Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Noiembrie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Decembrie 2021
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Online

Vremea
Varful Mutu
Muntii Valcan

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Tur de forta in Bucegi, partea I - Valea Coltilor si Hornul Coamei (demo) (Muntii Bucegi)



O tendință naturală a individului este de a-i considera, la o primă vedere, pe aceia care fac lucruri peste puterile sale, supereroi sau nebuni. În timpul care se scurge după această primă impresie, contrastul dintre noi și supraoameni se diminuează, de regulă temperat de găsirea unor breșe „omenești” la respectivii, sau a unor similitudini între acțiunile sau firile lor și ale noastre, de tipul „așa ceva am fost și eu în stare să fac / am trăit și eu asta”. Uităm, la momentul emiterii primei judecăți despre nebuniile altora, că fix ruperile de ritm, ceva-urile inedite și derapajele în aventuros sunt cele care împlântează un sens în rutina noastră ostilă.


De ce ai vrea să umbli prin niște locuri unde moartea poate să-ți pună piedică la fiecare pas, de ce ai vrea să atârni la câteva sute de metri deasupra hăului, de ce te-ai urzica, te-ai umple de noroi și de julituri trăgându-te prin locuri pe unde și caprele negre ezită să se avânte ? Aș putea răspunde tot cu întrebări – de ce să ieșim noaptea din casă, de ce să explorăm necunoscutul, de ce să descoperim America, de ce să ne aventurăm în spațiu ? etcetera. Curiozitatea reprezintă esența existenței umane, spune un citat. Și moartea pisicii, vor replica alții. Dar cea din urmă implică o teamă intrinsecă, iar depășirea ei și avântul în necunoscut aduc satisfacții incomensurabile. Însă elanul de a descoperi și a explora trebuie temperat de o bună cunoaștere a aspectelor adiacente care, în ceea ce privește arealul alpin, pot necesita ani buni de ucenicie până la a le avea complet și corect în vedere.


Încă de acum doi ani am luat cunoștință de la distanță, prin intermediul Carpati.org, cu incursiunile lui Mugurel Ilie și ale lui Eugen Horjea prin niște cotloane pe unde nu mulți cutezau să se perinde. La început m-am minunat și mi-am făcut cruce, apoi am devenit atras de locurile minunate prin care aceștia cotrobăiau cu drag și chiar am atentat, în urmă cu un an, la faimoasa „lume de piatră a Craiului”, care mi-a fost la acea vreme refuzată, pe motive foarte raționale și bine întemeiate. Mi-am promis că voi face tot posibilul să ajung într-o astfel de ieșire și, în ciuda lacătelor puse pe celebrul parc național de indivizi care au preferat să-și mențină curiozitatea mai mult pe lângă decât în sfera montană, lumea de piatră mi-a garantat accesul într-o zonă aproape la fel de spectaculoasă – marele abrupt prahovean al Bucegilor, întreit în reprezentările Caraimanului, Coștilei și Morarului.


Incursiunea pe tărâmul caprelor negre și al vulturilor s-a desfășurat sub forma a trei ture de o zi, cu durate cuprinse între 11 și 13 ore. Tabăra de bază a fost stabilită, după îndelungi căutări, la pensiunea Casa Anduțu din Bușteni, care avea și avantajul de a se afla la baza pârtiei Kalinderu, adică foarte aproape de punctul de plecare pentru traseul din prima zi. Cei mai romantici dintre noi se pot încălzi cu gândul că de pe budă se vedea foarte bine Crucea, băile fiind dispuse către abruptul sudic al Caraimanului.


După o selecție riguroasă a participanților (de altfel, Mugur și Eugen nu sunt oameni pe care să-i aburești din vorbe), se formează și echipa: Zelma, Ingrid, Dana, Paul și cu mine. Din păcate, Zelma a fost nevoită să se retragă, așa că în final am rămas patru plus organizatorii. Pe traseul din prima zi ni s-a alăturat Sorin Borza, un veteran la rândul său în ale nemarcatelor, însoțit de fiul cel mare – Emil. A însemnat mult faptul că nu le eram străini lui Mugur și Eugen, aceștia cunoscându-ne din diverse ture alpine, dar și faptul că ne știam cam toți între noi, ceea ce a sporit coeziunea grupului. În cazul meu, în acordarea acceptului de participare a contat mult efortul depus în ultimul an precum și dorința mea de a împărți cu ceilalți parte din cunoștințele și experiențele dobândite, concretizată prin activitatea de pe site unde am postat ture și jurnale. De altfel, principala dorință a celor doi organizatori și unul dintre motivele de bază al acestor ture alpine publice este de a transmite mai departe câte ceva din vasta lor experiență, acumulată în zeci de ani de cățărare și alpinism, și de a forma montaniarzi de calitate care să abordeze cu siguranță și respect traseele alpine.



Urmează descrierea unui traseu alpin (deci NU turistic!) de dificultate 1B. Pentru parcurgerea sa echipa a folosit materiale specifice cățărării pe stâncă: hamuri, căști, carabiniere, dispozitive de rapel, anouri iar ca echipament colectiv – semicorzi. Parcurgerea în siguranță a unor trasee nemarcate necesită o înțelegere realistă a priceperii și limitelor personale. Există în permaneță riscul de a fi rănit sau de a muri! Nu vă aventurați în abrupt fără a avea echipamentul și pregătirea necesară, deopotrivă fizică și mentală !!



Traseul propus pentru prima zi a fost următorul: Căminul Alpin - Plaiul Munticelu – Poiana Coștilei (TR) – Hornul cu Urzici - Hornul de la Scară – Valea Colților - Strunga Colților – Valea Gălbinele - Hornul Coamei – Valea Gălbinele (principal) (1B) - Plaiul Munticelu - Cabana Caminul Alpin (TR). Grad general de dificultate - 1B. Legat de asta, mă amuză în continuare cu câtă ușurință și desconsiderare sunt tratate primele grade în cățărarea pe stâncă de către persoane care nu s-au plimbat în viața lor prin afara panoului de la sală. Aparent sunt oameni care nu realizează că a te cățăra într-un mediu deplin controlat unde vântul nu bate, ploaia nu udă prizele iar acestea în niciun caz nu ți se rup sub degete, filat din centimetru în centimetru, este o treabă, în timp ce a ieși la stâncă, fie și pe trasee 1A-1B, și a parcurge neasigurat săritori cu metri buni sub tine, e cu totul altă mâncare de pește. De altfel, chiar și în limitele aceluiași grad, unele trasee sunt mai egale ca altele; o alde Valea Coștilei bate cu mult Creasta Balaurului ca dificultate, deși ambele sunt cotate 1B.


După o noapte pe care eu, Paul și Dana am petrecut-o la o altă pensiune bușteneană, ne trezim pe la șase dimineața pentru ca o oră mai târziu să completăm formația cu restul membrilor – Eugen, Ingrid, Emil și Sorin, ultimii doi veniți din Brașov. Vremea deocamdată este stabilă, cu un cer predominant senin și câțiva nori răzleți. Voi reveni cu mai multe detalii după buletinul de știri. Andreea, ai legătura



/VColtilor/0__copy_.jpg

E o dimineață minunată în Poiana Coștilei

/VColtilor/10__copy_.jpg

Până la intrarea pe nemarcat avem de mers mai bine de o oră pe traseul TR, ce leagă Bușteniul de Mălăiești. După ce trecem de Poiana Coștilei părăsim poteca și începem să urcăm pe partea stângă, pe un scoc pământos și destul de abrupt, ajutați de bețele de trekking și de vegetația abundentă. Aceasta reprezintă partea inferioară din Vâlcelul Poieniței. Articulațiile încă amorțite după somnul precar sunt încălzite suplimentar cu înțepături directe de urzici care ne iau prin toate părțile. După douăzeci de minute de mers pe sub perete, ajungem într-o șeuță de unde vom coborî pe Hornul Pământos în Valea Mălinului, la o sută cincizeci de metri de confluența cu Valea Colților. Aici ne echipăm cu hamuri și căști pentru că în următoarele minute treburile vor deveni serioase.



/VColtilor/15__copy_.jpg

Până jos avem de descățărat niște porțiuni înclinate cu un sol foarte sfărâmicios. Pe la jumătatea acestor pasaje am solicitat lui Eugen să întindă o semicoardă, bocancii mei nefiind foarte încrezători în a mă purta în siguranță deplină până la baza hornului.



/VColtilor/18__copy_.jpg

/VColtilor/20__copy_.jpg

Odată eliminați parte din morcovi, ajungem într-un punct din care se observă excelent firele celor două văi vizibile din acest loc – Colților, pe stânga, respectiv Mălinului, pe dreapta. Despre ultima am auzit spunându-se că ar fi cea mai lungă vale de abrupt din Bucegi, în orice caz, iarna cel puțin urci pe ea de albești.



/VColtilor/30__copy_.jpg

Mălinul văzut de la firul… pietrei

/VColtilor/25__copy_.jpg

Majoritatea traseelor alpine dintr-un masiv poartă o amprentă definitorie pentru muntele în care se află. În Piatra Craiului se remarcă imediat pragurile de rocă albă a calcarului, bogată în alveole și prize care, deși friabilă de multe ori, îmi pare foarte plăcută la cățărat. În Bucegi văile se prezintă mai degrabă sub forma unor v-uri de-a lungul cărora s-au îngrămădit bolovani uriași, preponderent lipsiți de prize, care te invită la a învăța și exersa noi mișcări pentru înaintarea pe verticală, precum șpraițul, ramonajul și altele bazate pe opoziție. De aglomerări de bolovani avem parte și pe Valea Colților, o vale care te întinde suficient de mult fără a fi din cale afară de dificilă. Ea prezintă totuși câteva săritori extrem de interesante, în special pentru cei al căror nivel se învârte în jurul 1B-ului. 



Valea începe cu câteva praguri „de încălzire”.

/VColtilor/40__copy_.jpg

/VColtilor/52__copy_.jpg

Aglomerație mare pe fir

/VColtilor/54__copy_.jpg

/VColtilor/55__copy_.jpg

Urcăm câteva trepte ușoare după care ajungem la o săritorică mai serioasă, marcată printr-un bolovan, ați ghicit, care surplombează firul văii. Răspunsul la dilema continuării este dat pe partea dreaptă, unde pragurile înclinate și spălate oferă totuși o aderență satisfăcătoare. Mai întâi trimitem rucsacurile cu coarda, pentru ușurință. Înaintarea prin alte mijloace în afara clasicului mână – picior – mână – picior oferă cățărătorului anumite doze de emoții, însă deprinderea stilurilor mai neconvenționale de ascensiune sporește încrederea acestuia și îi crește nivelul de experiență.


Dana pe un prag care precedă săritoarea cu bolovan/VColtilor/59__copy_.jpg

Săritoarea cu bolovan

/VColtilor/50__copy_.jpg

Eugen urcă primul, după care trimitem rucsacurile

/VColtilor/62__copy_.jpg

Apoi urcăm și noi

/VColtilor/56__copy_.jpg

/VColtilor/58__copy_.jpg

/VColtilor/60__copy_.jpg

Cățărarea pe vale este pe cât de solicitantă, pe atât de plăcută. Există două săritori mai delicate pe care le-am găsit suficient de uscate pentru a le urca în siguranță. Am folosit asigurările destul de puțin, pregătirea membrilor echipei permițând să urcăm într-un ritm bun și destul de liber majoritatea secțiunilor delicate ale văii. 



/VColtilor/61__copy_.jpg

/VColtilor/66__copy_.jpg

Pe vale se află și alpiniști mai înceți

/VColtilor/70__copy_.jpg

În jumătatea superioară, valea se deschide treptat

/VColtilor/75__copy_.jpg

/VColtilor/76__copy_.jpg

Privim și spre punctele de reper care se deschid pe partea stângă, Colțul Măgarului fiind probabil cel mai ușor de identificat. Mai jos, apărat de doi străjeri vegetali

/VColtilor/90__copy_.jpg

Până la capătul văii mai avem de escaladat câteva praguri de o dificultate moderată.

/VColtilor/80__copy_.jpg

/VColtilor/100__copy_.jpg

/VColtilor/116__copy_.jpg

Singurul spectator avizat întâlnit în această zi

/VColtilor/110__copy_.jpg

După vreo trei ore de urcat pe vale într-un ritm constant, atingem capătul ei identificat prin Strunga Colților. De aici se poate coborî rapid în firul principal al Gălbenelelor; din câte mi-amintesc, pentru aceasta nu a fost nevoie de rapel, dar asta depinde de la caz la caz.


Vedere din Strunga Colților/VColtilor/114__copy_.jpg




Impresionanta linie a Hornului Coamei se profilează prin ceața sinistră./VColtilor/120__copy_.jpg




Pentru a ajunge la el traversăm mai întâi firul principal al Văii Gălbinele, cu care vom face cunoștință mai îndeaproape ceva mai târziu./VColtilor/130__copy_.jpg



Organizatorul ne așteaptă răbdător/VColtilor/132__copy_.jpg




Iar noi venim agale, încercând să deslușim împrejurimile prin ceață/VColtilor/134__copy_.jpg



Atenția noastră se îndreaptă spre punctul culminant al zilei care se vrea a fi hornul. Din păcate acesta nu ne-a îngăduit o ascensiune completă ci doar un demo, urmând a-l aprofunda cu o altă ocazie. Pe lângă ceața care din acest moment ne-a devenit tovarăș de drum, continuarea traseului devine mai dificilă decât de regulă, hornul fiind foarte ud și alunecos, firișoare de apă prelingânu-se pe pereții lui. De fapt, zilele din an în care traseul se poate parcurge complet pe uscat sunt numărabile pe degete. 



Eugen la intrarea în Hornul Coamei/VColtilor/140__copy_.jpg



Hornul debutează plăcut, cu niște lespezi cățărabile ușor dar aparențele prietenoase vor fi rapid spulberate.

/VColtilor/141__copy_.jpg

Urmează un prag nu foarte înclinat, dar spălat. Eugen urcă primul pe stânga și reușește să ajungă rapid deasupra lui. Eu sui următorul, neasigurat, însă mă blochez un pic mai sus de jumătate și solicit coarda pentru un pas mai alunecos pe care nu mă simțeam sigur să-l trec la liber.

/VColtilor/142__copy_.jpg

/VColtilor/143__copy_.jpg

Mai sus nu ne mai încăpățânăm și îi lăsăm pe Eugen și Sorin, veteranii grupului, să urce primii și să ne asigure de deasupra. Cu fiecare pas în amonte înclinația pantei crește și mai mult.

/VColtilor/144__copy_.jpg

/VColtilor/145__copy_.jpg

Ajungem la o fereastră închisă printr-o lespede aparent fragilă. Depășim săritoarea printr-un ramonaj scurt la capătul căruia eu am folosit lespedea drept sprijin pentru o mână. În cazul în care vă întrebați de unde vine termenul de ramonaj, ei bine, el a fost dat după o fată pe nume Ramona. Vă puteți imagina singuri cum s-ar fi numit procedeul dacă pe tipă ar fi chemat-o Maria..  (de fapt vine din franțuzescul „ramonage”. Ramoneur înseamnă coșar. Explicația mea e mai plauzibilă, nu ? :) )

/VColtilor/150__copy_.jpg

Deasupra săritorii cu fereastră, pereții se îngustează enorm iar apa scursă pe ei ne transformă terenul de joacă în Horrorul Coamei. Totul este foarte ud, unele prize sunt spălate și riscul de accidentare devine mai sporit. Variante de ocolire nu prea există, traseul ne obligă să ținem firul pe aproape toată durata sa. Există un brâu care leagă Hornul Coamei de firul principal al Gălbinelelor însă noi ne aflăm sub el, iar de acolo până în Brâna Mare a Coștilei mai este destul de mers prin horn.

/VColtilor/160__copy_.jpg

/VColtilor/170__copy_.jpg

În aceste condiții neprielnice și fiind într-o formulă relativ numeroasă, decidem să nu insistăm mai mult decât e nevoie și hotărâm în unanimitate să ne retragem. Dacă memoria nu mă înșeală, s-a făcut un sondaj să continuăm pe firul Gălbinelelor sau să îi dăm la vale, iar majoritatea am optat pentru varianta din urmă. Decizia a fost influențată și de faptul că a doua zi ne aștepta o tură, mai dură decât aceasta, cu focusul pe Acele Morarului, iar spațiul de odihnă între ele nu era prea generos.


Nici părăsirea hornului nu este floare la ureche. De rapelat avem toate sculele necesare la noi, însă nu vedem niciun piton. Soluții fericite nu se întrezăreau, așa că s-a recurs la plăcuța îndoielnică din alcătuirea ferestrei de mai devreme. Și bineînțeles că persoana cea mai potrivită pentru a testa inovația este Eugen, convinși fiind că dacă el se dă și va ține, noi vom putea coborî cu zero morcovi la bord. De altfel, a fost una din numeroasele situații în care organizatorul și-a asumat riscuri pentru tot grupul în toate cele trei zile de bucegeală alpină. 



Eugen amenajând primul rapel

/VColtilor/180__copy_.jpg



Cam firavă asigurarea la prima vedere, dar a funcționat impecabil

/VColtilor/184__copy_.jpg

/VColtilor/147__copy_.jpg

/VColtilor/186__copy_.jpg

După două sau trei rapeluri evacuăm hornul și revenim în firul Gălbinelelor. Acum că peisajul s-a schimbat din nou și ceața s-a milostivit de niște petice senine, recunosc un pic locurile prin care mă aflu. Mugurel m-a dus pe aici în martie, când am făcut o traversare din Gălbinele în Scoruși, chiar prin Strunga care se zărește timidă prin ceață, câteva zeci de metri mai sus. De fapt se zăresc două: Gălbenele și Colților, prin care am coborât și noi. Mai jos aveți poze cu ambele, ghiciți care-i una și care-i alta ?

/VColtilor/190__copy_.jpg



/VColtilor/200__copy_.jpg



Bine, hai că vă spun. Prima poză este cu Strunga Colților (la baza peretelui din dreapta se găsește faimosul Hotel Gălbinele), a doua cu Strunga Gălbinele. Iată și o poză a Laurei Bejenaru în care situația este lămurită, ambele strungi fiind vizibile în detaliu - https://plus.google.com/photos/106083248741016880756/albums/5771771983247938577/5771773162069457474?pid=5771773162069457474&oid=106083248741016880756


Împrejurimile văii în talvegul căreia ne aflăm acum ne oferă perspective învăluite într-o aură mistică. După un scurt moment de respiro ne reorientăm în aval, unde câteva rapeluri ne vor asigura trecerea peste săritorile mai dificile.


/VColtilor/205__copy_.jpg



/VColtilor/206__copy_.jpg



/VColtilor/210__copy_.jpg



/VColtilor/220__copy_.jpg



Am rapelat de câteva ori pentru a nu pierde timp, observând că unele săritori ar fi fost destul de interesante la o parcurgere în sens invers. Ceața a rămas undeva sus, acum restul traseului s-a transformat într-o plimbare alpină cu sau fără coardă.


/VColtilor/230__copy_.jpg



/VColtilor/235__copy_.jpg



/VColtilor/240__copy_.jpg



/VColtilor/242__copy_.jpg



/VColtilor/244__copy_.jpg



/VColtilor/250__copy_.jpg



/VColtilor/254__copy_.jpg



/VColtilor/258__copy_.jpg



/VColtilor/259__copy_.jpg



/VColtilor/260__copy_.jpg



/VColtilor/262__copy_.jpg



O fi parte din Coștila-Gălbinele ??

/VColtilor/265__copy_.jpg



ceea ce credeam a fi Colțul Măgarului este de fapt un țanc aflat pe stânga Hornului dintre Fire (mulțumesc Andrei Badea!)

/VColtilor/267__copy_.jpg



/VColtilor/270__copy_.jpg



/VColtilor/275__copy_.jpg



/VColtilor/280__copy_.jpg



/VColtilor/290__copy_.jpg



/VColtilor/300__copy_.jpg



/VColtilor/305__copy_.jpg



Intrarea pe firul principal al Gălbinelelor. Parcă pe aici ne-am coborât prin dreapta imaginii.

/VColtilor/312__copy_.jpg



Bătrânul refugiu Coștila la care ajung pentru prima oară. Îmi pare trist și ruginit, dar câte generații de alpiniști nu au savurat aici odihna de după o zi în perete sau pe văi..

/VColtilor/320__copy_.jpg



Am revenit în Bușteni în jurul orei 18.00 după care ne-am luat la revedere de la Sorin și Emil și am pornit spre pensiune sau spre Casa Magică pentru o masă caldă. Eugen a fost un coordonator excelent, iar echipa formată - una la înălțimea așteptărilor. A fost tura de deschidere din seria de trei. A doua zi aveau să urmeze Acele, dar despre ele în partea a doua. Va urma




Sâmbătă, 11 octombrie 2014 - 16:34 
Afisari: 2,864 


Postari similare:





Comentariile membrilor (3)

paulu
paulu

 
1
Dar ai muncit oleacă la acest jurnal! Am început să-l citesc, dar mi-am dat seama că sunt prea obosit pentru a-l aprofunda, e păcat să trec peste cuvinte fără a înțelege tot ceea ce vrei să transmiți. Așa că i-am pus semn de carte și îl voi relua în zilele următoare, pe îndelete Carpati.org


Joi, 16 octombrie 2014 - 00:04  

lawr
lawr
Caraba
 
2
excelent jurnal... inebunitor de frumos, am avut si eu norocul sa parcurg o parte din traseul descris de tine...

vreau si eu pe Malinului


Miercuri, 29 octombrie 2014 - 13:42  

victoranica
victoranica
Coarda
 
3
Multumesc Carpati.org Este fascinant si infricosator deopotriva abruptul Costilei. Nici eu n-am parcurs mare lucru din el, dar sper sa mai schimb acest lucru in urmatorul an.
Intre timp vor mai urma doua jurnale despre abruptul prahovean al Bucegilor.

Toate cele bune !


Miercuri, 29 octombrie 2014 - 14:01  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,9242 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org