TURA ATELIER 5-6 DECEMBRIE PADINA (Muntii Bucegi)

Cum am vazut tarziu anuntul pentru acest atelier, ma inscriu…pe lista de asteptare. Sunt insa inclus pe lista celor carora“tura li se potriveste ca o manusa”, cu un pic de regret pentru cei care au fost nevoiti sa renunte, carora insa le multumesc pentru intelegere.

 

Dupa organizari si reorganizari prin masini, ajung la o echipa definitiva pentru al meu “Golan”, formata din mike, mihaiburo, diana_24 si croco28. Ne intalnim cu totii la Piata Trapezului la 6 dimineata si dupa o manevra “romaneasca” de intoarcere (pentru ca nu parcasem in cea mai fericita pozitie) pornim spre Sinaia, unde ajungem pe la 8.30 (la cota 1400). Ii recunoastem imediat dupa echipament pe cei veniti cu masina “larisa+1” si ne impartim in doua echipe: una care “suie” cu telecabina si alta care foloseste modernul transport pe propriile picioare ajutati de “telescopice”. Ma incadrez frumusel in aceasta ultima echipa si primele explicatii ale atelierului nu intarzie sa apara, referitor la insasi la mersul “asistat” de bete. Urmeaza si alte discutii despre “drumul de vara” ce duce de la cota 1400 la 2000 si care iarna este folosit ca partie. Aflu cu aceasta ocazie si despre balizarea partiilor cu numere si culori respectiv albastru –usor, rosu-mediu si negru-dificil precum si despre faptul ca numerele te ajuta sa te orientezi pe unde esti pe partie , numerotarea incepand descrescator de la plecare. Mike ne arata si confluenta cu Valea Carp, precum si alte explicatii geografice. Stiut fiind faptul ca “I hate” coborarea, incerc o retorica induplecare a lui Mike sa ocolim Furnica pe drumul de costisa, asa intocmai ca greierasii, ca sa fim in ton cu toponimele. A ramas cum ma asteptam “retorica”. Astfel dintr-o discutie in alta timpul trece mai usor, iar noi castigam altitudine cat sa tot fie pana pe la vreo 2000 de m, unde debarcam dupa vreo ora si 45 de minute.

"Suntem in timp"

 Spre Muntii Baiului

 Cabana Miorita

 Varful Cu Dor

Un sandwich pe fuga si un “cui”, ne regrupam cu echipa “telecabina” si pornim la vale pe banda galbena. Inainte de “terifianta” coborare urmeaza si o mica sedinta de explicatii despre marcaje si despre toponimia locurilor din raza vizuala. Astfel aflam ca banda galbena pe care ne aflam ar trebui sa fie rosie conform teoriei de marcare a crestelor principale din Carpati, iar marcajul triunghi albastru de pe Jepii Mari nu prea are legatura nici el cu teoria de “traseu secundar/de vale”. Costila ne zambeste sagalnic din “racheta”, Caraimanul ne face cu ochiul de pe Cruce, Babele ne invita la o fasole cu ciolan, asa ca la bunica acasa, Pietrei Arse ii “arde” de o baie in piscina incalzita si de un sprint pe stadion…pana si Omu ne striga de la departare. Incredibil de senin pe Platoul Bucegilor, ce ne anunta ca in toi de iarna vom avea parte de o tura de toamna autentica.

“Supliciul” coborarii de pe Furnica este trecut de fiecare , mai vioi, mai cu stangacie, fiecare cautandu-si “trasa ideala”. Urmeaza o plimbare lejerade platou, pe langa Piatra Arsa, suntem depasiti de doi monstruleti 4x4, si intram pe traseul BA care ne va duce la Hotel Pestera, traseu de a carui intrare nu stiam desi trecusem de multe ori prin zona. La momentul respectiv nu stiam ca traseul are un nume, dar am aflat ulterior , tot de pe carpati.org, gratie domnului Gigi Cepoiu, ca tresul respectiv se numeste Drumul lui Mos Butmaloi si trece pe Plaiul lui Pacala. Drumul este presarat cu alte lamuriri depre cum se taie o poteca iarna (am gasit si un petic virgin de zapada) si despre cum se merge in general iarna cu grupuri mai mari sau mai mici.

 Odihna dupa "supliciu"

 Cumatra ne da binete de printre jnepeni

La o urmatoare pauza de un cui ne asezam la un “sui” pentru alte explicatii depre identificarea riscului de avalanse pe un traseu si de noi tips&tricks geometrice cum ar fi improvizarea unui raportor din betele telescopice, pentru masurarea unghiului de inclinatie a pantelor. Vedem pentru prima data si punctul terminus al traseului nostru din acea zi, respectiv cabana Padina.

Se coboara destul de lin pana in apropriere de Hotel Pestera, unde panta devine ceva mai accentuata si presarata cu ceva “saritori” mai “dificle”. De la Hotel Pestera suntem ghidati de Mihai pe drumul ce trece pe langa schit, care are si o amenajata si o microhidrocentrala pe Ialomita “cea frumos curgatoare”. Acest drum este cu mult mai incantator decat clasicul si anostul forestier pe care il stiam eu.

"Saritori dificile"

 MHC Patriarhia Romana S.A.

Cabana Padina ofera o atmosfera incantatoare, ne cazam, ne alegem paturile, mancam ceva si ne pregatim pentru “sedinta”, partea cu adevarat serioasa a acestui atelier si “piesa” lui de rezistenta. Au urmat 4 ore de discutii foarte utile conduse cu un excelent spirit didactic de catre profesoara noastra, Mihaela si moderata excelent de interventiile lui Mihai. S-a discutat despre echipament cu fiecare piesa a lui luata in detaliu si intoarsa pe toate fetele, de la tipuri, utilitate si mod de utilizare pana la intretinere, despre alimentatie, conduita grupului in teren, trasee de iarna si cate si mai cate, cert este ca eu dupa ce am aprofundat cateva carti (nu despre echipament) am monopolizat discutia si am fost pe alocuri si “Gica contra” si carcotas.

 Ne dati ori nu ne dati?

A doua zi dimineata, dupa ceaiul si omleta de rigoare privim sagalnic spre Saua Laptici unde urma sa ajungem dupa o urcare de vreo doua ore si ceva. Balaurim un pic in cautarea intrarii in traseul BR primim chiar si ceva indicatii cum ca “o luati pe drumul ala si ajungeti la marcajul ala”, si dupa niscaiva cercetare nimerim ruta, ce urca destul de abrupt la inceput, dar se domoleste rapid. Invatam si ca in caz de separare a grupului se asteapta grupul sau grupurile ramase in urma la orice bifurcatie a traseului, ne jucam de-a v-ati ascunselea cu ARVA-ul, si iata-ne din nou pe platoul nostru drag.

 

 

Poze, refill de apa din paraiasul ce curge domol pe platou si pe care il traversam de mai multe ori, si ajungem in scurt timp la intersectia cu traseul spre Zanoaga (alt traseu despre a carui existenta nu stiam, eu oricum fiind pentru prima data pe aceasta parte a versantului). La o pauza de un sandwich sau un baton de ciocolata, dupa caz, suntem acompaniati de niste catelusi simpatici care stau mai-mai sa-ti ia sandwich-ul din mana si “admiram” doua ATV-uri care lupta neputincioase cu pante ce nu le sunt destinate. Ce distractie o mai fi si asta sa te duci cu ATV-ul pe munte ca sa-l impingi?

 

Ajungem din nou la cota 2000 si de aici decidem sa coboram toti intr-o singura echipa, pe drumul de vara, nimeni nefiind atras de telecabina. O coborare care a fost mai noroioasa decat la urcare, care a fost condimentata si cu un pic de ceata, dar care ne-a gasit pe toti la cota 1400 cu zambete de satisfactie pe fete, cu “ramas bun si ne vedem in turele viitoare”, dar fara o binemeritata pauza de “concluzii”, ceruta imperativ de al meu stomac. Asa ca de aici ne imbarcam din nou in “Golan”, coboram catinel pana in Sinaia si directia spre casa.

In loc de concluzii:

-A fost o adevarata tura de initiere in care am invatat multe, alaturi de oameni minunati cum numai pe munte gasesti, si condusi exemplar de cei doi lideri ai celor 10 negri mitetei

-Cabana Padina ofera o atmosfera cu adevarat montaniarda, in camere este cald sobele fiind foarte eficiente; in plus ofera preturi “de criza”, ca exemplu dand aici numai ceaiul la 50 de bani, si cred ca este cea mai ieftina cabana din Bucegi

-A fost un Mos Nicolae fara zapada, parca gasindu-ne in mijloc de toamna tarzie, ceea ce a dus la lipsa exercitiilor de piolet, a bulgarerilor si a ambuscadelor

 

Marţi, 15 decembrie 2009 - 14:17 
Afisari: 3,980 


andy79