Traversarea masivului Bucegi de la est la vest (Muntii Bucegi)

Traversarea masivului Bucegi de la est la vest sauDin Sinaia pana in Bran, prin inima muntilor Bucegi (30 iulie - 1 august 2012)

Imi doream sa ajung in muntii Bucegi, munti invaluiti in atatea mituri si legende preistorice si in acelasi timp incarcati de istorie. Bucegiul, sau Kogaionon, probabil denumirea sa preistorica, mentionata in lucrarea “Geographia” a istoricului si geografului grec Strabon, era cu siguranta considerat de stramosii nostri un munte sacru, in pestera caruia s-ar fi retras Zamolxis, zeul suprem al geto-dacilor. In ciuda faptului ca izvoarele scrise sunt putine si greu accesibile, cadrele naturale impunatoare precum muntii inalti, fenomenele naturale ca tunetul, fulgerul ori eclipsele, erau cu certitudine asociate cu zeii acelor vremuri de catre stramosii nostri.

In prezent muntii Bucegi sunt considerati a fi printre cei mai accesibili si mai populari munti, intrucat cele doua telecabine dar si numeroasele drumuri asfaltate si forestiere (ce strabat o buna parte din creasta muntelui), faciliteaza vizitarea platoului Bucegilor si implicit a simbolurilor sale cele mai populare, respectiv Babele, Sfinxul si Crucea Eroilor (Caraiman). Personal, nu stiu daca, atunci cand s-au construit cai de acces pe acest munte superb, s-ar fi gandit cineva si la altceva in afara de exploatarea resurselor si profit. Cu siguranta nimeni nu s-a gandit la impactul negativ pe care il lasa vizitatorii cu un simt civic extrem de precar.

Am vizitat muntii Bucegi in urma cu 20 de ani, in 1992, cand am urcat din Sinaia pana la cota 1400 apoi am coborat cu telecabina inapoi in oras. In doream cu atat mai mult sa revad Bucegii, intrucat atunci cand ii vazusem prima data, ii vazusem prin ochii unui copil, deci trebuia sa ii vad si din perspectiva unei persoane adulte.

In continuare va invit sa descoperiti frumusetea si salbaticia acestor munti…sa cunoastem Bucegii cu adevarat…       

                                                                                                                                                      Luni, 30 iulie 2012

Am plecat din Braila la ora 6.15 impreuna cu prietena mea Alina, alaturi de care am mai parcurs cateva trasee montane. Pana in Sinaia, punctul nostru de pornire spre muntii Bucegi, ne-am anchilozat de tot in maxi-taxi, motiv pentru care nu recomand nimanui alegerea pe distante mari a unui astfel de mijloc de transport. Ajunsi in Sinaia in jurul orei 11, am fost intampinati de Dana (danna_b), o la fel de impatimita a muntelui, care ne astepta nerabdatoare sa pornim la drum. Asadar, am inceput sa urcam asa cum ne propusesem, pe traseul cu banda albastra pe care urma sa mergem pana la cabana Piatra Arsa (1950 m alt.). Am facut, dupa putin timp, un scurt popas langa un izvor amenajat, unde am servit micul dejun. Nu departe de noi, un soricel micut facea sprinturi de-o parte si de alta a potecii. Ne-am continuat drumul ajungand in scurt timp la pensiunea Stana Regala. De aici am mai mers putin insa, fara sa avem cunostinta ca traseul se bifurca, am coborat pana la drumul asfaltat ce urca din Sinaia pana la cota 1400. Pentru ca nu aveam inca certitudinea ca ne abatusem de la traseu, cu toate ca marcajul nostru disparuse, am decis cu totii sa continuam sa urcam pe sosea. Am intalnit in scurt timp un biker din Sinaia care ne-a sfatuit sa urcam pe banda rosie, traseu ce se intersecteaza de mai multe ori cu soseaua.

pe poteca pitoreasca

a fost odata...

pe unde o luam?

Dupa un urcus sustinut am ajuns la cota 1400 in jurul orei 15.30. Pentru ca harta noastra era imcompleta, neacoperind intreg traseul vizat de noi, am cerut informatii suplimentare salvamontistilor care ne-au oferit si o harta gratuita. Pentru ca era prea dificil sa ne redresam greseala si sa revenim la traseul cu banda albastra, am decis sa continuam pe traseul cu banda rosie pana la fosta cabana Varful cu Dor. Am ajuns in scurt timp la cabana Valea cu Brazi (1500 m alt.), unde am intalnit un caine Saint Bernard foarte dragalas. Incepuse sa picure asa ca ne-am echipat de ploaie si am continuat sa urcam pana la fosta cabana Varful cu Dor, de unde am urmat traseul cu banda galbena ce merge pana la cabana Omu. In jurul orei 19.30 am ajuns la Jepii Mari, la baza carora se vedea si cabana Piatra Arsa.

ce somn atrage ploaia asta...

pe acolo vrei tu sa o iei?  :-O

ce priveliste :)

Jepii Mari in apropierea cabanei Piatra Arsa

Aici ne-am oprit sa servim masa. Intrucat ne abatusem de la drum destul de mult si cum in plus timpii nostri de parcurgere a traseului fusesera un pic mai mari decat estimasem acasa, am decis sa nu mai coboram pana la cascada Urlatoarea asa cum dorisem initial si sa ne scutim de un efort supraomenesc, asa ca am hotarat sa continuam traseul de creasta. Dupa o cina bine-meritata, am ales sa campam in apropierea cabanei. Cum zona era inconjurata atat de jnepeni cat si de gard, am concluzionat ca era in mare parte o zona sigura pentru campat, asa ca ne-am intins corturile sa ne odihnim pentru traseul de a doua zi.

                                                                                                                                                             

                                                                                                                                                              Marti, 31 iulie 2012

Ne-am trezit la ora 7. Am servit micul dejun pe o masuta improvizata de langa casuta aparent abandonata langa care campasem. Am plecat in jurul orei 8.30 continuand pe traseul cu banda galbena. Odata ajunsi pe Jepii Mici, trebuia sa continuam pe traseul cu traseul cu punct albastru care se pare ca nu mai exista sau pe care disparusera marcajele. Aceeasi problema am intampinat-o si pe traseul cu banda galbena, unde pe diverse portiuni marcajul era sters, ori prea vechi, insa aici macar ramasesera in picioare stalpii marcajelor care iti dadeau clar de inteles ca acela este un traseu. Intrucat nu am dat de traseul de scurtatura catre Crucea Eroilor (Caraiman), am continuat sa mergem pe traseul cu banda galbena pana la cabana Babele. Am ajuns la cabana Babele (2206 m alt.) in jurul orei 10. Daca tot lungisem drumul, Dana a venit cu ideea de a lasa rucsacii la cabana caci urma oricum sa ne intoarcem, asa ca am intrebat cabanierul daca le putem lasa aici. Acesta a zis ca nu-i nici o problema. Am dus rucsacii in spatele salii de mese, intr-o sala mai micuta, am multumit cabanierului pentru ospitalitate si ne-am continuat drumul. Am pornit pe traseul cu cruce albastra pana la cabana Caraiman (2025 m alt.). Am sosit la cabana in jurul orei 10.45, unde am fost intampinati de vreo trei caini jucausi, oameni nu prea pareau sa fie, cel putin eu nu am vazut nici unul la cabana. Foarte aproape de cabana erau doua cruci, dintre care una imita parca la scara miniaturala Crucea Eroilor.

printre jnepeni uriasi :)

data viitoare voi avea o harta mai buna...

Pentru ca de la cabana nu se vede inca crucea, am crezut pentru o secunda ca acea cruce mica ar fi de fapt Crucea Eroilor, poate ca pur si simplu intrase la apa. Insa de la cabana Caraiman pana la cruce mai era ceva de mers (si de urcat), asa ca am continuat increzatori. Am intrat pe traseul cu punct rosu, pe care am continuat sa mergem pana la cruce. De la cabana Caraiman vazusem o turma de capre negre pe un pisc invecinat, asa ca in speranta de a le si fotografia, le-am lasat pe fete in urma si am continuat sa parcurg traseul in pas rapid. Aici poteca este pe alocuri un pic cam ingusta sau accidentata, asa ca trebuie sa fii atent si pe unde calci. Pana la Crucea Eroilor, in ciuda abruptului stancos si parca lipsit de viata, am intalnit diverse plante si animalute, fiecare dintre ele ajunse parca in stadiul de evolutie perfect. Am ajuns la cruce in jurul orei 11.40. Daca poate fi zarita de la kilometri distanta, odata ajuns in dreptul acestui monument, nu poti sa fii impresionat. Crucea Eroilor, ridicata intre anii 1926-1928, pe varful secundar al masivului Caraiman (2291 m alt.), a avut ca scop cinstirea eroilor neamului cazuti in primul razboi mondial. Intreg monumentul, cu tot cu soclul din beton, se ridica la peste 35 de metri inaltime. Ce m-a intristat insa a fost faptul ca si acest monument, ca si multe altele, era brazdat de numele multor “iubitori de frumos”, care au vrut sa se stie ca au trecut pe acolo. Numele nu are initial nici o valoare, aceasta este capatata in timp, in functie de realizarile omului. Cu siguranta nu va capata nici o valoare daca ti-l scrijelesti pe un perete. Pentru ca asemeni Babelor si Sfinxului, si Crucea Eroilor este usor accesibila tuturor, am observat in decurs de o ora destui de multi turisti care veneau (majoritatea de la cabana Babele) pana aici incarcati cu mancare si bautura pentru o saptamana pentru a servi masa in inima muntelui.

sa fi intrat la apa Crucea Eroilor ?

cabana Caraiman

ce-i asta? un fluture... :)

Pentru ca la munte vremea este mereu imprevizibila, cateva tunete ne-au avertizat ca oricand ar putea incepe ploaia. De la cruce se vedea invaluit in nori, Releul de Televiziune Costila de pe varful cu acelasi nume (2490 m alt.). In scurt timp au ajuns si fetele, care erau foarte entuziasmate de faptul ca vazusera pe traseu aceeasi turma de capre negre. Pentru ca locul in care fusesera vazute caprele nu era vizibil de aici, am decis sa cobor putin in vale in speranta ca le voi vedea si eu mai de aproape. Am ajuns in scurt timp la o stanca pe care nu puteai cobora decat cu ajutorul unui lant fixat in piatra. Am iesit din zona de pericol, apoi am intrat pe o potecuta ingusta pe care am mers inca putin. Pe langa potecuta era o multime de floricele, printre care si flori-de-colti si garofite de munte. De aici am avut privilegiul sa vad turma de capre negre, alcatuita din circa 7-8 indivizi, dintre care si doi pui pufosi si dragalasi. M-am oprit pret de cateva minute (sau poate ca a trecut jumatate de ora, insa atunci cand iti place ceea ce faci timpul trece parca mult prea repede) bucurandu-ma de felul extraordinar in care socializeaza aceste minunate animale. Multumit cu atat mai mult cu cat reusisem sa si fotografiez capritele, m-am intors la cruce, de unde Alina ma fluiera de zor crezand probabil ca am cazut printre stanci.

turma de capre negre (Capreolus capreolus)

flori-de-colt (Leontopodium alpinum)

Am ajuns teafar inapoi la cruce, unde le-am povestit entuziasmat fetelor ce vazusem. Am plecat de la Crucea Eroilor in jurul orei 12.45. Am ales sa ne intoacem la cabana Babele pe traseul cu cruce rosie pentru ca daca am fi mers pe acelasi traseu tot ce coborasem la dus aveam sa urcam acum si in plus am fi vazut acelasi peisaj. Traseul pana la Babele a fost surprinzator de usor. Ajunsi aproape de cabana Babele am decis sa vizitam mai intai Sfinxul (2216 m alt.), care nu se afla exact pe traseu marcat ci putin mai sus, pe platoul Babele. Deasemeni, silueta sa arhicunoscuta, orientata in directia nord-vest, nu poate fi observata decat tot de pe platou. Am ajuns la Sfinx in jurul orei 13.20, unde erau zeci de persoane de jur-imprejurul monumentului, unii mai “curajosi” chiar cocotati pe el. Cum nu mai vizitasem niciodata platoul Babele si implicit Sfinxul, nu stiam exact daca aceste monumente sunt sau nu ingradite si mi se parea sincer o absurditate si o tiganie in acelasi timp ca un monument aflat in varful muntelui sa fie ingradit. Dupa ce am vazut insa aceste splendide monumente si felul in care stiu unii dintre noi sa le aprecieze, ideea gardului nu mi s-a mai parut deloc absurda. Norii din ce in ce mai amenintatori au anuntat ploaia, care nu a intarziat sa apara. In scurt timp gloata de turisti s-a disipat. Am profitat de acest moment in care am putut admira singur Sfinxul, am facut cateva fotografii apoi am mers inapoi la cabana Babele, aflata la 10 minute distanta. In apropierea cabanei am putut vedea mai multe “babe”, dintre care doar cele celebre sunt ingradite, in ideea de a opri turistii sa se urce pe ele. Panouri cu “interzis escaladarea” erau multe, insa cred ca numai gardul ii oprea pe unii turisti sa se cocoate pe orice piatra.

la Crucea Eroilor Neamului :)

oite la pascut

spre Sfinx :)

norii grei prevestec ploaia, insa intre doua "nu te ploua" :))

norii grei se aduna prevestind furtuna

Incercarea mea de a prinde un cadru cu “Babele” a fost in zadar, pentru ca incontinuu era cineva dornic sa faca poza cu Babele. Chiar langa Babe, am intalnit un alt caine Saint-Bernard, al carei stapana, suparata ca nu i-am platit 20 de lei pentru fotografierea acestuia, s-a aratat dispusa sa imi arate posteriorul – no comment…Am intrat in cabana in jurul orei 14.10 cu putin timp inaite sa inceapa serios ploaia. Am servit fiecare cate o ciorba fierbinte (7 lei), care in ciuda faptului ca nu era de nota 10, a fost foarte binevenita pentru ca era ceva cald. Preturile la aceasta cabana sunt similare cu cele de restaurant, un pic cam piperate fata de alte cabane tinand cont ca mancarea este urcata cu ajutorul telecabinei, deci fara eforturi prea mari. Dupa servirea mesei, am mers la toaleta unde am avut o revelatie – din toatela ai o vedere buna spre Babe, si cum afara ploua cu galeata si in plus nimeni nu-si mai facea poze cu Babele, mi-am luat aparatul foto si am prins un cadru perfect…din toaleta.

pe platoul Babele

rusinica, rusinica...pacat ca erau si multi turisti straini...

in sfarsit un cadru fara oameni :)

Ploia s-a mai domolit si am decis intr-un final parasim cabana, dupa o scurta polemica cu Dana, careia ii era teama sa nu raceasca. Am plecat in jurul orei 16.15 urmand in continuare traseul cu banda galbena pana la cabana Omu. In scurt timp am revazut varful Costila (2490 m alt.). Am trecut si de varful Baba Mare (2292 m alt.), facand pe alocuri mici popasuri pentru a admira si fotografia peisajul extraordinar oferit cu generozitate de masivul Bucegi. Nu departe de cabana Omu, probabil din Saua Cerbului, am zarit atat cabana, cat si varfurile Gavanele (2472 m alt.) si Bucura (2503 m alt.). De aici insa varful Bucura (fiind mai in fata) parea mai inalt decat Omu. Si cum nu stiam exact cu arata varful Omu, mi-a fost teama sa nu il ratez caci nu aveam 100 % certitudinea ca exact pe varf este asezata cabana cu acelasi nume. Binenteles ca nici nu este , nu aveau cum sa aseze cabana pe stanca. Varful Omu (2505 m alt.) atinge cel mai probabil aceasta inaltime in varful stancii, deci cel putin cabana este cu siguranta mai jos de varful Bucura. Intrucat traseele (cel putin cele pe care le-am parcurs noi) erau pe alocuri nemarcate ori marcajele erau cazute de pe stalpi, era destul de usor intr-o clipa de neatentie sa te abati de la traseul dorit, cu atat mai mult cu cat la un moment dat intalnesti pe acelasi traseu trei-patru marcaje diferite ce se ramifica pe parcurs. O astfel de situatie am intalnit-o incepand din Saua Cerbului, cand pe acelasi traseu aveam atat banda galbena (marcajul nostru) cat si banda albastra, ulterior si banda rosie, toate ajungand la cabana Omu. Cum fiecare dintre noi avea un grad de rezistenta diferit si toate traseele duceau la cabana, Dana a urmat banda rosie, traseu un pic parca mai abrupt, Alina a continuat pe traseul cu banda galbena (care se despartise de celelalte trasee), in timp ce eu am urcat pe de-a dreptul varful Bucura (2503 m alt.), al doilea varf din Bucegi.

din nou la drum

bine ca s-a oprit ploaia :)

Odata ajuns aici am realizat ca stanca de la cabana Omu era un pic mai inalta decat acest varf. Am coborat de pe varf in viteza, vazandu-le de sus pe fete de o parte si de alta a muntelui, care inca se chinuiau sa ajunga pe varful Omu. Am ajuns la cabana Omu in jurul orei 17.45 unde am facut un scurt popas de refacere a fortelor. In scurt timp au sosit si fetele, un pic obosite insa satisfacute de faptul ca ajunsesera pe cel mai inalt varf din Bucegi si cel mai important - prin forte proprii. Am intrat si in cabana Omu (construita in 1998, care pare insa ca ar avea 50 de ani, din cauza conditiilor meteo foarte aspre din timpul iernii), de unde am vrut sa luam o apa minerala care costa insa 6-7 lei (700 ml), asa ca am renuntat. La fel ca multi altii probabil, nici eu nu am rezistat tentatiei de a nu escalada stanca varfului Omu, insa nu mi-am lasat numele scrijelit pe piatra. Am fost uimiti sa vedem cum unii oamenii au petrecut probabil ore intregi sculptandu-si numele in stanca. Am plecat de la cabana Omu in jurul orei 18.30 pe traseul cu triunghi galben (pe aceeasi poteca exista alte trei marcaje – banda albastra, banda rosie si cruce rosie) avand ca destinatie comuna Bran. Dupa un urcus sustinut am ajuns pe Podul Spintecaturilor (2380 m alt.) in apropierea varful Scara (2422 m alt.). De aici am putut admira masivul Pietrei Craiului, la poalele caruia se scufundau in negura serii localitatile Bran, Simon, Moeciul de Sus, Moeciul de Jos, Cheia etc. Am inceput sa coboram destul de brusc, pe teren in mare parte accidentat. Alina, care nu avea “in spate” prea multa experienta, s-a speriat un pic, in timp ce Dana, un pic mai experimentata si mai sigura pe propriile forte, a coborat chiar in viteza (in parte si pentru ca ii era frica sa nu se intalneasca cu ursul).

la cabana Omu (2505 m alt.)

de aici tot vom cobora...

Intentionam initial sa campam in apropierea comunei Bran, insa am realizat odata cu lasarea serii ca nu aveam sa mai ajungem pana jos. Pe traseu, in apropierea unei stane, am vazut o turma uriasa de oi , ce cobora de pe munte insiruita de-a lungul potecii inguste pe cateva sute de metri. Ciobanul, care mana oile de zor sa le bage la adapostul stanii, ne-a vazut din departare si ne-a strigat ca mai avem mult de mers pana jos, crezand probabil ca vrem sa ne cazam in Bran. Nu stiu de ce dar cred ca localnicii si mai ales ciobanii s-au obisnuit cu turistii care de obicei se cazeaza la cabane ori la diferite pensiuni astfel incat atunci cand intalnesc unii li se pare ciudat sa auda ca vrei sa campezi intr-o zona izolata. Noaptea isi cam intrase in drepturi, asa ca ne-am scos frontalele si am continuat sa mergem. Ajunsi intr-o poiana in jurul orei 21.30, am decis cu totii ca cea mai buna idée ar fi sa campam aici asa ca am cautat un loc cat mai plat pe care sa ne intindem corturile. Am gasit loc drept insa mai toata poiana era acoperita cu urzici, motiv pentru care am inceput sa curatam locul de campare. In apropierea corturilor am amenajat o vatra pe care am pregatit focul, atat pentru a servi o supa fierbinte dar mai ales pentru ca poiana putea fi frecventata de ursi. Pentru ca plouase mai devreme si inca mai picura usor, ne-am temut ca nu vom putea aprinde focul insa norocul ne-a suras cand am gasit un molid plin de rasina, cu ajutorul careia poti aprinde focul aproape in orice conditii. Am aprins focul fara prea mare efort, am incalzit o supa instant apoi am servit masa in lumina magica a focului. Nu stiu ce iti poate ridica moralul in natura mai mult decat un foc si o supa sau un ceai fierbinte.

    

magia focului de tabara :)

                 

                                                                                                                                                           Miercuri, 1 august 2012

Ne-am trezit dimineata in jurul orei 7.15. Am servit micul dejun si ne-am bucurat pentru o clipa de peisajul extraordinar de care eram inconjurati. Am iesit din poiana in jurul orei 8.45 intrand din nou pe o poteca ingusta si abrupta. Am realizat ca luaseram cea mai buna decizie campand in poiana, intrucat am fi avut mai bine de o ora de mers pana in urmatoarea zona plata. In ultima parte a traseului am dat de o cabanuta parasita, care parea ca se degradeaza intr-un ritm rapid, marturie a climatului montan foarte aspru. Am continuat sa coboram in scurt timp intalnind un domn cioban cu turma de oi si un catel care semana cu un chupacabra. Am trecut pe langa cabana Salvamont Bran, ajungand apoi la paraul Ciubotea, unde am facut un mic popas aprovizionandu-ne cu apa rece si pura. Am intrat in sat la ora 11, avand de destinatie finala centrul comunei Bran, respectiv castelul Bran. Pentru ca fetelor, cel putin pentru moment le ajunsesera efortul depus, am decis de comun acord sa nu ne mai intoarcem pe munte. Pe la 12.30 am ajuns in centrul Branului. Dupa o scurta plimbare printre bazarurile cu suveniruri am mers spre poienita de unde incepe Parcul National Piatra Craiului. De aici poate fi observat probabil cel mai bine castelul Bran. Tot in aceasta poienita inca mai pot fi observate ruinele zidului vamii, candva granita dintre Muntenia si Transilvania, din pacate in prezent imprejmuite de gunoaie. Pentru a observa si mai bine castelul Bran, am decis sa urc pe dealul cel mai apropiat, in timp ce fetele au ales sa se odihneasca dupa traseul parcurs in Bucegi.

dimineata in poiana

apa rece si curata :)

mai avem putin de aici... :(

Asadar am urcat pe deal de la monumentul inimii reginei Maria. Pentru ca urcusul este destul de pieptis, am ajuns destul de repede in varful dealului, de pe marginea caruia am putut admira atat castelul Bran cat si panorama comunei Bran. Am coborat dealul pe banda rosie ajungand in scurt timp jos in poiana unde fetele ma asteptau sa mergem. Ne-am reintors in centru de unde ne-am luat ramas bun de la Dana, care isi dorea de mult sa viziteze castelul Bran, apoi ne-am indreptat spre statia de autobuz aflata chiar pe soseaua principala (DN73), pe unde trec curse regulate spre Brasov. Am plecat din Bran in jurul orei 14.30. Ajunsi in Brasov, am hotarat sa ramanem in apropierea garii intrucat nu mai aveam la dispozitie prea mult timp pana la sosirea masinii noastre. Inainte de plecare am mai intrat o data in gara unde am regasit-o pe Dana, care astepta trenul spre Sibiu. Ne-am luat inca o data ramas-bun si ne-am grabit sa prindem maxi-taxiul nostru. Am plecat din Brasov in jurul orei 17 ajungand in Braila dupa circa patru ore si jumatate.

mormantul inimii reginei Maria

castelul Bran, unul dintre simbolurile Romaniei :)

panorama Branului :)

In ciuda faptului ca nu am putut parcurge intreg traseul vizat initial, consider ca traversarea masivului Bucegi a fost o realizare deosebita prin care am invatat ca frumusetea si maretia acestor munti nu se limiteaza doar la Sfinx, Babe ori Crucea Eroilor, ci au mult mai multe de oferit.

traseul nostru :)                      

Duminică, 12 august 2012 - 23:09 
Afisari: 3,613 


sirrion