput inierbata, urmata iar de grohotis. Pe traseu ne mai intalnim cu turisti care coborau dinspre varf, toti recomandandu-ne aceasi poteca de vara.

Spre poteca de vara - in fata, un indicator indica spre stanga poteca catre Braul Caprelor


Urmand aceeasi poteca de vara - zarim o parte din baza Hornurilor


Zapada era destul de multa atat la baza Hornurilor cat si pe ele, de altfel si pe poteca de vara la trecerea spre stanga a unor vai destul de incomode (vreo 4); cu raul de inaltime si teama de a nu ma accidenta din nou (asa cum patisem acum vreo 2 ani in Jepii Mici cand dintr-o clipa de neatentie am alunecat 50 m pe un valcel de zapada destul de pronuntat, ducand la nefericirea de a avea piciorul in ghips timp de 2 sapt), am fost nevoit sa-mi rog prietenul sa-mi acorde o mana de ajutor. Trecand intr-un final de pericol si rasufland usurat ca am trecut si de aceasta zona, ne relaxam 5 min, admiram vreo 3 capre negre care stationau pe cateva muchii abrupte, incerc sa captez pe obiectiv cele 4 vai de zapada de care trecusem, dar spre surprinderea mea, camera foto se blocheaza si nu vrea sa mai porneasca

Fara sa mai stam pe ganduri, incepem ascensiunea finala. Rafale puternice de vant incep sa-si faca simtita prezenta si ne ingreuneaza drumul catre varf. Intr-un final in jur de ora 15:30, cu vantul care se pusese rau cu noi, ajungem la Vf. Omu; cabana plina de montaniarzi, comandam cate un ceai fierbinte (timp in care iau si un nurofen forte – ma durea rau capul) si ne asezam la baza unei stanci admirand Costila, Valea Cerbului, schimband pareri despre traseul urmat si cel care urma.

Privind in urma la ceea ce realizasem in urma conditiilor nefavorabile pe care le-am intampinat dimineata, ma puteam declara multumit fiind vorba de un traseu de aprox 8 h. Desi vremea pe varf era faina, razele soarelui iti incalzeau sufletul si nu era atat de tarziu precum estimasem ca vom ajunge, mi-as fi dorit sa continuam traseul initial catre Saua Strunga; dar rafalele de vant care se simteau din ce in ce mai puternice prevesteau o dupa-amiaza/seara nu tocmai pasnica, ceea ce s-a si dovedit in jur de ora 21 cand un nor urias a invaluit cabana si spre miezul noptii a dezlantuit infernul.

Sperand ca dimineata vremea va fi cu mult mai buna fata de ceea ce am avut parte in ziua respectiva, am hotarat sa ne cazam la cabana; cu putin noroc, am gasit loc in mansarda
(toate camerele fiind ocupate). Ne-am luat locurile in primire, am lasat rucsacii si am iesit sa profitam de timpul frumos pe varf cu alte cateva poze (camera foto isi revenise).

Poza de grup in fata la Cab. Omu


Spre seara - aprox ora 19 - ne retragem in mansarda cabanei, ne despachetam sacii de dormit, urmand sa ne relaxam in voie pana dimineata. Asta pana cand tarziu in noapte o furtuna naprasnica s-a abatut asupra varfului si cabanei, furtuna care a continuat si in dimineata urmatoare, spulberandu-ne sansele de a ne continua traseul spre Saua Strunga.

Dimineata ora 07:30 suntem deja in picioare, ne pregatim rucsacii de drum (hotarasem sa plecam in jur de 09:00), doar ca exista o problema: ceata era atat de deasa incat nu vedeai la mai putin de 5 m, afara era un ger naprasnic de credeai ca esti in plina iarna, iar rafalele de vant erau atat de puternice incat nu te puteai tine pe picioare (nu exagerez). Gandindu-ne ca este inca devreme si e posibil ca pana sa plecam, vremea sa se schimbe in bine (cat de cat), coboram in sala de mese, pentru a comanda cate un ceai si a manca ceva. Sala de mese e plina ochi (ai fi crezut ca e nunta), ne salutam si cu 2 montaniarzi de pe carpati.org (andrei si florin) despre care aflasem ca sosirera la cabana aproape de miezul noptii, comandam cate un ceai si o cafea si iesim afara sa admiram peisajul. Traseul pe care urma sa-l facem iese automat din discutie din cauza vremii nefavorabile si ne gandim asupra altui traseu acceptabil, asa ca alegem sa coboram catre Hotel Pestera - Cab. Padina prin Obarsia Ialomitei, iar de acolo sa ne urmam traseul initial catre Cab. Miorita - Sinaia.

Plecarea noastra se decaleaza cu o ora din cauza vantului si a cetii care persistau pe varf dand impresia ca n-or sa se mai termine niciodata. Totusi ne luam inima in dinti si in jur de ora 10:00 plecam spre destinatia aleasa.

* Ca de fiecare data fie ca era Vf. Omu, Babele, Caraiman, inconstienta era prezenta; inainte de a pleca, am avut ocazia sa vad un grup de pustani vreo 6-7 imbracati sumar, cred
ca confundasera muntele cu marea (echipament montan = 0), ce se indreptau prin infernul de afara catre Babele. Mai departe nu stiu daca au ajuns sau nu cu bine, stiam doar ca au urcat cu o zi anterioara pe Valea Cerbului, traseu pe care l-au parcurs in aprox 8 h (initial se face in max 5 h).

Revenind la traseul nostru, dupa aprox un sfert de ora prin ceata si vant, trecem de Vf. Bucura si schimbam BG cu BA spre Hotel Pestera 2 - 2½ ore. Din cauza cetii trebuia sa fim
foarte atenti la drum si la marcaje, pericol sa ne ratacim destul de insemnat - vizibilitate foarte redusa.

Invaluiti complet in ceata


Cu cat inaintam inspre vale, vantul se redusese considerabil, doar ceata invaluia tot in jurul nostru – o liniste de mormant cum rar am mai intalnit pe Bucegi ma poarta cu gandul la o revenire pe aceste meleaguri.

Trecand de Mecetu Turcesc, avem parte de o priveliste superba spre Obarsia Ialomitei; o parte dintre nori se hotarasc sa deschida o mica "fereastra" pentru ca razele soarelui sa aduca culoare vaii, ceata ramanand pe creste dandu-mi posibilitatea de a ma opri din loc, lasandu-mi prietenul sa-si continue drumul. Fara sa mai stau pe ganduri pornesc camera foto (e bine ca inca functioneaza) reusind sa captez pe retina peisajele faine ce ma inconjurau.

Valea in toata splendoarea ei






Dupa mai bine de o ora, cu un ochi atintit spre drum si cu celalalt pe obiectivul camerei foto, ajungem la Cascada Obarsia Ialomitei, iar putin mai jos intalnim vreo 4 mici cascade ce isi urmau cursul linistit catre vale.

Cascada Obarsia Ialomitei


Cele 4 mici cascade intalnite




Lasand in urma ceata si vantul care ne dadusera batai de cap, ajungem in jur de 12:06 la Hotel Pestera; o zona care nu-mi prea place, multe masini luxoase, gratare si muzica de proasta calitate (stiti voi); fiind singurul traseu pana la Cab. Padina, nu zabovim prea mult si in mai putin de o jumatate de ora ajungem la destinatie. Aici ai parte de alta priveliste ce lasa de dorit, intalnesti gunoaie la orice pas, aceeasi muzica proasta si o gramada de pantofari.

In drum spre Padina, prindem in obiectiv in dreapta noastra o parte din Strungile Mari (daca nu ma insel - daca ma insel corectati-ma)



Cab. Padina si "gunoaiele" din jurul cabanei




Cautam un loc cat de cat mai "curat" unde sa ne odihnim, sa mancam ceva, sa ne hidratam pentru cel mult 30 min. Parcusesem doar un sfert din traseul nostru si fara sa mai stam la alte discutii in jur de ora 13:00 ne despartim de Cab. Padina si o luam pe drumul marcat cu BR prin padure pana la Cab. Miorita (3 - 3½ ore). Stiam ca jumatate din drum trebuia parcurs prin padure, ceea ce ne dadea de gandit asupra ursilor ce isi faceau veacul pe acolo. Din fericire, nu ne-am intalnit cu Martinica . Traseul este foarte bine marcat (presupun ca este refacut), intalnesti marcaje la mai putin de 30 m, posibilitatea sa te ratacesti este nula; un pic dificil de urcat, data fiind oboseala acumulata in ziua anterioara, dar fara probleme semnificative.

Ajungem pe varful ce desparte M. Blana de M. Laptici la aprox 1h si 20 min de traversat poteca prin padure. Spre Vf. Omu si Babele ceata si norii inca isi faceau simtita prezenta, in rest spre Sinaia cerul era de un albastru pur, indicandu-ne o vreme deosebita fara sa intampinam vreo problema.

Uitandu-ne de unde am venit avem ocazia sa admiram un peisaj suberb


Dupa alte cateva randuri de poze, coboram agale urmand acelasi marcaj BR pana la intersectia ce ramifica traseul in 2 directii, o parte continua pe aceeasi poteca marcata BR spre Cab. Miorita prin Curmatura Varfului cu Dor, cealalta parte spre Cab. Bolboci - marcaj CG. Mentionez ca, desi traseul ce strabate Valea Izvorul Dorului are aspecte frumoase, e un traseu destul de lung, ocoleste cu mult M. Furnica, dand impresia ca te abati de la drum, mai ales in situatia data cand trecusem brusc de la o vreme de iarna la una de vara (soarele si caldura ne ingreunau drumetia).

De pe varful ce desparte M. Blana de M. Laptici (nu stiu exact cum se numeste)




Astfel aproape de ora 15:45, sosim la destinatie, ne permitem sa petrecem cateva clipe la terasa cabanei, initial doream sa ma hidratez cu o bere rece, dar preturile afisate m-au facut sa ma razgandesc rapid. La un sfert de ora dupa asa zisa pauza, ne urnim trupurile obosite catre Hotel Alpin, sperand sa gasim o ocazie spre Sinaia (stiam de ursi ca sunt prezenti in timpul zilei). Cum era de asteptat, pe poteca o gramada de turisti, unii echipati cat de cat corespunzator, altii mai putin sau chiar deloc, ba chiar imbracati la 4 ace (curios). Asa cum se cuvine, salutam pe toti cei intalniti in cale, indiferent daca raspunsurile nu au venit decat de la cativa.

Valea Prahovei cum rar mai intalnesti


Ajunsi in mai putin de 45 min la Hotel Alpin, cautam cu privirea fie un microbuz, fie o ocazie sa ne duca pana in oras; de taxi nu se punea problema - 30 ron (escrocherie fara limite). Fara noroc de altfel, hotaram sa incercam sa coboram pe sosea si sa scurtam atat cat putem prin padure (desi ursii erau aproape). Aproape de Cab. Bradet, o gramada de masini stationau pe unde apucau, un ambuteiaj se formase din cauza inconstientei unora ce iesisera la "pozat" or hranit unul dintre ursii care statea indiferent la baza unei poteci prin padure. Nu a fost nevoie de poze, pentru ca stiam ca vom vedea aceasta grozavie la TV si ne-am continuat drumul propiu-zis.

Desi auzisem de 2 ursi pe traseul Cota 1400, nu am intalnit decat cel mentionat anterior. Era deja trecut de ora 17, destul de tarziu, astfel scurtam cat mai mult prin padure, poteci cat mai scurte in caz de vreo intalnire neprogramata si in cel mult o jumatate de ora trecem pe langa Cab. Schiorilor, rasufland usurati ca drumetia noastra s-a incheiat cu bine. Avem parte si de un moment "funny" cand Razvan se apuca sa dirijeze cateva vacute ce stationau pe sosea, blocand accesul tuturor masinilor ce treceau prin zona.

"Badea" Razvan dirijand vacutele

In Sinaia, turisti peste turisti, aglomeratie, terase pline, unii ne masurau cu privirea intrebandu-se de unde venim - oboseala se vedea pe chipurile noastre; totusi ne oprim la o terasa si cinstim succesul unei ture de rezistenta cu berea pe care n-am mai apucat sa o bem la Miorita. La o jumatate de ora, luam drumul catre gara, ocupand 2 locuri in microbuzul ce urma sa ne duca acasa, nu inainte de a ne hotara sa facem cat de curand si partea a 2a a turei de rezistenta.

Cateva concluzii inainte de a incheia:

Desi traseul care doream sa il facem initial l-am amanat din cauza conditiilor nefavorabile, adoptand un traseu secundar atat in prima cat si in a 2a zi, pot spune sincer ca m-a impresionat enorm - ambele trasee erau neumblate pentru noi, cu atat mai mult am realizat ca si cu un echipament adecvat, probabilitatea sa te accidentezi pe un astfel de traseu este foarte mare (in cazul nostru ceata foarte deasa), chiar daca nu prezinta un grad de dificultate insemnat.

De altfel, cum am spus la inceput, odihna (chiar si 3-4 h de somn) conteaza enorm inainte de a-ti incepe drumetia pe munte, creasta, varf pe care doresti sa-l faci in acea zi, caz in care eu n-am mai apucat sa ma odihnesc din cauza "intalnirii de 10 ani" de la liceu si astfel a urmat "esecul" din Piatra Craiului.

Pe aceasta cale trebuie sa-i multumesc lui Mike ca a avut rabdarea (pe care eu nu cred ca as fi avut-o) si mi-a acordat ajutorul de care aveam nevoie in Piatra Craiului … multumesc Mike

Si nu in ultimul rand trebuie sa-i multumesc si celui mai bun prieten al meu "Badea" Razvan, alaturi de care am petrecut aceste 2 zile superbe, m-a ajutat sa trec peste momentele mele de "rau de inaltime" si nu numai …

P.S. Desi am facut o gramada de ture in Bucegi, niciodata nu m-am gandit ca voi scrie un RT (desi exista un inceput pentru toate), deci va rog, chiar daca nu am specificat atat de clar "zonele" prin care am trecut, fiti indulgenti in comentarii

Duminică, 20 iulie 2008 - 01:51 
Afisari: 2,633 


darkmoon