Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Septembrie 2024
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Octombrie 2024
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Online

Vremea
Varful Piule
Muntii Retezat

Tur pe Muntii Ignis, Maramures: Varful Ignis, Blidari - Poiana lui Dumitru, Cheile Tatarului (Muntii Oas - Gutai)

/Muntii/ignis_traseu_aug_2012.jpg


Nu de puține ori, călătorul sau stătătorul de prin Baia Mare are surpriza să se pomenească cu privirea dezmembrată de pitorescul munților locului, metereze semețe puse în calea vânturilor. Două masive maiestuoase însă, Igniș (1307 m) și Mogoșa (1246), apar ca două faruri pe un ocean de verdeață, gidând turiștii către piscurile lor înalte, cu spectaculoase panorame înspre Maramureșul istoric sau depresiunea orașului Baia Mare.


MASIVUL IGNIS Vara asta, ne-am decis în mai multe ieșiri să batem arealul Ignișului, cuprinzând în periplul nostru rezervația naturală de la Blidari, Cheile Tătarului și Masivul Igniș. Pe lângă platoul Izvoarele am trecut tiptil, că oricum sunt vestite din Borșa și până dincolo de Recea, adică cam prin toată țara. Masivul Igniș nu prea fusese călcat de către poporul locului, fiind mai greu accesibil, dar de când antenarii de telefonie și-au ridicat tehnologia pe vârful acestuia, un drum lejer de piatră și-a făcut apariția din Stațiunea Izvoarele. Bucurie pe localnicii care știu să treacă cu un 4x4 peste o căruță sau un buștean și să li se pară o artă extremă în asta.


/Muntii/ignis-059.jpg

Vf. Ignis - Racheta Albă, Racheta Roșie și Racheta Orange


Sunt mai multe trasee pentru a atinge vârful, însă peste noi a dat norocul și am nimerit pe unul dintre cele lungi: Chiuzbaia, Șaua Iezuri, Vf. Pietricica, Vf. Lui Ilie, Vf. Igniș. Când am trecut de Șaua Iezuri, poiana de la Izvoare iar ne făcea semne, disperata, să mergem înspre ea! Serios, cine se crede asta, sirena codrilor? Frumusețea naibii! Am rezistat tentației și, în sfârșit, am ajuns pe Vârful Igniș. Ne-am apucat repede să mâncăm afinele afinarilor, ce au dat iama cu camionul comunal între tufe, un dulău de munte carpatic ne-a chemat la el între colți, iar o drujbă cânta Ciocârlia undeva dinspre Poiana Izvorului.  


/Muntii/ignis-082.jpg

Vf Ignis - panorama Baia Mare


Acolo, bum, priveliștea orizontului nesfârșit ne-a lovit contondent peste priviri. Aveam impresia că văd până-n Rodna, nu știu, poate confund și era Himalaya. Baia Mare, cu al ei turn falnic se întindea la soare sub noi, în lateral Barajul Firiza iar în spate, departe, Creasta Cocoșului și Mogoșa, cu pârtia sa de schi retrasă în vacanță până la iarnă. Din loc în loc pășunea alpină e străpunsă de stâlpi megalitici, blocuri de andezit imense de pe care te apuci vârtos să admiri peisajul. Îți vine să sari în poala naturii, cum făcuse Pintea Viteazu și ceata sa la televizor, ca să scape de ciocoi, dar ne-am mulțumit să dăm imaginativ din aripi și să ne coborâm de pe stânci, să lăsăm și afinarii să aprecieze câte tufe mai au de cules până dă soarele să apună.


BLIDARI

Negreșit, lumea aude vorbindu-se de Blidari pe la colțurile Maramureșului și ale sale locuri de basm - Poiana lui Dumitru, Tăul lui Dumitru, Poiana Brazilor, însă atâtea obiective turistice și de agrement sunt interpuse între Baia Mare și localitatea mai sus amintită, încât ai toate șansele să-ți sabotezi ieșirea și să rămâi undeva pe parcurs, la Barajul Firiza, s-o iei ca hoțul înspre Izvoare (cum naiba nu?) sau să te ghiftuiești ca un grizzly cu păstrăv proaspăt la Complex Lostrița. Vreo 13 km ai de tras la jugul rucsacului până în Poiana lui Dumitru, pe drumuri răscolite de taff-uri sau camioane încărcate în nesimțire cu aurul verde al zonei. Din loc în loc vezi culmi întregi despădurite, cât să-ți bucuri ochii cu stâncăriile de rocă vulcanică, acoperite cu câteva cete de molizi și fag.


/Muntii/ignis-blidari2.jpg

Tăul lui Dumitru


Pe drum, în caz că vei auzi o voce înfundată de megafon repetând un mesaj indescifrabil și clar subliminal, să nu crezi că ai ajuns într-o bază paramilitară de subminare a economiei locului, înseamnă că ești în apropierea unei microhidrocentrale privatizată, construită de italieni pe cursul văii Blidar. Ce mai frapează curiozitatea călătorului, ar fi drumul, care din loc în loc pare asfaltat și străjuit cu borduri. Ei bine, sus în Poiana lui Dumitru se află mai ascunsă Cabana Silvică, loc de babilonie cruntă pentru foștii tovarăși de Partid Comunist Român, pe vremuri de rahată amintire, iar mai nou loc de dezmăț ipotetic pentru baroni locali și afaceriști clientelari. 


/Muntii/ignis-blidari1.jpg

Poiana lui Dumitru


Tăul lui Dumitru, situat pe culmea Sturului, se află la 2 km de poiană, pe o turbărie moale, mlăștinoasă, care dă impresia că vrea să te înghită la fiecare pas, noroc că nu te lasă tufele de afine.  Acesta are dimensiunea de 15 pe 20 de metri, însă turbăria se întinde pe 3 hectare. Loc de destrăbălare cerebrală pentru botaniștii patriei. Și, mai mult ca sigur, loc de dat bot în nas cu ursuleții locului, veniți la cules voios de afine și zmeuriș, prin labirintul îndesat de de brăduleți și puieți de molizi (adică mozolici). 


CHEILE TĂTATRULUI

O dată am fost, pe vremurile când șoimii patriei creșteau cu gândul ca într-o zi să devină tractoriștii patriei, și am rămas cu o aminire  întru-câtva plăcută. Țineam minte ceva stânci ferindu-și poalele de măcinarea apei. Am zis, de la începutul verii și cu gândul la a bate arealul Ignișului, Cheile Tătarului trebuie incluse în orarul de vacanță. Auzisem și de barajul ce se construiește la Runcu, precum și zvonul că zona va fi inundată într-o zi, cam peste 2 ani și-un sfeter. N-a durat mult și în august ne-am prăvălit de-a berbeleacu printre serpentinele Gutinului până în Mara, iar de-acolo încă 8 km până la Chei. Pe drum am dat de barajul în construcție. Deci, serios! Parcă am fi scăpat din jungla de conifere și ne-am împiedicat de-o piramidă mayașă, adică tocmai de digul construit în trepte între doi munți, aflat la confluența dintre valea Tătarului și Runcului. 


/Muntii/ignis-chtatarului1.jpg

Cheile Tatarului


De-acolo, cheile sunt la o aruncătură de serpentină. Nu se întind pe o lungime matusalemică ci în jur de câteva sute de metri, însă stâncile de andezit, cățărate una peste alta și ferindu-se de firul apei curgătoare îți oferă o priveliște extrem de sălbatică. Toate blocurile stâncoase și-au pus în cap pâlcuri de molidiș, s-au învelit din loc în loc cu mantale de licheni galben-verzui și par atât de simandicoase încât te roagă să le faci fotografii. Cursul accidentat al apei este înțesat cu repezișuri și bulboane, iar pe alocuri trunchiuri imense de copaci s-au prăvălit în hău, cât să te ajute cu o cracă întinsă de o iei eronat și țopăind prin mijlocul cursului apei. 


/Muntii/ignis-runcu2.jpg

Baraj Runcu (work in progress)


Ne-am întors din Cheile Tătarului chiar în ziua când pe Creasta Cocoșului ardea pădurea. Din Mara am observat două coloane groase de fum, iar pe vârful Gutâiului, unde se deschide o panormă extraordinară a platoului vulcanic, am fost martori la prăpăd. Două imense limbi de foc măturau muntele, încât mai că ne venea să umplem rucsacii cu apă și să îi aruncăm acolo, pe creastă, în dogoarea flăcărilor. Oficialitățile s-au lăudat în acea seară că au stins incendiul. Nu l-au stins. A venit peste o zi ploaia și le-a arătat cum se face. 




Turx3m - Muntii Ignis (video)

http://www.youtube.com/watch?v=Ds-lU9aFgWU



Miercuri, 5 septembrie 2012 - 16:58 
Afisari: 7,000 


Postari similare:





Comentariile membrilor (0)

Nu exista niciun comentariu
 

 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0627 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org