Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Februarie 2024
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
26272829

Martie 2024
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Online

Vremea
Varful Urlea
Muntii Fagarasului

Trei zile de vara pe cararile din Ciucul de Nord via Hasmas = “love” (Muntii Ciuc)

Dupa mai bine de 3 luni de cand Cristi a propus aceasta iesire si in ciuda codului galben de ploi si furtuni care ne ameninta, ba chiar parea ca ne va strica planurile, 5 dintre noi ne-am incumetat sa infruntam orice obstacol pentru a ne bucura de frumusetile ascunse din aceasta zona. Intr-o ordine total aleatoare, cei 5 temerari au fost dupa cum urmeaza: Cristi, a.k.a. seful de trib, Adina (care a carat toata casa in rucsac), Alina (mereu pusa pe glume), Mada (care parea ca nu a carat suficient dupa cum se misca) si Andrei (noua achizitie a grupului).



Prin urmare, sambata dimineata ne regrupam in deja binecunoscutul loc de intalnire, Piata Victoriei, pentru a purcede spre Miercurea Ciuc, oraselul care urma sa fie punctul de pornire in aceasta aventura de vara. Zis si facut, si putin trecut de ora 7 eram deja pe drum; unii mai adormiti, altii cu chef de vorba (mai mult sau mai putin, dupa caz), orele au trecut repede si ne-am trezit pe bune in parcarea Kaufland, vecina cu pitoreasca autogara a orasului. Dupa ce locuitorii iesiti la cumparaturi in supermarketul mai sus mentionat au asistat la un spectacol de “striptis” si… cu crema de protectie solara, ne-am inhamat la rucsacii deloc usori si ajunsi in gara am verificat fezabilitatea traselui.


Deoarece nu era foarte clar daca furtuna se va intersecta cu noi sau nu, Cristi si Andrei au hotarat ca ar fi mai sigur daca am schimba/scurta putin traseul primei zile astfel incat sa o luam inaintea ploii sau chiar sa o evitam. Asa ca am luat un microbuz spre un sat din apropiere, si timp de jumatate de ora ne-am delectat cu limba/dialectul si portul din zona, demne de mentionat pana si urmasilor nostri. Nu mai tin minte daca ne era foame sau nu, cert e ca dupa ce am respirat aerul neconditionat din microbuz condimentat cu arome de salam si parizer, ba chiar carnati sau coaste afumate, ne-a trecut orice pofta sau senzatie de foame. Am coborat in satul Lunca de Sus de unde, manati din spate de nori pufosi, am tot batut un drum forestier pret de vreo 2h.


/Jurnal/img_9708.jpg

Peisajul era de vis, verde cat cuprinde, oameni voiosi (adica noi, caci nu ne-am intalnit cu nimeni pe drum), caldura cat de cat suportabila, chef si voie buna. Normal caci era doar prima zi :)


/Jurnal/img_9711.jpg


Tinta noasta din acea seara era refugiul Noscolat, pe care dealtfel l-am si gasit dupa o urcare de aproape 14 km, vreo 3 ore si jumatate si cateva stane. Aveam sa aflam in acea zi ca este musai sa avem o strategie ca sa putem supravietui nenumaratelor stane si cainilor lor.


/Jurnal/img_9726.jpg

/Jurnal/img_9730.jpg

Primul refugiu a fost o reala surpriza mai ales pentru aceia dintre noi care nu au mai fost prin acesti munti. E amplasat la poalele varfului Noscolat si alaturi de… o alta stana evident care, pe langa oite, mai adapostea si vaci, cai si multi, multi caini.


/Jurnal/img_9746.jpg


Daca eu, Adina si Andrei, care nu am binevoit sa atingem varful Noscolat ci sa ne scoboram direct la refugiu, am fost scutiti de primirea caineasca cu care ne cam obisnuiseram, nu la fel de norocosi au fost Cristi si Alina care au fost de-a dreptul incoltiti. Ciudat insa ca mai tarziu am reusit sa ne “imprietenim” cu cativa dintre catelandrii, o fi fost oare de la biscuitii oferiti drept mita?!


La o prima vedere, noua noastra locuinta parea linistita, destul de curata exceptand zecile de muste moarte pe priciurile de sus pe care le-au folosit baietii (priciurile, nu mustele), un pic in bataia vantului deoarece era cam expusa in mijlocul vaii.


/Jurnal/img_9775.jpg


Insa, dupa ce ne-am instalat si am profitat de o bine meritata pauza plus o cina copioasa cu ce avea fiecare in rucsac, ne-am relaxat admirand peisajul care se desfasura in fata noastra.


/Jurnal/img_9758.jpg


Distractia a fost completata de ceea ce se intampla la stana din apropiere: dat fiind faptul ca se insera, ciobanii urmau un ritual anume pe care noi nu prea l-am inteles chiar daca i-am urmarit pret de cateva ore… deh, in lipsa de semnal, internet etc. In schimb, ne-am insusit cateva expresii des folosite de ei atunci cand se adresau cainilor sau, dupa caz, oilor :)) de ex: “si poaaa” si “pisc-o” adica un fel de “fugi dupa oaie si intoarce-o”. Cel mai interesant lucru din afacerea asta era ca toata treaba era facuta de un singur caine, toti ceilalti dormeau ori ne pazeau pe noi, ori erau distrasi de la activitatile pe care in mod normal trebuiau sa le faca. Dar cainele respectiv merita toata aprecierea.


/Jurnal/img_9773.jpg


Stingerea s-a dat destul de tarziu si, chiar daca nu avuseseram o zi lunga, toti speram sa avem parte de o noapte linistita. Gresiiiit! Ma rog, pentru unii dintre noi a fost o noapte de nesomn, eu una am fost inspirata sa iau cu mine dopurile pentru urechi, drept urmare nu am auzit mare lucru. M-am trezit de vreo doua ori, prima oara am simtit cum tot refugiul vibra si nu intelegeam ce se intampla, credeam ca e cutremur. Dupa cateva secunde am realizat ca vacile si/sau caii se foloseau de peretele dinspre noi ca sa se scarpine. Probabil asta faceau in fiecare noapte pe deplin nestingheriti de cei care foloseau adapostul si nu s-au sfiit nici de aceasta data. Iar a doua oara m-am trezit simtind din nou cum refugiul se clatina, insa acum nu erau animalele, ci afara se pornise o mica furtuna. Nu stiu daca a si plouat sau doar vantul a suflat atat de tare incat iti dadea impresia ca ne zboara cu tot cu refugiu, acesta nefiind deloc ancorat, cert e ca a doua zi dimineata cerul era complet senin. Si, uite asa, inca o data vremea rea ne-a ocolit.


/Jurnal/img_9762.jpg

/Jurnal/img_9776.jpg

/Jurnal/img_9779.jpg


A doua zi am pornit la drum pe la ora 9 dimineata, traseul urmand usor lungul crestei si pana la Varful Ecem (1707 m) din Hasmas…


/Jurnal/img_9794.jpg

/Jurnal/img_9814.jpg

… pe care l-am atins in jurul pranzului :)


/Jurnal/img_9826.jpg


… dupa care am urmat potecile spre Cabana Piatra Singuratica unde am poposit pret de 2-3 ore ca sa mancam ceva si sa ne odihnim.


/Jurnal/img_9875.jpg


Si pentru ca nu am rezistat, noi, fetele, sub atenta indrumare a sefului de trib, Cristi, am escaladat Piatra Singuratica.


/Jurnal/img_9837.jpg


Evident ca tot urcusul a fost presarat cu mormaieli de genul: “cine m-o fi pus sa urc aici”, “de urcat am urcat, dar cum coboram”?!? sau juraminte din gama: “daca scapam vii din asta, vai…”


/Jurnal/img_9841.jpg


Toate ca toate insa urcusul a meritat iar de sus am avut o priveliste de vis. Evident ca in acel moment nu ni s-a mai parut ca a fost ceva dificil, ba parca prinseseram curaj si ne doream ceva si mai si. Coborarea nu s-a lasat cu peripetii si in curand am fost jos unde am pus la cale urmatoarea partea a traseului.


/Jurnal/img_9855.jpg


La scurt timp dupa ce am scapat din priviri cabana si piatra al carei nume il poarta, soarele s-a ascuns printre nori si dintr-o data ne-a cuprins un fel de nor sau ceata, lucru care a facut ca drumul sa fie si mai frumos iar peisajul de-a dreptul fantastic.


/Jurnal/img_9881.jpg


Pe varful Hasmasul Mare (1792 m) am ajuns tarzior, 6:30-7 pm, unde nu am pierdut prea mult timp, ci doar cat sa ne tragem sufletul si sa facem traditionala poza de grup pe varf :)


Eu, Adina, Alina, Cristi și Andrei


/Jurnal/img_9899.jpg


Eram deja obositi, poate de la greutatea din spinare, poate de la faptul ca batuseram potecile inca de dimineata si strabatuseram cam vreo 20 km, insa cand am ajuns in apropiere de al doilea refugiu, rabdarea nu prea mai era prietena noastra – se facuse deja aproape ora 8 seara. Situat intr-un decor de vis, refugiul Poiana Alba a fost exact ce ne trebuia la finalul celei de-a doua zile. Linistea deplina care il inconjura precum si verdele de smarald al padurii ne-au relaxat total si au facut ca tot efortul de peste zi sa merite cu varf si indesat.


/Jurnal/img_9940.jpg


Seara s-a incheiat destul de repede, fiecare dintre noi a rezolvat merindele de prisos, prilej cu care rucsacii nostri s-au usurat cat ai zice peste. Refugiul a fost o surpriza foarte placuta, l-am gasit extrem de curat si tot asa l-am lasat in speranta ca vom mai ajunge la el candva curand. Noaptea nu am mai avut vizitatori si prin urmare toata lumea s-a bucurat de un somn adanc, iar dimineata urmatoare un pic dupa ora 8 spuneam deja “la revedere” si am purces catre destinatia finala, Lacul Rosu.


/Jurnal/img_9987.jpg


Dupa o ultima urcare abrupta, traseul a curs o vreme buna numai prin padure. O padure deasa si intunecoasa si un pic cam batrana si uscata dupa parerea mea.


/Jurnal/img_9954.jpg


Imediat ce am iesit din ea, au urmat cateva poienite pline de flori si soare care te imbiau sa te trantesti in iarba si sa visezi cu ochii larg deschisi.


/Jurnal/img_9983.jpg


Dar din pacate nu am facut asta deoarece intr-un fel eram putin nerabdatori sa ajungem la capatul traseului, ceea ce pentru noi nu insemna Lacul Rosu, ci Miercurea Ciuc, unde lasaseram masina.


/Jurnal/img_9993.jpg


Lacul Rosu nu era rosu, ci mai degraba verde smarald; l-am zarit mai intai timid printre copaci, apoi in toata splendoarea lui cand am revenit inapoi in civilizatie.


/Jurnal/img_10001.jpg


Zgomotul si agitatia intalnite aici ne-au facut sa realizam cat de bine ne-a fost fara semnal la telefon si totodata cat de putin ne-a lipsit contactul cu restul lumii. Cred ca fiecare a avut un moment de “hai inapoooooi” Dar dupa un pranz cald pe malul lacului si ceva stiri mondene, ne-am chinuit sa gasim un microbuz care sa ne duca inapoi in Miercurea Ciuc. Era cat pe ce sa nu avem noroc, caci ruta s-a dovedit destul de aglomerata si insuficient dotata din punct de vedere logistic. Insa abilitatile de negociere si socializare ale lui Andrei au avut succes si am luat-o din loc. Intr-un final am recuperat masina si am ajuns cu bine si in Bucuresti, ba chiar am evitat si aglomeratia normala la final de weekend pe DN. Am ramas insa cu muuuulte amintiri placute presarate cu nori pufosi, miros de lemn de brad/molid, poteci line dar si urcusuri care nu se mai sfarseau.


Madalina Badea




Luni, 10 octombrie 2016 - 21:22 
Afisari: 1,902 


Postari similare:





Comentariile membrilor (4)

ana_luisa
ana_luisa

 
1
Foarte frumos jurnalul, pozele confirma Carpati.org Mi-a placut mult povestea cu refugiul care vibra Carpati.org


Marți, 11 octombrie 2016 - 15:25  

ad078
ad078
(admin)

 
2
Frumos scris, poze faine. Multumesc pentru tot. E o zona in care inca nu am ajuns. Pe lista la anul!


Marți, 11 octombrie 2016 - 20:44  

madelaine
madelaine

 
3
@ana_luisa: Multumesc! Daa, refugiul ala chiar merita vizitat Carpati.org O experienta de neuitat, iti garantez Carpati.org


Miercuri, 19 octombrie 2016 - 10:22  

madelaine
madelaine

 
4
Andrei, a fost o tura pe cinste si-ti recomand sa nu ratezi. Prima oara pentru mine in locurile acestea insa mi-a placut foarte mult, sper sa mai ajung acolo candva curand.


Miercuri, 19 octombrie 2016 - 10:23  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,1033 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org